
Să nu mă mai aștepți
Să nu mă mai aștepți, că n-am să vin,
M-am săturat a risipi cuvinte,
Scăldându-mă în lacrimi și-n suspin,
Până de mine... îți aduci aminte.
Să nu mă mai aștepți, e inutil,
A fost de-ajuns cât te-ai jucat cu mine,
Îți voi lăsa figurile... de stil,
În poarta casei unde ți-este bine.
Să nu mă mai aștepți de azi-nainte,
Un drum există pentru fiecare
Și ne vom rătăci printre cuvinte,
Tot alergând prin lumea asta mare.
Să nu mă mai aștepți... păcat de vise,
De mine n-aș putea să mă dezic
Și nici să tremur lânga uși închise,
Până se fierbe ceaiul, în ibric.
Să nu mă mai aștepți, rămâi cu bine,
Prin timp ti-e drumul, călător mereu,
De astăzi nimeni nu te mai reține
Și sunt convins că nu îți va fi greu.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre timp, poezii despre prezent, poezii despre jocuri, poezii despre existență, poezii despre cuvinte sau poezii despre ceai
Citate similare
Mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Băiatul acela nu ți-a aruncat niciodată măcar o privire
Nu a încercat să te cucerească
Se îmbracă după cum îți imaginezi tu,
e înalt și mândru
E mereu prezent
în gândurile tale
Zi și noapte
Iar tu aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Iar tu aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
pentru că seara vine mereu.
cântec interpretat de Pet Shop Boys
Adăugat de Oana- Manuela Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înălțime, poezii despre seară, poezii despre noapte, poezii despre mândrie, poezii despre imaginație sau poezii despre gânduri

Învață să aștepți
Învață să aștepți
Orizonturile vor curge
În zgomot tăcut peste clipe
De nimeni știute
Învață să taci
Frigul gândurilor
Îți va limpezi ochii
De parfumul amintirilor
În smerita secundă
Învață să crezi
Simfonia iubirii
Îți va colora visele
Cu memorabile cuvinte
Învață să aștepți
Născocește ceva.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre învățătură, poezii despre secunde, poezii despre ochi, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

La tenis, trebuie să aștepți mingea unde nici nu te aștepți!
aforism de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre tenis
Dacă aștepți planul perfect pentru a acționa, s-ar putea să aștepți o veșnicie.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre perfecțiune
Mă aștepți?
Da, ai dreptate,
n-am uitat încă,
știu că ești departe,
te-ai lovit de o stâncă
într-o apă adâncă,
s-au dus visele toate,
tu nu știi -
era frumos mai departe,
acum ești pe un nor,
unde-ai putea fi?
Mă aștepți să mor?
poezie de Mihail Simionescu din Încă nu a apărut
Adăugat de Mihail Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre frumusețe sau poezii despre dreptate
Oprește-te. Oprește-te să mai aștepți zilele de vineri. Oprește-te să mai aștepți verile. Bucuriile. Răsăriturile. Pe cineva care să se îndrăgostească de tine. Pe tine care să te iubești pe tine. Oprește-te să mai aștepți viața. Fericirea vine atunci când te oprești să o aștepți. Viața nu e așteptarea unui moment. Viața e chiar momentul ăsta. Viața e acum.
citat din Mihai Morar
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre zile, citate despre viață, citate despre vară, citate despre timp, citate despre fericire sau citate despre bucurie
De obicei trebuie să aștepți pentru ceea ce merită într-adevăr să aștepți.
citat din Craig Bruce
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aștepți să-ți bată Dumnezeu la ușă
aștepți tot mai des
în ultima vreme să-ți bată
Dumnezeu la ușă
să nu te întrebe nimic
doar să-ți bată
dar nu e nici măcar sectoristul
să te anunțe că ți-au fost
furate ornamentele roților mașinii
ori că
că deh! locuiești la etajul IV și ai
vedere la stradă nu
în spatele blocului unde e
parcarea aceea nenorocită
nu e
nici vecinul vecin cu dormitorul
tău să te amenințe furtunos
birjărește domnule dumneata
nu-ți bați niciodată nevasta nu
asculți manele nu scuipi semințe
nu mănânci mici nici nu bei
bere la iarbă verde duminica nu... nu...
? ce
dracu
mai cauți la noi pe scară eu
te dau pe mâna poliției pentru
complicitate cu
liniștea la neliniștea noastră
a celor civilizați ce dracu
nici măcar nu-ți scârție patul
noaptea
ce vrei să fac îi spui sunt sărac
nimeni nu se uită la mine
ziua și noaptea se consumă scurt și abrupt
ca timpul unei respirații
rătăcită prin gânduri lumina pare
o amintire
port o cruce de paie ce oricând poate
să ardă la scânteia din cuvinte
și-apoi
nimic nu-mi lipsește
din tot ce am
nici măcar vulturii nu-mi mai aruncă aripi
nici brațele mele nu se mai lipesc
de pene
regret dar faptelor mele nici îngerii nu
le mai picură mir
tot ce mai vreau e
să înving frigul din mine încât
să nu mai pară ciudată căldura
pietrelor
descheiat la frustrări
înotând în confortul eșecului
fără a poseda proprietăți
în Bel Air din L. A.
ori mine de diamante în South Africa
îți vei încheia mărturisirea invadat
de sinceritate
regret dar nu mai fac nicio filosofie
de mult
nici măcar cea a vulgului
aștept să-mi bată Dumnezeu la ușă
aștepți
aștepți și preferi să-
ți (pe)treci ochi care se umflă
cresc
cresc
cresc/și
ajung cât două baloane de heliu ce-
ți poartă trupul ca pe o nacelă
sus sus mult deasupra
pământului unde întâlnești sânii superbi
ai pământencei cu piciorele pierdute
în stele
aștepți aștepți și te-ntrebi
:? poeții Atlantidei unde sunt
! plutesc iată-i că plutesc
și pe pielea ochilor lor stau
să pleznească
sunetele acestui poem
atâtea câte au încăput
atâtea câte au ajuns până la ei
atâtea câte au rămas
stau să plezneasă
aștepți
poezie de Vlad Scutelnicu din Nord-Antologia poeților botoșăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vecini
- poezii despre poezie
- poezii despre lumină
- poezii despre draci
- poezii despre înot
- poezii despre îngeri
- poezii despre vulturi
- poezii despre victorie
- poezii despre verde
Fă ceva!
De ani de zile aștepți o schimbare
Și te vaiți că îți merge din ce în ce mai rău.
Însă nu faci nimic, ești în "hibernare"
Vrei să facă alții totul în locul tău.
Și când e vorba de luptă dai doi pași înapoi,
Nu faci nimic și aștepți să îți meargă bine.
Însă nu te-ai săturat să stai doar în "ploi"?
Fă ceva, schimbarea poate începe de la tine.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (8 iulie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre zile, poezii despre ploaie sau poezii despre hibernare
Sugar Kane Kowalczyk: Aștepți de mult?
Junior (galant): Nu are importanță cât aștepți, ci pe cine!
replici din filmul artistic Unora le place jazz-ul (29 martie 1959)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu merită să aștepți o ocazie. Pregătește-ți lanseta, căci peștii apar în baltă când nu te aștepți.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pești sau citate despre pescuit
Nu contează cât aștepți, ci pe cine aștepți.
Fabio Volo în Il giorno in piu'
Adăugat de Roxana Panaite

