O toamnă

mă sfâşie prin mansarde insalubre
zi de zi plâng pe diagonală
rescriu aceeaşi poezie în fiecare
toamnă pe lume nu tresar
gesticulez prin frunze pe bulevarde
stau într-o lacrimă turnată-n bronz
sunt acelaşi nebun rătăcitor
aşteptând privirea aceea de plumb
să umblu disperat şi îndrăgostit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacovia pe diagonală

Zi de zi vai mă sfâşie
Doamne aceeaşi poezie
şi-mi ia aurul la schimb
transformându-mă în plumb

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Juan (1 octombrie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu în diagonală

Scriu în diagonală,
adun gândurile rămase neauzite,
neadormite migrând orb.
Un avânt nebun toarce necontenit
în a deşira saltul din monotonie
rostogolindu-l metalic, puternic,
limpede, trecând prin ziduri.

O veşnicie pare chinuitorul ceas al serii
cu tic-tacul lui hărăzit înecării.
Ştiu că ora aceea va fi rapace
gonind continuu,
repezi sarabande vor dansa
şi doar o zbatere de frunze arzând
va persista, căutându-mă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vobiscum

În cercul lumii comun şi avar...
Mă zguduie de mult un plâns intern;
Şi-acest fel (de-a fi) va fi etern
Şi de nimic, pe lume, nu tresar.

.. Dar vai, acei învinşi, pe veci pierduţi..
Ori în taverne, ori în mansarde;
Şi acei nebuni, rătăcitori, tăcuţi,
Gesticulând pe bulevarde...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în cort

pentru că nu-mi place
să văd inegalitate
între semenii mei
ei sunt egali în ochii mei
şi eu sunt egalul lor
de aceea nu vreau să stau
în castele sau palate luxoase
îi voi conduce din rândul lor
stau în cort şi călătoresc călare
sunt în şa pentru binele omenirii
voi distruge vechea orânduire
o să fie o lume bună şi fericită
vor simţi că fiecare zi este minunată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcitor

mă văd cu lacrimi într-o filă
de poveste pleoapele tremură
şi surâsul îmi umblă pe la gură
nasul în vânt se usucă
inima-mi cântă ca o pianină
mintea departe mă duce

umblu cu dorul zburdând
prin bibliotecile publice
primesc dureri de mandolină
în timpane se agaţă cu chin

foile lui kant vin ca o pătură
ţin de cald cuvintele scrise
mă pierd în hegel şi mă zbat
regăsindu-mă în nietzsche

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin lume umblu

să aflu şi eu cine sunt cu adevărat
în ultimii ani lumea se interesează
mai mult de ei. oamenii trăiesc
de-a valma în oraşe pe unde apucă
sunt un căutător de trecut spart în aşchii
cititor în stele şi galaxii care se ciocnesc
merg pe urme de paşi şterse de vânt
aş vrea să stau cu emoţia mea
până-mi găsesc cuvintele aruncate-n gând

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi toamnă

Pe partea ta de toamnă
zboară frunze călătoare,
ruginite de atâta fâşneală
se desprind de pe ram
murind clipă de clipă
tânjind după o primăvară născătoare...
Pe partea mea frunzele scriu
rapsodii bacoviene,
fiecare foiţa ruginită
se aşează melancolic
într-un cadru de desene.
Natură moartă îmbrăcată în mii de culori,
părţi percepute diferit
aceleaşi frunze ce cad
haotic....
şi doar o singură toamnă
ne spune prin frunze tremurânde....
că iată a venit!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge, plumb, toamnă

Încet prin ploaia tristă
Un piept curbat de tuse
Cu sânge în batistă
Pe după colţ se duce,
Încet prin ploaia tristă.

Tot plumbul ud al ceţii
Pe urmă-i se abate,
Prin gangurile pieţii
Şi-n frunzele uscate,
Tot plumbul ud al ceţii.

E sânge, plumb şi toamnă.
Cu negru braţ de pace
O cracă tot mă-ndeamnă
Lugubră şi tenace.
E sânge, plumb şi toamnă.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblu

prin gândurile mele
cu papamobilul ne
blindat de ştirile ce s-au e
pilat era mai fericit (!?)
întors la tine cu frica de di
vinul urcat în cap
umblu
şi mişcarea îmi răscoleşte
colesterolul (!?)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Şi vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate ţipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Şi soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluţă
El îşi aruncă ultima rază călduţă
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziş nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

se trezea în fiecare noapte
era din nou îndrăgostit
ochii o vedeau numai pe ea
gura îi rostea mii de vrăji
prin murmurul apelor tulburi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în faţa

focului zglobiu şi frig frunze
coc plânsul unei amante
torn gaz din ochii tăi furioşi
mi-e dor de tine de-mi vine
să fug în braţele tale
foşneşte sângele la tâmple
sub părul alb prezentul a trecut
şi-mi pare rău că umblu bântuit
de dragoste prin pădurea de aramă

stau la foc şi ucid o melancolie
cu ochii aruncaţi în carul mare
pe cer se pierd între norii-caracatiţă

nici nu mai simt irişii tăi cum străpung
epiderma trasă pe dinţi şi oase
smulg încet luna de pe cer şi pornesc
cu ea în mâinile astea blânde
vreau să ajung la tine şi s-o depun
la picioarele tale lungi până la cer

