Altă stare de veghe

E-atât de rău când trec
din Spirit în carne
şi-atât de bine, când-napoi mă-ntorc...

Eu nu-s de-aici.
Lungi cărări străbat, de mă renasc,
de Sus şi pân’ aici.
Ce... ce chin e când mă nasc...
şi ferice sunt când de vlagă mă storc.

Pentru mine, în Astral
când eu cu sufletu-mi orbecăi,
e vis de voal, e-un ideal
şi liber tot ca-n vis mă-mprăştii-n mii de căi...
Dar, uite, că şi asta are un sfârşit
Tot jucându-mă la infinit,
m-am trezit.
Drumul era drept.
Pe partea stangă – întuneric, frig
strigăte, haos.
Pe partea dreaptă – lumină, cald,
partituri in vânt.
Când dumul s-a sfârşit,
pe stanga – Poarta Iadului
pe dreapta – Poarta Raiului.
Fără de voinţă, picioarele mă duc
spre Poarta Iadului.
Un înger de pe cea a Raiului,
îmi face semn să vin şi-mi spune:
"Dacă vrei să mori, intră!
Aici toţi sunt vii!"

poezie de Alina Gabriela Trifanov
Adăugat de Alina Gabriela Trifanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţia de pe poarta Raiului

Pe poarta Raiului, Creatorul
A scris, să ştie tot poporul:
"Nu intră-n Rai" – şi-aşa stă treaba,
"Cei care au trăit degeaba!"

epigramă de George Budoi (6 aprilie 2009)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colo sus şi mai în sus

Colo sus şi mai în sus

O, Domnului

Sus la poarta raiului,
Suntu-ţi, Doamne, mese-ntinse,
Mese-ntinse şi subscrise.
Dar la masă cine şade?
Şade Domnul Dumnezeu
Cu preasfântul Fiul Său
Şi cu Mihail, Gavrilă
Şi cu Ioane, sfinte Ioane
Şi cu sfinte Niculaie
Chinuit şi gârbovit
C-aşa intră Iuda-n rai.
Sus la poarta Raiului,
Scaunul judeţului,
Şuştariul botezului.
Ei în iad când le-au băgat
Şi raiul s-a-ntunecat
Şi iadul s-a luminat.
Sus lumina raiului,
Scaunul judeţului
Şuştariul botezului.
Ei în rai când l-au băgat
Şi iadul s-a-ntunecat
Şi raiul s-a luminat.
Noi umblăm şi colindăm
La bun gazdă să închinăm,
Închinăm de sănătate
De Crăciun să-şi aibă parte

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta raiului împarte lumina

Anotimpul meu preferat este iarna
în care m-am îndrăgostit de tine.

Ninge cu respiraţii grave,
tăcută şi febrilă fruntea ta
poartă coronarele mele.

Gurile strivesc extazul în piele
devastat, pulsul, dat pe din două
are gust de carne însiropată.

La capătul privirilor neclintite
poarta Raiului împarte lumina.
Arhanghelii ne-au botezat
iubire,

Iarna se trăieşte frumos.
Dumnezeu face concesii
după chipul şi asemănarea lui.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta raiului împarte lumina

Anotimpul meu preferat este iarna
în care m-am îndrăgostit de tine.

Ninge cu respiraţii grave,
tăcută şi febrilă fruntea ta
poartă coronarele mele.

Gurile strivesc extazul în piele
devastat, pulsul, dat pe din două
are gust de carne însiropată.

La capătul privirilor neclintite
poarta Raiului împarte lumina.
Arhanghelii ne-au botezat
iubire,

Iarna se trăieşte frumos.
Dumnezeu face concesii
după chipul şi asemănarea lui.

