Tristeți și suspin

De tristeți le frânge vântul
Pe niște măicuți, bătrâne,
Când muncesc, tăcând, pământul,
Secerând snopii de grâne.

Ca o scoarță de copac
Li-s obrajii arși de soare,
Plâng măicuțele și tac,
Când muncesc cu sârg, ogoare.

Degetele răsfirate
Prin pământuri, colb și tină,
Pare că au fost uitate
Între pom și rădăcină.

Iar din mâini bătătorite
De la truda ce-au trudit,
Chinuite și zbârcite,
Pâinea noastr-au plămădit.

Ramuri fremătând în vânt,
Par că tânguie a jale
Când se lasă spre pământ
Ca pe ceafa lor, basmale.

Domnii trec cu nepăsare
În costumele curate,
Prea departe de ogoare,
În mașini, înspre palate.

N-ai putea să-ntorci, Tu, Doamne,
Soarta, ca de-acu-nainte
Să plângă și ei de foame,
Să se mai învețe minte?

poezie de (22 aprilie 2020)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

cu mâinile crăpate de muncă
și obrajii arși de soare
țăranii îngrijesc mereu
ogoare nesfârșite
îmblânzind natura

gogyohka de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Liniște

Când strigi cuvinte, cad și mor
Plutind ca frunza ruginită,
Vreo câteva clipite zbor
Apoi mă prabușesc, sleită.

În jurul meu nimic n-aud,
E doar o liniște-absolută!
Din verdele pădurii, crud,
Eu mă desprind plângând, tăcută.

Și rătăcind printe tăceri
Crâmpeie de visări revin,
Îmi amintesc că-n primăveri
Priveam spre cerul meu senin.

Acum privesc înspre pământ
Tăcerea care va să vie,
Mă rup din pom și mă avânt
Spre toamna rece și pustie.

Mă pierd, tăcând, înfășurată
Ca un cocon, să zac o vreme,
Să uit strigarea-ți vinovată,
Și-apoi scriu, plângând, poeme.

Și fac din lacrimi poezie
Chiar de-mi inmoi penelu-n tină
Tăcând, le-oi pune pe hârtie
Căci poate-or străluci-n lumină.

poezie de (14 septembrie 2018)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Cât soare mai există

Când soarta te apasă,
Și viața îți este grea,
Când sunt dureri ce lasă,
Tristeți în urma ta,

Privirea îți îndreaptă,
Spre Ceru-nalt și Sfânt;
Cât soare mai există,
E un rost pe acest pământ.

poezie de
Adăugat de Stelian DanielSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineață de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Și pietre și copaci...
Le-am împreunat
Și le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinții,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alții,
Și pe mine.
Mâini care ți-au șters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere și viguroase
Și acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme țărâna.
Sunt mâini bătătorite de greșeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenușă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenușă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care țin o lumânare neîncepută
În așteptarea luminii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trecătorul

Iar mi te-ai dus, iar te-ai pornit
Tăcut și trist și-ngândurat,
Același trecător grăbit
Adus de griji, împovărat.

Unde te duci, habit nu am,
Dar pomii iat-au înflorit,
Sunt păsări care cântă-n ram,
Tu n-ai văzut, n-ai auzit.

Afară e senin și-I soare
Și mai adie câte-un vânt,
Tu-ți porți privirea spre picioare
Și gândurile în pământ.

Pământul geme plin de viață,
E un așa plăcut tumult,
Tu ți-ai pus masca iar pe față
Și o privire de om crunt.

Noi mai simțim niște iubire
Și ne mai hârjonim în joacă
Mai tremurăm de fericire
Doar lumea ta pare opacă.

La tine-s veșnic nori și plouă,
De glezne apa ți-a trecut,
La noi în dimineți e rouă,
La tine-i doar noroi și lut.

Parcă prin timp te-ai rătăcit
Pe noi ne vezi niște ciudați,
Din lumea-n care ai venit
Toți sunteți veșnic supărați?

poezie de (30 mai 2020)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La noi în Bărăgan

Se spune că la noi în Bărăgan,
Primăvara miroase a pământ.
O spune truditorul de țăran,
Bătut de ploaie și de vânt.

Că pământul miroase a pâine,
Când vara aurește hotarul.
Nu duce grija zilei de mâine,
Când toamna îi umple hambarul.

De-acum, pâinea miroase a bine.
Mâncată cu vin, e pâinea sfântă.
E pâinea pentru zile senine,
Pe care țăranul o frământă.

