Permanenţă

Ţărmul granit i-a reproşat mării:
"De ce, oră de oră, eşti altfel, buiacă,
Schimbătoare şi-agitată? Uită-te la mine
Şi află cum forţa cu liniştea se-împacă."

Marea a răspuns ţărmului stâncos:
"Din adâncul apelor întinse, peste tot stăpâne,
S-a ivit pământul. Am fost aici înaintea ta.
Ţărmurile se prăbuşesc, dar eu voi rămâne."

Atunci a răsunat o voce deasupra celor doi:
" Voi aveţi un sfârşit, cum are tot ce-i trecător,
Dar Eu Sunt Cel Ce Sunt, etern şi permanent,
Sursa şi casa de pe urmă-a tuturor.

poezie de Amos Russel Welles, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele de deasupra mării

Undeva departe-o enigmă-ntâlneşte
O altă enigmă,-naltă şi vastă,
Ochi în ochi, nemărginirea apelor priveşte
Nemărginirea cerului – albastră.

Stelele cântă imnuri îmbiind la calm
Deasupra mărilor biciuite mereu de-un uragan;
Şi-ar putea vreodată-acel maiestuos psalm
Găsi odihna la sânul imensului ocean?

Zarea-nnegurată când soarele-i la scăpătat
E-alinată de-adierea unor aripi îngereşti
Acolo unde-aleanul pământului, de nevindecat,
Află puterea din pacea minţilor cereşti.

Totuşi, harul cerului plin de strălucire
Eclipsează apele oceanului, rebele;
Noi nu le putem vedea locul de-ntâlnire,
Dar putem vedea o maree de stele.

poezie de Amos Russel Wells, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevrul este Binele cel mai înalt, netulburat de materie. Lucrurile care se află aici sunt destructibile, schimbătoare, în permanentă prefacere şi făcute unele din altele. Schimbându-se, ne arată mereu alte aparenţe. Adevărul este ceea ce rămâne acelaşi şi este etern.

Hermes Trismegistul în Corpus Hermeticum
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Ţărmul mării,
împodobit cu dantelă de spumă,
contemplă talazuri nervoase...
Sunt cuprinsă
de-o slăbiciune voluptoasă
cu privirea pierdută-n nemărginirea albastră.

Fermecată
de elenul curenţilor marini,
trăiesc senzaţia de risipire,
de topire...
Curg asemeni apelor unui torent grăbit,
nu mai ştiu nimic despre lume.

Eu, ca fiinţă,
nu mai contez.
Sunt mică, neînsemnată,
ameţită
de simfonia mării şi de lumină.
Simt dureros slăbiciunea din mine.
Visez, în noaptea albită de lună,
să am puterea mării...
Urcată pe corabia vieţii,
aş vrea
să navigez fără teamă,
să pot înfrunta marea-n furtună!

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

În liniştea nopţii,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Eu sunt puterea."

Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecăţii de Apoi."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Eu sunt monumentul."

Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Vântul e al meu."

Fluviul spune:
"Eu sunt apa cea curată
Care stinge setea pământului."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Râul e al meu."

Piscul spune:
"Stau sus cum stă o stea
În mijlocul cerului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Piscul e al meu."

Creierul spune:
"Eu sunt conducătorul,
Lumea e în interiorul celor care conduc."

Marea rămâne-adormită, spunând în somnul ei:
"Toate-s ale mele."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul

