Simt cum zvâcnește primăvara-n mine...
Se dezmorțesc poemele în mine,
Mustesc în stihuri sevele-n culori.
Sub adieri de verde, theremine
Scriu simfonii pe lujere de flori...
Zefirul mi se plimbă prin artere,
Odoarele mă parfumează-adânc
Și parcă aș putea s-alerg prin ere
Legată de al primăverii-oblânc...
Mai stăruie zăpada rușinată
Pe câte-un vârf de munte, lângă cer,
Dar e frumoasă-așa nevinovată
Între-anotimpuri, ca un grănicer...
Viteze, firele de iarbă suie
Pe cărărui ascunse în pământ,
E Dumnezeu cel care ne descuie
Tărâmul în cel mai frumos veșmânt...
E o eferveșcență-n toate cele
Și parcă grijile aleargă înspre nord
Nu sunt de-ajuns de lungi brațele mele
S-adune toată primăvara-n cord...
Mi-așez pe frunte-albastru rupt din mare
Din orizontul unde se unesc
Și cer și mare-n răsărit de soare
Și cum să nu mă bucur că trăiesc?
Desculță-alerg și-arunc veșminte grele,
În urma mea dezbrac poemul trist
Să plângă singur. Lacrimile mele
Nu vreau să fie probă că exist...
Azi vreau să zbor în stol cu toți lăstunii,
S-ating nemărginiri ce jinduiesc,
S-ajung pân' la singurătatea lunii
Și că e primăvară, să-i șoptesc...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lumina
Am dreptul să fiu extraordinară
Să rup, de vreau, bucăți de curcubeu
Să-mi colorez eu cerul înspre seară
Și îmi înmoi penelul în violaceu.
Mi-aș colora în roșu sângeriu
Lumina înserării la apus,
Sonata lunii ca să pot s-o scriu
Iar stelele s-o cânte ele, sus.
În zori, când soarele răsare,
Într-un subtil și delicat melanj,
I-aș dărui și lui culoare
Dacă i-aș picura puțin oranj.
Și dacă-n cer e-atâta frumusețe
Iar cântecu-i e veșnic, e etern,
Dinspre pământ sfioase dau binețe
Un câmp de păpădii muiate-n galben.
Sub picurii de rouă alb-perlați
Ce se preling vrând parcă să dezmierde
Precum sărutul lacom de amanți,
Răsare rușinată iarba verde.
Și vreau să fie totul și mai viu
Și-am să mai iau din curcubeu culoare
Să țes covorul de lumină, albăstriu,
Pe care să se plimbe al meu soare.
De am culorile la îndemână
Eu mai pictez un incitant tango
Cu nori care dansează a furtună
Și-arunc pe cer culori de indigo.
Am dreptul să fiu extraordinară
Și să despart lumina-n visul meu,
Cu curcubeul care-atâta mă-nfioară
Știu că pictează numai Dumnezeu!
poezie de Florentina Mitrică (7 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am adus primăvară în decembrie, azi...
Decembrie-și minte și frigul și gerul, și marea-i albastră și cerul senin,
E soare și razele-și prind colierul de ziua aceasta cu iz de divin...
Aproape că firul de iarbă zâmbește și verdele crud mi se-mbibă în cord
Nu bate nici vântul, cu liniștea sfântă, bătăile inimii sunt în acord...
Am dat ieri comandă instanței astrale s-amâne c-o zi mersul iernii firesc
Să fiu doar o clipă în brațele tale, când marea m-așteaptă să-ți spun te iubesc...
Cu valu-i mieriu limpezit de iubire, sărută cuminte un țărm unde eu
Între cer și pământ, chiar de sunt amăgire, implor indulgență să îți fiu numai eu
Mesager al acestei minuni, când zăpada, ar fi fost un veșmânt natural,
Am adus primăvară pentru noi, doar pe strada, unde astăzi dansăm pe un vârf de coral...
Alte daruri nu am și nu-mi sunt la-ndemână, un poem îți mai scriu
să ajungă la timp
Tu să-l prinzi, să nu-ți scape, iubite, din mână, că-i poem dintr-un alt violet anotimp!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renunțare și dorință
Nu mai vreau ca să trăiesc în fum,
Vreau în viață să-mi aleg alt drum.