Primăvara miroase a pământ,
Pământul miroase a pâine,
Pâinea miroase a bine
Plămădită cu soare și vânt.

poezie de (26 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Și mușcă pământul.
E iadul acvatic.

Privește spre cer și adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credința-i deșartă.

Își simte, de-acum rădăcinile-n apă
Și știe că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ține.
Sfârșitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când știe că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Și nu plâng pe maluri.

Își lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subțire, ce-așteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe țărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Anne Hathaway

Când vine vorba despre actorie, am o abordare practică: trebuie să muncesc, trebuie să muncesc, trebuie să muncesc.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Victor Eftimiu

Departe, cine știe...

Departe, cine știe în ce oraș ploios
Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine,
Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –

Departe... cine știe în ce oraș ploios...

Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
În ochii tăi, străino, aduni melancolie
Răsfrângi tristeți de toamnă în lacrimile tale –

Cum stai așa... cu fruntea în degetele pale...

Afară plouă... plouă... și vântul toamnei bate
Cântând întristătoarea și vaga-i melodie,
În jurul meu s-așterne pustiu... singurătatea –

Afară plouă... plouă... și vântul toamnei bate...

Și mă gândesc la tine, frumoaso de departe,
La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere,
La soarta nendurată ce calea ne-o desparte –

Și mă gândesc la tine, frumoaso de departe...

În sufletu-mi coboară tristeți sfâșietoare
Și golul din odaie se-mprăștie în mine.
Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare –

Și-n sufletu-mi coboară tristeți sfâșietoare...

Și-acum, când cade seara din cerul somnoros,
Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul
Te stingi și tu, ca mine, urzind un vis frumos –

Departe, cine știe în ce oraș ploios!...

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Paunasul codrilor" de Victor Eftimiu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 8.99 lei.
Dana Ene

Cântec

Doamne, pasăre ce sunt,
umbră deasă pe pământ,
cuibul lasă-mă să-l fac
între stelele din lac
să vâr ciocul sub aripă
somnul când vine în pripă,
să plâng, Doamne, să tot plâng
gâtul lebedei prea lung,
firul trestiei subțire,
peștele mut de uimire,
taina lacului adânc,
pântecul fără de prunc.

Doamne, inima-mi plăpândă
unda s-o lege de undă,
malul să-l lege de mal,
albă luna - ca un cal
setea să își potolească,
umbra-mi să se risipească
ba-n abis, ba spre înalt
spărgând noaptea de bazalt
și-nflorind nuferii-n tină...

Izbăvește-mă de vină!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cantec

N-a fost să fie mai frumoasă pasăre decât omul
Inima lui cuib de nesfârșite iubiri
Cerul, corola albastră pe care se așează norii să plângă
O imensitate pământul cu greieri cântând,
Lasă-ne Doamne mereu liberi
Azi și mâine și poimâine,
E-o vreme când vom zbura singuri spre Tine.

Dumnezeu din când în când
Obișnuiește să ia câte o mână de stele
Blajin, le împrăștie peste pământ
Răsar atunci oameni lumină...
Ia uite-i cum aleargă mângâind ierburi,
Nu-i așa Doamne că pământul e-o minge?

poezie de
Adăugat de Ildico AsandeiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Traian Abruda

Când vântul îi trece

degetele prin păr
degetele se desfac evantai
degetele arată ca niște șuvițe mai groase, iar
degetele sunt prescurtate și ele
(?!) – miroase
a degete prețioase: clar
a deget, cu repetiție, arătător
spre bulevardul gheorghe
lazăr, a coafor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu știu câți ani aveam când am fost și eu întâia oară la Botoșani. Dar țin minte ce uriașe mi se păreau dealurile pe care le treceam pe rând până ce ajungeam deasupra orașului și-i zăream bisericile. De pe culmi, se vedea roată împrejur până departe, infinit de departe. Prin unele locuri se-ntindeau pâlcuri de păduri pe coame de deal. Prin văi, luceau între stufuri ochi mari de iazuri. Lanuri întinse acopereau coasta de miriști aspre cu clăi înșiruite. Ogoare înguste se succedau peste tot. Ochii mei mărunți, curioși, se uitau nedumeriți peste tot.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Menirea

Eu am venit la viață prin iubire
Și fac iubind tot ce trăiesc,
În astă nobilă simțire
Eu tot iubind vreau să sfârșesc.

