
Dădacei
Prietenă cu tâmple sure,
Tovarășa de vreme rea!
Cu brazii singură-n pădure
Aștepți de mult sosirea mea.
La geamul odăiței tale
De veghe stai, mâhnită ești.
Andrelele tot mai agale
Cu mâini zbârcite le-nvârtești.
Privești spre poarta cea uitată,
Pe drumul unde nu-s drumeți,
Și tot mai mult te lași furată
De presimțiri și de tristeți...
poezie celebră de Pușkin
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
(...) acea chemare puternică a tuturor voințelor spre poarta mare, spre drumul pe unde cineva, liberator, avea să vie, acea chemare părea a nu grăbi cu nimic sosirea salvatorului (...)
Hortensia Papadat-Bengescu în romanul , Fecioarele despletite - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. București (1925)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aur și argint
Ești singură-n apus, în prag de toamnă,
când gândurile-ți toate, purpurii,
îți urcă pân' la nori și te îndeamnă
să le urmezi, ca ele să devii.
Obrajii-ți ard, iar inima pulsează
în ritm ce-ți face sângele torent
ce îți inundă trupul și cutează
să-ți fie, al dorinței, stimulent.
Te lași în voia cerului o vreme,
și îți alinți un dor neîmplinit,
plutești în rubiniul cu poeme
al zilei ce se-ndreaptă spre sfârșit.
În liniștea apusului, îți pare
că Soarele, pe drumul său de foc,
e timpul ce se scurge într-o mare
în care anii nu-s decât un joc.
Îți cauți gândurile - se-nserează -
le-aduni sub raze care nu te mint
din Luna ce, acum, îți luminează
cărarea cu șuvițe de argint.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu lași...
Să nu lași luna să te aștepte
Ti-am făcut din razele ei,.. trepte
Să urci cu buzele pe tâmple
Să nu lași soarele să te cheme..
Te asteptă căldura palmelor
să-ți împletească in bucle, diademe..
Să nu-mi lași marea cu plaja goală
In scoicile ochilor,.. ești perlă
Să nu lași pădurea să-ți strige ecoul
In poiana inimii, unde ești izvorul..
Să nu lași dorul să mă ucidă
Sub soare și lună
Prin valuri și codri
Căutându-ți ochii...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ești...
Unde ești când aștepți?
Dacă ești cu gândul
La cel ce stă să vină,
Nu ești.
Nu ești nici dacă
Arzi de nerăbdare să pleci.
Nu ești nici dacă te agiți
Și te întrebi de ce nu vine.
Nici dacă îți consulți ceasul
Sau te ascunzi în spatele
Vreo unui joc pe telefon.
Nu ești nici dacă trimiți
Mesaj după mesaj
Tot întrebând pe unde e.
Nu ești nici dacă,
Enervat de așteptare
Încerci să grăbești ritmul
În speranța de a obține
Rezultatul mult dorit.
Când ești, nu aștepți
Și toate se petrec
La vremea lor.
poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am crezut
N-am crezut că vreodată,
O să-mi spui cu adevărat că mă iubești.
Am crezut că sunt doar o frumoasă iluzie,
În visurile tale tinerești.
N-am crezut că vreodată,
O să mă săruți pe buze cu atâta dor.
Că sunt o beată fată,
Care cerșește amorul tău nemuritor.
N-am crezut că vreodată,
Atâtea flori o să-mi dăruiești.
Am crezut că sunt de mult uitată
Și tu pe alta o iubești.
Dar acum când stai lângă mine
Și cu dragoste în ochi mă privești
Mă simt atât de bine.
Și înțeleg cât de mult mă iubești.
poezie de Vladimir Potlog (26 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai stai?
Mai stai o lună ori o viață, mai stai un secol sau un an,
mai stai cinci ieri, opt azi, un mâine, nouă clătite și-un motan.
Mai stai în noi, cu noi, cuminte, cu mine stai, în gând, în pori,
mai răspândește-mă spre tine, mai fii lumina dintre nori.
Mai stai un prânz, un luni, o cină, un miercuri stai, un mic dejun,
un pod, o bere, o plimbare, trei maratoane, un Crăciun,
o linguriță de smântână, o margaretă, un kefir,
o amăgire, un spectacol, un bronz, o ploaie, un sictir.
Mai stai un timp, mai stai o vreme, mai stai un ceas, mai stai un ev,
neîncercând să te substitui, am reușit să te prelev.
Mai stai și nu mai sta pe gânduri, mai stai un pic mai mult decât
până în clipa-n care fuga ți-ar arăta că-ți stau în gât.
Mai stai ca roua pe zambilă, mai stai ca piatra în pârâu,
mai stai ca frunza sub omidă, mai stai ca mortul în sicriu.
Mai stai o mare și un munte, mai stai un nor, un stânjenel,
mai stai ca ridul meu din frunte, ca intunericu-n tunel.
Mai stai de-un curs de limba greacă, ca o brățară de argint,
mai stai un port, un far, o barcă, mai stai ca orbu-n labirint.