Nu mai vreau să rătăcesc în ceață,
Vreau să-mi construiesc o nouă viață.
Nu vreau să trăiesc doar în minciună,
Vreau adevărul să poarte o cunună.
Nu vreau ca întunericul să mă sperie,
Vreau să primesc lumină, puzderie.
Nu vreau să mă stăpânească plânsetul,
Vreau să-mi lumineze fața, zâmbetul.
Nu vreau privirea să-mi fie-ntunecată,
O vreau senină, de grijile lumii scăpată.
Ajunge! De prea mult rău mi s-a scârbit.
Vreau binele să fie de toți oamenii primit.
Vreau de-acuma un soare nou să răsară
Și-n viața mea să fie veșnic primăvară!
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 6 comentarii până acum.
Textul original este scris în limba română.Poemul singurătății
NU sunt singur poate
murmura gândul ascuns
sub urmele pașilor
pe nisip umbra mea
alunecând printre șoapte-tăceri
adâncă, adâncă
NU privi lacrimile mele
am rostit către mare
îndurerând albastrul
mușca chipul ei
în care singurătatea mea
oglinditu-s-a
nu de singurătatea pașilor mei
nu de ecoul lacrimilor mele
să vă temeți
de trecerea clipei ațipită
în brațele ceasornicului
poezie de Costel Cosma (3 iunie 1987)
Adăugat de Costel Cosma
Comentează! | Votează! | Copiază!
De n-ar țipa atât de trist lăstunii - replică la poezia "De n-ar începe mierlele să cânte" de Petru Ioan Gârda
Vibrează orologii în tăcere,
Ca un sistolic suflu ce mă ține
Mai trează decât sângele-n artere,
Când mă cuprinde dorul greu de tine.
Zefirul se răsfață printre frunze,
Iar noaptea geme sub lumina lunii,
Aș adormi cu gustul tău pe buze,
De n-aș simți cum se iubesc lăstunii.
Din când în când, un tunet mă-nfioară
Cu-amenințări de ploaie și furtună,
Aș adormi, dar gânduri mă-mpresoară
Și pe sub gene lacrimi se adună.
Să nu mai simt cum ne despart oceane,
M-abandonez în taina rugăciunii,
Aș adormi în cântec de piane,
De n-ar țipa atât de trist lăstunii...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu înțeleg ce vrei
De te-aș vrea pe lângă mine
Pe ce cale să purced,
Pe ce drum și pe ce culme
Să te caut apoi să cred
Că din toate, că din lume
Doar pe tine te-am ales
Să-mi fii vraja ce îmi pune,
Un amor neînțeles,
Că îmi torni otrava roză
În paharul ce îl sorb,
Îmi îmbeți gândirea morvă
Devenind tăcut și orb
Și mă chemi mereu în noapte
Apoi iute mă alungi,
Otrăvești clipe cu fapte,
Când eu fug tu mă ajungi.
Nu-nțeleg ce e cu mine,
Nu-nțeleg deloc ce vrei,
Gândul meu ce-i pentru tine
Poartă-n el parfum de tei
Și te cheamă peste noapte,
Și te caută peste zi,
Dorurile îmi sunt coapte,
Îmi plesnesc în poezii...
Văd prin cerul nopții negrul
Din privirea ta și-n somn,
Negrul este plin de gerul
Ce ne-ngheață de nu-s om
Și îmi pune între buze
Vorbe care le regret,
Fug de mine cele muze
Ce le-am scris câte-un sonet.
Caut prin parc cu frunze dese
Verdele cel liniștit,
Îmi doresc lumini să-mi țese
Gând de foc în gând tihnit,
Să te uit, să sting o vrajă,
Haina ei să o dezbrac,
Potolită îmi vreau șarja
Nebuniei de la cap,
Vreau să râd din nou în ploaie,
Vreau să zbor prin cerul nins,
Vreau să scriu slove pe foaie
Fără lacrimi care-au plâns
Și mai vreau ca ochii-ți focuri
Să nu-mi ardă inima,
Să pășesc din nou prin locuri
Unde nu e vraja ta.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea mea e-n poezie
Parcă n-am trecut prin viață, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheață, parc-am fost altundeva.