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta Raiului

Motto:
Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, deschide-mi poarta

Mi-e dor de Tatăl meu ceresc
Mi-e dor de-a Lui mustrare
Mi-e dor de Edenul din care
Adam şi Eva cu tot neamul lor lipsesc.
Mi-e dor de Tatăl meu cel sfânt
Şi plâng îngenunchiată
La poarta Raiului ce e încuiată
Că-i frig şi bate vântul pe Pământ!
Tăticule, deschide-mi poarta
O clipă doar să mă-ncălzesc.
Să fug din iadul cel lumesc.
Am să te-ascult, te rog,
Deschide-mi poarta!

poezie de Dorina Stoica (noiembrie 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medievalul şi Modernul la poarta Raiului

Se ciondăneau între ei
Nevinovaţi mieluşei:
- Am făcut opt cruciade.
- Eu şapte mineriade!

epigramă de Ştefan Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta mea

A bătut uşor la poarta mea
În amurg de seară fericirea
Îmi era pe-atunci inima grea
Întâlnisem doar dezamăgirea.
N-am deschis, nu înţeleg de ce
Şi a dispărut ca o nălucă,
Scriau de ea atâtea cântece,
Cum de-am lăsat-o să se ducă?
A venit apoi la poarta mea
Cu trandafiri de dor iubirea,
Printre petale îmi surâdea
Dar m-am ferit să-i văd privirea.
Şi m-am ascuns după un geam
Deşi doream nespus s-o întâlnesc
Plângea o pasăre pe ram
Spunându-mi că din nou greşesc.
A revenit atunci la poarta mea
Într-un amurg dezamăgirea
Din cerul negru fără nici o stea
Ea îşi vesti din nou sosirea...
Plângeam cum n-am plâns niciodată.
Durerea ei prea bine o ştiam.
Dar visul s-a sfârşit si deodată
Lumina soarelui intră pe geam.
***
De ce să plângi o viaţă-ntreagă
Când fericirea e aproape
Şi-oricine poate să aleagă
Între drum lin sau tulburi ape....

Dorina Omota (25 februarie 2017)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta ultimului pas

Să fie poarta către-o altă lume?
Să fi ajuns doar la un singur pas?
Să mă îndrept spre ultimul popas?
Să fie vremea vorbelor postume?

E doar un pas, dar simt adânc fiorul
Produs de teama de necunoscut,
Şi nu ştiu ce aş vrea, sau ce am vrut,
Dar vreau să ştiu ce-aduce viitorul.

Iar, dacă poarta e spre-o altă viaţă
Cu viitorul devenit prezent,
Trecutul va fi marele absent
Din amintirea, poate,-o dimineaţă.

Mi-ar fi de-ajuns o singur-amintire
Din tot ce am avut aici frumos?
Nu! –pasul nu mi-ar fi de vreun folos
De mi-ar schimba a vieţii hărăzire.

Dar, vezi, m-atrage parcă o căldură
Şi simt un suflu nou, întinerit,
Venit din vremea-n care am iubit,
Iar pasul meu ar fi o aventură.

Voi face, poate, alte lungi escale,
Mă-ntorc dinspre apus, spre răsărit,
Las poarta-ntr-un capitol de sfârşit,
Cu gânduri zise... existenţiale.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus la poarta raiului

Sus, la poarta Raiului,
Poarta Raiului,
Paşte turma Tatălui,
Turma Tatălui.

Refren:
Linu-i lin şi iarăşi lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iarăşi lin.

Dar la urmă cine sta?
Cine, cine sta?
Stă chiar Maica Precista,
Maica Precista.
Linu-i lin şi iarăşi lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iarăşi lin.

Lângă ea, un legănel,
Da, un legănel,
Cu un Copilaş în el,
Copilaş în el.
Linu-i lin şi iarăşi lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iarăşi lin.

Copilaşul când plângea,
Piul când plângea,
Maica Sfântă lin cânta,
Maica lin cânta.
Linu-i lin şi iarăşi lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iarăşi lin.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi zic că-s sătui de valuri

Mulţi zic că-s sătui de "valuri"
Şi se alipesc de "maluri",
Adumbrindu-şi "partea sumbră"
Ca nişte stăpâni pe umbră.

Toţi au barcă şi-s pe mal,
Eu n-am barcă şi-s în val.
Şi de am... ca să o mân,
Nu-s eu rob şi ea, stăpân?

