Prin lume umblu

să aflu şi eu cine sunt cu adevărat
în ultimii ani lumea se interesează
mai mult de ei. oamenii trăiesc
de-a valma în oraşe pe unde apucă
sunt un căutător de trecut spart în aşchii
cititor în stele şi galaxii care se ciocnesc
merg pe urme de paşi şterse de vânt
aş vrea să stau cu emoţia mea
până-mi găsesc cuvintele aruncate-n gând

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme...

Urme de pete pe cer vineţii,
Petele lumii arzând în beţii,
Culori ce se-ascund tac printre stele,
Tac în vibrare gurile rele...

Urme în floare de gol putrezit,
Gol al gândirii anume trezit,
Singura viaţă străbate domol
Printre blesteme mai dându-şi ocol...

Urme de gheaţă în inimi de foc,
Sunt inimi ce zac şi nu-şi găsesc loc,
Se simte-mprejur mirosul de fum,
E singurul dor, săracul parfum...

Urme de viaţă prin urme de-auz,
Prin urme de ochi şi totuşi confuz,
Urme de vorbe stau să se scurme,
În dâra de timp... urme... de urme...

poezie de Vasile Zamolxeanu (25 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toată existenţa lor, oamenii şi-au căutat locul în Cosmos. În copilăria speciei noastre (când strămoşii noştri contemplau stelele cu un aer distrat), printre oamenii de ştiinţă ai Greciei antice şi în propria noastră epocă am fost fascinaţi de această întrebare: Unde ne aflăm? Cine suntem? Descoperim că locuim pe o planetă neînsemnată a unei stele obişnuite pierdută între două braţe spiralate la marginea unei galaxii ce face parte dintr-un mănunchi slab populat de galaxii, ascuns undeva într-un colţ uitat al unui univers în care se găsesc mult mai multe galaxii decât oameni.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea nefirească a lumii

trăiesc între gânduri învelite în ceaţă
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greşită a timpului real
cine ştie, azi a ştie...
păşesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniştea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aş fi plâns
dacă aş fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuţi şi pierduţi
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum păşeşte un nebun
în liniştea nefirească a lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper

Sper ca într-o zi de mai apoi,
Să aflu cine suntem de fapt noi,
Să aflu taina lumii care ne-a creat
Şi -mpăcată cu mine atunci voi fi
Când cu adevărat eu voi şti
Cine sunt de fapt, cu adevărat.

Sper ca acea zi să fie cât mai aproape,
Să nu trăiesc doar iluzii deşarte,
Să-mi îndeplinesc mie o mare dorinţă,
Cât trăiesc pe acest pământ ca o simplă fiinţă.

Sper ca adevărul suprem să se dezvăluie
Şi lumea toată ca o vrajă s-o învăluie
Şi-n libertate divină să trăim o veşnicie,
Fără vreo teamă că ne pierdem în neant,
Prin trecerea pe tărâmul celălalt.

Sper într-o minune nemaiîntâlnită,
Să facă lumea atât de fericită,
Încât să uite de-al ei suspin şi de durere
Şi cu încredere în ziua de mâine să trăiască,
Că în Univers este o ordine firească,
Care curge-n eterul fluid de noi nevăzut
Dar de cei deja treziţi, perceput.

Sper ca o lume nouă să înceapă,
Cu o viaţă trăită-n dragoste şi libertate,
Oamenii să-şi descopere subtila identitate,
Şi s-o accepte ca pe un dat,
Ce Universul în timp a creat.

Sper ca acea lumină divină să pogoare,
Şi bezna din noi, de milenii, să o destrame,
Iar strălucirea ei, planeta să o cuprindă,
Şi, noi oamenii, să descoperim al nostru măreţ vis,
De a trăi nemurirea într-un adevărat paradis.

poezie de Georgeta Ganea (28 iulie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

leganam în suflet un vis fără vlagă
mă împiedicam de paşii rămaşi
în noaptea ce cădea peste ape
aşa am crescut în tenebre
numele meu zăcea scrijelit pe o piatră
cu umerii îmbrăcaţi în palide umbre
păşeam în clipe târzii în penumbră
prin neguri alunecau nestatornice ape
se adunau alte umbre sub ultimii paşi
să plec, unde să plec
sau nu's aici decât o umbră
sunt stâncă sfărâmată pe ţărm
cu braţele ce flutură în vânt
sunt vânt năpraznic peste tainice ape
sub pasăre peste lacul albastru
sunt lacul ce aşteaptă o barcă
sunt un om într-o barcă ce plânge pe ape
sunt gând rătăcit între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

azi sau poate ieri
cine azi mai ştie cine
vorba trece, vorba vine
am trecut pe lângă mine
nu m-am recunoscut
pe banca aceea stricată
din acel vechi parc
un bătrân obosit, stătea în ploaie, în vânt
de lume şi viaţă alungat
din ochi ţâşnea o văpaie
nu am văzut şi am trecut
mai departe de el
el, cel, acel ce nu sunt eu
şi dacă sunt...
mi-e sufletul întunecat şi greu
eu nu sunt eu
repet în gând
repet mereu
atunci, cine sunt eu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primesc

numai ce pot lua cu degetele
iau numai iubirea în inimă

sunt chinuit de timpurile frumoase
pentru că nu le pot da deoparte
de frică să nu sparg ceva

nu sunt chinuit de ea
ci de lipsa ei mi-e frică
cuvintele vor zbura-nainte şi mai apoi

sunt apăsat pentru că nu pot uita
clipele de fericire intrate-n ochi
spălate-n zări ceţoase şi aruncate-n genunchi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânşi pentru pleoape ce se-nchid când mor.

