Mortul învingător

Ce ţară, ce morală, ce prăpăd,
Un fapt de viaţă mai grozav ca toate,
Un mort este votat majoritar
Şi-n clasament pe toţi cei vii îi bate.

Aşa a fost şi este şi va fi
Conflictul de-ntuneric şi de groază,
Un mort învinge pe cei vii la vot
Şi ei aproape cred că îi trişează.

Şi, vai, absurde autorităţi
Se strâng buluc şi judecă drăceşte
Şi îl declară pe învinsul lui
Învingător, doar pentru că trăieşte.

Şi mortului ce i-a învins pe vii
Nici nu au apucat să-i facă groapă
Şi-n primăria lui de-nvingător
E ordin ca petrecerea să-nceapă.

Şi proştii râd, în nebunia lor,
Întărâtaţi de liniştea nocturnă
Şi unul zice: hai să-l îngropăm,
La locul care-i place lui, în urnă.

Ce ţară, ce morală, ce prăpăd,
Politică de-a pururi surdo-mută,
Învingătorul se întoarce-n sat,
Dar voturile lor nu-i mai ajută.

Probabil, e-o parabolă, aici,
Chiar dacă nu o pomeneşte cartea,
Trăim învinşi în fiecare zi,
Iar, ca să biruim, plătim cu moartea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sancţiune morală

Îmi place să visez o ţară,
În care-o urnă violată
Pentru făptura vinovată
Ar fi chiar urna-i funerară.

epigramă de Vasile Bogrea din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi plătim din groapă

Vei găsi pace in groapă
De afară nu dau şpagă
Imediat vei fii răscolit
Şi intr-un sac, sec azvârlit..

Corbii ţării au inrobit
Trupul nostru, mort,.. putrezit.
Când te termină de sfâsiat
Să nu crezi că ai scăpat

Plată mult mai ai de dat..
Moartea mi sa politizat
In intuneric democrat
Cadaveric aprobat.

Doamne, ce este pe pământ..
Se aud morţii-mi murmurând
Jelind soarta la urmaşi
Să slujească moartea rămaşi..

Moarte e o prostituată?
Ca şi democraţia noastră
A intrat în politică
Să plătim şi in groapă...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sperat

I. Am tot sperat c-o să ne fie bine,
Am tot votat, ca proştii, doar limbrici
Şi-acum ne mai mirăm că n-are cine
Să facă rânduiala pe aici!
Dar... se mai poate, nu e plin paharul,
Năduful ni-l vărsăm la colţ de stradă,
Mai e puţin şi-n cap le dăm cu parul,
Că au făcut din ţară o corvoadă!

II. Cât să-i mai rabde poporul
pe aceşti bezmetici hoţi?
Luaţi furca şi toporul
şi daţi-le-n cap la toţi!
Pentru ei legi speciale
îşi croiesc în Şparlament,
pe noi, cu două parale,
ne trimit la colţ urgent!
Stăm cuminţi, cu mâna-ntinsă,
poate ne-o "pica" ceva,
lumea încă nu-i convinsă
că au chip de mucava.
Sătui de-atâta urât,
de tâlhari şi de mişei,
Haideţi să-i strângem de gât,
să scăpăm Ţara de ei!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă Patrie

Uniţi în cuget şi simţiri
Înflăcăraţi trăim momentul,
Acestei dragi ceremonii
Regesc şi-n plen e sentimentul.

Prea Sfântă Ţară, drag popor,
Spre tine mă gândesc cu dor,
Trecut-ai mult prin suferinţă
Şi ai izbandit prin multă credinţă.

Eroii noştri să-i slăvim,
La fel ca ei să izbândim
Să nu uităm nici cine suntem
Şi nici din cine noi descindem.

