Violetta Petre

Am adus primăvară în decembrie, azi...

Decembrie-și minte și frigul și gerul, și marea-i albastră și cerul senin,
E soare și razele-și prind colierul de ziua aceasta cu iz de divin...
Aproape că firul de iarbă zâmbește și verdele crud mi se-mbibă în cord
Nu bate nici vântul, cu liniștea sfântă, bătăile inimii sunt în acord...
Am dat ieri comandă instanței astrale s-amâne c-o zi mersul iernii firesc
Să fiu doar o clipă în brațele tale, când marea m-așteaptă să-ți spun te iubesc...
Cu valu-i mieriu limpezit de iubire, sărută cuminte un țărm unde eu
Între cer și pământ, chiar de sunt amăgire, implor indulgență să îți fiu numai eu
Mesager al acestei minuni, când zăpada, ar fi fost un veșmânt natural,
Am adus primăvară pentru noi, doar pe strada, unde astăzi dansăm pe un vârf de coral...
Alte daruri nu am și nu-mi sunt la-ndemână, un poem îți mai scriu
să ajungă la timp
Tu să-l prinzi, să nu-ți scape, iubite, din mână, că-i poem dintr-un alt violet anotimp!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Violetta Petre

Poem de dincoace de tine

Dincoace de noapte, dincoace de stele
Înfloresc în cântec versurile mele;
Simfonii astrale, îngerii îngână,
Tatuez poeme cu Muza de mână.
Pe un braț albastru râde o cicoare,
Dincoace de noapte, ziua ta mă doare;
Zorii se despică în sclipiri de sânge,
În brațele tale dimineața plânge.

Geme orhideea de atâta viață
Dincoace de umbre, soare o răsfață
Un penel sărută visul și-l preface
În iubire pură... universul tace.
Caută, iubite, dincolo de mine
Floarea nemuririi ce dospește-n tine!
Știu că-ți este noapte, fără Poezie,
Știi că doar cu tine sunt Poem ce-nvie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Poem în exil

Sunt doar o umbră anonimă,
Ce-și poartă pașii pe zăpadă
Și dacă iarna e sublimă,
Nu știe albul să mă vadă.

Nici cerul nu mă mai atinge,
De teama iernii ce m-apasă
Și nici ninsoarea nu mă ninge
La cât sunt de cenușăreasă.

Și bate vântul dintr-o parte,
Obrazul, iar mi-l ocolește,
Își duce scâncetul departe,
Nici scâncetul nu mă iubește.

O stea se duce la culcare,
Îi scriu un vers să mă atingă,
Dar pentru mine, ochi nu are,
Cu-a ei lumină să mă ningă.

Un ram își plânge frunza deasă
Pe-aleea toamnelor nebune,
Eu îmi plâng voalul de mireasă-
O amintire ce apune.

Și marea, marea mea iubire
Mă ocolește și mă lasă,
La locul nostru de-ntâlnire,
S-aștept... și nu mai sunt acasă,

Niciunde și nicicând. Pădure,
Primește-mă la tine-n casă!
Poemul meu nu poa' să-ndure
Exilu-n umbra nemiloasă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt!

Sunt în acord cu liniștea din mine

Și cu emoțiile care mă-nfioară,

Cu gândul ce neobosit se duce și revine

Ca seva care urcă-n floare-n primăvară...

Sunt în acord cu cerul și pământul,

Cu firul ierbii și cu floarea de cais,

Cu mângaierea părului când bate vântul

Și-mi răvășește simțurile ca-ntr-un vis.

Sunt în acord cu șoapta de iubire

Care mă tulbură ades, ca-ntâia oară,

Când trupul ce-l credeam în amorțire

Se metamorfozează ca o floare-n primăvară.

Sunt în acord cu pasărea ce zboară

Ca visele pe care nu le pot opri,

Născute din speranță, într-o infinită vară,

Ca mugurii care pleznesc mereu spre a-nflori.

Sunt în acord total cu bucuria,

Cu lacrima pe care n-o pot stapâni,

Cu râsul, joaca și copilăria

Și cu miracolul ce-mi dă puterea de-a iubi...

Sunt în acord cu tot ce-i armonie

Și-n dezacord cu haosul nebun,

Sunt patimă și liniște și bucurie,

Sunt în acord cu tot ce fac, ce simt și spun!

