Amintiri sumbre
Mai întâi a plecat mama, către bunul Dumnezeu,
La puțin timp după aceea, a plecat și tatăl meu.
Tot ce au clădit în viață, copiilor au rămas,
Ce folos că-n dimineață, casa nu mai are glas.
A crescut iarba-n ogradă, via nu se mai cunoaște,
Casa e gata să cadă, fântâna-i plină de broaște.
Undeva, în fața casei, bradul mai veghează încă
Cum trec anii peste lume, cum curge râul prin luncă.
Într-un alt colț din grădină, frunzele din nuc căzute,
Dau pământului culoare, prin ogradă așternute.
S-au uscat pomii-n livadă, puțini din ei mai rodesc,
Iar uluca stă să cadă, stâlpii n-o mai sprijinesc.
Un decor plin de ruine, se așterne-n fața mea,
Printre ele, o găină, mai scormonește ceva.
...........................................
Unde sunteți MAMĂ, TATĂ, să vedeți cum ce-ați clădit
Din lemne, nisip și piatră, la pământ s-au năruit.
Peste ce-ați clădit cu trudă, dezastrul s-a așternut,
Viața cu noi este crudă, nu putem face mai mult.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.