Căci ea stă numa pe apă
Şi eu o trag din lopată...
Iar furtunile când vin,
Nu-s eu cel ce-ndură chin?

Mă gândesc la "mal" şi parcă
Aş putea lăsa să treacă
Viaţa fără val şi barcă,
Dar Limanul ce mă-aşteaptă,
O să-l mai ating vreodată?

Dar şi-n val, şi-n barcă-i bine
Dacă Domnul e cu mine!
Furtuna n-are ce-mi face;
El îi spune "Taci! " Şi tace!
Când mă cheamă, merg pe apă,
Mă scufund... dar El mă scapă,
Căci mă ia mereu de mână
Să mă scoată la lumină.

Cu El merg fără încetare,
Trec şi munţi, şi trec şi mare,
Nu poate nimic sub soare
Să oprească a mea alergare
Şi nimic nu-i să-mi răpească
Răsplătirea cea Cerească,
Ori, cumva să mi se-opună
Biruinţei spre cunună!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă poarta Raiului

Lângă poarta
Raiului,
Om, cu soarta
Scaiului.
Lângă apa
Domnului,
Om, în groapa
Somnului.

Lângă visul
Stelelor,
Om, cu scrisul
Relelor.

Lângă locul
Dragostei,
Om, în focul
Pacostei.

Lângă pomul
Plângerii,
Omul, omul
Stingerii...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce cad frunzele din pom
Şi zilele din bietul om?
De ce mâncăm ca să trăim?
De ce trăim, ca să murim?
De ce ne înmulţim prin sex?
De ce e totul aşa complex?
Când viaţa e atât de scurtă,
De ce, atunci, atâta luptă?
De ce cad ploile din cer?
De ce în jur e-atât mister?
De ce e viaţa un tumult?
De ce iubim atât de mult?
De ce e Universul infinit
Şi viaţa are un sfârşit?
De ce nu-i viaţă fără moarte?
De ce citim atâta carte?
De ce dorim să ştim atât de multe,
În loc să stăm cuminţi în curte?
De ce nu-s frunzele şi iarna verzi?
De ce în Dumnezeu să crezi?
De ce sunt unii aşa optuzi
Şi alţii sunt aşa de cruzi?
De ce atunci când iubeşti
Se mai întâmplă să greşeşti?
De ce când eşti trădat te doare-n piept
Şi plângi în sinea ta discret?
De ce copiii cresc cu anii?
De ce se nasc atât ţiganii?
De ce, când mori, nu mai apari?
De ce când mergi, tu, de fapt, stai?
De ce nu pot să înţeleg
Misterul, ca să-l înţeleg?
Ai să-mi răspunzi că asta e.
Şi atunci te-ntreb şi eu:
"De ce"?

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când diavolul îţi promite că te duce în Rai, fii sigur că poarta Iadului ţi-e larg deschisă...

George Budoi (2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu iti apartine

Să stii că sunt cu tine tot mereu
Si niciodată nu te părăsesc
Chiar dacă esti departe si mi-e greu,
N-am să-ncetez nicicând să te iubesc.

Nu simti ce-aproape sunt si te privesc.
Eu sunt în orice lucru ce ti-e drag
Când tu esti fericită eu zâmbesc,
Când tu esti tristă-mi curg lacrimi sirag.

Sufletul meu este un parc imens
Cu multe labirinturi si alei;
Să intri-n el si să trăiesti intens,
Zâmbind cu părul nins cu flori de tei.

E un loc linistit, e si discret,
Cu multă umbră dar si cu mult soare,
Tu poti să-ngropi în el orice secret
Si-aruncă aici, te rog, orice te doare.

Aici tu îti poti făuri un vis,
Aici tu poti avea un ideal,
Faci doar un semn si poarta s-a deschis
Spre-acel tărâm virgin si pastoral.

Aici este totul neatins
Si păsările vesele se-ngână
De mult tu rădăcini aici ai prins
De când te stiu aici esti tu stăpână.

Dar să nu plângi, stii, este interzis
Cu lacrimi florile se ofilesc
Când plângi si păsările amutesc
Si te trezesti din minunatul vis.