Sunt în acord cu ziua și cu noaptea,

Cu tot ce mă-ncălzește ori mă-ngheață,

Sunt în acord cu viața și cu moartea

Și cu întoarcerea din moarte iar la viață!

Sunt în acord cu sinele din mine,

Ca un violonist cu-arcușul și vioara sa,

Cu muzica iubirii care-mi curge-n vine,

Cu armonia dintre el și ea...

poezie de (22 decembrie 2014)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mioara Anastasiu

Solilocviul iubirii

Iubite, zăpada e doar un pretext,
Sunt alte mâhniri care stau între noi,
Zăvoare blocate, pe uși, în context,

Tristeți ca soldații ce vin în convoi...
Tu lasă-mi ca semn, undeva, un poem,
O stavilă-n fața acestui puhoi,

Îmi pare că-mi scriu propriul meu requiem,
Opun veșniciei o noapte și-atât,
A noastră, trăindu-ne taina-n tandem,

Noi știm că zăpezile nu sunt decât
Palavrele iernii, de-a ține pe loc
Speranțele; până acolo încât

Să-ți pară iubirea doar un soliloc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

1 Martie

Cică primăvara înseamnă doar martie, aprilie și mai,
iar micile atenții se dau doar de 1 și 8 martie.
Dar ține minte că atunci când faci un bine,
aduci primăvară, chiar dacă afară temperaturile sunt pe minus
iar zăpada e cât casa. De fiecare dată când alegi
să pășești în lumină, înflorești,
iar căldura din suflet va desface
petalele inimii tale.
Fii o primăvară zilnic pentru cei din jur și pentru tine,
chiar dacă unii poartă viscol și vara! Crești, stând în lumină
și alegând să răspunzi urii cu dragoste, întotdeauna!
Îți garantez că nu vei pica de fraier!
Îți doresc numai primăvară, chiar și în ploi,
în ger, în momente pe care nu le înțelegi!
Răspândește parfumul ceresc indiferent de anotimp
și împrejurare!
Pe unde treci tu, Dumnezeu să aducă viață!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Cât încă iarnă-ți sunt...

Iubesc tăcerea din zăpezi și liniștea de sub troiene
Și albul n-aș vrea să-l ating, când mi se-așterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aș preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.

Și-aș îngheța visele toate și nopțile le-aș îngheța,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbița
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.

În calendare ghioceii se prind în zi de Mărțișor
În hora florilor și-a nopții în care nasc iubiri și dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre și sub ninsori să mai rămân.

Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheață în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ți sunt!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Eu sunt nebun

Eu sunt nebun...
Ci ei sunt și deștepți, și tineri
Cândva am fost că ei și eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am știut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...

Și sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Și sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Și sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Și sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Țin în mâni lopata
Și scriu cu ea
Cu pana-și săpa groapa...
Și sunt idealist pentru că cred
Că viața e iubire.
Pe când ei știu, din fașă, un secret
Că-i numai amăgire.
Și nimeni sunt pentru că sunt nebun
Și gata.

Eu sunt nebun
O, cât am așteptat această zi
Din tot șiragul meu de zile perindate
Când în sfârșit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Și gata...

poezie de (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Violetta Petre

Și plânsul primăverii...

Să nu-mi topești zăpada, iubite, încă-i iarnă,
Sătulă nu-s de albe și tainice tăceri.
Eu mai aștept din ceruri, pe frunte să îmi cearnă
O lacrimă de îngeri. Tu lacrimi, să nu-mi ceri!

Le mai păstrez la rece, să le țin minte gustul,
Chiar dacă sângerează sub pătura de nea;
Mai picură din streșini, chiar dacă-i iarnă, mustul
Strivirilor de vise, rămase-n colț de stea.

Te chem să bei cu mine, să ne-mbătăm deodată
Și chiar de-i amăruie licoarea din pahar,
Ți-oi îndulci amarul cu versul de-altădată
Pe care în poeme, de dulce, eu îl car.

Și voi purta păcatul pentru-amândoi, în spate,
Chiar de mă-ngenunchează, rănită sub zăpezi.
Mă vei iubi vulcanic și chiar demonic, poate,
Doar să-mi aduni zăpada, sub trupu-mi, s-o așezi!