Copiii de ieri, sorii dimineţii,
ca îngeri sau demoni asfinţim, pe rând.
Toţi venim Lumini, dar în dansul vieţii,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârşim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi albi

Păşesc pe-a vieţii cale în iarna care-ncearcă
s-acopere povestea de paşi lăsaţi în urmă
cu albul din noianul de fulgi ce vin în turmă
să-mi şteargă urma clară, sau chiar să o întoarcă.

Parcurg urcuşul singur, călcând pe stratul moale
ce-acoperă atâtea poveşti din alte visuri
ce au parcurs cărarea şi au lăsat doar scrisuri
citite printre gânduri, în timp ce merg agale.

Întorc, uşor, privirea, sunt multe urme şterse,
sau poate-‘s prea departe, sau unghiul mă înşeală,
căci gânduri mustrătoare mă scot din amorţeală
şi văd imagini clare, mai multe şi diverse.

Sunt chipuri de femeie în gânduri, printre urme,
ce mă îndrumă-n viaţă, ce-mi însoţesc parcursul,
văd chipul mamei mele, şi chiar i-ascult discursul,
mai văd un zâmbet care din dor mai vrea să curme.

Văd chipul Ei, mai apoi, al celei mai iubite,
cea care multe urme alături mi le-aşterne,
privind urcuşul aspru cu-aceleaşi griji materne
şi-mi dă, ca de plecare, săruturi nesfârşite.

Mă-ntorc din nou spre munte, încerc să ţin cărarea,
şi nu mă mai simt singur, nu simt nici oboseala,
las urme apăsate şi uit şi răfuiala
cu iarna, căci în munte e ea acum: chemarea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate vei vrea să vii...

Poate vei vrea să vii la mine
Şi nu vei şti pe unde sunt
Şi o să-ţi pară că e mult
Tot dorul adunat în tine.

Atunci să-mi spui ce se cuvine
Şi nu doar vorbe goale-n vânt,
Poate vei vrea să vii la mine
Şi nu vei şti pe unde sunt.

Visez la clipele sublime
Şi peste tot te port în gând,
Aştept o veste de la tine
Şi sper că va sosi curând.

Poate vei vrea să vii la mine...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nebun

aici nu-i casa mea
e doar o hrubă hâdă şi urâtă
în care şacalii au plecat la vânare
e poate a ta, a cui o vrea
de ce mai stau, de nu plec
tu oare crezi că ştiu
sunt doar un biet nebun
ce plânge pe un drum
ce drum, doar zoaie, scrum şi fum...
mult, mult fum, să ascundă ticăloşii ce stau
la colţuri de drum
cărările sunt reci
drumurile, pustii şi seci
pe unde vrei să treci
unde să pleci, deci...
e neagră noaptea
cad stele din cer
a mea, a ta, a cui o vrea...
pritene, nu căuta infernul
e aici, în noi, în jur
nu, nu înjur, pe cine să conjur
oameni smintiţi, nu rupeţi flori
mai bine plantaţi panseluţe, cu bâte
visele fug şi pier, ce să mai sper
acum beau cucută
la masă cu dracul şi tovarăşii lui
ce lume tristă şi mută

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miles Monroe: Unde mă aflu, unde e toată lumea, unde sunt prietenii mei?
Dr. Aragon: Înţelege că toţi cei pe care i-ai cunoscut în trecut sunt morţi de aproape 200 de ani.
Miles Monroe: Dar toţi mâncau orez organic!

replici din filmul artistic Adormitul, scenariu de Woody Allen (17 decembrie 1973)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când noi nu vom mai fi
De mult
Şi şterse urmele vor fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Vor tresări...
Vor crede că li s-a părut
C-aud ceva ce vine de demult,
Din veşnicie.
Şi şterse urmele de-or fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Se vor iubi...

poezie de Ernest Maftei
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut

de cincizeci aproape
mă îndrept spre şaizeci
mă ţin tare
mai mult lângă tine
o vreau
oare e un pă
cat să iubeşti
o femeie care nu e a ta (?!)
nimeni nu ştie cu adevărat
de unde vine dorinţa de unde
vine păcatul dacă o fi
păcat să te doresc numai eu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transumanismul

transumanismul

era ultima frontieră sau ultima
închisoare? sau
reprezentă cea mai înaltă
tehnologie sau
este cea mai mare
ameninţare?
se întreabă oamenii cu intelectul
diminuat prin educaţia precară
amatori de a îmbrăţişa tehnologia
cine se opune progresului
va fi oponentul evoluţiei
şi vor dispărea

transumanismul este visul high-tech
al elitei conducătoare
şi a numeroşi oameni de ştiinţă moderni
sunt blocaţi în mentalitatea de stânga
încât cred că fuziunea omului
cu maşina ca fiind inevitabilă

dincolo de zgârâie-nori stau copii
care spun că ei nu se mai simt oameni
privind de-a lungul şi de-a latul a sute
de mii de ziduri înalte
mulţi sunt postumani

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care gândeşte ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru şi asupra ei însăşi, fără a se cunoaşte mai mult decât restul. Eu văd aceste spaţii înspăimântătoare ale universului care mă închid şi mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a şti de ce sunt aşezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puţinul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat şi din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăşi această moarte pe care n-o pot evita.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchere

Sub brazda de rouă cuprinsă
Stă lumânarea-n gând aprinsă,
Stau stelele şirag în cer
Cu dinţii înfipţi în mister.

În rugăciuni stau pe pământ
Biserici cu turle în vânt,
Le dau ocol, cu gând umil,
Curate inimi de copil.

Îngenunchez o piatra sfântă
În lumea care nu cuvântă,
Sunt fagure nelimitat
De limba luminii gustat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!