Mai stai că vrei sau fără voie, mai stai un drog, mai stai un fum
sau dacă pleci, du-te, dar lasă, mereu, firimituri pe drum.
poezie de Eduard Lupascu (24 iunie 2019)
Adăugat de Eduard Lupascu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă mai aștepți
Să nu mă mai aștepți, că n-am să vin,
M-am săturat a risipi cuvinte,
Scăldându-mă în lacrimi și-n suspin,
Până de mine... îți aduci aminte.
Să nu mă mai aștepți, e inutil,
A fost de-ajuns cât te-ai jucat cu mine,
Îți voi lăsa figurile... de stil,
În poarta casei unde ți-este bine.
Să nu mă mai aștepți de azi-nainte,
Un drum există pentru fiecare
Și ne vom rătăci printre cuvinte,
Tot alergând prin lumea asta mare.
Să nu mă mai aștepți... păcat de vise,
De mine n-aș putea să mă dezic
Și nici să tremur lânga uși închise,
Până se fierbe ceaiul, în ibric.
Să nu mă mai aștepți, rămâi cu bine,
Prin timp ti-e drumul, călător mereu,
De astăzi nimeni nu te mai reține
Și sunt convins că nu îți va fi greu.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ești așa cum te vreau
niciodată mai mult
niciodată mai puțin
ca o groapă zidită
în care îmi arunc toată frica
toată neînțelegerea
și apoi mă odihnesc
ca și cum duminica
din sufletul tău
nu are sfârșit
ești așa cum te vreau
niciodată mai mult
niciodată mai puțin
ca o pădure unde îmi pierd strigătul
din vizuină în vizuină
și apoi
când închid pleoapele
simt
da simt
copacii cum cresc
cuminți
în sufletul tău
ești așa cum te vreau
și te vreau
întunericul din sufletul meu
se pierde în văzduh
ca un abur schițat de un pictor bătrân
e cald
e liniște
în noua mea inimă
cât e ireal
cât e materie
nu știu
dar un EL rușinat
așteaptă cuvintele mele
să-l poarte pe drumul de sare
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai mers la școală. Ți-ai dezvoltat abilități. Ai muncit din greu și acum ai un job, o firmă sau o activitate însă te-ai blocat. Nu îți place în mod deosebit ce faci, simți că deși muncești foarte mult și ești secătuit de energie, rezultatele întârzie să apară. Aștepți cu nerăbdare weekend-ul și concediile ca să te relaxezi după ce ai muncit din greu. Activitatea ta zilnică ți se pare epuizantă și o povară de care de-abia aștepți să scapi. Deși ești harnic și perseverent, nu ești împlinit și fericit și simți că oricât de mult vei trage, nu îți vei realiza visurile cele mai mari. Dacă te regăsești printre aceste simptome, s-ar putea să investești tot ce ai mai bun într-un drum ce duce spre o prăpastie.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristeți și suspin
De tristeți le frânge vântul
Pe niște măicuți, bătrâne,
Când muncesc, tăcând, pământul,
Secerând snopii de grâne.
Ca o scoarță de copac
Li-s obrajii arși de soare,
Plâng măicuțele și tac,
Când muncesc cu sârg, ogoare.
Degetele răsfirate
Prin pământuri, colb și tină,
Pare că au fost uitate
Între pom și rădăcină.
Iar din mâini bătătorite
De la truda ce-au trudit,
Chinuite și zbârcite,
Pâinea noastr-au plămădit.
Ramuri fremătând în vânt,
Par că tânguie a jale
Când se lasă spre pământ
Ca pe ceafa lor, basmale.
Domnii trec cu nepăsare
În costumele curate,
Prea departe de ogoare,
În mașini, înspre palate.
N-ai putea să-ntorci, Tu, Doamne,
Soarta, ca de-acu-nainte
Să plângă și ei de foame,
Să se mai învețe minte?
poezie de Florentina Mitrică (22 aprilie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste furată
Și mă străbate dorul meu de toamnă,
Un vânt răscolitor deschide o iubire
Ce mă uitase într-un colț de iarnă...
Selectând lacrimi din dezamăgire.
Și tulbură mult vise care dau târcoale,
Nu am știut de tine... dar te-așteptam să vii...
Înaintam prin lume, pășind așa agale,
Eram cu suflete ca niște copii.
Și te-am iubit pe loc, așa ca o furtună,
Iscată din senin... nu știu ce-a fost cu mine...
În anumite clipe, mă credeam nebună,
Doream să îmi alungi regrete și suspine.
Mă reclădesc din piese ce-au fost și ale tale,
Și mă unesc cu vise ce-acum se contopesc...
Mult mă purtase viața pe a ei spirale,
Și tot ce mi s-a luat... astăzi se-mplinesc.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

- lider (vezi și conducător)
- Dacă acțiunile tale îi inspiră pe alții să viseze mai mult, să învețe mai mult, să facă mai mult și să devină mai mult, atunci ești un lider.
definiție de John Quincy Adams
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred ca în pădure m-aș simți mult mai bine decât între oameni. De la fiare ști la ce să te aștepți.