Nu aici și nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.
N-am avut un rost pe lume și aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenței din inexistența mea.
Am trăit în altă lume și e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopții și am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina și ploi și jale și tot răul omenesc.
M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veșnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanțuri, pot să zbor și pot să cânt
Și sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.
Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor și să renasc,
Și de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești zăbava vieții mele
Tu ești zăbava vieții mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj și mii de temenele
slobozi din mine răutatea!
Trezești de fiecare dată
gânduri trăsnite și rebele,
ești cea mai insolită fată
când ești zăbava vieții mele!
Remarc figura-ți încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar ești zăbava vieții mele!
Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună și de stele,
te vreau așa... îngândurată
că ești zăbava vieții mele!
În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că ești zăbava vieții mele
și te-aș pârî... dar n-am la cine!
Că-mi ești atât de singulară
încât îți compun poezele,
ispită dulce și amară,
tu ești zăbava vieții mele!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolie
Pe cerul trist și plumburiu
Aleargă iarăși norii,
Iar prin unghere stau și scriu
Poeme, visătorii...
Se strâng în brațe-ndrăgostiții
Și tremură de patimi,
Pe la mansarde scriu poeții
Cu ochii plini de lacrimi...
La câte-un geam se mai ițește
Un prunc, cătând un soare,
O-ndrăgostită iscălește
Întâia ei scrisoare...
Dintr-un copac mai cade-o frunză
Și-o plimbă vântu-n zbor,
Dar a oprit-o pe o pânză
Penelul unui pictor...
Merge grăbit, un trecător
Ținând în mân-o floare,
O fată-n capul scărilor
L-așteaptă visătoare...
Acum, se-adăpostesc sub tei
Tinându-se de mână,
Un el și-o ea, doi bătrânei,
Să fugă de furtună...
E cerul trist și plumburiu,
Parcă e veșnic ceață,
Iar visătorii stau și scriu
Crâmpeie de viață...
poezie de Florentina Mitrică (22 august 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sămânța iubirii
Prin neguri de timp
străbate spre mine,
un glas tremurat
înecat în suspine.
Rostogolire nebună
ca o pală de vânt,
o umbră desculță
fantomatic cuvânt
Străbătând din neant
a tăcerilor vale...
Mă cheamă duios
mă cheamă cu jale.
- Ai iubire să-mi dai,
ori un strop de alint?
fericirea din nou
vreau s-o știu,
vreau s-o simt.
Vreau din nou să trăiesc,
nu vreau doar să exist.
Să învăț să zâmbesc,
să dezbrac tot ce-i trist.
Să mă iert de uitare,
să accept că sunt viu.
Să strivesc ce mă doare
și ce-am fost iar să fiu!
- Ce vrei tu nu găsești
nicăieri pe pământ
Trebuie-ntâi să-l sădești
ca pe-un sâmbure sfânt
În al inimi lut,
și să-l lași a-nflori...
Nu să ceri împrumut
ce nu poți dărui!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plecare
Amour de terre lointaine,
Par vous j'ai le coeur dolent...
(Jofroi Rudel)
Mă duc, plec, îmi iau zborul,
Sufletul meu nu știe ce e valea, ce e priporul.
Pe șine de drumuri-de-fier, lungi și grele,
Mă duc cu flacăra inimei mele,
Să luminez, ca faruri de automobil, cărările...
Aș vrea să străbat parcă văzduhurile, mările,
Să-mi regăsesc avântul și speranța...
În depărtări îmi surâde Franța, Franța...
Spre ea îmi îndrept brațele larg deschise,
Trecutul îmi zâmbește trist, ca niște vise...
