Vânătorii

Veneau spre case asa de departe,
încât abureau fruntile de drum;
si aveau toate padurile pe umeri,
si toate colnicele în ochi acum.

Veneau de-acolo, din zari sângerii,
cu sufletul ars de afectari,
de li se prelingea în râs oboseala
spuzita cu sotii uneori.

Se bucurau câinii iesindu-le în cale,
un copil a fugit descult prin zapada;
se mângâie canile de lut cu tarie,
pe cer, luna-i gata sa cadaă.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre Vamă

Era într-o noapte toridă de vară,
dorinţe păgâne veneau din afară
cu duhuri ţesute din false ispite
ascunse în vechi amăgiri adormite.
Te văd şi acum în taverna barocă,
prin norii de fum plutind echivocă,
sub buza ferestrei cu geamuri ovale
pictate cu scene din visuri astrale.
Păreai rătăcită - venind de departe,
pierdută-n oraşul cu mituri deşarte,
păstrate în case cu-obloane-ntr-o rână
ce parcă trecutul voiau să şi-l spună.

Din colţul opus mă priveai solitară,
cu ochii cuprinşi de-o tristeţe amară,
simţind cum veneau peste umbra opacă
dorinţe păgâne ce-n gând te dezbracă.
Dar eu te chemam cu privirea-mi duioasă,
să vii să te-aşezi lângă mine la masă,
departe de ochi cu priviri anodine,
ce-n trombă cădeau din văzduh peste tine.
Dar iată, prin noaptea toridă de vară,
de mână plecam amândoi înspre gară.

Când trenul pornea, să ne ducă spre Vamă,
nici nu aflasem măcar cum te cheamă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN 2247-1545
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zări, din cuibul furtunii, într-o dimineaţă au început a se ridica nouri negri. Veneau cu grăbire, treceau, iar veneau îmbulziţi; şi deodată lumina depărtărilor pieri. Începu să picure în pulberea fierbinte a drumului, În sat la Buciumeni, oamenii ieşeau afară din case, priveau văzduhul spre munte şi cereau ploaie făcându-şi cruce: «Dă, doamne!». Picuşurile conteniră. După jumătate de ceas porniră din nou, mai mărunte şi mai dese, apoi se opriră iar, ca după o osteneală. Pe urmă o lumină cenuşie se întinse peste toate, nourii coborâră spre pământ, şi adevărata ploaie porni ca un şuvoi grăbit.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cr[ciunul copiilor

Dragi copii din tara asta,
Va mirati voi cum se poate,
Mos Craciun, din cer de-acolo,
Sa le stie toate, toate.

Uite cum: Va spune Badea...
Iarna'n noapte, pe zapada,
El trimite cate-un inger
La fereastra ca sa vada...

Ingerii se uita'n casa
Vad si spun, iar mosul are
Colo'n cer, la el in tinda,
Pe genunchi o carte mare.

Cu condei de-argint el scrie
Ce copil si ce purtare...
Si de-acolo stie Mosul,
Că-i siret el, lucru mare.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Şi am văzut atunci casa-altar-
Micuţă, simplă şi stingheră,
Iradiind un calm hoinar
Venind aici din altă eră.

Ceva mă atrăgea spre uşă
Ceva de-acolo, de demult...
Un zvon de glasuri din cenuşă
Soseau acum spre noi, tumult.

Şi am pătruns în întuneric,
Lăsând să cadă uşa lin
Şi-un zvon de fluturi, calm, tomnatic

Mă potopi cu har divin.

Şi-o ruginie zbatere de noapte
Mă inundă de nicăieri.
Şi mii de aripi, galbeni şoapte
Veneau spre noi de azi, de ieri.

De-atuncea, merg mereu pe cale
Şi ştiu acum că m-a schimbat,
Un zbor de fluturi, alb şi moale
Ce într-o zi Domnul mi-a dat.