Și nu-mi topi zăpada, iubite, că mă doare,
Când pielea va atinge un fir de iarbă crud!
Și florile vor plânge, călcate în picioare
Și plânsul primăverii nu pot să îl aud.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Amân un festin pentru viața de-apoi...

Mi-e foame de viață, dar e marfă de lux,
De mine se-agață doar o viață-n reflux.
Și mi-e poftă de cântec și-o vorbă de-alint,
Și să n-am nicio grijă, aș vrea să mă mint...

Aș dori o salată din flori de cais,
Să o gust pe ascuns, dar mănânc doar în vis.
Și când zorii se-arată la fel de săraci
Doar din ploaie și nori ce mâncare să faci?

Și ce suflet lihnit port în mine, ce chin,
Când primește-un tain nesfârșit de venin!
Fir de iarbă pane aș gusta la dejun,
Dar nici iarbă nu am de pe unde s-adun...

Din pansele mi-aș face un chec la desert,
Dar grădinile-s toate pustii și-n deșert
Nici scaieți nu mai sunt, doar tăcere și vânt
Și-un cuvânt în atele, săpându-și mormânt...

Aș mânca un poem, dar cu ce mai rămân?
Ciugulesc o fărâmă de vers și amân
Un festin pentru viața de-apoi unde nu-i
Nicio foame de viață, doar liniștea Lui...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Poteca dintre stuf și cer

Doar cerul mai aleargă, cu noi, ca o glisadă,
Poteca se deschide prin volbura de ape,
De-o parte și de alta, stau sălcii să ne-adape
Tăcerile danube pe-un plaur de baladă.

În ''x'' siajul scrie, pe luciul apei versuri
Și stropii din adâncuri mai plâng și râd pe gene,
Deltaice suspine din vremi siluriene
Învie-n cord lumina din alte universuri.

Ce tainică splendoare ne intră pe sub piele!
Ca o mimoză roză, retina se-nfioară,
Când nuferi evadează în straie de fecioară,
Dintr-un infern de smoală, de muribunde stele.

O lacrimă mai pică, din când în când, pe valuri,
Flămânde anafoare o-nghit ca pe-un deliciu,
E-o stare de beție, ca un divin supliciu,
Unde doar muza-și ține astrale recitaluri.

E-aproape o-nviere, din viața ca o moarte,
Când, doar poeți valsează, ca lebede pe ape.
Cu îngerii pe umeri, ni-e raiul mai aproape
Și de Parnas și-Apolo, nimic nu ne desparte.

Alunecăm ca gândul pe-oglinda dunăreană,
Sorbind din poezie, ca din licoare sfântă,
Când Mihaela Borzea, în versuri, ne-nveșmântă
Și ne înaripează, ca o nepământeană...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pablo Neruda

Sonetul XVII

Nu te iubesc ca pe un trandafir japonez, un topaz,
ori o săgeată de garoafe sărită din foc:
te iubesc cum sunt iubite doar ființele sumbre,
pe ascuns, undeva între umbră și suflet.

Te iubesc cum iubește planta care nu-nflorește și
păstreaz,-ascunsă-n ea, lumina corolei ne-nflorite
și, grație iubirii tale, este ascunsă-n trupu-mi
acea puternică mireasmă emanată de pământ.

Te iubesc fără să știu cum, nici când și nici de unde,
te iubesc sincer, fără confuzii și fără trufie:
și te iubesc așa pentru că nu știu să iubesc altfel,

doar în acest chip în care eu nu sunt și nici tu nu ești,
așa de-aproape că mâna ta pe pieptu-mi e mâna mea,
așa de-aproape că se-nchid ochii tăi când adorm eu.

sonet de din O sută de sonete de amor (1959), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiEste disponibil originalul în limba spaniolă.
Sunt disponibile și traduceri în engleză și portugheză.
cumpărăturiCartea "World's End Paperback" de Pablo Neruda este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -61.27- 37.99 lei.

De ziua ta

De ziua ta, iubire, aș vrea să-ți fiu
O oază de speranță în pustiu,
Un fir de apă vie, de lumină,
Chiar dacă mă întâmplu mai târziu.

De ziua ta, iubire, -ți sunt aproape,
Chiar dacă-ntinsă apă ne desparte,
Chiar dacă-mi spui mereu că nu e bine,
Clipă de clipă se îndreaptă către tine
Sufletu-mi plin de dor și așteptare.

