Miros de frunze uscate

miros de frunze uscate...
am avut odată o pri-prietenă...
eram atunci un licean, şi odată i-am spus
ca să fac pe nebunul (eram poet): "ştii,
eu văd mai multe culori decât alţii", iar ea,
M., mi-a răspuns "păi de ce
nu consulţi un ocultist?", dar pe bune,
fără mişto... miros
de focuri de frunze uscate prin curţi, pe Barbu Văcărescu,
pe lângă ISPE...

împodobeam atunci toamna cu diamante: o gagică
mi se pare cu plete (sau mănuşi?) de diamant
totul era de diamant pe atunci
şi dacă oamenii defecau
făceau diamante, zornăind în closet, şi
dacă pomii aveau frunze, trebuia
ca ele să fie de diamant.

plângeam bătând la maşină poeme
dar femeile din ele erau inv-inventate
nu ştiam să fac dragoste, încercasem
şi nu reuşisem, puşti
puşti gelos şi zălud... cenaclist de luni...
studinte...
ce dulce sâ mângâi o fată între picioare
când e goală şi foarte, foarte umană
nu "femeie"
şi când e toamnă afară, şi dacă geamul ar fi transparent
ar trece prin el mirosul toamnei: fru-
frunze uscate şi limbi roşii de foc
prin curţi...

sexu-i complet aiurea în cărţi şi în filme - patimă
fucking 'n' sucking
nebunie
când e de fapt atât de dulce şi trist
şi corpurile sunt atât de cuminţi
e şi fucking 'n' sucking
dar în general
şi mai tot timpul
e... altfel, e...

Mir-Mir - aşa îmi spune ea
şi când sunt şucărit îmi spune Mir-Mir.
în lift, când ne-ntoarcem din oraş
şi când au furat iarăşi becul
îi pun o mână pe fund şi-i spun fioros: "gata,
nu mai scapi... te violez!", iar ea intră în joc:
"ia mâna, domnule, sau te pocnesc de nu te vezi!"
şi-n faţa uşii
descuiem şi ne pomenim în căsuţa noastră ticnită
şi ne doare-n dos de toţi şi de toate...

iar acum marele maestru al finalurilor
de poem, vă propune
un final perfect de poem:
"ah, mirosul de frunze arse,
de foi arse prin curţi,
de foi de diamant din 'Aer cu diamante'..."

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

La popota cu frunze

Împart frunze...
Frunze de copaci uscate şi verzi
Le împart în mod egal
La unii una
la alţii...
Nu mă consider un bun
împărţitor de frunze
uscate sau verzi
transpir când văd frunze
şi ameţesc la atingerea lor
tocmai din acest motiv
scap de ele la primii copaci
şi apoi fug acasă
unde scriu despre frunze
uscate sau verzi
cuvinte
câte verzi şi uscate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt gelos, lua-m-ar naiba...

Sunt gelos. Ştiu că nu e frumos
Ştiu că nu-i de folos, şi cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când fac baie,
când râşnesc cafeaua, când mă-ntorc prin ploaie
De la serviciu
Când ascult vreun disc cu Baniciu.

Sunt gelos când mă piaptăn şi când îmi trag pantalonii
Şi când apar la TV, când privescc pietonii
Ce se holbează la B. C. U.
Când văd damele din faţa hotelului Bucureşti, care nu spun nu
Şi se duc cu băieţii
Dacă primesc marafeţii.

Îmi pare rău, dragoste, aşa sunt, nu pot fi altfel,
Nu mă pot stăpâni să nu te văd la altul în braţe
Nu pot să-mi stăpânesc chinul ăsta interior
Să nu-ţi fac reproşuri când vii târziu...
Mi-e frică atunci când eşti prea veselă
Şi m-apucă dracii când te văd amărâtă
Şi mă gândesc: hait! acum a făcut-o!
Hait! A făcut-o, e clar!

Sunt gelos. Ştiu că nu e frumos.
Ştiu cât sunt de hidos, şi cu toate acestea sunt gelos.
Sunt gelos când mă duc la dentist
Când vorbeşte la "Actualităţi" vreun iredentist,
Sunt gelos când facem dragoste şi când dorm
Sunt gelos, enorm!
Mă gândesc că se ştie şi că amicii mă privesc cu milă,
Încerc să te fac să te trădezi prin metode subtile,
Fac pe liberalul în probleme sexuale
Te privesc în ochi, te rog să nu mă minţi,
Stau îmbufnat câte o dimineaţă întreagă
Şi nu mai sunt eu însumi, nu mai sunt eu însumi, dragoste!