Vreau să fi liberă să faci ce vrei
De vrei mă dai deoparte orisicând
Si orice hotărâre vrei să iei
Voi fi de-acord în suflet si în gând.

Tu poti să vii, să pleci, sau să rămâi,
Voi suporta tot ce îmi este scris
Esti viata mea, iubirea mea dintâi,
Esti singurul si ultimul meu vis.

poezie de Carmen Ianc
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să înveţi să scrii

Ce-i atâta taverturtă?!
Nu sunt mari filozofii
Să înveţi cu luare-aminte,
Tu, copile ca să scrii.

E-o poveste... E o lume
Fermecată. Doar să vrei
Poarta să-i deschizi... Să intri
Şi să iei din vraja ei.

Şi dacă ma gândesc mai bine
Ştiu: alfabetu-i principal
Căci este-o pepinieră
Pentru cel mai bun şcolar.

Aici nu-s fructe, nici legume,
Însă cu ele ne hrănim,
Literatura-n profunzime
Vom învăţa să o iubim.

Profesori şi învăţători,
Cei ce cu iubire ne şcolesc,
Sunt trişti şi plâng adeseori
De tot ce la tot pasul întâlnesc.

Cei mari, cei mici, fac zarvă mare,
Ori litere de mână, de tipar,
În rânduri cresc, în lumea asta,
Devin pentru cei mulţi un arsenal.

Cratima, cu indulgenţă
Cuvintele le desparte,
Judecă necuvincioşii
De cumplita nedreptate.

Dacă ai pune-o întrebare
Laşi un semn adus de spate,
Un cârlig adus de vreme
Îl pui, căci asta ţi se cere.

Altfel zău că nu se poate,
Ţi se taie punctul, zău,
Fiindcă este o eroare
Depunctată crast şi rău.

Ţanţoş, iată, se arată
Un mic semn de exclamare.
Poate fi şi o urare
Sfârşind c-o linie dreaptă.

Vertical înţepenită
Într-un punct. Filozofie
Nu-i. Însă-i o regulă
Ce respectată vrea să fie.

Când vrem s-adăugăm mai multe
La prăjituri sau în aspect,
Vom folosi şi două puncte
E-un semn mereu eficient.

Şi n-ar mai fi corect, vezi bine
Să facem astfel de erori,
Altfel ar fi o prăjitură
Ce sigur ne-ar crea fiori.

Când pui o virgulă la urmă,
Precum un înger la sfârşit
E semn c-o literă lipseşte...
Cuvântul este ipocrit...

Vedţi şi voi cât e de simplu
Succesul este garantat
Când învăţăm literatura
Aşa cum profii-au învăţat.

Sfârşind un gând vom pune punctul
Şi nu-i un lucru de mirare.
Vedeţi şi voi cât e de simplu
Să ai succese literare?!

Dar vezi, aici, aşa e legea,
De-a scrie simplu şi corect,
Deci pentru cine înţelege,
Nu se acceptă oponent.

În poezii, cu fală mare,
Cu ritm şi rimă modelăm,
Un vers - a inimii chemare
Şi-n alte lumi ne integrăm.

Suntem un sculptor de cuvinte,
Pictor, adesea complotând
Pe-un şevalet în dungi, cu semne
Şi litere, pe-un cer cuvânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne!

O, Doamne, dacă te slujesc pentru că mi-e teamă de Iad,
atunci arde-mă-n flăcările Iadului;

Dacă te slujesc cu scopul de-a intra în Rai,
atunci nu-mi deschide poarta Raiului;

Dar dacă de slujesc doar de dragul Tău,
atunci nu-mi refuza Frumuseţea Ta Eternă.

poezie de Rabia al Basri, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina Raiului nu-i împrejmuită, însă poarta Raiului există.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul râs

Am cosit fân sub soarele de vară.
Munca mi-a fost răsplătită bine.
Iar acum, când recoltatul a luat sfârşit,
Şi s-a făcut frig în lume şi în mine,
Aş dori, drept bonus, un râs cald –
Când, iată,-mi descleştez mâinile şi cad.

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!