De ziua ta, iubire, îți sunt mare
Învolburată de speranțe, disperare,
Tristețe, fericire, îngândurare,
Tălăzuind și suspinând fără-ncetare,
Sunt dimineața ta, sunt încântare,
Sunt noaptea-ți plină de înfiorare,
Sunt lună, soare, stele, înserare,

Sunt strop de ploaie plâns pe geana ta,
sunt mirare
Înscrisă pe obrazul tău zâmbind în soare...

Sunt ultima petala dintr-o margaretă
Spunându-ți "te iubesc!" de ziua ta...

Să-ți amintești, te rog, iubirea mea,
Că undeva, departe rătăcită,
E o iubire neîngăduită,
O pasiune neînlănțuită
În așteptare și neîngrădită.

De ziua ta, iubire-aș vrea să știi
Că încă nu e prea târziu să-mi fii...

poezie de (20 septembrie 2006)
Adăugat de Elena VlădescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Valentin David

Replică la poezia "Poem în exil" de Violetta Petre

Tu ești o umbră fără nume
Și încărcată de tenebre,
Dar toate umbrele din lume,
Nu-s albe, ci doar gri sau negre.

Nici cerul nu te mai atinge,
Dar pe pământ provoci furori,
Si chiar de plouă, tună, ninge
Tu ești mereu cu capu-n nori!

Cînd vântul bate, crud, afară,
Nu taci, chiar dacă e răcoare
Se plîng vecinii de pe scară
Că râzi și că vorbești cam tare!

O stea își țese-a sa văpaie,
Inundă seara cu lumini,
Dar apa n-ai închis în baie
Și sunt probleme la vecini...

Cățelul ține lumea trează,
Dar umple-n tine-un mare gol:
Cum n-are pomi, se ușurează,
Mai nou, pe ficusul din hol.

Te plimbi cam tristă pe faleză,
Privești la marea furioasă,
Și culmea, ca o antiteză,
Nu-ți vine să mai mergi acasă.

Te-aș invita să vii la mine,
Dar fără urmă de umor,
Am auzit că spargi vitrine
Si sforăi noaptea-ngrozitor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

La mulți ani

(lui Florin Măceșanu)

Au înflorit, doar pentru tine, zorii,
Într-un albastru matinal de-april-
Aici, la țărm de mare, într-un tril,
Eu îți pictez pe valul mării, sorii,

Așa cum știu, în versuri de lumină,
Să-ți intre pe fereastra dinspre est.
Și în decorul tainic și celest,
Te-aș invita, diseară, la o cină.

Să mă pictezi pe talere de ceară,
Să te primesc, tăcută,-ntr-un poem,
Când, încă-amurgurile-n noi, mai gem,
Înmiresmându-ne cu flori de primăvară.

Îți dăruiesc poeme violete,
Tu, curcubeu, să-mi înflorești stingher,
Și astăzi, doar atâta am să cer:
O clipă, pe-amândoi, să ne îmbete...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Prima iubire

Se scutură iar teii și parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Și plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâșie prezentul acesta și se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaștri, să mă învețe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naște dorul.

Și nu mi-era nici teamă când îți cădeam în brațe
Și nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îți așteptam iubirea, cu foame, să mă-nhațe
Cu-mbrățișări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Și înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu știam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic și uită să m-alinte.

Și am plecat în viață, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-aș țese inima de-a ta

Mi-aș țese inima de-a ta
Să bată împreună,
Eu doar al tău, tu doar a mea,
Noi Stele, Soare, Lună.

M-aș face, eu, una cu vântul,
Chipul tău mereu să-l mângâi,
Aș vrea doar eu să fiu cuvântul
Celui te iubesc dintâi.

Mi-aș țese ființa mea de-a ta
Ca amândoi să mereu fim,
Dintr-un aluat cu fericirea,
Dospiți, pe veci, să ne iubim.

Mi-aș face timp și din netimp,
Doar ca să fiu mereu cu tine,
Aș inventa alt anotimp,
Tu să-mi fii anotimp, iubire!

Aș țese din raze de soare
Veșmânt doar pentru amândoi,
Din curcubeu aș lua culoare,
Să colorăm viața din noi;

-Căci te iubesc cum n-am iubit,
Cum nu speram c-o să iubesc,
Cu tine mă simt împlinit,
Tu îmi ești darul, sfânt, ceresc!

poezie de (30 octombrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Simt cum zvâcnește primăvara-n mine...