Sunt gelos când bat la maşină
Sunt gelos când îl citesc pe Musina
Sunt idiot de gelos când în Kundera toţi se culcă
Cu toate, şi când în decor Ioana Bulcă
recită ceva
Sunt gelos când tai un calup de halva.

Gelos când ud florile, când strănut
Bănuiala mă strânge de gât
Scenariile mă înnebunesc
Posibilităţile, probabilităţile mă aiuresc,
Sunt gelos când mănânc
Şi îmi muşc unghiile şi mă foiesc şi plâng...

Îmi pare rău, dragoste.
Asta e.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ciclicitatea anotimpurilor

Obişnuiai să colecţionezi poeme de dragoste
îţi aminteşti
strofe pe spatele unei fotografii
ode în metru şchiopătat
încadrate de arabescuri pe foi dictando
semnate ori anonime
nu conta
unele mureau odată cu vara
dar le-ai strâns pe toate într-un sipet sub cheie
cum strânge o fetiţă în braţe toamna
frunze roşii frunze galbene
pistruiate ca obrajii ei
astăzi
fata are poeme de dragoste
în fişiere parolate
tu aduni culorile toamnei în format jpeg
şi din când în când mai culegi câteva frunze
roşul imaculat ca un câmp de maci vara
s-acopere galbenul bolnav al foilor dictando.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turme de frunze

Viorile vor cădea uscate
Ascultaţi cântecele
Verzi ce ne sunt adiate
Unduindu-ne genele

Ce nouă, ne vor fi uscate
In iarna ce ne v-a veni
Cu geruri de bătrâni
Şi ridurile săpate

De vânturile noastre
Cu zăpezile suflate
De noi în noi in vifore
Turme de frunze uscate...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiţi toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminenţa,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănaţi prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunaţi, vă despărţiţi,
Vă agăţaţi cu disperare de un frunziş,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniţi unele pe altele,
Vă ofiliţi unele pe altele,
Vă înmormântaţi unele pe altele
În noroaiele de la marginea oraşului,
De la marginea societăţii,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedesluşite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliţi în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiţi într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Şi vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate ţipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Şi soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluţă
El îşi aruncă ultima rază călduţă
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziş nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu şosete de diamant

Zveltă ca o pipetă
trece pe bicicletă
fata cu şosete de diamant.
ea are părul de diamant
şi faţa de diamant
şi fustă verde de brocart.
în pulpa de sticlă a acestei fetiţe
se vede săpat un mecanism cu rotiţe
şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc
pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.
...

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am îndrăgostit de foarte tânără, când eram foarte mică, şi consider că, pe cât de mult iubeşti, pe atât de bogat sufleteşte, frumos, liber şi puternic eşti. Iubirea poate să implice şi o dulce suferinţă. Iubirea nu se închide ca robinetul. Dar atunci când iubeşti, sufletul tău este ca un diamant care se şlefuieşte. O fată îndrăgostită este frumoasă, puternică şi fermecătoare, iar fetele trebuie să fie conştiente de asta. Iubirea nu are nimic de-a face cu teama, cu spaima de-a nu se afla.

citat din Maia Morgenstern
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea copacilor

de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu ştiai că arborii au vremelnicia lor?

trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.

de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?

trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deşertului.

de ce-mi mai vii acum,
când neputinţa mă doboară,
când arborii înnebunesc şi nu se mai văd
de nisipul vremurilor?

trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot să te respir prin mine

Dacă ţi-aş spune că te iubesc
şi aş ruga frunzele să mai aştepte
şi ţi-aş atinge părul cu mâinile disperate,
aşa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simţi întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziţi?
Dacă ţi-aş spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
şi încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
şi oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în dimineţile noastre
când ne îmbrăţişează lumina lumii
m-ai ocroti renunţând la părăsire?
Tu ştii ce tristă este singurătatea nopţilor
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărţile şi pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
pe care pictez amintirile noastre.
Cum tu eşti urma mea pe nisip,
o zână cu tâmple de zăpadă,
şi nu aud, şi nu simt temperatura noastră.
Dacă ţi-aş spune că florile mele nu au vârstă,
că ele vor pleca odată cu noi,
că vocea ta tăcută se vede prin pupile,
că fiecare pas al tău este în mine
şi nu pot înţelege viaţa fără tine,
crede-mă, nu renunţa la mine!
Dacă ţi-aş spune, acum,
când frunzele ne mai aşteaptă
că sigur vom păşi în doi, în altă viaţă?

poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna – poem diamant

Toamna –
Mustul rubiniu,
O gutuie-mparfumată,
Cer întunecat şi ploi...
Plâng copaci de frunze goi.
Şi nu mai ştiu,
În tabloul ruginiu,
Suntem noi?!
Noi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea toamnei

Câte dorinţe rămân neîmplinite
Şi câte vise în noapte mai aşteaptă
Dimineţi cu soare şi parfum
În lumea neînţeleasă prin cuvinte,
Ce au rămas la margine de drum...