Comentează! | Votează! | Copiază!

E-așa de tristă așteptarea
E-așa de tristă așteptarea când știi c-aștepți zadarnic!
Și-așa de tristă e speranța când știi că n-ai la ce spera...
Și-așa de jalnică-i chemarea când știi că nu te poate-aude...
Și-așa de grea e resemnarea
Și-așa e chinul de amarnic,
Când tot aștepți, aștepți zadarnic
Și știi că n-ai ce aștepta...
Încât de s-ar găsi cuvinte
Să-exprimi a tale simțăminte,
Să poți așterne pe hârtie
Și suferință,
Și durere,
Și lacrimile ce-n tăcere
Le verși amar
Dar în zadar,
În așteptarea celui care
Nu vrea să vie,
Nici să scrie
Și nici să știe
Că tot aștepți, aștepți zadarnic ca să vie...
De s-ar găsi cuvinte, zic,
Să poți așterne pe hârtie
Această mare tragedie
Ce-unor-ar pare un nimic,
Atuncea s-ar mișca și munții,
Și stâncile s-ar sfărâma;
Și stelele din cer s-ar rupe,
Și-oceanele ar îngheța,
Și norii s-ar preface-n lacrimi,
Și toți vulcanii ar erupe,
Și lava lor ar arunca
Pe inimile reci ca gheața,
Pe sufletele împietrite
Și pe conștiințele-ncărcate
De suferinți pricinuite,
De lacrimi,
Din nopți nedormite.
Și s-ar mișca întreaga lume!
La fel un rege ca țiganul...
Și ar lăsa din mână tocul
Acel ce scrie;
Și ciocanul
Acel ce bate;
Și țăranul
Ar zvârli din mâini toporul,
Și mosorul,
Țesătorul,
Și-ar merge fiecare
Să-și găsească acela care
Plânge, plânge și așteaptă
-- Tot zadarnic ca să vie
Acela ce nu vrea să vie,
Acela ce nu vrea să scrie,
Acela ce nu vrea să știe
Că s-ar putea ca încă astăzi
Să se despartă pe vecie.
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gheață
- poezii despre țărani
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre vulcani
- poezii despre tristețe
- poezii despre tragedie
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință

Tu rămâi mereu o primăvară!
Nu-i drept să-nceapă-n mine iarna,
să se oprească frumoasele ninsori
și să-și facă de cap gerul.
Tu mă aștepți șoptitoare să-ți răscumpăr iubirea
zidită-n câteva cuvinte prin care revin
scriu cu fosfor sub pielea prin care respiri
și ovală ca semnul născut între genunchi
asculți nespusul inimii care vibrează,
înghite nemișcarea și bate oarbă la poarta
pe care s-a încrustat sărutul.
Lumina îmi scapără ghețuri de tăcere,
priveghez oglinzi îmblânzite de trupul tău,
mâinile lacome își caută darul fraged,
degetele închid mijlocul subțire
în cercul de foc unde dorințele cuib își fac.
Umăr la umăr destrămăm timpul
și prin el facem drum
în orice anotimp.
Tu rămâi mereu o primăvară!
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre sărut, poezii despre primăvară, poezii despre ninsoare, poezii despre naștere sau poezii despre mâini

Nu trebuie să părăsești camera, este suficient să rămâi așezat la masă și să asculți. Nu trebuie nici măcar să asculți, este suficient să aștepți. Nu trebuie nici să aștepți, este suficient să înveți să rămâi liniștit și împăcat cu lumea, și lumea ți se va oferi singură și de bunăvoie. Nu are de ales atunci și ți se va revela singură, la picioarele tale.
citat celebru din Franz Kafka
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură sau citate despre picioare

Aștept. Aștepți?
Stau. Aștept.
O rană-n al meu piept
Cântă prin fior
Dragostea-ți prinsă-n zbor
Atunci și acum. Iarăși ascult,
Deși, vreau să te uit. Mult.
Chem să îmi vii. Aștept.
Poate n-o să fii. E drept?
Ți-am dat jumătăți de lună
Cu inimă bună,
Iar tu... doar faimos nimic
Mi-ai dăruit. Atât de mic!
Să privim la stele. Acum. Aici. Amândoi.
Două modele sunt. Suntem noi.
Aștepți. Cauți. Îngheți.
La infinit te repeți.
E viața ta. Mi-ai luat-o pe-a mea.
Ce faci cu ea?
Aștepți?...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre viață, poezii despre stele, poezii despre muzică, poezii despre inimă, poezii despre infinit sau poezii despre celebritate
Amintire
Și iarăși aștepți, aștepți ce pare menit
viața să ți-o mărească la nesfârșit.
Aștepți ce de altă tărie ține,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.
În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur și brun.
La țări te gândești, ce-ai străbătut,
la chipul și la veșmântul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.
Și știi dintr-o dată: aceasta a fost.
Și te ridici și-n față vezi spaima,
figura și taina
unor ani ce-au trecut.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, citate de Rainer Maria Rilke despre țări, citate de Rainer Maria Rilke despre viață, poezii despre trecut, poezii despre spaimă, poezii despre femei, citate de Rainer Maria Rilke despre femei sau poezii despre amintiri
Amintire
Și iarăși aștepți, aștepți ce pare menit
viața să ți-o mărească la nesfârșit.
Aștepți ce de altă tărie ține,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.
În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur și brun.
La țări te gândești, ce-ai străbătut,
la chipul și la veșmântul
unor femei pe cari iar le-ai pierdut.
Și știi dintr-o dată: aceasta a fost.
Și te ridici și-n față vezi spaima,
figura și taina
unor ani ce-au trecut.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Lucian Blaga
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prietenul de pe Pământ
Iubirea mea, tu ești minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Ești Armonie-n cânt și-n vers.
Căci sunt îndrăgostit de tine,
Ești trup și suflet și ești gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.
Porți chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.
Când am plecat prin galaxie,
Cu destinația Pământ,
Nu bănuiam ce-are să fie,
Că nu voi mai putea să cânt.
Mi-a spus-o însuși Creatorul
C-am să trăiesc câteva vieți,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) mă aștepți?
"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este și bun...
Tu ești o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?
Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Și-atunci degeaba-ncep să plâng..
Iar de va fi că înc-o dată
Să mă renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!
Tu ești micuța mea prințesă,
Eu știu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!
Ai fost și vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când ești cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu ești devin mormânt.
Dar noi suntem o galaxie
De sentimente și de dor!
Să te urăsc că ești Femeie,
Să nu-l ascult pe Creator?
Deși îmi pare crudă soarta,
Nu pot să fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!
Rămânem două emisfere,
Care își au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu mă aștepți? Eu am să vin?
poezie de Daniel Petrișor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre virginitate, poezii despre vinovăție sau poezii despre versuri
Dacă aștepți ca cineva să vină cu o baghetă magică și să îți schimbe viața... aștepți degeaba. Doar tu poți să schimbi ceva concret în viața ta prin hotărârile pe care le iei și prin acțiunile pe care le faci zilnic. Să stai și să îți plângi de milă nu ajută la nimic.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre vinovăție, citate despre plâns sau citate despre ajutor