Se dezmorțesc poemele în mine,
Mustesc în stihuri sevele-n culori.
Sub adieri de verde, theremine
Scriu simfonii pe lujere de flori...

Zefirul mi se plimbă prin artere,
Odoarele mă parfumează-adânc
Și parcă aș putea s-alerg prin ere
Legată de al primăverii-oblânc...

Mai stăruie zăpada rușinată
Pe câte-un vârf de munte, lângă cer,
Dar e frumoasă-așa nevinovată
Între-anotimpuri, ca un grănicer...

Viteze, firele de iarbă suie
Pe cărărui ascunse în pământ,
E Dumnezeu cel care ne descuie
Tărâmul în cel mai frumos veșmânt...

E o eferveșcență-n toate cele
Și parcă grijile aleargă înspre nord
Nu sunt de-ajuns de lungi brațele mele
S-adune toată primăvara-n cord...

Mi-așez pe frunte-albastru rupt din mare
Din orizontul unde se unesc
Și cer și mare-n răsărit de soare
Și cum să nu mă bucur că trăiesc?

Desculță-alerg și-arunc veșminte grele,
În urma mea dezbrac poemul trist
Să plângă singur. Lacrimile mele
Nu vreau să fie probă că exist...

Azi vreau să zbor în stol cu toți lăstunii,
S-ating nemărginiri ce jinduiesc,
S-ajung pân' la singurătatea lunii
Și că e primăvară, să-i șoptesc...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Paradisu-i lângă mine...

Prind sclipiri diamantine și în iriși și retine și din ochii mei, când vrei, poți albastrul să îl iei...
Marea este generoasă și să-i fur azur mă lasă, ca atunci când vrei să bei, să te-adăpi din ochii mei...
Într-un val se scaldă cerul, lângă mal e colierul verdelui ca de smarald, unde ochii, azi, mi-i scald...
La zenit e gânditoare și-mi trimite doar o boare, cât s-o simt și s-o respir și albasrul să-i deșir...
La nadir nu pot ajunge, depărtarea mă înfrânge și-mi închipui un ocean cu adâncul lui viclean...
Dar, de ce să plec departe, când am marea ce-mi împarte val cu val în flux, reflux? Cin' mai are-așa un lux?
Marea mea cu taină-adâncă, cu sirene-n vârf de stâncă, nu te-aș da pe niciun vis, pe niciun alt paradis...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

zilele tale

îmi merg tristețile bară la bară
aproape ambuteiaj
jilave drumurile închipuite altfel ieri
de fapt, eu stau pe loc, doar ele fug
se preling în jurul meu pretutindeni.

de-ar fi numai dorurile… dar mai strânge
rândurile implacabil și pasărea că știu
câtă risipă de așteptare face chipul tău
ieri a fost ziua ta aniversară
ziua mea de plâns, fără lacrimi, ca și cum
cineva înăuntrul meu plânge și nu am cu ce
să-l împac

dintr-un clopot cubic sunetu-i
ca de zaruri pe masa de joc – ochiul meu
vor fi douăsprezece dangăte
pentru ziua ta de mâine, ziua de nume
în care efigie obsesivă unduind mă trage
în strada unde tristețile merg bară la bară
aproape ambuteiaj
iubito, «lamulțiani»-ul meu este
o rugăciune
pentru zilele tale.

poezie de
Adăugat de Mariana FulgerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era și soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai și Tu, suntem și acum tot Noi,,, rătăciți"
prin cărți, rătăciți de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucișat ", Noi, doi poli opuși, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aș rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aș... ți-aș... Eu ți-aș pune Luna la
picioare, chiar și tâmpla mea, te-aș înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" și moartea mi-e prea
vie, îți amintești... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e rușine că sunt Om!

Cum e cu putință, ca un Zeu și o Zeiță... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naști
în mine, sincer... mi-e rușine și mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerșesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ți spun când viața mi-e doar clipă, ce să-ți
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor și iar nu... nu mor, sunt... al tău
și chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi și Lumea lor... Noi
cei,, puși de o parte", Noi și Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viață 'ntreagă, o să-ți amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparțin acestei lumi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook