Amintiri sumbre

Mai întâi a plecat mama, către bunul Dumnezeu,
La puţin timp după aceea, a plecat şi tatăl meu.
Tot ce au clădit în viaţă, copiilor au rămas,
Ce folos că-n dimineaţă, casa nu mai are glas.
A crescut iarba-n ogradă, via nu se mai cunoaşte,
Casa e gata să cadă, fântâna-i plină de broaşte.
Undeva, în faţa casei, bradul mai veghează încă
Cum trec anii peste lume, cum curge râul prin luncă.
Într-un alt colţ din grădină, frunzele din nuc căzute,
Dau pământului culoare, prin ogradă aşternute.
S-au uscat pomii-n livadă, puţini din ei mai rodesc,
Iar uluca stă să cadă, stâlpii n-o mai sprijinesc.
Un decor plin de ruine, se aşterne-n faţa mea,
Printre ele, o găină, mai scormoneşte ceva.
...........................................
Unde sunteţi MAMĂ, TATĂ, să vedeţi cum ce-aţi clădit
Din lemne, nisip şi piatră, la pământ s-au năruit.
Peste ce-aţi clădit cu trudă, dezastrul s-a aşternut,
Viaţa cu noi este crudă, nu putem face mai mult.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adierile de toamnă

Peste mica mea livadă
îmbrăcată ca o doamnă,
Brumele încep să cadă,
semn că vine mândra toamnă.

A căzut din pom o poamă,
lângă ea o frunză moare.
Adierile de toamnă
dau grădinilor culoare.

Alte frunze ce-s surori,
nescuturate de vânt,
Cad şi ele peste flori
aşternute la pământ.

Mărunt se scutură un nor
peste frunzele căzute.
Coboară iarna-încetişor
de pe crestele de munte.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil aşteaptă-n poartă

În ograda părăsită, cu iarbă acoperită,
casa stă gata să cadă, gardu-i dărâmat în stradă.
Aşteptând să vină tata, un copil sprijină poarta.
De mmama lui îi este dor, că a plecat din casa lor.
În zadar priveşte-n zare, tatăl dus, nu mai apare.
Nici mama nu-i pe cărare. Deznădejdea lui e mare.
Lacrimi îi curg pe obraz, el tot singur a rămas.
Însă lui gândul îi spune, că nu e singur pe lume.
În singurătatea lui, mereu, îi stă alături Dumnezeu.
Cu speranţă, încă aşteaptă şi nu pleacă de la poartă.
Poate cândva, mama, tata vor sprijini din nou poarta
şi-împreună iar vor fi, nimic nu-i va mai despărţi.

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveţi o datorie sacră

Români, să nu lăsaţi să cadă
ce voi cu trudă aţi clădit!
Copiii voştri vor să vadă
că nu degeaba aţi trăit.
Pe duşmani i-aţi înfruntat
fără teamă de furtună.
Eroic aţi apărat
patria nostră străbună.
Fii de daci şi de romani!
Voi singuri aţi clădit,
în urmă cu mai mulţi ani,
UNIREA de neclintit.
Aveţi o datorie sacră,
în veci de veci s-o apăraţi.
De câte ori viaţa vă-încearcă,
de strajă patriei să staţi.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog, mamă, vino-acasă

Dă-mi mâna, mamă, s-o sărut,
că multe-n viaţă-ai petrecut.
Mai întâi viaţă mi-ai dat
şi apoi m-ai legănat.

M-ai crescut, m-ai făcut mare,
eram pentru tine soare.
Ai plecat de lângă mine,
ai vrut ca să-mi fie bine.

Printre străini ai plecat
şi de mine ai uitat.
Când pun geană peste geană
dorul la tine mă cheamă.

Mamă,
În fiece dimineaţă
mă rog să mai fii în viaţă.
Tristeţea greu mă apasă.
Te rog mamă, vino-acasă!

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul care curge

Brazii îşi arată măreţia, râul defilează printre ei,
Aburii descoperă magia pietrelor statornice-n temei.
De mult timp aici vin martor cheie, un tărâm străbunii-au făurit,
Mult răgaz şi linişte să-mi deie Creatorul Lumii, iscusit.

Timpul trece şi umple de viaţă un ţinut clădit cu dibăcie,
Plin de soare, muncă şi verdeaţă: un popor născut din hărnicie.
Se prăvale dinspre munte boarea peste deal şi rodnice vâlcele,
Unde neamul meu găsi candoarea şi-unde curge râul vieţii mele.

