Suntem lumină din lumină
Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui, suntem copii Lui care greșim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie și nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos și adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan
Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne știm
Cu haina de pământ, de tină
Ca și copii noi mai greșim
Cu chipul Lui, față creștină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne știm
În viața ce-o avem puțină
Nevrednici pentru cer ne știm
Având însă la fel tulpină
Venim la El și ne smerim
Suntem lumină din Lumină
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre lumină
- poezii despre greșeli
- poezii despre frumusețe
- poezii despre creștinism
Citate similare
O! Tu lumină orbitoare
"Cine te așteaptă te iubește
Iubindu-te nădăjduiește
Ca într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină"
I. Alexandru
O! Tu lumină orbitoare
Tu care-ai pus lumină-n noi
Răsari deplină pe răzoare
Răsari pe ori și ce zăvoi.
Te așteptăm făr' ezitare
Cu lacrime în ochi șiroi
O! Tu lumină orbitoare
Tu care ai pus lumină-n noi.
Ca pomii-n Mai în plină floare
Lumina lină, fă din noi
Noi raze-n inimi să coboare
Și peste bulgări de noroi
O! Tu lumină orbitoare.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre inimă, poezii despre flori sau poezii despre ezitare
Din codrii cei de crini răsar
"Lumină lină, nunta leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat și sărăcit
Cel plâns și cel nedreptățit
Și pelerinul însetat
În vatra Ta au înnoptat "
I. Alexandru,
Din codrii cei de crini răsar
Luminile ce dau lumină
Ce spală tot ce e murdar
Păcatul greu și orice vină.
În fiecare zi nectar
Dă pe pământ raza divină
Din codrii cei de crini răsar
Luminile ce dau lumină.
Pe un străin prin sfântul har
Îl fac un înger de lumină
Rămân umilului umbrar.
Sfintele raze nu termină
Din codri cei de crini răsar.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre păduri, poezii despre vinovăție, poezii despre tristețe, poezii despre timp, poezii despre plâns, poezii despre pelerinaj sau poezii despre nuntă

Binecuvântări divine
Culege Chip de Leu
merele de aur din Colchida!
Pe mâinile tale
este mirul Domnului.
Pe Scara lui Iacob,
dăruiește, trăiește,
iubește și iartă!
Soarele e martor
în pace și armonie.
Dansează cu razele lui
și emană fragmente de lumină!
Fii înger pe pământ
și înger de lumină
pentru cei dragi!
Binecuvântat fie Domnul!
poezie de Cristina Mariana Bălășoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace, poezii despre mâini, poezii despre mere, poezii despre iubire, poezii despre iertare, poezii despre dans sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Bezmetici
Încă nu am înțeles
lumea asta pe de-a-ntregul,
încă mai avem de mers
să pricepem tainic sensul..
Încă noi ne mai căutăm
în iluzii compromise,
încă ne mai îmbătăm
de parfumuri și de vise.
Încă suntem la-nceput
făcând pași spre a cunoaște,
încă multe-s de făcut
a-nțelege toate aste.
Încă noi mai bâjbâim
în lumină pe-ntuneric,
încă nu știm să iubim
și ne este gândul cleric.
Încă moartea sperie
și puține știm de dânsa,
încă nu știm tot ce e
în mărirea neatinsă.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre sperieturi, poezii despre moarte, poezii despre gânduri sau poezii despre cunoaștere
Ziua este un arc de lumină între Soare și Lună; la câte arcuri de lumină s-ar rezuma viața omului pe Pământ? Nimic mai mult decât un grăunte de lumină aruncat în Univers.
aforism de Ștefan Radu Mușat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Florina Popescu - Blaju

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și următoarele:
- aforisme despre viață
- citate de Ștefan Radu Mușat despre viață
- aforisme despre timp
- citate de Ștefan Radu Mușat despre timp
- aforisme despre lumină
- citate de Ștefan Radu Mușat despre lumină
- aforisme despre Soare
- citate de Ștefan Radu Mușat despre Soare

În trecut am avut o lumină care pâlpâia, în prezent avem o lumină care arde, iar în viitor va fi o lumină care va străluci pretutindeni, peste pământ și ape.
citat celebru din Winston Churchill
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate de Winston Churchill despre viitor, citate despre trecut, citate despre prezent sau citate despre lumină

Veghe de înger
Un înger veghează poporul și lumea...
Poem de lumină renaște minunea.
Trăim vis de pace și flamură blândă!
Popor de lumină, povestea-i ascultă!
Dreptate i-e paza, dreptatea e scut...
Menirea de-a fii un izvor pe pământ.
Cu șoapte de vis, peste noaptea din noi,
Lumină cărarea atâtor eroi.
Un om - deputat și fiică și cânt,
Un înger, prin noi coborând pe pământ,
E Soarele, azi, strălucind - un mister,
Fărâmă de pace-ncrustată pe cer...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dreptate, poezii despre poezie, poezii despre parlament, poezii despre noapte sau poezii despre muzică
Lumina lui Hristos
Pentru ca să luăm lumină
În noaptea de Înviere,
Arhanghelul de lumină
Va birui multe himere.
Vom putea lua "Lumină
din Lumină",
vom fi cu,
"Dumnezeu adevărat,
din Dumnezeu adevărat",
și sărbătorile sfintelor Paști,
vor fi înșirate pe un fir de soare.
Ne vom lumina sufletele
cu lumină din lumina credinței,
cu lumină din lumina primăverii.
Numai așa, întreaga viață ne va fi
o primăvară cu soare și cer senin.
Hristos a înviat!
poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre sărbători sau poezii despre sfinți
Înger de lumină...
În cuibul amintirilor
am ascuns
chipul tău...
și ți-am îmbrăcat
gândurile
cu șoapte și
priviri albastre...
Te-am transformat
în înger de lumină
al visului meu!...
poezie de Viviana Milivoievici (2016)
Adăugat de Viv

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri sau poezii despre albastru
Avem nevoie de timp
Avem nevoie de timp pentru a crește și a descoperi că suntem tot mai mici,
avem nevoie de iubire pentru a înțelege că a dărui este mai înainte de a primi - o lege nescrisă,
avem nevoie de lumină pentru a ști unde să fugim din calea coșmarului întunericului din noi,
avem nevoie unii de alții pentru a realiza cât de neciopliți suntem cu toții,
da, cu toții
avem nevoie de Dumnezeu Creatorul cerurilor și al pământului pentru a ne lăsa ciopliți în chip de sfinți de mâinile nevăzute ale Marelui Sculptor.
Deși puțini înțelegem
și mai puțini acceptăm mustrarea cioplitorului
dar cei care rămânem până la capăt
vom vedea
în micimea noastră
că am fost mereu iubiți,
înconjurați numai de lumină.
Avem nevoie de timp pentru a transcende clipa
într-o eternitate.
poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre sfințenie sau poezii despre sculptură

Contabilul: Lumină? Asta nu mai e lumină. Astea sunt raze Roentgen. Simt cum mi se bronzează măduva spinării.
Secretara: Lumină v-a trebuit, lumină ați găsit! O să orbim cu toții. O să ajungem cu toții niște orbeți.
replici din piesa de teatru Logica rătăcirii, scenariu de Valeriu Butulescu (1994)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre lumină, citate de Valeriu Butulescu despre lumină sau umor despre economiști
O, neputincioasă tină
"... neputincioasă humă, lumina Lui îți ia privirea...
Toate câte le văd ochii, câte nu le văd dar sunt.
Toate sunt la a Lui vrere, sus în cer și pe pământ...
Și El data tuturora libertatea a alege.
Între ce este virtute și ce este fărdelege.."
Vasile Militaru
O, neputincioasă tină
Lumina Lui îți ia privirea
Până de lut îți e retină
Cum poți privi tu nemurirea?
Din sfânta-I vrere e lumină
Și-n cer și pe pământ Îi e știrea
O neputincioasă tină
Lumina Lui îți ia privirea.
Virtutea dat-a El creștină
Pe toți de întrebi își dau părerea
Prin mila lui mai șterge vină
De nu-ți alegi fărădelegea și durerea
O, neputincioasă tină,
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știri, poezii despre ochi, poezii despre libertate, poezii despre durere sau poezii despre Vasile
Lampagiul: Lumină! Avem lumină! Cine mai dorește? Lumină de la Dumnezeu, să vă încălzească sufletul! V-ați culcat cu toții? (urcă scara) Ce noapte întunecoasă! O să vă aprind stelele în cer să vă mai luminez sufletele... (aprinde stelele) Măcar atâta pot să fac pentru voi.
replica de început din piesa de teatru Manole 3D, Actul I, Scena 1, scenariu de Adina Dabija
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre suflet, umor despre întuneric, umor despre stele, umor despre religie, umor despre noapte, umor despre dorințe sau umor despre Dumnezeu
Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)
Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Și suntem după câte știm.
Lumea nu ne știe cum nu L-a știut
Cum și pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiți suntem copii
Al Celui din veșnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi așa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregătești și nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă știți că El s-a dat
Cine-n Domnul se oprește
El nu mai păcătuiește.
Păcătosul nu L-a știut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilași, nu vă-nșelați
Mintea voi vă luminați.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăiește după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuiește
Pentru diavolul muncește
Este pentru el venit
Și îl are la sfârșit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea să-I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânță din Domnul are
Nu mai poate face greșale.
Și-i a Lui și pe pământ
Fără de păcat și sfânt
Deci vedeți deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alții au altă trăire
Nu în pofte și în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veșnicii.
Cine pe pământ trăiește
Și pe frate nu iubește
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraților, să vă iubiți
Pentru Domnul să trăiți.
Nu fi Cain la gândire
Fă la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel neprihănire.
Și mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Și că lumea te urăște
Ci pe Domnul îl slăvește.
Noi frați trebuie știut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viață
Am primit o nouă față.
Cine fratele-și urăște
Din moarte nu se trezește
Este rău, pierdut și laș
Biblia-i spune ucigaș.
Noi ce dragoste avem
Și în Domnul noi suntem
Care știm că S-a jertfit
Ființa ce și-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru frați viața a-și da
Frați, să nu iubiți cu limbă
Și cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel știm la ce suntem
Și că adevăr avem.
Inima ne-om liniști
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândește
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nșală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci așa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Și porunca așa spune
Să credem în Sfântu-I nume.
S-așa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzește
Crede-n Isus nu greșește.
Isus știm că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muncă, poezii despre jertfă, poezii despre draci, poezii despre copilărie, poezii despre adevăr, poezii despre Iisus Hristos sau poezii despre început
Viața, oricum ar fi trăită, nu este decât un crâmpei de lumină. Pentru fiecare om, atât e viața: un crâmpei de lumină. Înaintea acestui crâmpei de lumină: oceane de întuneric. După ce se va isprăvi acest crâmpei de lumină: oceane de întuneric, oceane de întuneric și nimic altceva.
Zaharia Stancu în Șatra
Adăugat de scofieldutza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Zaharia Stancu despre viață, citate despre întuneric, citate de Zaharia Stancu despre întuneric, citate despre ocean sau citate de Zaharia Stancu despre lumină
Noi știm ce e nemurirea
Noi nu suntem născuți prin pustiuri,
pe noi nu ne puteți amăgi.
Avem sufletele din munți și din râuri
și inimi de foc. Suntem vii!
Ca vulturii ne-nălțăm pe creste și stânci
și nu avem frică de moarte.
Vorbele ne sunt profunde, adânci,
suntem însetați de dreptate.
De-o fi să plecăm din viață curând,
din asta nu ne pierdem cu firea.
Zamolxe ne trimite-napoi pe pământ.
Noi știm ce e nemurirea.
poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre stânci, poezii despre râuri, poezii despre naștere, poezii despre munți sau poezii despre frică
Lumină sfântă - în viață far -
"Te port pe buze, ca pe-un fagur plin
O poamă aurită de smochin,
Te port în brațe, horbote subțiri,
Mănunchi legat cu grijă fir cu fir
Cum poartă floarea rodul de cais,
Adânc te port în trupul meu și-n vis"
Zorica Latcu
Lumină sfântă - în viață far -
Topești în mine orice ghețar.
Ca pomii-n luna cireșar,
Curat faci orice mădular.
Iar gustul care-a fost amar
Mai dulce-l faci ca un nectar.
Lumină sfântă - în viață far-
Topești în mine orice ghețar.
Eram pe lume un hoinar,
Umblam pe-ntunecat hotar
Cu trai parazitar, murdar,
Pân' raza sfântă ai dat în dar,
Lumină sfântă - în viață far -.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre smochine, poezii despre graniță sau poezii despre curățenie