Sunt pe malul marii
aştept răsăritul tău Soare
din adâncul cerului şi al mării
apoi apari strălucind ca un zeu ce eşti,
deasupra apei
eşti vis, eşti Dumnezeu eşti Soare
eşti vis, eşti Lumină,
eşti totul pe Pământ
te cânt, iubite Soare, şi îţi sărut razele
cu care cuprinzi marea
mă las mângâiat de raza ta divină
de picătura de rouă ce se scurge
din sufletul tău divin
te prind în braţe plutind
pe Marea Neagră din care ies pomii
care înfloresc la ivirea ta
desenează, te rog, surâsul vieţii tala
aicea pe Pământ
o dată cu apariţia ta înfloreşte viaţa
ce zboară pe valurile armoniei,
armonizând viitorul
mă contopesc cu tine,
te aduc în braţele mele mici şi firave
te iubesc Soare, te admir
şi îţi mulţumesc
divinul din tine prinţ al veşniciei
încălzeşte eternul
plutesc pe-o aripă de pescăruşi în zbor
merg pe ape agăţată de razele tale
nepreţuit eşti datatorule de viaţă
te iubesc Soare
şi te dezmierda cu puterea mea
eu sunt aici pentru că vreau
să te primesc în braţele mele
izvorâte din adâncul Mării Neagre
aşteptând vaporul vieţii
să mă înalţe la tine şi la Liana,
apoi tu zână a vieţii mele
tu fiu rupt din inele divine
dăinui Universul nostru terestru,
te iubesc Soare, îţi simt pulsul eternităţii
precum aud cântul marii
care te primeşte
în fiecare dimineaţă cu imnul iubirii
ce iese din adâncul albastru
eşti vis, eşti realitate, eşti totul
cuvântul tău ce dezveleşte marea
purtat în sufletul meu
şi al vietuiţoarelor marii
intensitatea flacarii vieţii apare
mă înfioară şi îmi dă curaj
că nu sunt singură ci cu tine,
cu ai mei ce mă strâng în braţe
Lumină din Lumină te iubesc.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător, trecător pribeag pe pământ...

Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri şi chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă şi bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credinţa-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispăşeşte al lui păcat.
Ajută-mă, cât mai trăiesc, tot ce doresc să-nfăptuiesc,
Să prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învăţat!
Ştiu, mai de preţ pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea uşor că pe pământ sunt trecător!

Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit şi de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O ştii doar Tu, mărite Zeu!

Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană şi bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Chiar de eşti trecător...

Astăzi eşti... mâine, nu...
Viaţa... trece în zbor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, călător!

Mai târziu înţelegi,
Că şi visele mor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, trecător!

Când devii înţelept,
Ai rămas cu-n toiag
Ştii că eşti doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...

... Chiar de eşti un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poţi pricepe uşor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...

Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruţă?
Ai pe lume urmaşi?
Ai făcut o căsuţă?

Poţi "pleca"... liniştit,
Ţi-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de eşti trecător,
Nu trăit-ai degeaba!

poezie de Ionel Davidiuc (mai 2004)
Adăugat de Ionel Davidiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

După furtună

Există-atâtea insule!
Multe precum stelele de pe crengile copacului ceresc la miezul nopţii,
de unde meteoriţii sunt scuturaţi şi cad
asemenea fructelor în jurul goeletei numită Zborul Sorţii.
Dar toate lucrurile trebuie să cadă – aşa a fost întotdeauna –
de o parte Venus, de cealaltă Marte;
cad – şi sunt unice – aşa cum Pământul este unic,
o insulă-n marele-arhipelag al aştrilor.

Primul meu prieten a fost marea. Acum, este ultimul. Şi cel mai drag.
Acum mă opresc din vorbit.
Muncesc, apoi citesc, relaxându-mă sub felinarul prins de catarg.
Încerc să uit ce-a fost fericirea,
iar când acest subterfugiu devine inutil, urmăresc stelele.
Uneori sunt doar eu şi spuma mării tăiată de foarfecele vântului
înălbind puntea, şi luna deschizând
uşa unui nor, şi lumina stelelor deasupra mea.

Mai este şi un drum în siajul lunii care mă duce acasă.
Din adâncul mării îmi cântă o creolă cu ochi de peruzea.

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne privim

*
Uită-te la mine, ca la o floare de prerie
adusă silit pe un latifundiu – incendiar
spectacol pe apă; neistovită sforţare
de a schimba lupul în oaie, întristarea
în glorie - de la mine au început să
curgă lacrimi în ochii clovnilor, uită-te
la mine.

