Seara
Când seara tăcerea-și revarsă
Privesc amuțit în amurg
Cum încă o noapte se lasă
Și zilele mele se scurg.
Frumoasa-nserare mă-mbie
Cu-apusul pictat violet,
Iar moartea așteaptă să vie
Ce joacă prin umbre balet.
Ce limpede este tăcerea
De parc-ar transmite în gând,
Că tâlcu-i cel simplu-ar fi vrerea
Ca eu să ajung în pământ.
Rămâne-o-ntrebare dedusă
De toți cei ce vor a trăi:
Cum, Doamne, e viața supusă
Doar morții ce-i place-a sorti?
Și cad melancolic pe gânduri
Lipsit de speranțe, căci știu,
Sfârși-voi pierdut printre rânduri
Adânc, în mormânt, în sicriu.
poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoșani (19 ianuarie 2015)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.