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă 2014

După o vară destul de fierbinte,
Iată că a sosit o toamnă cuminte.
Anotimp blând pe alocuri ploios,
În care culgem recolta, ce-i de folos.

O toamnă cu alegeri prezidenţiale,
Ce nu par a fi deloc senzaţionale.
Aceeaşi mizerie în politica românească,
Nimic corect, doar banul să crească.

Mă uit pe geam şi văd frunze pe pământ,
Copacii sunt dezbrăcaţi, de puternicul vânt.
Monotonia se aşterne în fiecare seară,
E toamnă, şi iarna cât de curând o să apară.

Anotimp romantic pentru cei îndrăgostiţi,
Căci doar prin iubire oamenii sunt sfinţiţi.
E timpul să ne luăm rămas bun de la natură,
O să vină frigul şi ne vom retrage la căldură.

poezie de Ovidiu Kerekes (9 noiembrie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi

în reci dimineţi de toamnă târzie
suspină doar vântul prin viţa de vie
ce frunza pătată demult şi-a lăsat
la streaşina casei din margini de sat

când gândul s-aşterne în raza de soare
si-n suflet pătrunde aromă de floare
pot să zâmbesc când ziua începe
nu-i Eros pierdut încă prin vreme

iarna îmi face semn de departe
cu mine vei merge peste o noapte
eu îi răspund... sunt încă în toamnă
şi vise mă-mbracă cu frunze de-aramă

când haina o schimb în altă culoare
la fel voi zâmbi aceeaşi sub soare
de-i toamnă sau iarnă sufletul meu
respiră-n poeme ce-s scrise mereu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de toamnă

Într-o zi de toamnă
Te-a am văzut pe tine,
Frumoasă doamnă,
Într-o rochie albă cu dantele,
O, tu iubirea vieţii mele!

N-o să uit niciodată
Clipa aceea fermecată,
Era ca într-o poveste
Care a fost şi nu mai este.

Frunzele foşneau uşor
Sub al tău gingaş picior,
Sub al tău mers de căprioară,
Tu, nepreţuita mea comoară!

Inima de dor îmi era plină
În acea zi de toamnă
Caldă şi senină,
Îmi părea că-i primăvară,
Şi m-am îndrăgostit ca prima oară.

poezie de Vladimir Potlog (20 octombrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb de toamnă

De-acum, tuşind, a şi murit o fată,
Un palid visător s-a împuşcat;
E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat...
- Tu ce mai faci, iubita mea uitată?

Într-o grădină publică, tăcută,
Pe un nebun l-am auzit răcnind.
Iar frunzele cu droaia se desprind;
E vînt şi-orice speranţă e pierdută.

Prin tîrgu-nvăluit de sărăcie
Am întîlnit un popă, un soldat...
De-acum pe cărţi voi adormi uitat,
Pierdut într-o provincie pustie.

De-acum, au şi pornit pe lumea eronată
Ecouri de revoltă şi de jale;
Tot mai citeşti probleme sociale...
Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată?

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în luna lui Marte

Plouă infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Plouă infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dorul lor... de verde

Acum, bătrână toamnă, e timpul să te duci.
Un ritual, prin vreme, urmând aceeaşi cale,
Mereu prinsă-n risipa de mere şi de nuci,
Şi-atâtea bogăţii... prin drumurile tale.

De fiecare dată, surprinsă ni-i tăcerea,
Când hainele-ţi de rod cuprinse-n jurul tău
Le dăruiesti cu drag, ne dăruieşti averea.
Peste plecarea ta rămân păreri de rău.

Te plâng cu disperare, înlăcrimaţii nori,
Ca pe o umbr-a verii, rămasă din apusuri.
Mai rătăcesc prin tine miresmele din flori
Şi aburii câmpiei se leagănă-n urcuşuri.

In dorul lor... de verde, aleargă-n risipire,
Cohortele de frunze, ascunse-n arămiu.
Sub fuga lor, pământul, încearcă să respire,
Şi peste tot prejurul s-a aşezat pustiu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tanka

iubit disperat -
la cutia poştală
renghi jucat de vânt

acoperă cu frunze
răvaşul de iubire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!