Prin prundiş sau grohotiş trăiră, frunţile le-au fost mereu cărunte,
Cei viteji aici se prăpădiră... iar din oase-am ridicat un munte.
Sfinţit meleag dorit de Dumnezeu... pe frunte i-am simţit vâltoarea,
Căci râul care curge sunt chiar eu, tumultuos i-am dat răcoarea.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ai plecat, mamă

De când ai plecat mamă, multă vreme a trecut
şi tare-mi este teamă, că în lume te-ai pierdut.
O veşnicie-i timpul, de când nu te-am văzut,
îţi caut chipul mamă şi noaptea-n aşternut.
Te vreau alături mamă, să simt căldura ta,
să nu-mi mai fie teamă, de lumea asta rea.
Cu o îmbrăţişare, să-mi dai iubirea ta,
să nu mai simt în palmă, strivită lacrima.
Târziu, pe prispa casei, stau noaptea şi te-aştept,
inima-mi te cheamă, gata să sară din piept.
Eu încă mai cred mamă, că mâine vei veni
şi ştiu prea scumpă mamă, că mult mă vei iubi.

poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Sfârşitul predicii de pe munte. Judecata semenilor. Puterea rugăciunii. Calea mântuirii şi a pierzării. Ferirea de prooroci mincinoşi. - 7:24-27 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi, boabe de mărgăritar

Doi ochi, boabe de mărgăritar
îi împodobesc obrazul.
Când îi ofer flori în dar,
mama uită tot necazul.

Pe la tâmple, ghiocei
îi amintesc de primăvară.
S-au amintesc de anii grei
când viaţa i-a fost amară.

A trecut timp peste mama,
dar tot frumoasă a rămas.
Încă mai poartă marama,
tot mai dă la cântec glas.

Ce caldă este mâna ei!
Ce faţă blândă are!
Când eu plâng de dorul ei,
mama îmi dă alinare.

Lângă mama îmi este bine.
Ea cu drag mă încălzeşte.
Îmi face zile senine,
mama mere mă iubeşte.

Trandafirul ce-înfloreşte
mamei îl ofer cu drag.
Ea e stea ce străluceşte
şi-mi dă zborul către larg.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Ne-am adunat în curtea casei părinteşti,
cei cinci fraţi împrăştiaţi prin lume,
satul ni se pare, acum, străin,
nu mai ştim pe nimeni după nume...

Casa părintească este tristă,
numai Luna-n cer o luminează,
singura ce-i este credinciosă
şi de zeci de ani o tot veghează...

Dadeşul ne spune iar poveşti,
nu mai regăsim copilăria,
fără mama şi fără de tata,
nu este completă bucuria...

Nucul îşi mai flutură câteva frunze,
prunii din livadă s-au uscat,
numai dudul negru de la poartă,
ne dă dude bune de mâncat...

Suntem toţi la margine de viaţă,
cum putem să fim mai optimişti?
Azi plecăm, închidem iarăşi poarta
şi în suflet suntem tot mai trişti...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie, prietene

Dacă tu vrei să cunoşti
ce sânge-ţi curge prin venă,
Nu te lua după proşti!
Uită-te atent la genă!

Vei găsi acolo regnul
şi lumea din care vii.
Îţi vei întâlni destinul
şi vei şti ce poţi să fii.

Doar aşa tu vei cunoaşte
de unde vii şi unde mergi.
Te vei închina la moaşte,
calea dreaptă să alegi.

Eu aşa te sfătuiesc:
caută şi vei afla
Că-n Universul Ceresc,
există şi viaţa ta.

E comoara ce-ai primit
de la Dumnezeu Cel Sfânt.
Tu prin ea te-ai definit
muritor pe-acest pământ.

Viaţă ai, viaţă să dai.
Omul din om să se nască.
Dar din dar se face rai,
Viaţa să nu se sfârşească.

poezie de Dumitru Delcă (9 februarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stând pe pragul casei mele,
Şi privind la cer în sus,
Apăru-se printre stele,
Chipul Domnului Iisus.
Sta cu capu-n jos plecat
Şi cu faţa întristată,
Ochii-n lacrimi îi erau
Şi cu glas tremurător,
Domnu' mie aşa-mi zicea:
Ce-aţi făcut pe-acest pamânt?
Aţi uitat de jurământ,
Ură, furt şi duşmănie
Lăcomie, bogăţie
Aţi uitat de omenie
Cei bogaţi-mai vor avere,
Cei săraci-mor de durere
Mamă, tată, soră, frate,
Vă certaţi pe nedreptate.
Cei puţini ce m-aţi urmat,
De-al meu sfat să nu uitaţi,
Pe bolnavi să-i ajutaţi.
Iar în zilele de Paşti,
Eu vă rog să vă iertaţi.
Cei ce se vor pocăi
Şi la Domnul v-aţi ruga,
Ziua în care va veni
Lînga Domnul voi veţi sta.

poezie de Mihai Dâmbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa copilăriei

Trec maşini,
nu se mai opresc,
peste casa noastră, mamă,
şi trec tramvaie deasupra,
la kilometrul zero, în Valea Vlăicii
şi este un huruit ca de căruţe grăbind spre târg,
de nu se mai aude glasul lăptăresei,
-Laptele doamnă!
-Auzi, lăptăreasa, mamă?!