Îl voi uita? Nu vreau să știu. Azi îmi împlânt
Toată ființa rănită, în luminoase zări:
Nu voi mai vedea, un timp, popușoiul legănându-se-n vânt,
Și nici soldați murdari bând prin gări.
poezie clasică de I.M. Rașcu din Renunțările luminoase (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătatea marilor tablouri
Zefirul blând pătrunde prin saloane
Și mângâie duioase draperii
Reinventând uitate simfonii
Cu foșnetul de rochii și jupoane
Prin aer translucid de ametist
Iluminat de vechile vitralii
Mai dăinuie și astăzi de la dalii
O undă de parfum, din cel mai trist
S-au risipit în timp stăpânii
Prin cronici prăfuite și cavouri
Singurătatea marilor tablouri
Mai grea e la sfârșitul săptămânii;
De nicăieri un zvon. Sau adieri
Nici majordom sau vreun stilat valet
Cu pași de lebădă în menuet
Nu tulbură aceste încăperi
Impersonale amintiri târzii
Se-agață de armuri și de blazoane
Pe când zefirul trece prin saloane
Mângâind duioase draperii
poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fel de avarie
înăuntru
o neliniște aproape de inimă
ștrangulează o iubire
se strivesc umbrele
e multă ură și nu vreau
să negociez nevoile trupului
în fașa oglinzii
temerea ascunde realitatea
e ca un fel de scuză
dar las de la mine
îmi unesc palmele
amândouă
atât timp cât
vorbele mele
caută iertarea
sunt golul dintre cele două respirații
prin care aleargă durerea
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Mesaj elucubrant
Aș vrea să-mi bucur ochii de frumos,
Dar ce știam că e frumos, dispare,
Îmi strigă-n față lumea că-i pe dos,
Iar eu sunt ultimul naiv sub soare
Și simt că adevărul ei mă doare,
Mai rău ca jurământul mincinos.
M-aș bucura de liniște în tihnă,
Dar tehnica permite astăzi totul
Și poa' să-ți fure dreptul la odihnă
Orice cretin care-și marchează locul,
Bufnind cu decibeli să-și facă moftul
Sau găurind pereți c-o bormașină.
Vreau să mă bucur azi de poezie,
Dar nu-i percep solia tulburată.
Mă simt deștept, lovit de nerozie
Ori cel mai prost de pe planeta toată,
Că nu mă știu de-a bunul gust în artă
Și... nu știu ce cu toții par să știe.
Vreau să mă bucur astăzi de lectură,
Dar textele îmi par sofisticate.
Mă simt ca un ogor fără cultură,
Chiar de-am citit din când în când o carte
Așa ca amator de belle-arte,
Convins fiind că e literatură.
Vrând să mai uit de grijile mundane
Și de coditian să mă mai scutur,
Mă plimb aiurea singur pe maidane,
Dar văd realitatea și mă tulbur,
Hipnotizată parcă de ecrane
Prostimea butonând deșteptofoane...
Mă bucur, că nu pot să mă mai bucur.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spovedanie violetă
Stau ca barza-ntr-un picior,
Creierii mi-i pedepsesc,
Să gândească repejor,
Cum să spun că vă iubesc.
Pana o tot răsucesc-
(Până-acum am rupt vrei trei).
Vreau să spun că vă iubesc,
Precum mierea-n flori de tei.
Scriu și șterg, mă răzgândesc,
Vreau să vă colind frumos,
Să simțiți că vă iubesc,
Vreau s-o spun cât mai spumos.
Dar nu-mi iese, mă căznesc,
Să o spun mai somptuos,
Cât de mult eu vă iubesc
Și cât de năbădăios.
Un colind am vrut să scriu,
Într-un fel mai nefiresc,
Unu,-așa mai fistichiu,
Ca să știți că vă iubesc.
Cum să fac, să pot să spun,
Într-un mod mai pitoresc,
Dintr-o frunză de alun,
Cum și-n ce fel vă iubesc?
Cred c-ați înțeles, eu sper,
Că, pe toți vă îndrăgesc.
La mulți ani și leru-i ler,
Să trăiți și vă iubesc!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa știu, ce vreau să știu
Nici nu știu ce vreau să știu:
Dacă raiul este viu,
Dacă iadul este trist,
Îndoielnic futurist.
Știu că raiu-i pe pământ
Și cu ploaie și cu vânt,
Și cu soare și cu miei,
Cu stoluri de porumbei.
Știu că stânca este stâncă,
Veșnic înspre ceruri urcă,
Finisează-n curcubeie
Tors de înger, de femeie
Cu ochii de căprioare,
Genele fluturi în soare,
Nasul fin ca un surâs,
Gura un izvor de râs,
Gâtul suplu, pieptul plin,
Cu rădăcini în destin,
Brațele-s pline cu flori
Unde m-ascund uneori.
