Oamenii, în zăduf, furnicau repeziţi în toate părţile de vătafi, snopii se perindau în zbor spre hapcă, ş-un muget neostenit îi acoperea pe toţi ca-ntr-o nebunie. Domnul Filip Nacovici încăleca, mai întorcea o dată capul şi ameninţa cu harapnicul, pe urmă se ducea în buiestru, iar printre oameni urma o destindere trudnică, şi-n negura plevii ochii aveau luciri bolnave. Sacale cu apă încropită înaintau domol, trase de boi, pe drumeagurile crăpate; căruţe cu murături – hrana oamenilor – veneau şi mai încet; prin pâraie de nomol se tăiau în păurişuri şi se chinuiau ţigani în durligi, ca să prindă «chişcari» pentru prânzul vreunui vătaf...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Filip Nacovici, vechilul, toată ziua îşi purta trupul uriaş de la o arie la alta pe buiestraşul lui alb, şi, cum ajungea într-un loc, descăleca şi prindea să răcnească, zbârlindu-şi mustăţile mari, gălbii scuturându-şi pe sus, ameninţătoare, mâna dreaptă împodobită c-un harapnic unsuros. Printre sudălmile lui grozave, pe care le arunca învălmăşit, cu obrazul roş şi cu ochii bulbucaţi, se alegea o vorbă pe care o înmlădia dintrun chip deosebit, cu respect şi grijă: — Cuconaşu! cuconaşu cheltuieşte, cuconaşu păgubeşte.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cuconu Filip acasă, în dosul curţii boiereşti, veneau oamenii să se tânguie că nu pot ara, că vântul îi nebuneşte de cap şi-i usucă! — Nu ştiu ce-a fi, cucoane Cilipe, dar dacă nici acu, după vântoasa asta, n-a veni ploaia, apoi ne-am stins de pe faţa pământului. Acu-i de cherit: merge plugu ca-n cremene. Domnul premare mână după noi vătăjeii, da' dumnealui nu vrea să ştie de nacazu omului! — Dă, bre, răspundea gros cuconu Filip; aveţi datorii, ş-aista-i lucru boieresc, lucru sfânt, nu-l puteţi lăsa! Oamenii gemeau încet: — Vai de maica ce ne-o făcut! şi-şi plecau frunţile privind într-o parte.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zări, din cuibul furtunii, într-o dimineaţă au început a se ridica nouri negri. Veneau cu grăbire, treceau, iar veneau îmbulziţi; şi deodată lumina depărtărilor pieri. Începu să picure în pulberea fierbinte a drumului, În sat la Buciumeni, oamenii ieşeau afară din case, priveau văzduhul spre munte şi cereau ploaie făcându-şi cruce: «Dă, doamne!». Picuşurile conteniră. După jumătate de ceas porniră din nou, mai mărunte şi mai dese, apoi se opriră iar, ca după o osteneală. Pe urmă o lumină cenuşie se întinse peste toate, nourii coborâră spre pământ, şi adevărata ploaie porni ca un şuvoi grăbit.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi a plouat; a plouat o săptămână, două. Oamenii umblau pretutindeni veseli, călcând fără să se uite prin mocirle. O zi apoi a contenit curgerea: soarele căta înapoi de la asfinţit, din munţi. «Se face vreme bună deacu...» ziceau oamenii. Dar peste noapte prinse a turna cu găleata. Şi pe urmă ploaia lungă a miezului nopţii s-a întemeiat iar, fumurie, pornită pentru veşnicie parcă. Pâraie umflate s-au năpustit în ogoare. Păgubiţii se scărpinau în cap; ceilalţi îngânau cu filosofie: «Tot mai bine aşa decât secetă!»...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian şi domnul To Kuny vorbiseră în şoaptă, mergând încet, undeva, pe la mijlocul grupului. Ceilalţi erau răspândiţi care mai de care, unii înaintea lor, alţii în urma lor, admirând cu multă curiozitate tot ceea ce-i înconjura. Numai Lucian şi colega lui, Lia (care era în urmă, împreună cu Ly), nu admirau aspectul peşterii în care fuseseră captivi. Primii, cel mai în faţă, se aflau cei doi roboţi, care nu păreau deloc interesaţi de aspectul peşterii. Ei înaintau nestingheriţi, fără a întârzia în admirarea interiorului şi fără a comenta pe această temă. Erau secondaţi de Nistor, care se grăbea spre ieşire. Astfel, în cele din urmă reuşiră să ajungă toţi afară, unii înainte, alţii mai în urmă, primii fiind tot cei doi roboţi...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presaţi din toate părţile, oamenii moi par să fie de plastilină. Atât de deformabili, încât, de fiecare dată, arată a fi alţii.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii visează: dar nu toţi la fel. Cei care visează noaptea în negura minţii lor, se trezesc dimineaţa şi îşi dau seama că a fost doar o iluzie. Dar visătorii din timpul zilei sunt oameni periculoşi pentru că ei îşi trăiesc visurile cu ochii deschişi, pentru a le transforma în realitate.

citat din T.E. Lawrence
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndată a ieşit domnul Iacobache, primarele, cu slujbaşii; şi Ghiţă, cel mai spătos şi mai de ispravă fecior boieresc, s-a crăcănat în capul satului, cu mânile-n şolduri, şi-a dat căciula pe ceafă şi a prins a striga cumplit, cum îi era obiceiul, de s-auzea până-n vale, peste zece hudiţi: — Ascultaţi... oameni buni!... Vine apa mare şi ia podul! Ascultaţi... poruncă boierească: să iasă din fiecare liţă câte doi oameni! — Iar a început să buciume Ghiţă în capul satului...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o dată

Evrei 9:27
Oamenilor le e rânduit
Să moară numai o dată
Tatăl cum a hotărât
Dar urmează o judecată

Căci o viaţă omul are
S-o trăiască pe pământ
De Domnul în ascultare
Şi al vieţii Cuvânt Sfânt

Aceasta dar ni s-a dat
Iată pentru omenire
S-avem sufletul curat
Parte având de mântuire

Căci iată numai o dată
Oamenii sunt rânduiţi
A trăi aici să poată
De Domnul spre fi primiţi

Ori respinşi din neascultare
De Cuvântul Celui Sfânt
Căci în suflet nu se are
Dragostea pentru Cuvânt

Doar o singură viaţă
Omul iată aici are
Chiar dacă el îşi înalţă
Fiinţa-n binecuvântare

El în firea pământească
Altul nu va mai trăi
Ci în cea duhovnicească
Domnul de va hotărî

Căci Domnul Isus Hristos
Stăpâni-va-ntreg pământul
Când domi-va aici jos
Să-mplinească tot Cuvântul

Fiinţele duhovniceşti
Toate atunci din omenire
Cu armuri vii şi cereşti
Vor avea-o cerească fire

Nu ca oameni pe pământ
Ci ca îngeri o să fie
Dup-al Domnului Cuvânt
În Noua Împărăţie

Oamenii ce-or să trăiască
Ca şi oameni pe pământ
Vor avea copii să-i crească
Dup-al Domnului Cuvânt

Însă cei din noua fire
Ce-au fost iată mântuiţi
Vor trăi-n neprihănire
Ca şi îngerii cei sfinţi

Domnul toate-a râţnduit
Şi iubirea şi lumina
Pentru omul mântuit
Ce-l slujeşte-ntodeauna
08-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătorii

Veneau spre case asa de departe,
încât abureau fruntile de drum;
si aveau toate padurile pe umeri,
si toate colnicele în ochi acum.

Veneau de-acolo, din zari sângerii,
cu sufletul ars de afectari,
de li se prelingea în râs oboseala
spuzita cu sotii uneori.