Trec şi eu uneori,
pe acel pasaj blestemat,
peste casa noastră mamă,
peste patul meu de copil,
repede, să nu calc şi amintirile
şi tot ce se estompase
vine fulgerând,
cu pantograful tramvaiului.
Nici lătratul lui Ţuţu,
nu mai poate opri apocalipsa.

Şi uite mamă,
am vorbit cu profesorul Sorescu,
zâmbeşte şi el amintirilor.
Nici el nu a uitat, mamă,
nu uită nimic,
dar nu-şi mai aminteşte casa noastră.
Pe cerul casei roz,
sunt fulgere mamă.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

am rămas aici între voi
şi totuşi atât de departe de noi
lumina coboară devreme, uneori
alteori nici nu mai coboară
s-a ascuns supărată
pe unde a apucat
uitasem sa privesc răsăritul
şi am pierdut prezentul
nu'i bai
oricum nu era nimic de văzut
privesc la noi
oare mai suntem noi
fantasme obosite ce se târăsc pe drum
trăim în apusuri repetitive
pas cu pas, ceas de ceas
un drum clădit din oale
toate sparte şi mult fum
azi nu e mâine
iar mâine nu e nimic
gânduri fugare şi temeri ciudate
bântuie astăzi prin sate
prin oraşe nu s-au mai dus
oricum, erau duse de mult
am plecat
şi totuşi am rămas
aici, printre voi
căutându-ne pe noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam

Fiind plecat de ani de zile
De la casa părintească
Caut să-mi revin în fire
Şi privesc printr-o ferestră.

Mă culc plans într-o odaie
Cu mai toate răvăşite;
Gândesc ce o să mai fie
Şi tristeţea mă cuprinde.

Pe măsuţa prăfuită
Le văd toate cum au fost,
Văd şi lada îmbătrânită
Aşezată în colţ cu'n rost.

Unde eşti tu tată acuma
Să te văd voios prin curte
Iar tu mama mea cea bună
Să mă mângăi, să-mi spui multe.

Tot gândind în patul rece
Neîncălzit de multe zile
Aud ceva care trece
Pe podea, încet şi geme.

E micuţul greieraş
Cric, cric, cric mereu el spune
Venit din al său sălaş
Rămas singurel pe lume.

Că stăpâni-s duşi departe
În cimitir lângă bunici
Neavând o altă cale
Să se întoarcă-n casă aici.

Şi... gândesc, gândesc întruna
Ce sunt ei şi ce sunt eu.
Ei ţărână...
Şi un nume care-i al meu.

Supărat în miez de noapte
Şi cu somnul dispărut
Aud gâzele în şoapte
Şi tot cuget la trecut.

Unde eşti tată acuma?
Să-ţi sapi pomii din grădină,
Unde eşti tu mamă bună
Să-mi spui vorba de pe urmă.

Voi m-aţi trimis departe
Lăsând plugul şi plăvanii
M-aţi trimis să-nvăţ carte
Să-mi făuresc destinul, anii.

Dacă am fost un copil rău
Să mă ierţi o tată al meu
Şi tu scumpă mamă a mea
C-aşa-i viaţa şi lumea.

Unul naşte, altul moare
Într-un colţ din univers
Şi atunci când el dispare
N-are cale de întors.

Cugetând târziu în noapte
La ce a fost şi ce mai este
Resemnat le accept pe toate
Că ce a fost, nu-i doar poveste!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea-Nenoroc

Orele negre s-au strecurat prin beznă,
Miezul nopţii stins este de-acum,
Pasărea neagră ţipă pe-o casă uitată,
Nici o fiinţă nu mai trece pe drum.