*
Eşti frumos şi mândru, ai mâini de oţel
şi picioare puternice ca nişte coloane
greceşti şi-ţi construieşti noduri,
uită-te la tine. Eşti slăvit şi rege, ai
burţi şi coroane şi-ţi arunci în temniţe
cântăreţii, ospătarii, armurierii -

*
uită-te la mine, calc pe urmele tale şi
acest lucru nu schimbă desenul tălpilor,
moartea mea nu va fi nici mare, nici
mică - moartea mea nu va fi, dacă ştiu să
nu uit că am fost un moment de tranziţie,
un cosor în aer, uită-te la mine -

caut în ochii tăi, dezamăgirea. Omule,
sunt istoria unei singure lupte, lupta mea
cu mine, Omule, tu nu eşti singur, dar
n-ai nimic, aproape nimic; eu sunt singură,
poate cea mai singură, dar am o idee.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu al mării

Am fost născut pentru-a călători departe, peste-oceane;
Am fost crescut din leagăn pe mare să ajung;
Poveşti despre tata trecând sub spuza altui cer, prin uragane,
M-au hranit de când eram pe genunchii mamei prunc.

M-au conceput talazurile lovind, înalte,-n ţărmul tare;
Am fost năşit de pulberea şi spumele saline;
Inima-mi întreagă trăieşte-între-ale apelor hotare,
Iar briza mării este casa căreia-i aparţin şi-mi aparţine.

Întreaga mea copilărie, de la cele mai îndepărtate
Şuvoaie-ale devenirii întru fiinţă, au venit la mine
Asemeni unor vise, tânguitoare, prea de tot aparte,
Eternele memorii ale pulsândei împărăţii marine.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insula noastră

Uită-te peste oraş,
insula noastră închide fereastra...
Perdele de ploaie
ne ascund de lume,
iar Tu,
eşti doar tăcere...

Vorbeşte
delir singuratic prin mine,
cântă-ţi tăcerea
plină de nisip
atunci când auzi valuri de lacrimi.

Claxoanele topite
în nervi de şoferi obositi,
azi sunt departe...

Uită-te peste oras,
insula noastră închide fereastra,
azi, într-o clepsidră goală,
în care timpul a uitat să mai existe
sunt prizoniera ochilor tăi...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (7 iulie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă zi trece prin viaţă

Soarele reflectă lumina pe lună
atunci când va înflori vizibil,
marea îmbrăţişează leneş ţărmul,
printre nori, toamna trage cu ochiul.
Viaţa ne aruncă, mereu şi mereu,
în furtună şi-n centrul ei.
În miezul furtunii
vei găsi un punct central
de pace durabilă,
dacă poţi ajunge la el,
asemenea pescăruşului
care zboară prin centrul liniştit,
dar nu trăieşte acolo.
Ne hrănim din acel spaţiu
fără a respinge
experienţa furtunii.
Nu putem ajunge la centru
fără să trecem
prin furtuna care-l înconjoară.
Un paradox,
această profunzime de nepătruns!
Există o prindere între forme,
un milion de vise gata să se trezească,
născute din această minune eternă,
focul care topeşte gheaţa,
un univers cu galaxii infinite
şi planete care
se mişcă, spiralat, în cicluri.
Sunt fericită să te ştiu,
aici în adâncul meu.
Eşti marea mea albastră,
infinitul mării mele! Atât ni s-a dat!
În mişcarea rapidă, poţi găsi, încă,
o linişte care nu moare.
Imaginea rămasă, zi de zi, aici,
pentru-a rămâne veşnică,
decolorează stelele pe cer.
O lume în oglindă
ca un întreg din puritatea sufletului!
Ai simţit bucuria, ai simţit
şi-o vei mai simţi! Depinde de noi!
A trebuit să trecem prin furtunile interioare
să înţelegem imensitatea cerului interior,
totul prin iubire, prin metamorfoza ei.
Marea eşti tu, marea sunt eu,
mister, nelinişte, necuprins,
exaltare, melancolie,
vibraţie, pură emoţie!
Mulţumesc, dragul meu,
mulţumesc întregirii-n adâncuri.
Lumina soarelui
începe să se estompeze,
dar luna strălucitoare rămâne.
O altă zi trece prin viaţă risipită de timp!