Iubesc surâsul dimineții,
În lacrimi de iubire-l strâng!
Spun bună dimineața vieții
Și din iubire-ncep să plâng.

Iubesc și simt cu pasiune,
Simt clocotind în mine-o lavă,
Știu că iubirea-i o minune,
Deci, eu iubiri-i aduc slavă!

Îmi deschid brațele spre soare
Și cu căldura-i mă încarc,
Apoi, iubirea-mi arzătoare,
Pe unde trec, vreau s-o descarc.

Tot ce ating vreau să-ncălzesc
Cu dragoste și cu simțire,
Și știu că-n urma mea sfințesc
Dac-aduc peste tot iubire.

Vreau ca iubirea să răzbată
Ca un parfum rămas în urmă,
Când inima n-o să-mi mai bată,
Ea să se simtă și din urnă.

M-am încărcat dintr-o divină
Scânteie, asta am simțit,
Rămân iubire și lumină
De la-nceput pan' la sfârșit.


Flori M. Flori (Florentina Mitrică)

poezie de (2 aprilie 2021)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Constantin Iordache

Femeia

O-ntrecută țesătoare
Sau pe ogoare muncitoare,
Aduce auru-n ogoare
Și chipu-i vesel, ars de soare.

Cu mâna ei oferă pâine,
Părtaș ne e la greu și bine,
Așa tăcută și sfioasă,
Aduce primăvara-n casă.

Iar în al dragostei temei
Aduce vieți prin viața ei.

poezie de din Fereastra magică
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ghid de intoxicatii acute la copil" de Constantin Iordache este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.19- 16.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru toamnă

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Printre vise de lumină la întoarcerea acasă.
Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare.
Rod și muguri, vise, îngeri, rătăcesc... se-aude-n turlă,
Veste peste lumea toată, cum că toamna iar apare.

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Lacrima izvor îmi pare. Albii-n frunze împletite,
Toamna-și pleacă iar copacii și amar i-e jurământul,
Trec în dansuri păsări negre... Trec aducerile-aminte...
Dulcele alai de toamnă, de gutui și mere coapte,
Bujorelnice fecioare, coliere de cuvinte,
Toamna trece pe cărare, trece în alai de șoapte,
Dulce ploaie mocănească, vis de doruri ne-mplinite.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereasă....
Bat în ritm ramuri și inimi într-o horă de cuvinte,
Stau privind prin ceața vremii, stau privind prin ceață deasă,
De nimic din timpul verii nu îmi mai aduc aminte.
Macii-au înflorit în palnul dintre pliurile serii,
Sub un evantai de pleoape gri, adesea-nlăcrimate,
Îngeri caută lumina și căldura dulce-a verii,
Și prin ploaia din privire, rătăcesc plângând în noapte.

Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Dans de stele, dans de frunze, dans de ramuri și de ceas,
Clopot frământând lumina, clopot frământând cuvântul,
Ce-n uitate călimare, în repaus a rămas.
Trec secundele și-n treceri, pașii risipiți în toamnă.
Ruginii, ca-ntr-un ospiciu, trecători îi strâng în pumn,
Curg pe chipuri, curg de-o vreme, lacrimi calde de aramă,
Cianotice poeme, pentru capătul de drum.


Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Când din dealuri trec vierii cu poveri de struguri copți,
Curge mustu-n verbe simple. Peste luciul de la coasă,
Luna-și varsă dinți de sticlă, prinși în scrâșnetul de roți.
O povară-i peste lume bruma, frunzele ce pică...
Ca bătrânii, pustielnici, satu-i foc și fum deodată.
Luna, ca o amazoană, cu privirile de sticlă,
Peste focul de pe creste, printre lacrimi, se arată.

Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Vuietul prelung în noapte, ca un clocot se aude,
Ca un plâns de anotimpuri, trece imnul de furtună,
Vine-n goană și-ntristează tainicul sobor de ciute.
Corbi cu trenă de cărbune stau la sfadă. Ce orori!
Vor veni mai albi în timpuri, sub priviri de catifea,
Drumuri albe de lumină, drumuri albe de ninsori,
Le vor crește în privire și pe-aripi îi vor păta.

Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Pâinea-n arămii poeme, frământându-se se-arată,
O sprânceană de lumină înălțându-se spre soare,
În amonte râu de lacrimi, în aval gutuie coaptă.
Prin zăbrelele de nouri, licăriri de stea fugare,
Apoi gerul ne cuprinde, clipele apasă trist,
Frunze peste umeri poartă voal de cânturi arzătare,
Cum își poartă biruința cel mai mare pugilist.