Merii-n grădină s-au frînt din tulpină,
Blestemul plouă cu negru-n ogradă,
Pasărea-Nenoroc nu mai poate să plîngă,
Cineva, pe drum, aşteaptă lumina, să cadă.

poezie clasică de Florin Bratu din Ora fantastică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de casă

La muncă în străinătate...
Am plecat de-acasă eu şi tinereţea,
La fel ca voi!
Şi am lăsat acasă gândul, că măvoi întoarce.
Venim aici crezând că vom deveni nu mai bogaţi,
Dar totusi ne mână dorinţa de a ne îmbunătăţi puţin traiul.
Al celor de acasă, căci al nostru...
Nicidecum nu poate fi numit trai,
Ci mai degrabă exploatare, prin munca forţată,
Să nu-i zicem sclavie... căci suntem plătiţi!
Prietenă îţi este decât noaptea...
Cu ea tu te trezeşti,
Cu ea tu mergi acasă.
Am plecat gândind la o viaţă mai bună.

Mergem să muncim pământul altor ţări...
Şi pe al nostru Îl muncesc oameni cu chip Şi braţe de tractoare!
A construi case în timp ce ale noastre se dărâmă...
Să avem grijă de copii şi părinţii altora,
Cei pe care suntem obligaţi să îi iubim doar pentru bani!
Dar de ai noştrii părinţi şi copii,
Cine are pivirea aţintită spre ei?
Cine are grijă?!
Este adevarat că tu sau eu, aici, purtăm o altă haină.
Un alt tip de maşină,
O casă cu etaj sau chiar grădină
Dar toate astea nu le poţi avea în ţara ta.
Tu, eu, peste ani vom purta în drumul spre sărăcie, doar amintiri.
Zic asta pentru ca doar tinereţea este bogăţie...!
Un chip mai vechi, o faţă suferindă, o maşină, câţiva bani...
Copii tăi vor fi atât de mari ca nici nu te vor mai recunoaşte,
Curioşi şi necunoscători, te vor întreba doar:
Ne-ai adus " bani "dătători de fericire?

Bunicii tăi demult s-au dus,
Iar cei ce sunt mai norocoşi şi încă au părinţi... ce le vor zice?

Mamă, tată, cu banii ce eu v-am trimis
ce-aţi făcut?!
Căci casa e la fel....

Iar ei te vor lua de mână şi-ţi arata un loc de veci la cimitir.
Uite mamă banii tăi şi casa unde ne vei căuta.
Căci dacă vei mai întârzia în goana ta aici ne vei găsi.
Deci vino acasă!
Acolo unde te-am născut şi ude te-ai jucat cu -ai tăi prieteni,
Unde ai sărutat pământul, învăţând să mergi
Şi unde-ai dat primul sărut unui băiat sau unei fete,
ori ai zâmbit vreunui bătrân.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E trupul tău clădit?!

E trupul tău clădit din vii petale,
Din mugurii simţirilor trăite,
Din vise înflorind însufleţite
Din sevele dorinţei virginale?!...
E trupul tău clădit din mângâieri,
Din şoapte de amor înfiorate,
Din locuri sacre, tandru sărutate,
Sau din savoarea dulcilor plăceri?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama-fiică şi rază de soare

Pe ogoarele mănoase din întinsul Bărăgan,
Unde curge grâu-n case din sudoarea de ţăran,
Ca o harnică albină, ca Ileana din poveste,
Mama e şi gospodină, mama pretutindeni este.
Ea e seva care urcă primăvara să dea viaţă,
Ea e soare ce ne-aruncă, raze aurii în faţă.
Este pâinea aburindă, răsplată a muncii ei,
Este suflul nou de viaţă, care urcă-n ghiocei.
Mama-i pacea, mama-i dorul, este somnul liniştit
Care a cuprins feciorul, ce-n leagăn a adormit.
Mama-i steaua mea polară, ce veghează-n veşnicie
Cum se zămisleşte-o lume, cu oameni de omenie.
Mama-i fulger şi e trăsnet, când e vorba de război.
Este sângele ce curge, în milioane de eroi,
Mama-i arcul peste timp, ce duce-n eternitate
Viaţa-rod al fiinţei-nucleu de posteritate.
Cum am putea oare vreodată, ca în viaţă să greşim
Şi să ne întoarcem faţa, fără ca să-i mulţumim?
Dragi copii, i se cuvine, mâinile să-i sărutăm,
Ochii blânzi şi faţa arsă, cu drag să îi dezmierdăm.
Obraz cald, noi sărutându-i, azi, în plină sărbătoare,
Cu rspect şi mulţumire să-i prindem în păr o floare.
Un gând bun pentru măicuţa, pentru tot ce a făcut,
Pentru că ea ne-a dat viaţă, pentru că ea ne-a crescut.
Când spunem cuvântul mamă, viaţa se umple de soare,
Şi cum soarele e soare, din Univers nu dispare,
Mama, pentru noi rămâne, fiică şi rază de soare.

poezie de Dumitru Delcă (15 martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!