Se bucurau câinii iesindu-le în cale,
un copil a fugit descult prin zapada;
se mângâie canile de lut cu tarie,
pe cer, luna-i gata sa cadaă.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Năvrăpeşti, am prins a zari pe Moldova pâcle nedesluşite şi-n răsărit s-a aratat geana de ziuă. Când am coborât la Paşcani, rasarea soarele-n negura Siretului.

Mihail Sadoveanu în Hanul Ancuţei - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa şi cioroiul au ajuns sus, la capătul scării. Pe un scrin era o lampă aprinsă şi jos pe podele stătea cioara cea domesticită şi îşi întorcea capul în toate părţile; Gretchen a făcut o plecăciune, aşa cum o învăţase bunică-sa.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul şi cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un aşa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul şi se tot uita pe de toate părţile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugureşte, înfloreşte, se scutură florile şi roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustaţa împăratului şi îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorii mei

cocorii mei se duc spre sud
şi-n nopţi cu lună îi aud
furându-mi, stolurile pe rând,
toate comorile din gând

şi-n urma lor rămân uşor
că aş putea şi eu să zbor
spre landu-acela plin de graţii
cu ei, într-una din formaţii;

dar eu n-am dreptul să le cer
să mă înalţ prin ei la cer,
nici să mă ducă mai departe
şi-atunci mă-nchid în câte-o carte

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari pe chei

zece oameni pescuind
pe cheiul din auckland
toţi au vergi din fibră de sticlă
toate au aceeaşi lungime
(made in china)
toţi urmăresc pe luciul argintiu
mişcarea plutelor celorlalţi
niciunul nu priveşte
propria plută

unuia i se întinde firul
mulineta zvâcneşte
se învârte
acum nouă oameni privesc intens

un peşte de 20 de centimetri zbătându-se
prea mic îl aruncă-înapoi în apă.
o orcă cu luciri metalice
alunecând încet
sub douăzeci de picioare bălăngănindu-se
decide
că distanţa e prea mare
pentru a crănţăni un om la micul dejun

se strecoară în tăcere
spre celălalt mal
unde simte
picioare lipăind în apa puţin adâncă.

primitiv.

poezie de Marshall Gass, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul unde sălăşluia prorocul lor cel bătrân nu trebuia să fie cunoscut şi cercetat decât de unii din învăţăceii lui; şi acei învăţăcei, când coborau între oamenii din lume, aveau limba legată pentru orice nume şi orice lămuriri; asupra muntelui tainic putea privi numai Dumnezeu cu ochii lui de stele şi numai el putea glăsui cu tunetul său.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul trase cu urechea la zgomotul paşilor care se îndepărtau. Înainte de a lăsa şervetul din mână şi de a-şi continua dejunul, se uită plin de îngrijorare înspre fereastră. Apoi luă o îmbucătură, aruncă din nou o privire bănuitoare spre geam, mai luă o îmbucătură... în cele din urmă se ridică şi cu şervetul în mână, merse spre fereastră şi trase jaluzelele până în dreptul perdeluţelor de muselină albă, care acopereau partea de jos a geamurilor. Camera se cufundă în penumbră. Uşurat, se întoarse la masă şi-şi reluă prânzul.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri negre

Când privesc în urmă
La toate câte am trăit,
Gânduri negre-mi scurmă
Chipul meu îmbătrânit.

Acum e toamnă-n viaţa mea,
Dar în curând va ninge.
Voi adormi în iarnă grea,
Şi cerul mă va plânge.

Îmi este scris de Dumnezeu,
Atunci când mă voi duce,
Să nu am la capul meu
Decât o sfântă cruce.

Prin ea voi dăinui mai mult
În mintea semenilor mei.
Copiii ce i-am crescut
Mă vor jeli în anii grei.

Acum mă aflu la zenit,
Dar în curând am să cobor,
Şi-n drumul meu spre asfinţit,
Încet, încet, mă sting şi mor.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2009)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!