CERŞETORUL

poezie de Gherasim Constantin (1999)
Adăugat de Gherasim Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cărţilor

La casa cărţilor viitoare
veneau povestitori şi poeţi
de elită în trombă
uneori venea şi un trubadur
cu cântece din altă eră
nu se mai ştie care eră
s-a pierdut denumirea erei
cântecele lui veneau
dintr-un adânc nemărginit
aşa curgeau euforic din glas
şi ricoşau din strune
pe ţeasta celor prezenţi.
încât penetrau ascultători
cu sufletele lor cu tot
până în locul unde se nasc
naraţiuni şi poeme
autori intrau în transă
şi se adânceau in spaţiu creaţiei
stimulaţi de trubadurul ancestral
cu cântece lui răscolitoare
din minţi surexcitate izvorau
capodopere în perspectivă.

poezie de David Boia (10 iunie 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea poetului

Ah, unde-i timpul?! Timpul ce-l regret,
Când vorbele veneau, veneau în turmă...
Cuvântu-ntâi, ideea... mai pe urmă...
Pe vreme-aceea da, eram... poet!

epigramă de Tristan Bernard Paul din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua cu silă

Ploua cu silă! Un fel de ploaie din pântec.
Eram o păpădie pusă în slujba pământului..
Nimic!
Veneau albine.. le suflam
Veneau furnici.. le răsuflăm
Veneau oameni... îi suflam
Veneau copiii de oameni
îi răsuflăm..
Eu eram bine!
Ei erau bine!
Eu eram eu
Ei erau ei
Noi eram.
Nu eram!
Nu eram!

Nu
eram
noi!
Ploua cu silă! Un fel de pântec de ploaie
Şi noi nu eram siguri
că noi
eram noi...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleca-voi o vreme...

pleca-voi o vreme
un veac
şi mai mult
comorile las
pe toate
pe toate
răsfoiţi-le-ncet
citiţi-le-n şoapte

mai ieri m-am văzut
departe-ntr-un parc
şi nu m-am ştiut
eram ca un arc
gata să zboare
spre soborul de stele
pulberea lor
în palmele mele

izbăvită-s de vis
pe umeri cu rouă
furtună şi vânt
vi le las acum vouă

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clevetitorilor (Im memoriam)

Veneau cândva, erau avarii,
Veneau cândva, erau tătarii...
Azi nu vin, că sunt aici,
Foşti în vreme, venetici,
Ies pe geamuri, pe verandă
Şi vorbesc de la comandă,
Căci se îngrămădesc străinii
Mai ales în jurul pâinii
Şi înfulecă cu toţii,
Criticând mişcarea roţii. E un zeu
Dar le spunem ca la spân,
Păunescu e Român,
Must din ţară, din pământ...
E un zeu, a fost un sfânt.
Nu loviţi în el când nu e,
Astăzi el este statuie
Şi oricâtb ar lătra câinii
Nu-i vin nici cât palma mâinii,
Mânca-i-ar sahara vieţii,
Să ne ocrotim Poeţii!...

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe acolo pe unde zboară ea, în înălţimea Cerului...
nu sunt linii marcate...
Şi uneori îşi pierde cărarea.
Se ghidează salbatec
dupa liniile de zbor ale păsărilor... după focul stelelor... după florile anotimpurilor...
Şi îşi întreabă inima cu teamă şi cu mirare...
"Sângele tău n-are vreo ştire despre nevăzutul drum...?"
Simte că la capăt de drum neştiut, dar pe urme de calda Lumina... e Acasă
Străinul nestrăin o cheamă, mergând pe cale, înaintea-i...

Vântul o ridică şi marea înspumată geme...
Însă pe toate le lasă în urmă fără şovăială,
pentru a urma această putere rătăcitoare...
Căci străinul o cheamă, îl aude cum merge pe cale... înaintea-i,
spre Acasă...

Ea ştie. Numele lui a fost chemat sub cerul fiecărei dimineţi... în rugi fierbinţi...
Acum mugurele înfloreşte
doreşte Soare şi rouă...
iar floarea deschisă strigă spre lumina care o eliberează...

Sfarmă lanţurile, inima mea, şi zboară...

Doamne, pictează o icoană după viaţa mea... cu toate dorurile... cu toate drumurile... cu toate zborurile... cu fiecare vis... cu fiecare suspin... şi scald-o în lacrimi mântuitoare...
O icoană izbucnind din sufletul meu...
în care Tu ţi-ai aşezat
focul şi iubirea...
Adevărul... Iubirea şi pacea.