Noi stăm aici dintotdeauna,
De aici venim, aici trăim,
Stăpână este această ţară,
Noi pe veci o stăpânim.

poezie de Edmond Ioan Siladie
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort

îmi place, nu-mi place, aici am rămas;
îţi place,-ţi displace, eu vreau să-ţi mai spun:
cu ochiul de-a pururi pe-un altfel de ceas
întocmai vei trece-n sfârşitul nebun
ating neştiutul şi-n ace de brad
(din groapă în groapă am tras umbra grea)
mi-oi pune aleanul şi-oi cere să cad -
curajul de-atuncea săpa către-o stea
din fire de iarbă spre alte lumini
ce-aruncă din braţe un fir de nisip;
găsind în albastru coroana de spini
renasc o legendă şi-o-nalţ fără chip:
purta-voi drept cruce o limbă de ceas
pe fruntea cea albă-ntr-un veşnic popas.

sonet de Ionuţ Popa (2 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort

Îmi place, nu-mi place, aici am rămas!
Îţi place,-ţi displace, eu vreau să-ţi mai spun:
cu ochiul de-a pururi pe-un altfel de ceas
întocmai vei trece-n sfârşitul nebun.

Ating neştiutul şi-n ace de brad
(din groapă în groapă am tras umbra grea)
mi-oi pune aleanul şi-oi cere să cad -
curajul de-atuncea săpa către-o stea

din fire de iarbă spre alte lumini
ce-aruncă din braţe un fir de nisip;
găsind în albastru coroana de spini
renasc o legendă şi-o-nalţ fără chip.

Purta-voi drept cruce o limbă de ceas
pe fruntea cea albă-ntr-un veşnic popas.

sonet de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete pentru orice moarte

Eliberat de memorie şi de speranţă,
fără frontiere, abstract, aproape viitor,
mortul nu este mort; el este moartea.
Asemeni acelui Dumnezeu al misticilor,
despre Care, orice s-ar spune, trebuie negat,
cel mort, un străin pretutindeni,
este doar ploaia şi absenţa lumii.
Îl deposedăm de toate,
nu-i lăsăm nici măcar o culoare sau o silabă:
aici, curtea pe care ochii lui nu o mai văd,
acolo, trotuarul unde speranţele lui încă-aşteaptă.
Chiar şi ceea ce gândim noi acum
ar putea fi ceea ce a gândit el;

am împărţit ca nişte tâlhari
prada atâtor zile şi-atâtor nopţi.

poezie de Jorge Luis Borge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacient

Eu n-am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.

Puteţi să mă-ntrebaţi: - Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
- Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit şi nervi şi timp şi viaţă,
În drumul care m-a ademenit
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.

Puteam să-mi fac în alte părţi avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam să am un os, cum au toţi servii,
Să-l rod meschin şi fără de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii
Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, labil dacă eram.

N-am dreptul la o mare suferinţă?
Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd?
Ei, bine-atunci, în mine ia fiinţă
Un neam pe care voie am să-l văd.

Şi n-am să pot să-ngădui niciodată,
Acestui trup nelegiuit, al meu,
Să-nveţe nebunia blestemată
De-a-i fi uşor când ţării îi e greu.

Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deşi putea zbura, dacă voia.

N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-mi luaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.

Această boală e o boală rară,
Această boală e o boală grea,
Această boală se numeşte Ţară
Şi leacul este ea şi numai ea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă scrisoare către Adrian Păunescu

Noi ne cunoaştem din copilărie,
De la-nălţimea troscotului bont,
Ne-a luminat aceeaşi apă vie
Şi am râvnit acelaşi orizont.

Acum, m-am hotărât să-ţi scriu aceste
Cuvinte, ca unui duşman de rând,
Să te condamn şi să-ţi mai dau de veste
Că te voi părăsi foarte curând.

Mi-ar fi plăcut să fii poet şi-atâta,
Să nu te văd prin ţară fără rost
Cum faci dreptăţi, cu lacrima şi bâta,
Şi-n geniu vrei să-l schimbi pe omul prost.

Cu haina ta de lucru, la recepţii,
Cu fracul, în grădină, când o sapi,
Te ponegresc şi bunii, şi inepţii,
Te judecă şi medici, şi satrapi.

Nişte tembeli ţi-au zis poet de curte,
Doar pentru că intrai în dialog,
Aici, acasă, nu pe unde scurte,
Cu fostul lider şi-i spuneai "Vă rog!".

De ce, prin asta, ai făcut dreptate
Şi-ai scos nevinovaţi din puşcării,
De ce te-ai tot băgat, hulit, în toate,
Când doar pe tine te puteai iubi?

Rezervă-ţi altă soartă, măi băiete,
Măcar la bătrâneţe fă ce-ţi spun,
Mai lasă-ncăierările concrete
Şi trage-n cer cu marele tău tun.

Nu vezi că te-au uitat aceia care
Te convingeau să rişti şi chiar să mori,
Ca să-i ajuţi cumva pe fiecare,
Şi nu-ţi mai sunt nici c-un cuvânt datori?

Nu-mi face teorii inteligente,
Cum că substanţa operei întregi
De speculaţii şi de sentimente
E chiar aceea că îi înţelegi.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata morală, ca şi adevărata politică, este aceea care caută să-i apropie pe oameni unii de alţii ca să-i facă să-şi făurească cu eforturi comune, fericirea lor mutuală. Orice morală care separă interesele noastre de acelea ale asociaţiilor noştri este falsă, absurdă, contrară naturii.

citat clasic din Baronul d'Holbach
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laşitatea morală care ne împiedică să spunem ceea ce gândim este la fel de periculoasă pentru această ţară ca şi vorbitul iresponsabil. Calea cea dreaptă nu este întotdeauna cea mai plăcută şi mai uşoară. Să te ridici pentru dreptate nu este popular, dar este un adevărat test de morală a caracterului.

citat din Margaret Chase Smith
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurească

Era lună plină şi linişte,
banale şi plictisitoare discuţii
despre o moarte
care îmi părea frumoasă
şi chiar aşa era,
pentru că înşelase asimetria,
aşa cum eu pe tine
cu un iepure,

primul dintre toţi iepurii
pe care i-am întîlnit
mort şi viteaz,
umbla cu puşca după vînător
şi era grozav în convingerea lui
că mai trăieşte,

dar tragedia acestei întîmplări,
nu a fost un iepure sau
o simplă moarte -
ci liniştea,
căci era lună plină şi linişte,
liniştea aceea
care îţi fură pepenii din grădină
şi hoţul îţi place.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme
Şi-ncet ca un izvor supus
Ţi-aş murmura poeme.

Şi patul de sub şira mea,
Podeaua care-l ţine,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Şi-n casă-ar fi ruine

Şi peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,

Din somnul ca un trist magnet
Ce ştie doar să cheme,
Ţi-aş mai încredinţa încet
Mistere şi poeme.

Albitul firii mele os,
Schiloada chipăroasă,
Lovit de pietre dureros
Şi mărunţit de-o coasă.

Ar face gura şi-ar sopti
Despre ce e şi nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii

Şi dacă varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiţi şi osul,

Eu, tainic, blând şi tutelar,
Călcând tăceri postume,
Din toţi pereţii daţi cu var
M-aş reîntoarce-n lume,

Către o casă, unde-acum
Şi moartea mai aşteaptă,
Până să-nceapă tristul drum
De dincolo de şoaptă.

Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.

Aş sta aici, pe-acest prundiş
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.

Să-mi sugă oasele-n pământ
De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte din nou acest punct. Acesta-i aici. Acesta-i acasă. Acesta suntem noi. Pe acest punct se află toţi cei pe care-i iubeşti, toţi pe care-i cunoşti, toată lumea despre care ai auzit vreodată, fiecare fiinţă umană care a trăit vreodată... Acest punct este agregatul de bucurie şi suferinţele noastre, pe acest punct există mii de religii încrezătoare, ideologii, doctrine; aici trăieşte fiecare vânător, fiecare erou şi laş, fiecare creator şi distrugător de civilizaţie, fiecare rege şi ţăran, fiecare cuplu de tineri îndrăgostiţi, fiecare mamă şi tată, fiecare copil plin de speranţă, fiecare inventator şi explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare "superstar", fiecare "lider suprem", fiecare sfânt şi păcătos, din istoria speciei noastre; toţi aceştia au trăit aici – pe un firicel de praf, aflat în suspensie într-o rază de soare.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască România

Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate
Pentru lumina ţării şi pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus
Jurăm credinţă luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască-n fericire şi-n linişte poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar ţara nu se face cu laşi, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curăţăm tot răul din viaţa României
Că noi suntem partidul şi ţara omeniei
Nu creadă hoţii muncii că ei sunt mari şi tari
Noi suntem patrioţii revoluţionari
Avem contract pe viaţă cu visul şi cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România

A noastră este ţara c-o moştenim deplin
Va trebui întreagă s-o dăm celor ce vin
La cei născuţi şi astăzi, şi mâine, şi poimâine
Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine
Nici călăreţi pe aer, nici cai fără călări
Nici ţară fără lume, nici lume fără ţări
Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască muncitorii, ţăranii, cărturarii
Trăiască demnitatea cea fără de avarii
Dacă renunţi la luptă, n-ai ce să mai aştepţi
Nimica nu se face-n poziţie de drepţi
Să facem România prin toţi şi pentru toţi
Un teritoriu liber de-orice prejudecăţi
Să fie-al nostru dreptul şi-a noastră datoria
Trăiască libertatea, trăiască România

Jurăm din milioane de inimi şi destine
Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân şi tânăr, femeie şi bărbat
Credinţă României necondiţionat
Că ţara-i bogăţia ce veşnic ne rămâne
Şi glasul ei ce îndeamnă: "Deşteaptă-te, române!"
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forţa sau pustia
Trăiască libertatea, trăiască România

Suntem, de e nevoie, o ţară de soldaţi
Suntem, de e nevoie, un lanţ de munţi Carpaţi
Durerea ţării noastre făcută-i să ne doară
Ne place libertatea, ca oameni şi ca ţară
Şi soarele dreptăţii să lumineze sfânt
O ţară roşu, galben şi-albastru pe pământ
Aceasta-i viaţă noastră, aceasta ni-i tăria
Trăiască libertatea, trăiască România.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sloganul românilor

(Românii au un slogan
Pe care din când în când,
Îl strigă către Traian
În piaţă, manifestând.)

Chiar dacă tu ne trimiţi,
Ne trimiţi afară,
Noi rămânem neclintiţi.
Rămânem în ţară.

Noi de-aicea nu plecăm.
Nu plecăm din ţară.
Aici pâinea frământăm,
Ca odinioară.

Noi aicea ne-am născut.
Aici-am primit viaţă.
Aici soarele-am văzut
Într-o dimineaţă.

Noi aici vrem să muncim.
Aici ne e locul.
Nu vrem să mai rătăcim,
Să ne pierdem portul.

Noi aici vrem să trăim,
Să ne ţinem neamul.
Aici vrem ca să murim,
Să ne-ngroape ramul.

Noi aici vom dăinui
Cât va fi pământul.
Doar atuncea vom pieri,
Când va pieri vântul.

Nici atunci nu vom pleca
Cu toţi deodată.
Aşa scrie Biblia
Despre-a noastră soartă.

Va rămâne un păstor
Să conducă turma.
Românu-i nepieritor.
Nu îşi pierde urma.

poezie de Dumitru Delcă (9 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

România nu mai este...

Mă doare sufletul când văd
că-n România e prăpăd.
Că-n frumoasa noastră ţară
viaţa e tot mai amară.
Că România nu mai este
Fata Morgana din poveste.
Nu mai este,
"ţara mea de glorii"
şi nici "ţara mea de vis".
Ducem bătălii fără victorii
şi crunta sărăcie ne-a învins.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât ego-ul e mai agravat cu atât pentru el Gurul care este aproape, eventual nu doar din acelaşi oraş, chiar de pe aceiaşi stradă cu el, sigur nu este un Guru adevărat. Dar cu cât Gurul e mai la distanţă, cu cât e mai îndepărtat, dacă se poate chiar să fi mort acum 2000 de ani; Ei bine, asta da, e un Maestru adevărat demn de urmat pentru ego, dar de ce? Pentru că ego-ul la un Maestru care e mort sau e extraterestru, ei bine ego-ul chiar îl iubeşte pentru că îl poate face muci. O astfel de fiinţă este un pashu şi va fi sclavul minţii pe viaţă. Cel care afirmă că a depăşit mintea, dar nu are în el strălucirea nici o fărâmă de non-dualitate, este un pashu, un troglodit!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indrăgostit de Bucureşti

Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă
mă simt atras de fleacuri omeneşti,
şi-mi place-n anotimpul de vacanţă
să-ntârzii, să rămân în Bucureşti.

De el ne-am săturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
şi-acum, când sunt sătul de locul zilnic
mă simt golit şi-mi e deodată drag.

Pe piatra lui am tot bătut cadenţa
şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi,
spre un Olimp ascuns pe orice stradă
în căutarea marii poezii.

Aici m-au sufocat cu dulce teii
şi au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viaţă
şi am născut şi-am îngropat idei.

La Bucureşti, copilăria toată,
visam s-ajung să pot şi eu vedea
celebrii câini ce au covrigi în coadă
şi să-ntâlnesc şi eu pe mama mea.

Eu vara aş iubi-o pe orbeşte,
dar simt că toamna-i anotimpul meu,
când frunze şi lumini pe bulevarde
mai dau halou părerilor de rău.

Când pe terase se mai bea o bere
şi oamenii romanţe triste vor,
şi-n curţi se face vin din must de struguri
şi toţi bucureştenii au umor.

L-am părăsit destul, ca azi să-l caut
şi să-l găsesc întodeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e în orice caz.

Mă pregătesc să fug din nou în ţară
şi să câştig aripi dumnezeieşti,
să pot gusta melancolia toamnei
în fiecare colţ de Bucureşti.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula vacii conducătoare-n sat

Şeful vacii,-un cal din sat
După ce-a fost brusc "legat"
Într-un mod total atipic,
(Fiind concurent politic
Al catârului, ce-n minte
Se voia iar preşedinte,
Susţinut chiar de măgar,
În servicii şef plenar),
Vaca – premier în sat,
În partid locul i-a luat.
Şi-a-nceput ea cu un rost
S-alunge pe cei ce-au fost
Aliaţi cu armăsarul,
Cum o sfătuia măgarul
Din serviciile secrete,
Ce-a putut să o îmbete –
Ştiind-o slabă de minte –
Că va fi ea preşedinte
Peste sat, schimbând din post,
Pe catârul mult mai prost.
Ascultând ea, deci, măgarul,
Vaca a adus amarul
În partid şi-al ei guvern,
Ce părea a fi etern
Cu miniştri-i eminenţi
Şi foarte eficienţi.
Vaca însă-afară-i scoase,
Numind ţapi, capre râioase
Şi juncani în locul lor.
Astfel un întreg popor
De-animale-a constatat
Ce tare e vaca-n sat.
Dar cu asta, ce folos,
Că toate mergeau pe dos,
Şi-n sat totul a stagnat
C-un guvern remaniat!
Neavând pe cine-alege,
Căci măgarul, se-nţelege,
A manipulat logistic
Într-un stil pur securistic
Presa şi mulţimi din sat,
Toate vitele-au votat,
Neavând nici ele minte,
Vaca-n post de preşedinte.
Ce-a urmat, au văzut toţi!
Satul năpădit de hoţi
Dinăuntru şi de-afară,
A dat de-o MORALĂ clară:

Este vai de-o ţară dacă
Va conduce-n ea o vacă!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!