Rod și muguri, vise, îngeri rătăcesc... Se-aude-n turlă
Clopot ce-nfioară gândul și ne doare și ne cheamă.
Toamna, ca o gospodină, iute turmele-și adună,
Cum și-adună de la joacă, pruncii, cea mai bună mamă.
Cânt de frunze-ngălbenite, șopot, dansuri de izvoare,
Brumării cercei de struguri, zeci de păsări care pleacă,
Ca un gând uitat în timpuri, ca un vis, peste hotare,
Lebede de sticlă peste cerul tulburat de apă.

Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare...
Sus, pe cer, opaițul vremii, noaptea-n ramuri se ascunde.
Adormim. E iarăși toamnă! Ca o dulce clătinare,
Risipiți ne-ntoarcem, clipe, în clepsidre, tremurânde...
Plâng pe brațe de aramă lujeri. Și la geam, gutui,
Ca o flacără veghează candela, precum un soare.
Sunt copii prinzând-o-n palme. Gustul dulce-amărui
E-al bunicii, e-al icoanei... poate că e resemnare.

Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare,
Rod și muguri, vise, îngeri rărăcesc. Se-aude-n turlă...
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Cade lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adie vantul

Adie vântul printre ramuri și ca o lance se zdrobește
De mugurii de soc albaștri care de dor s-au gârbovit,
Doar lujerii subțiri de aur îi dau putere și el crește,
Ca un balaur prins de vise ce pare iar c-a-ntinerit.

Adie vântul printre sălcii și se sfărâmă regretând
Că n-a iubit și n-a fost vesel ca o vapaie trecătoare,
Și n-a fost trist și nici durerea sa plângând
N-a cunoscut privind spre cer sau nici privind măcar spre mare.

S-a prins de poala lunii lucii când a văzut astăzi iubirea
Și n-a putut să mai șoptească blânde cuvinte răsfirate,
Ca o mireasmă-și duce dorul dar el mai simte azi privirea
Unei cadîne alintate care-l saluta de departe...

poezie de
Adăugat de Cătălina MelinteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor de anii ce-au trecut

Mi-e dor de timpul petrecut
Cu tine-n zi, cu tine-n noapte,
O! Doamne, repede a trecut..!
Mi-e dor de tot, mi-e dor de toate....!

Mi-e dor de nopțile cu ploi,
Mi-e dor de nopțile de vară,
Mi-e dor de tine și de noi
Când ne plimbam prin ploaie afară...!

Mi-e dor de pașii ce-i făceam
Prin parc, ținîndu-ne de mână.
Și cu ce foc ne sărutam
Pe bancă-n parc, sub clar de lună....!

De mijlocel eu te strîngeam,
Cu foc și patimă fierbinte,
Când gura ta o sărutam
Uităm de trup, uităm de minte...!

Mi-e dor de anii tinereții noastre,
Când prea departe ne era sfârșitul.
Te luam în brațe, te purtam spre astre
Eram noi doi și-n zare, infinitul...!

Dar anii au trecut, ca ploaia și ca vîntul
S-au dus frumoșii ani ai tinereții.
Nu vom putea împărați pământul
Dar ne-om iubi, pân' la sfîrșitul vieții...!!!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Sonet în vânt

nu contează de unde bate vântul
am rădăcini puternice ramuri nemuritoare
ca bradul care-și ia spre cer avântul
înălțat pe creste și zâmbind la soare.

când vântul mă pleznește peste față
și mă apleacă iarăși la pământ
mă agăț și mai puternic de viață
nimic nu mă oprește să strâng raze-n cuvânt.

când nebunul păgân mă îngenunchiază
și se înverșunează să fie furtună
înalț o rugăciune pură la amiază.

invoc lumina care nu vreau să apună
sufletul meu și pe vânt se mulează
fericit că norii de ploaie mireană adună.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când vei pleca

Când vei pleca, copac voi deveni
Singur pe deal voi sta în vânt și soare
Și te voi aștepta din nou să vii
Chiar dacă secole vor trece călătoare.
Voi crește mare, umbră eu voi da
Și multe păsări voi avea pe ramuri
Și mulțumit voi fi de soarta mea
Căci tare mult voi fi iubit de neamuri.
Dar, vai! Clipă de clipă, zi de zi
Îmi va fi foarte, foarte dor de tine
Și te voi aștepta din nou să vii
Pe-aripi de vânt să te întorci la mine.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook