Efigiile unei toamne din copilărie

Mi-amintesc clar croncănitul,
croncănitul acela...
primul stol de gâşte migratoare
şi prima melancolie iremediabilă,
că doar eu rămân acasă.
Foşnet de frunze uscate, rigidizate,
vântuite pe-o străduţă cu felinare uzate,
cu abajururi mobile şi scârţâitoare,
provocatoare de umbre ciudate,
de crengi prelungite intrând
prin geamurile pensionarilor.
Vântul trânteşte ritmic o poartă metalică.
Geamuri cu lumini de opaiţ.
Mieunatul unei pisici scoase din casă.
O bătrână curioasă fereşte încet perdeaua.
Vântul ţâfnos loveşte, cu frunze în culori nomade.
Un cor de câini latră pe tonalităţi ciudate,
obsedaţi de sunetul unei ambulanţe.
Noaptea prea devreme venită
amestecă întuneric,
în fumul din coşuri.
Îmi vine să râd, ruşinat de tot ce se-ntâmplă.
Eu nu cred că toamna e adevărată!?

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva
Ce nu s-a-ntâmplat pân-acum niciodată,
Căldura amiezii, bizară, ciudată,
Inspiră o teamă de ce va urma.

Ceva-i strecurat în văzduhuri şi-n umbre,
O doză de straniu e-n melancolie,
În frunze e, totuşi, din nou, poezie,
Dar strofele ies dureroase şi sumbre.

Doar noaptea aduce-a octombrie-n fine
Şi frigul din casă mă pune pe jar,
Mă face să tremur şi-n somn să tresar...
Sau poate doar faptul că nu eşti cu mine.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva
Ce nu s-a-ntâmplat pân-acum niciodată,
Căldura amiezii, bizară, ciudată,
Inspiră o teamă de ce va urma.

Ceva-i strecurat în văzduhuri şi-n umbre,
O doză de straniu e-n melancolie,
În frunze e, totuşi, din nou, poezie,
Dar strofele ies dureroase şi sumbre.

Doar noaptea aduce-a octombrie-n fine
Şi frigul din casă mă pune pe jar,
Mă face să tremur şi-n somn să tresar...
Sau poate doar faptul că nu eşti cu mine.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric în succes

Întuneric, înorat, o calmă noapte,
Nori luminaţi, arată ziua de departe,
Sunt plini de lumină, nu sunt goi,
La ei este soare, dar nu şi la noi.

Drum de stele şi becuri le zăresc,
Nu am cum vreodată să le deosebesc,
Sunt doar buline ce zac, luminate feeric,
Blajine şi dulci, într-un misterios întuneric.

Şi copacii fără frunze îmi sunt prieteni,
Uitaţii tei şi părăsiţii mesteceni,
Sunt doar tulpină uscată şi lungi crengi,
Tăcute de fel, dar cu care te înţelegi.

Este surd totul, ca dup-o dinamită,
Ce linişte este într-o lume adormită,
Vântul mă loveşte tăios ca realitate,
Neştiutor şi firav la fel ca libertatea.

Şi crengi cu umbre dansează jucăuşe,
Stele şi luna ţin cerul sub cătuşe,
Eu un simplu intrus, într-o lume de noapte,
Un corp ce cară doar vise abandonate.

Mă regăsesc aici în întuneric ca acasă,
Pustiu şi rece, doar umbrele mă apasă,
Este doar noapte şi doar singurătate,
Presărat cu întuneric, ca un eşec în spate.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

La popota cu frunze

Împart frunze...
Frunze de copaci uscate şi verzi
Le împart în mod egal
La unii una
la alţii...
Nu mă consider un bun
împărţitor de frunze
uscate sau verzi
transpir când văd frunze
şi ameţesc la atingerea lor
tocmai din acest motiv
scap de ele la primii copaci
şi apoi fug acasă
unde scriu despre frunze
uscate sau verzi
cuvinte
câte verzi şi uscate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră, vântul duce...

Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfaţă...
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin' s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Aţâţaţi de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.

Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire
Câinii latră, vântul duce.

Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.

Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie
Câini latră, vântul duce.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pas cu toamna

Bate vânt rece de toamnă
Gândurile mă apasă
Rămas bun frumoasă doamnă
Astăzi voi pleca de-acasă

Bate vântul printre crengi
Frunzele foşnesc de dor
Draga mea să nu mai plângi
Îmi va fi mult mai uşor...

Două sărutări pe buze
Cu arome de migdale
Şi prin foşnetul de frunze
Paşii mei se pierd agale...

Mă lovesc uşor de-o cracă
Pe aleea cu mulţi tei
Toamna asta ne dezbracă
Şi pe mine şi pe ei...

Tu rămâi seacă pe scară
Ei rămân la fel de goi
Ne vedem la primăvară
Frunze noi... săruturi noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La uşa copacilor

aşteaptă-mă toamna
dacă totuşi mă cauţi
bate uşor
în umbra unui castan
nu sunt acasă
dar s-ar putea să-ţi
răspundă liniştea unei frunze
o vioară
sau poate chiar
respirarea mea

am plecat cu bezna pădurii
să mai găsesc
nişte duhuri prin iarbă
şi
licori târzii de izvoare

te rog doar
bate foarte încet
la uşa copacilor
să nu-mi trezeşti inima
sau prea devreme
răcoarea

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu plânsul tremurat –
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele - jivine se-ascund printre copaci,
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Ca pe-o cămaşă aspră îmbrac singurătatea,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se risipească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiece perete în lume evadează –
Afară-n vânt sălbatic, doar caii înspumaţi
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

poezie de Mariana Dobrin
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu doruri pe-amurgite,
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele – jivine se-ascund printre platani
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Îmbrac singurătatea ca pe-o cămaşă groasă,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se răspândească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiice perete în lume evadează
Afară-n vânt sălbatec doar cai fără zăbale
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa dintre originalul unei poezii geniale şi o traducere proastă a ei este ca cea dintre trilurile unei privighetori şi croncănitul unei ciori.

aforism de George Budoi din Traduceri şi traducători (1 iunie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiţi toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminenţa,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănaţi prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunaţi, vă despărţiţi,
Vă agăţaţi cu disperare de un frunziş,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniţi unele pe altele,
Vă ofiliţi unele pe altele,
Vă înmormântaţi unele pe altele
În noroaiele de la marginea oraşului,
De la marginea societăţii,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedesluşite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliţi în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiţi într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza pietrei

E ora
înfiinţării întunericului

privirii divergente
prăsiţi-vă!

Nu.
E pariul asinilor
amiaza pietrei uscate
pulberii ciudate
aerului demoralizant

Apele vin din trei părţi:
din munţi, din zăgazurile sparte şi din cer
zuruie ce diamant
lichid?
şuierând metalic
vântul deplasa frunze
şi inventariază vid

extaze ce pier

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în cerdacul tău...

Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Şi vântul mişcă arborii-n grădină.

Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiţi cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici şi sufli-n lumânare...

Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
În întuneric ochii mei rămân,
Ş-alături luna bate trist în geamuri.

sonet de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce s-a întâmplat şi acum o vecie;
Arar, ţine vara şi-o toamna în ea,
Muşcându-i din frunze şi melancolie.

Şi ne mai minţim, deşi frunzele cad,
(Foşneşte tăcerea prin sevele-albastre).
Că nopţile-s scurte şi zile nu scad
Şi că-i încă vară-n poemele noastre.

Şi totuşi mi-e frig şi să tremur îmi vine,
Când, plânge-un amurg peste visele mele
Şi, poate, doar faptul că nu eşti cu mine,
Îmi biciuie vara şi-o ţine-n atele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul frunzelor călătoare

Priveşti copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roşul de apus ce te-nspăimântă.

E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu aşteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.

Îţi laşi privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.

Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenuşiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
şi printre vântoase răzbate...

Treptat gândurile plouate
se-apropie de şemineu
şi stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....

Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coş se întoarce iar fumul
şi bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...

E toamnă... iar vântul tot bate....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Brumar

Păşeai felin pe sub lumini de lampadare,
Prin noaptea rece şi ceţoasă de Brumar,
De dragul tău înţepenea şi timpu-n secundare,
Extaziat, privindu-ţi mersul lin pe trotuar.

În calea ta se împrăştiau pâlpâitoare,
Lumini ce se scurgeau din felinare ‘nalte,
Covor de aur îţi aşternea toamna la picioare,
Iar vântul te-a cuprins, ca-n braţe să te salte.

În preajma ta se răvăşeau castanii,
Plouând în jurul tău culori de toamnă,
Şi-n zambetu-ţi suav se ofileau titanii,
Topindu-se-n nobleţea ta de doamnă.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna o să vină cu frunze ruginite...

Când toamna o să vină cu frunze ruginite,
Ce-n stoluri au să cadă pe-al morii eleşteu,
Când vântul o să bată prin porţile-nvechite
Şi-acolo unde roata se-nvârtea mereu,

Am să m-aşez aproape de zidul cel batrân
Cu iederă, sub care se spulberă nisipul,
Şi-acolo cu privirea pierdută-o să rămân,
Când soarelui şi mie ni se va stinge chipul.

poezie clasică de Jean Moreas din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ioan I. Ciorănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia la pian

primele clipe
ale acestei dimineţi,
tu şi ploaia
tandemul unei iubiri
în toamna purpurie

acorduri limpezi -
vântul în ecou prelung
poartă gândurile

rugul de frunze
graţios se întinde
sub fereastra ta -
doi ochi surâzători
şi-o ţandără de soare

ploaia la pian
povestea vieţii noastre
melancolie...

o luminiţă
pe umbra mâinii tale
atâta linişte -
în camera curată
desculţ ating podeaua

tună departe -
conturul munţilor în
ceaţa densă

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!