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La lăsatul serii

La lăsatul serii, luna răsare
deasupra bălţii lângă sat;
uite şi colo, o lebădă apare
şi ţânţarii-s gata de pişcat.

Au fugit şi peştii la culcare,
undiţele abia se văd pe apă;
gândul meu dus spre visare,
cu grabite iluzii se adapă.

Prin sălcii şi păpuriş venise,
să adie, o suflare de vânt;
decimat de întrebări şi vise,
lebăda mă trezi pe pământ.

Şi tot urcă luna sus pe boltă,
ceru-i pustiit de-ntâii nori;
prin luncă, cantecel tresaltă
al nevăzutelor privighetori.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima unui copil

răbdaţi, răbdaţi
păsări mor acum
sunt tinerii ce strigă pe drum
cu pieptul gol şi pur
durerea se zvârcoleşte în ei
privind la voi
spaimă în jur
teamă de toţi şi de toate
dormiţi oameni, dormiţi bine
nu ştiţi unde mergeţi
doar vă târâţi prin zoaie şi scrum
aţi murit de mult, fără să ştiţi
azi, cadavre ambulante la colţuri de drum
ştiu că mâine o să mor şi totuşi scriu
cu lacrimi şi sânge pe scoarţa lumii
ştii, şi lacrima e un cuvânt
trist pribegesc din sat în sat
lăuta are corzile rupte
eu cânt mai departe pe drum
flăcări ard în mine
de ce plângi mamă, acum
nu vezi copilul ars pe drum
rug creat de voi, din ură şi minciuni
aţi uitat puritatea privirii unui trist copil
plâng îngerii din cer pe ţărmul tăcerii
Doamne, de ce ai plecat azi dintre noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu

uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe

uneori poate sunt lumină... sunet... învăţare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate şi eu aştept mereu

străin cu mine prin tine am ajuns uneori
şi acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, în zăduf, furnicau repeziţi în toate părţile de vătafi, snopii se perindau în zbor spre hapcă, ş-un muget neostenit îi acoperea pe toţi ca-ntr-o nebunie. Domnul Filip Nacovici încăleca, mai întorcea o dată capul şi ameninţa cu harapnicul, pe urmă se ducea în buiestru, iar printre oameni urma o destindere trudnică, şi-n negura plevii ochii aveau luciri bolnave. Sacale cu apă încropită înaintau domol, trase de boi, pe drumeagurile crăpate; căruţe cu murături – hrana oamenilor – veneau şi mai încet; prin pâraie de nomol se tăiau în păurişuri şi se chinuiau ţigani în durligi, ca să prindă «chişcari» pentru prânzul vreunui vătaf...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu eram de atunci,
tot ce venea,
nu văzusem,
nu aveam
tactici de sprijinit gândul,
se făcea greu, foarte greu
şi cădea.

era duminică la fântână,
mă uitam la femeile
care îşi spălau lacrimile cu leşie.
în aer se împânzea
un miros de bandaje murdare,
ca şi când ochii lor ar fi zăcut
prin spitale de război răni întregi.

lângă ele erau copii şi câini,
aveau aceleaşi priviri ridicate a frică
şi întrebare,
le era foame,
dar aşteptau cu maţele mute
să se scurgă durerea aia
a sângelui din femei
odată cu leşia şi sarea.

din case se auzea
câte un glas gros de băutură putredă
chemând încă o sticlă
sau încă o datorie la pat.
după gardurile conjugale,
era aproape târziu.

ici-colo se aprindeau lămpi abătute,
semn că se întorceau la tristeţe
ca tâmple supuse.
după ele veneau,
căscând de foame şi nevinovăţie
copiii şi câinii.

era spre noapte duminica,
nu mai era chiar sărbătoare,
palmele se auzeau înjurând
de dumnezeii mă-tii de femeie obrajii,
lasă că până mâine îţi trece.

apoi era linişte.

pe câte un prag,
mai rămânea un nesomn de copil,
mânca
un colţ de pâine umplut cu brânză.
se uita
la măreţia domnului
care a făcut stelele.