Noi suntem
De te întrebi cine sunt eu,
Ți- ar trebui ani de lumină,
In infinitul Univers,
Sa- mi afli vasta rădăcina.
Insiști să știi cine sunt eu?
Enigmă sunt, complexitate,
Și totuși spun, sunt parte fier,
Ce-a curs de pe planeta Marte.
Un strop din Venus am luat,
Granitu- mi este temelia,
Din Jupiter s-a strecurat,
In trupul firav, energia.
Și soarele in mine- a curs,
Orice- ntuneric, e lumină,
Șunt praf de stele pe pământ,
Sunt ieri și azi și ce- o să vină.
De mă întrebi cum mai sunt eu,
Ți- aș spune, sunt la fel ca tine,
Iubesc profund dar știu să iert,
Când nu-mi răspunzi cum se cuvine.
Suntem aici cu scop precis,
Au vrut și alții ca să vină,
Suntem din toate câte- un pic,
Din marea sursă de lumină.
Sunt eu, ești tu și suntem noi,
Azi ploaie, vânt, mâine furtună,
Ieri, tigrii, lei, lungi șerpi pitoni,
Doar porumbei pe vreme bună.
Suntem un tril de ciocârlii,
O bufniță in miez de noapte,
Suntem minune pe pământ,
Și îngeri albi unde sunt șoapte!
poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre vânt, poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre tigri, poezii despre porumbei sau poezii despre ploaie

Dragostea e un cuvânt de lumină scris de o mână de lumină pe o pagină de lumină.
citat celebru din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Khalil Gibran despre lumină, citate despre iubire, citate de Khalil Gibran despre iubire, citate despre cuvinte sau citate de Khalil Gibran despre cuvinte
Lumină lină
Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de cară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de luni venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină
Cine te-așteaptă te iubește
Iubindu-te nădăjduiește
Căci într-o zi lumină lină
Vei răsării la noi deplină
Cine primește să te creadă
Trei oameni vor venii sz-l vadă
Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte și uitare
Si lumile au perit în zare
Au mai rămas din vechea lor
Luminile luminilor
Lumină lină lini lumini
Instrăinându-i pe străini
Lumină lină, nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat și szrăcit
Cel plâns și cel nedreptătit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înoptat
Lumină lină leac divin
Incununându-l pe străin
Deasupra stiinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.
poezie clasică de Ioan Alexandru
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare