Lucian şi domnul To Kuny vorbiseră în şoaptă, mergând încet, undeva, pe la mijlocul grupului. Ceilalţi erau răspândiţi care mai de care, unii înaintea lor, alţii în urma lor, admirând cu multă curiozitate tot ceea ce-i înconjura. Numai Lucian şi colega lui, Lia (care era în urmă, împreună cu Ly), nu admirau aspectul peşterii în care fuseseră captivi. Primii, cel mai în faţă, se aflau cei doi roboţi, care nu păreau deloc interesaţi de aspectul peşterii. Ei înaintau nestingheriţi, fără a întârzia în admirarea interiorului şi fără a comenta pe această temă. Erau secondaţi de Nistor, care se grăbea spre ieşire. Astfel, în cele din urmă reuşiră să ajungă toţi afară, unii înainte, alţii mai în urmă, primii fiind tot cei doi roboţi...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieşirea din această peşteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi şi înalte, deci, nu erau deloc nevoiţi să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peşterile din munţii de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetaţie, fie ea reprezentată doar de muşchi şi licheni, cât şi animalele sau umezeala specifică peşterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peşterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuşi nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte şi largi, foarte spaţioase.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai îşi conduse colegul până în locul în care se aflau roboţii; aceştia erau într-adevăr, finisaţi. Lucian îi mai văzuse cu doar câteva zile în urmă, dar atunci nu erau gata. Acum păreau altfel, de parcă erau alţii, nu aceiaşi. Lucian nu-şi putu reţine o scurtă exclamaţie admirativă; acum roboţii arătau foarte bine. Îi privi îngândurat şi-i păru bine că decisese ca aceştia doi să fie roboţii pe care-i vor lua cu ei, în misiune, dacă vor mai pleca vreodată în această misiune. Amintindu-şi de reclamaţie, de Comisia Disciplinară, de neplăcerile care-l aşteptau luni, se încruntă a nemulţumire. Totuşi, îşi eliberă mintea de aceste gânduri, făcând astfel loc întrebărilor pe care să le adreseze celor doi roboţi, însă întrebările parcă fugeau de el în acel moment. Privi din nou spre cele două creaturi metalice...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De data aceasta porniră toţi spre ieşire, la îndemnul domnului To Kuny, fără a mai sta pe gânduri. Cu lanternele aprinse, se îndreptau spre ieşirea din peşteră, acum, că-şi regăsiseră colegii, fiind mai voioşi. Încordarea le dispăruse de pe chipuri şi îşi permiseră chiar să admire aspectul plăcut al peşterii, comentând pe seama acesteia. Lumină aveau destulă, mai mult chiar decât suficientă. Acum nici măcar nu mai înaintau într-un grup compact, se împrăştiaseră neglijent, aşa că To Kuny prinse momentul potrivit pentru a vorbi cu Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce fiecare primi câte o lanternă, le aprinseră, iar interiorul peşterii fu inundat de fascicule luminoase puternice, care dezvăluiră aspectul peşterii, însă nici unul nu era tentat să admire interiorul plăcut şi frumuseţea acelui loc deosebit, fiind preocupaţi de cu totul alte gânduri, altfel, în mod normal, frumuseţea, ca şi aspectul inedit al peşterii, le-ar fi captat în întregime atenţia.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai şi Lucian porniră spre locul în care se aflau roboţii. Nu peste mult timp reveniră la bordul navei albastre, pe puntea principală, de astă dată, împreună cu cei doi roboţi, care vor fi roboţii echipajului, deci, aveau un rol important în această misiune. Cu excepţia lui Lucian, doar Nistor îi mai văzuse; restul pentru prima oară. Îi priviră curioşi, chiar şi domnul Manea. Dar nu roboţii erau emoţionaţi, ci tânărul informatician, întrebându-se dacă celorlalţi o să le placă de roboţii lui. Oare îi vor accepta în echipaj, sau îi vor respinge? Dacă n-o să le convină ceva? Desigur, îl avea de partea lui pe Lucian, comandantul misiunii, care-l sprijinea, dar era oare de ajuns?! Ceilalţi