Adorarea eroului

Un chip pe care-l vezi trecând pe stradă,
O voce limpede cântând, liberă, plină de har;
Din clipa-aceea viaţa-i alta, chiar dacă nu ţi-e clar,
Se simte-n noi un fel de eroism, escaladăm o baricadă,

Punem întrebări, găsim răspunsuri, plodim plămadă,
Iluminăm credinţe, îndrăznim să fim chiar
Ceea ce ne-a făcut natura. Idolatrie care, iar şi iar,
Îndrăzneaţă, naşte eroi. Niciun fel de fraudă,

De cunoaştere căpătată-n frecuşul anilor nu-i pot lua locul,
Nu pot stinge această dorinţă feroce, neîmblânzită.
Ştim că, odată muşcat fructul râvnit, dorinţa devine trecut,
Satisfacţia moare. Rămâne şi temerea agonisită;

Chiar dacă ne părăsesc toate care ne încântă, totuşi focul
Arde – supravieţuiesc multe din cele-n care crezi şi ai crezut.

poezie de Amy Lowell, 1874 – 1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!