Asta e femeia, eu
Sprijinul ei sunt la greu,
Muză mi-i și poezia
Cât trăiesc în România.
O sculptez pentru vecie,
În statui cu gingășie,
Așa știu, ce vreau să știu,
Raiul este prin ea viu!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Dor de primăvară
Vreau să-mi înflorească iar
Toată grădina sufletului meu
Să-ți mai pot aduce-n dar
Flori de vis prin șemineu.
Mi-e dor s-ajung la mine-n sat
Să scriu de casa părintească,
De soare să nu fac rabat
Șă beau cu poftă o "Fetească".
Vom căuta pe luncă, iar,
Flori și trifoi cu patru foi
Și-n fiecare zi din calendar
Vom răsădim iubirile din noi.
Să văd cum zburdă pe răzor
Miei, când berze vin la cuibul mare,
Noi, încărcați cu fulgere de dor
Să plecăm prin codru la plimbare.
Ne curgă iubire prin destine
Cum cei cocori în nopți cu lună
Iar eu, mereu îndrăgostit de tine
Să te privesc pe margini de lagună.
Când va-nflori toată grădina
Tot alizeu-n plete să-ți rămână -
Vom savura mereu lumina
Apusului ce tandru se amână.
poezie de Eugen Coța
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să scriu o poezie
Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.
Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Așa de repede trece!
Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingășie
Când suntem în doi!
Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.
Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuței mele.
poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rebecca Wasson
Primăvară și Vară, Toamnă și Iarnă și iarăși Primăvară,
Urmându-și una alteia, trecând pe lângă fereastra mea!
Și-au fost atâția ani în care le-am vegheat și numărat curgerea,
Ani în care de multe ori groaza mi-a umplut inima
Împreună cu sentimentul că devenisem eternă; am trăit
Parcă cel puțin o sută de ani! Și încă mai stau
Ascultând ti-tac-ul ceasornicului și răsuflarea vitelor, molcomă
Și țipetele gaiței în zbor printre frunzele care cad!
Singură zile și zile la rând, nesfârșite,
În casa unei femei afectate de vârstă, căruntă.
Iar în timpul nopții sau la lumina zilei privind afară pe fereastră,
Gândurile mele înotau înapoi, parcă prin apele unui timp infinit,
Spre Carolina de Nord din zilele tinereților mele,
Spre John, John al meu de departe, în războiul cu englezii,
Spre toți copii, și toți morții, și toate amărăciunile,
Scrutând pânza anilor întinsă ca o prerie din Illinois
Prin care s-au perindat marii eroi pe cai în spume,
Washington, Jefferson, Jackson, Webster, Clay.
O, tânără și frumoasă republică, ție, John al meu și cu mine,
Ți-am dăruit toată puterea și iubirea noastră!
Iar tu, o, John al meu!
De ce, în vreme ce zăceam neajutorată la pat, ani și ani,
Rugându-mă să te întorci, sosirea ta întâzia mereu?
Am tot revăzut, cu țipăt și lacrimi de extaz,
Cum m-ai găsit după război în bătrâna Virginie
Și-am plâns ca atunci când te-am îmbrățișat acolo lângă pat,
În vreme ce soarele, la chindie, devenea din ce în ce mic și pal
În lumina feței tale!
poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Lacrimi
rămân înăuntru în zbatere, ele singure cu mine
mă pedepsesc și încep și ele să plângă
apoi se uită înapoi și văd încleștat trecutul
de prezentul care vor să-l uite, chiar mâine
ce-a mai rămas din mine, rămâne
o felie subțire de timp rătăcită
falange lungi de degete pietroase, căzute
strivesc cuiburile mele mult îndrăgite
cuiburi din adânc de aduceri aminte
de pe munți, lacrimile încet mi se preling
prin eleștee de stalactite, cristal încrustate
iar din peșteri, văgăuni și scorburi uitate
sorb adâncuri de mult în mine uitate
iar eu curg încet prin lacrimile mele
izvor nesecat de aduceri aminte
în lacrimi de stânci de munte zdrobite
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!