ce părere vor avea? Şi directorul?! Şi dânsul fusese de acord ca aceştia să fie roboţii misiunii, dar oare după ce-i va vedea, va rămâne la aceeaşi părere? În mintea lui Mihai se îngrămădiră rapid, în mare viteză, o sumedenie de întrebări stupide, menite să aducă fără motiv nelinişte în sufletul lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zărindu-l liber pe comandantul misiunii, domnul Virgil Stancu, tatăl Liei, consideră că era momentul prielnic pentru acea discuţie între patru ochi despre care îi amintise. Lucian acceptă propunerea dânsului, aşa că amândoi se retraseră într-un locşor mai ferit de camerele de luat vederi; pe puntea principală a navei, căci reporterilor nu li se permisese accesul în interiorul vehiculului spaţial. Puteau filma exteriorul din orice unghi doreau, dar în interior nu puteau pătrunde. Deci, pe puntea principală erau doar Lucian şi domnul Stancu Virgil, acesta din urmă admirând pentru câteva clipe aspectul interior al navei albastre.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis... Nu mai eşti claustrofobic, mă?!
Nistor: Ba da, şefu', sunt, dar...
Lucian: Cum ai găsit intrarea, Nis?!
Nistor: Nu-mi dau prea bine seama, şefu', dar modul de intrare are legătură strânsă cu piatra aceea ciudată, dacă o mai ştii.
Lucian: O ştiu. Ce-i cu ea, mă?!
Nistor: Păi, am încercat din nou s-o scot de la locul ei, dar n-am reuşit, evident. Când am abandonat încercarea de a o scoate, nu ştiu cum s-a mişcat de la locul ei şi a declanşat sistemul de deschidere, care consta în deplasarea lentă a blocului masiv de piatră ce părea a pune capăt peşterii acesteia. Dar, după cum vezi, şefu', nu era deloc capătul!
Lucian: Da, mă, văd... Bravo, Nis! Descoperirea asta cred că ţi se trage de la claustrofobie; sau de la dulciuri.
Nistor: Aş...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După această discuţie, care stârni admiraţia tânărului comandant faţă de micuţa făptură blondă cu o mutriţă drăgălaşă de copilaş, amândoi reveniră în camera în care se aflau ceilalţi. Desigur, Lucian remarcase de ceva timp că blonda era o fiinţă deosebită, dar acum i se întărise această convingere, însă inima lui tot domnişoarei consilier îi aparţinea, pe ea nu şi-o putea scoate din minte, oricât ar fi încercat. Lucian se ocupă cu atenţie de oaspeţii săi, tratându-i pe toţi la fel; după cum se exprimase blonda, toţi erau la fel de importanţi, în egală măsură.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegându-se cu body-guarzii asupra modului de deplasare, două maşini ieşiră din curtea casei comandantului misiunii; deocamdată, încă mai era comandantul misiunii, până la pronunţarea definitivă a deciziei Comisiei Disciplinare. În prima maşină, albastră, elegantă, modernă, se aflau Lucian şi Mihai, în cealaltă, cu care venise tânărul informatician, se aflau cei patru body-guarzi. Maşina lor o urmă îndeaproape pe cea a directorului. Şi astfel merseră până acasă la Mihai; se opriră nu în curte, ci la poartă, dincolo de cordonul format din poliţişti, jandarmi şi gardieni care păzeau non-stop casa campionului. Coborâră toţi pasagerii celor două maşini, dar numai Lucian şi Mihai se îndreptară spre poarta casei. Lucian nu se putu împotrivi invitaţiei tânărului său coleg de a intra numai puţin, deşi parcă el nu dorea; totuşi îl urmă...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar tu ce faci aici?
Lucian: Nu se vede?!
Lia: Ba da, găteşti; dar de ce? Asta nu înţeleg...
Lucian: Pentru că aşa vreau eu; îmi place.
Lia: Păi, voi n-aveţi roboţi casnici?
Lucian: Ba da, avem, însă când sunt eu pe acasă, roboţii sunt cam în plus, n-au ce face, şomează; le fur eu activitatea.
Lia: Şi părinţii tăi te lasă?
Lucian: Uneori mai protestează, dar în cele din urmă, văzând că n-au încotro, renunţă.
Lia: Bine; te aştept.
Lucian: Ia-l şi pe Rikky cu tine, dacă nu te deranjează.
Lia: Eu l-aş lua; nu mă deranjează deloc, deci, dacă vrea, poate veni cu mine.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trib XVII

Trib XVII - Ion Caraion

Adăugat de: Gerra Orivera
Unii au plecat pe o potecă alţii pe alta
fuseseră două poteci
noi ne-am înmulţit ei nu s-au înmulţit
sau ei s-au înmulţit sau noi sau ei sau
şi fiecare am schimbat numele lucrurilor, zeilor
împrejurărilor
fără să schimbăm împrejurările, lucrurile, zeii
oul tot ou – copiii tot copii
seara şi dimineaţa tot seară şi dimineaţă

acum în loc de copaci şi fiare, de-ntuneric şi frică
erau copaci şi fiare, întuneric şi frică
acum în loc de pădure era pădure în loc de minciună
era minciună

în loc de conserve erau conserve
ei au făcut lumină din uitare
noi am făcut din amintire
iar din lumini şi unii şi alţii am făcut foc
şi cărbune pe urmă
şi pe urmă am făcut întuneric
amintirea: întuneric
pe alte două poteci, care nu mai erau cele dintâi,
nesiguri străini orbecăind
ne-am reîntors în pădure
unde toate potecile se-ncolăciră într-un ghem enorm
şi unde ne aştepta zeul
ha! ha! ha! ha! ha! ha!

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre ei, stăteau liniştiţi, aşteptând să vadă când vor putea în sfârşit ieşi, iar pe măsură ce cei doi roboţi îndepărtau bolovanii, auzeau din ce în ce mai clar ceea ce discutau colegii lor de partea cealaltă a barierei pietroase, apoi zăriră o luminiţă slabă, un fascicul luminos subţirel, ce reuşise să răzbată din partea cealaltă până la ei, care se mărea vizibil, pe măsură ce înaintau roboţii, până ce deveni o deschizătură suficient de mare pentru ca ei să aibă loc să treacă dincolo. În această deschizătură desluşiră clar siluetele metalice ale celor doi roboţi, care se retraseră, lăsându-le lor loc liber, să treacă în partea cealaltă. Fericită, zâmbind, înainte de a porni spre ie-şire, Lia, care era lângă Lucian, se înălţă pe vârfuri, îl îmbrăţişă delicat şi-l sărută pe obrazul drept, nu pe cel stâng, să nu-l deranjeze. El o privi nedumerit; nu-i spuse nimic.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară, norii, generoşi, revărsau asupra oraşului toată apa pe care reuşiseră s-o strângă de când nu mai plouase. Pentru a nu se uda prea rău, Diana Enka intră grabnic în maşină, ocupând un loc pe bancheta din spate, fără a mai ţine cont că era maşina albastră a directorului. Deşi ploua în neştire, cei doi body-guarzi se aflau la datorie, cu umbrele. Se apropiară de maşină. Lucian îi zări şi înţelese intenţia celor doi. Lucian îi conduse pe cei doi body-guarzi până în garaj, unde se afla bătrâna maşină a familiei Enka, în care cei doi se urcară fără a comenta. Totuşi, la volan se urcă nu Petre, ci Adrian Pleşa, iar în curând cele două maşini părăsiră curtea casei, una după alta, cea albastră fiind în faţă. Poliţiştii, jandarmii şi gardienii încă păzeau casa, în ciuda ploii, care nu părea a conteni în curând.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cele din urmă plecară toţi spre oraş, fără body-guarzi, spre bucuria geneticianului, transportul fiind asigurat de un miniautocar modern al Institutului, maşinile personale ale familiilor celor şapte tineri rămânând în Institut; erau în siguranţă acolo... Afară, vremea era frumoasă, călduroasă; umezeala din zilele ploioase aproape se evaporase complet. Mai existau doar puţine indicii care mai aminteau vag de ploaia din zilele trecute.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Iar tu, Nis, bunul şi vechiul meu prieten, din copilărie...
Nistor: Şefu', sincer, eu n-aş vrea să-ţi reproşez nimic; am totuşi o mică nemulţumire, legată de cele petrecute în ultima perioadă.
Lucian: Spune, Nis! Te ascult!
Nistor: Păi, şefu', eu tocmai terminasem de completat toate hărţile mele cu denumirile despre care chiar tu ai amintit şi doream ca tu să fii primul care le va vedea, la şedinţa pe care am avut-o joi, dar tu ai dormit în tot timpul şedinţei. Aşa că, nu le-am prezentat deloc la acea şedinţă, pentru că încă îmi doresc ca tu să fii primul care le va vedea.
Lucian: Vai, Nis... Îmi pare rău! Iarăşi am greşit faţă de tine şi te-am dezamăgit. Deşi te asigur că n-am vrut, sincer. Crede-mă, te rog!
Nistor: Aş, şefu'... Dezamăgit e un cuvânt prea dur!
Lucian: Dar e adevărat, Nis! Asta am făcut, te-am dezamăgit, din nou. Uite însă cum vom repara această mare greşeală, bunul meu prieten, dacă-i atât de important pentru tine... Acum sigur n-aş putea vedea hărţile tale, pentru că mă voi retrage în rezerva mea, să mă odihnesc, în cele din urmă; foarte probabil că nici mâine n-am să pot, dar de îndată ce mă voi trezi şi mă voi simţi în putere, te voi vizita, în camera ta din oraş, să-mi arăţi toate acele hărţi, completate cu denumirile corespunzătoare. Ce zici, e bine aşa?
Nistor: Sigur, şefu'. E super! Şi astfel, tot tu vei fi primul care le va vedea.
Lucian: Da, mă, tot eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată îl asigură pe tânărul său coleg informatician de sprijinul său în ceea ce privea aducerea la bordul navei albastre a acestor doi roboţi, cât şi a acestui computer, de care informaticianul susţinea că ar avea absolută nevoie, spunând că nu vor exista nici un fel de probleme cu domnul director dacă ziua următoare, la ora 12.00 fix se vor prezenta la dânsul în birou fără aceşti doi roboţi, încă neterminaţi. Acum, după ce aflase despre Lucian că ar fi preferatul directorului Institutului şi după ce acesta îl plimbase chiar cu maşina directorului prin oraş, apoi până acasă, nu avea absolut nici o îndoială că totul se va rezolva cu bine. Când coborâră, doamna Marilena Ristea îi aştepta cu masa pusă. Lucian însă refuză politicos, iar în cele din urmă se retrase. Mihai şi părinţii lui îl conduseră până la poartă, unde îl aştepta maşina albastră a directorului, acea superbă maşină nouă, elegantă, modernă, complet nepoluantă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i asta, Nis?!
Nistor: Cum ce?! Raportul meu, şefu'. Nu asta mi-ai cerut?
Lucian: Un dosar n-ai găsit şi tu, să pui foile astea în el?
Nistor: Scuze, şefu', nu m-am gândit la aşa ceva. Data viitoare o să le pun într-un dosar.
Lucian: Bine. Să nu uiţi. Păi... Cred că mi-am uitat ochelarii de spionaj acasă, pe Terra.
Nistor: Poftim?! Care ochelari, şefu'? Tu nu porţi ochelari. Cum să-i fi uitat? Pe care?
Lucian: Pe aceia de spionaj, care să mă ajute să înţeleg scrisul tău foarte urât şi să citesc ce-i pe foile astea ale tale.
Nistor: Eh, şefu'... Ce vrei?! Aşa scriu eu; nu pot altfel.
Lucian: Zău, Nis, mai bine foloseai computerul şi scoteai foile la imprimantă, ca să înţeleagă şi alţii mâzgălelile tale.
Nistor: Computerul?! Muncă în plus, şefu'. Las' că te ajut eu să înţelegi ce-am scris pe acolo.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Şefu'...
Lucian: Ce-i, Nis?
Nistor: Cum rămâne cu problema mea?
Lucian: Care problemă, mă? Ai vreuna?!
Nistor: Păi, ştii tu, cu dulciurile mele.
Lucian: Ah, problema aia... Nu ştiu, mă, habar n-am! Ce mă întrebi pe mine? Iată-l pe Nick chiar acolo, se uită la un film. Vorbeşte cu el şi vezi ce-ţi zice!
Nistor: Da' nu pui şi tu o vorbă bună pentru mine?
Lucian: Eu?! De ce-aş face asta? Nu cred. Descurcă-te singur!
Nistor: Hai, mă, şefu', te rog...
Lucian: Nis, scuteşte-mă! Bine?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii poartă-n sân scrisori,
Alţii doruri şi suspine,
Unii s-ar iubi-ntre flori,
Alţii... în mătăsuri fine.

Unii-s prinşi cu groase funii,
Alţii doar cu-n fir de iarbă,
Unii-ţi dăruiesc petunii,
Alţii... fug spre clipa oarbă.

Unii spun că eşti prea mică,
Alţii că iubeşti nebun,
Unii ar vrea... dar le e frică,
Alţii... gustă tot ce-i bun.

Unii vin pe înserate,
Alţii abia-nspre zori plecară,
Unii ştiu că se mai poate,
Alţii... tremură pe afară.

Unii vor a face valuri,
Alţii-n şoaptă se-mplinesc,
Unii doar surupă maluri,
Alţii... iar întineresc.

Unii fulgeră şi tună,
Alţii strălucesc în soare,
Unii... s-au urcat pe lună,
Alţii... se aruncă-n mare.

Unii poate vor prea multe,
Alţii nici nu îndrăznesc,
Unii, încă, ştiu s-asculte,
Alţii... trist îmbătrânesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!