Numai izvorul cel cu apă rece
Îmi potoleşte setea care mă cuprinde
Murmurul vieţii se aude lângă mine
Când toamna cu paşi repezi vine

De dor şi bucurie, când ploaia cade
Şi un miros de crizanteme pluteşte-n aer
Cu prospeţime de frunze şi culori
Iubirea revine încet, în suflet şi-n priviri

Razele de soare îmi dau binecuvântarea
E iarăşi toamnă, iar vara-mi spune adio...
Merg liniştită să îmi găsesc cărarea
Îmi este bine să vorbesc cu tine,
În curând se va aşterne iarna...

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

la ce bun să mai scriu
încă un poem de dragoste
pe lângă milioanele de poeme de dragoste
care se scriu neîncetat
de când egiptenii au inventat papirusurile

de fapt de dinainte de egipteni
de pe vremea când oamenii locuiau în peşteri
aveau părul lung şi nici prin gând nu le trecea
că tocmai au scris
primul poem de dragoste din lume

atunci când au scrijelit pe peretele grotei
un fel de cerc alungit care semăna vag
cu o inimă

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

era atât de frig şi era toamnă
cădeau frunze uscate pe alei
păşeam prin galaxii
purtând în mână cerul
o pasăre pe drumul de tăceri
pe aripi se scurgea orizontul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu şosete de diamant

zveltă ca o pipetă
trece pe bicicletă
fata cu şosete de diamant.
ea are părul de diamant
şi faţa de diamant
şi fustă verde de brocart.
în pulpa de sticlă a acestei fetiţe
se vede săpat un mecanism cu rotiţe
şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc
pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.

sub bluza de fildeş
sub sânul ce-ntinde-şi
boticuri rotunde de diamant
ea are cosiţe
legate cu liţe
şi coastele ei sunt cu totul de diamant.
dar aici, în colivia toracică, ea are un colibri.
la etajul patru al colibriului locuiesc eu.
acum stau la fereastră şi mă uit la pomii de muşama.

ce bine e în pieptul ei!
cerul e albastru ca peruzeaua!
norii sunt de plastilină colorată
cum tu, cititorule, poate că n-ai văzut niciodată
(pe tine poate nu te-a iubit nici o fată...)
aicea soarele e de zgârci, luna de porţelan
şi până şi tractoriştii îl ştiu pe de rost pe Paul Celan
şi până şi păpădia şi muşeţelul
sunt trase de chinezi, cu penelul.

ce fermecată lume! trec prin seară
taxiuri de cleştar şi scorţişoară
şi printre limuzine se strecoară
fata cu şosete de diamant.
în şoldu-i de sticlă
are o pâclă
de rotiţe dinţate şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc, pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.

poezie de Mircea Cărtărescu din Poeme de amor (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă mohorâtă

E atât de mohorată toamna asta fără tine,
Încât şi verdele în frunze sângeriu se stinge,
Pe aripe de vânt plutesc acum destine,
Iar prin clepsidre triste, dorul se prelinge.

Măsor de-acuma timpul în frunzele căzute,
Şi-n gânduri ce gonesc necontenit spre tine,
Îţi spun adio, ceasornic cu ore şi minute,
Măsor de-acuma timpul cu frunze şi suspine.

Plouă cu amintiri pe poteci triste, rătăcite,
Peste singurătatea-mi desfrunzită şi adesea pală,
Îmi picură pe suflet cu frunze seci, zbârcite,
Ce cad rostogolindu-se pe-a timpului spirală.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

frunze uscate
putrede şi moarte
miros de toamnă

haiku de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

Da, m-am dus pe străzile de care îmi scrii tu...
E o jale de toamnă pe-acolo...
Pe la spital, la cazarmă, e trist, cad frunze...
La tribunal a fost un proces interesant.

Oh, într-o librărie au zburat câteva frunze uscate...
E toamnă, aş vrea să scriu versuri...

La gradina publică, un alcoolic francez
Se uită zambind la un strat de pansele.
La pavilionul muzicii era un corb
L-am întrebat de tine şi nu mi-a răspuns nimic.

E toamnă... cu toţii se grăbesc, dar e atât de pustiu...

Da, oraşul îşi aduce balanţa comercială,
E puţin mai trist, fiindcă e toamnă...
Eu încă nu mi-am găsit nimic...
Iţi voi scrie mai pe larg altă dată...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!