şi cred că la sfârşit plângea.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am întâlnit prima dată

erai undeva la periferia ta

acolo unde nimeni nu ajunsese vreodată

îmi amintesc, era frig

mergeam zgribulită

cu gluga trasă, nimeni să nu mă recunoască

am trecut poduri, mocirle, gropi de gunoi

amintirile veneau după mine ca omizile grăbite

când simt contracţiile şi se îndreaptă spre adăpost

să-şi bandajeze corpurile-n giulgiuri

şi veneau în masă ca după un exod al iubirii

se bandajau în larve, multe, mici

toate grămadă, fără nume

ca după un dezastru, ca după un blestem

neidentificate şi fără cruci

gata pentru viaţa de apoi

într-o viitură comună

tot felul de femei picior peste picior le păzeau

cu ţigările aprinse, rujate, singure

ele însele pietre funerare

pietre de hotar, nici nu mai contează

undeva aici printre oseminte

am văzut un loc verde, foarte verde

un luminiş, culoarea lui n-o pot explica

pentru că nu e pe Pământ

e doar în tine, nici tu nu ştii de ea

ţi se vede în ochi de câte ori mă priveşti

un parazit de care nu ai habar

care-ţi mănâncă pe-ascuns din măruntaie

la fel acest loc defrişat

se întinde şi mai mult când mă întâlneşte

un fel de răsărit al copilului din tine

de la o vreme orbesc

de câte ori dau mâna cu tine şi nu ştiu de ce

încep să par că deja nu mai sunt de prin locurile astea

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel

Am prins strigătul de aripi şi le-am frânt, din neputinţă,
Adunase-n el amarul clipelor de suferinţă
Şi mă mistuia... netrebnic, între gânduri neplăcute,
Iar în suflet, ceţuri dense, rosteau vrute şi nevrute

Lunecam în găuri care nu aveau sfârşit vreodată,
Erau drumuri către iaduri, din acum spre niciodată,
Şi din teamă, eram sigur că nu pot să mă întorc
Către ziua care vine, ca o clipă să-i mai storc

Câteodată, e cărarea un drum greu, lipsit de soare
Curg pe umeri deznădejde, frică, cât şi disperare
Şi apăsă într-atâta încât crezi că nu mai poţi,
Un genunchi e în pământuri... nu mai ştii de îl mai scoţi

Sunt momente dificile, trec prin noi, prin fiecare
Ne lovesc fără de milă chiar acolo unde doare,
Dar vor trece... trec cu toate, le-am învins de-atâtea ori!
Cum să ştii că eşti în viaţă, dacă nu mai simţi că mori?

Peste toate e lumină, ne veghează fără glas,
Chiar de pare totul negru, nu renunţi, mai faci un pas
Şi te lupţi, căci fără luptă eşti un simplu muritor,
E doar un duel cu viaţa... vei ieşi învingător!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se deşteptară a doua zi unchiaşul şi cu baba şi se văzură numai în aur se speriară. Se frecau la ochi şi se uitau în toate părţile, şi nu le veneau a crede ochilor lor. Li se păreau că visează. Atunci intră Făt-Frumos la dânşii, îi scoase din uimirea în care căzuseră şi se descoperi, spunându-le că el este fiul lor cel răpit, şi că a ajuns împărat.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de amurg

drumul sublim îl are omul
drumul de piatră înroşită
de sângele lacom
căzut din umbrele oamenilor
ajunşi aproape
de apusul cerului

drumul roşu de suferinţă
spre nelumină
spre nimeni
spre nimic
umblat în toate chipurile
în toate felurile
în toate sensurile

drum bătătorit de oameni
de fier
cu picioare de lut

un drum neobişnuit
fără zare
fără liman
fără întoarcere
drum de amurg

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum alergau ei aşa toţi cinci, agăţaţi unul de altul de parcă ar fi fost înşiraţi pe-o sfoară, numai ce le trecură pe dinainte doi ţărani, care veneau de pe câmp, cu sapele pe umeri. Popa îi strigă încă de departe, rugându-i să-i scape pe el şi pe dascăl de pacostea asta. Dar de-ndată ce-l atinseră ţăranii pe dascăl, rămaseră şi ei agăţaţi. Ei, comedie mare; şapte inşi se înşirau acum după Prostilă, care zorea cu gâsca la subsuoară!

Fraţii Grimm în Gâsca de aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!