Victor Rechițian
Adăugat de Victor Rechițian

Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul este fericirea, da! Păi dacă ai ajuns și ești fericit, te scarpini și spui: Gata, am terminat! Nu, nu, nu, nu cred că împlinirea este ultimul vis. Drumul este, pentru că drumul este un lucru minunat. Cu el poți să te întovărășești pentru o bucată de vreme, după care cu alt drum și de la noroi și glod treci pe la pădure, și de la pădure treci pe drum bătut, cum spune franțuzul și până la urmă, cine știe, unii dintre ei ajung și la asfalt. Iată că drumul este cel mai important și nu neapărat să ajungi. Dacă ai ajuns, ce faci? Ai ajuns și pe urmă ce faci?
Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe
Mult prea multe primăveri
Și-atâtea veri, și-atâtea ierni
Și toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,
Și mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Și multe nopți scurse pe rând,
Doar frământând, doar așteptând
Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Și norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng
Și mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori șoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... și eu le frâng.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe
Mult prea multe primăveri
Și-atâtea veri, și-atâtea ierni
Și toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,
Și mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Și multe nopți scurse pe rând,
Doar frământând, doar așteptând
Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Și norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng
Și mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori șoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... și eu le frâng.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pretutindeni, oameni preocupați, negustori, armatori, industriași, unii așteptând sosirea vapoarelor care urcă și coboară pe fluviul cu apele dirijate spre Pacific, alții luând cu asalt drumul de Fier Folson, pe unde trenurile pleacă spre interiorul Confederației.
Jules Verne în César Cascabel
Adăugat de Nemo

Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem și binecuvântare
ucenicilor foști și viitori...
Cu cât te-nalți mai mult în zbor,
Cu-atât mai tare o să doară...
Lacrimi se-adună-ncetișor
Și simți cum viața te doboară...
Cu cât privești totul de sus,
Cu-atât riscul de a te frânge...
Crește mai mult înspre apus
Și sufletul tăcut îți plânge...
Cu cât mai mult iubești Lumina,
Cu-atât mai mult capcane vin...
Spre a te încărca cu vina
A șarpelui plin de venin.
Cu cât spre adevăr te zbați,
Cu-atât lupta se întețește...
Iar cei care-i credeai curați
Sufletul vezi cum le pălește.
Cu cât iubești fără motive,
Cu-atât mai mult vei fi rănit...
Cum rațiuni, inimi în stive
Au aderat spre nesimțit.
Cu cât oferi și dăruiești,
Cu-atât mai mult puțini te-admiră...
Căci nu te văd de fapt ce ești
Nu te-nțeleg și se tot miră...
Blestem și binecuvântare...
S-au pus în mine amândouă!
Sunt sabia care nu moare,
Și ce-ați ales... rămâne vouă!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Până ieri...
Eu sunt amarul vieții ce țipă-n pustiu
Eu sunt.. copilul uitat undeva chinuit
De jugul iubirii eternei și dulcei iubiri
Ce tainic te aștepta ca să vii
Eu sunt imaginea incompletei tristeți
Ce trimite spre inimă mii de săgeți.
Eu sunt melodia ce tace uitată
Și repornită în viața furată.
Eu sunt un fulg ce topit e prin timp
În palma iubirii ce plânge-n amurg.
Eu sunt femeia ce plânge tăcută
Și a cărei inimi de tine-i rănită,
Eu sunt povestea neterminatei povești,
Eu sunt spre tine pod peste timp
Tu mă urăști. Tu deja m-ai uitat.
poezie de Ana Pleșa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Altă stare de veghe
E-atât de rău când trec
din Spirit în carne
și-atât de bine, când-napoi mă-ntorc...
Eu nu-s de-aici.
Lungi cărări străbat, de mă renasc,
de Sus și pân aici.
Ce... ce chin e când mă nasc...
și ferice sunt când de vlagă mă storc.
Pentru mine, în Astral
când eu cu sufletu-mi orbecăi,
e vis de voal, e-un ideal
și liber tot ca-n vis mă-mprăștii-n mii de căi...
Dar, uite, că și asta are un sfârșit
Tot jucându-mă la infinit,
m-am trezit.
Drumul era drept.
Pe partea stangă întuneric, frig
strigăte, haos.
Pe partea dreaptă lumină, cald,
partituri in vânt.
Când dumul s-a sfârșit,
pe stanga Poarta Iadului
pe dreapta Poarta Raiului.
Fără de voință, picioarele mă duc
spre Poarta Iadului.
Un înger de pe cea a Raiului,
îmi face semn să vin și-mi spune:
"Dacă vrei să mori, intră!
Aici toți sunt vii!"
poezie de Alina Gabriela Trifanov
Adăugat de Alina Gabriela Trifanov

Comentează! | Votează! | Copiază!