poezie de Irina Lucia Mihalca (19 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar dacă inima ta, dragostea ta pentru Dumnezeu, pentru Adevăr a devenit torţa care-ţi arde mintea, atunci eşti al meu.
I: Da, dar unii dintre cei care au fost aproape de tine acum te vorbesc de rău? A. M: Aşa, şi de ce îţi faci tu atât de multe grijii? Nu cumva este doar mintea lor care pune etichete despre viaţă? Oare chiar îi pasă vieţii de gândurile minţii umane? Mintea omului este mai evanescentă şi schimbătoare ca şi timpul, dar inima jnaninului care o cunoaşte rămâne etern disponibilă pentru inimă, nu pentru mintea ta. Mintea omului are exact acelaşi efect asupra jnaninului ca picăturile de ploaie pe penele de lebădă. Oare au reuşit vreodată apa să le umezească? Lebăda Sinelui sau jnaninul pluteşte pe deasupra minţii umane ca oricare alt om, dar în timp ce oamenii sunt pătrunşi uneori înecaţi de/în propria lor minte/Maya, jnaninul rămâne veşnic neatins. Eu nu mă uit după mintea ta, ea este doar încăpăţânare şi obidă. Dar dacă inima ta, dragostea ta pentru Dumnezeu, pentru Adevăr a devenit torţa care-ţi arde mintea, atunci eşti al meu. Mai bine cercetează-te pe tine, uită de ceilalţi. Şi nu veni Aici pentru ei.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

E toamnă. Marea bate-n ţărmul ud
Şi furioase valurile-njură
Bolborosiri de spume se aud
şi cerul e mânjit cu nori de zgură.

Sunt multe ceasuri şi e încă ziuă
pe nisipul ţărmului pustiu
Şi rece suflă vântul şi-n târziu
şi marea neagră bate apa-n piuă.

poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Nepublicate 1953
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, când tac şi privesc în gol, indiferent de împrejurare, cînd nu spun nimic nici în afara mea, nici în mine, mă cert în gândurile mele cu o altfel de "eu", caut să o înţeleg pe aceea, să o consiliez, s-o descopăr, într-un mod cât mai corect posibil. Şi atunci lumea aceea pare fără sfârşit şi fără egal, nu mai ştiu ce iubesc în ea şi ce nu, nu mai ştiu ce se infiltrează în mine şi ce, în expansiune, dilată universul meu limitat şi se avântă spre cer. Atunci interferez cu muzica universului şi devin notă pe portativul uitării de sine. Atunci parcă nu mai sunt eu, cea din fiecare clipă, văd adâncul din mine şi prăpastia din afara mea. Atunci sunt alchimistul ce-şi schimbă propria viaţă din dragoste pentru semeni.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum câţiva ani, mă interesa doar profe­sia, nu-mi puneam problema că oamenii au şi alte subiecte de discuţie decât teatrul şi muzica, că nu sunt eu buricul pământului, că deasupra noastră, a tuturor se află un singur cer şi fiecare se raportează altfel la el. Eu credeam că e doar pentru mine cerul.

citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinţi statui
Să fim întâia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.

Să ne iubim cât ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce suntem şi ce vrem
Noi să-i răspundem cufundaţi cu malul
Ceva-ntre rugăciune şi blestem.

Ca un barbar ce ţine o tanagră
Aşa suntem pe-acest nisip noi doi
Şi stelele ce cad în Marea Neagră
Ridică valul sângelui din noi.

Să ne iubim hipnotizaţi de lună
Cutreieraţi de-al vaselor tangaj
Şi să ne viscolească împreună
Ninsorile de sare pe obraji.

Să ne iubim, păgâna mea atee
Iubito, marea seamănă cu noi
Suntem un Dumnezeu şi-o Dumnezee
Chemaţi să-nceapă lumea de la doi.

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Pe unde trec epavele călări
Să curăţăm întreaga lume veche
În fluxul şi refluxul noii mări.

Să ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodată, valul nu va sta
Eu spun că îngenunchi în faţa mării
Să nu spun că-ngenunchï în faţa ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ethan: Uită-te la mine. Eu sunt aici, transpirând ca un porc. Şi uită-te la tine. Eşti singura femeie din lume care se desparte de iubitul ei şi nu varsă nici măcar o lacrimă. Adică, asta trebuie să însemne ceva, nu?
Amanda: De ce te deranjează atât de tare că nu pot să plâng?

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sursa tuturor problemelor tale eşti tu, dar şi sursa tuturor soluţiilor eşti tot doar tu.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce lăuntrică mi-a şoptit: Sunt atât de puţini oameni fericiţi sau mulţumiţi în această lume; poate că strădania ta va aduce pacea şi liniştea tuturor celor încovoiaţi de griji şi împovăraţi de ziua de mâine.

citat clasic din Joseph Haydn
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!