Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...

Era un drum care urca în cer de pe câmpia coaptă,
Umblat de-o fată c-un paner şi-avea ulcior cu apă.
N-a mai rămas nimic din toate ce-am avut;
De-aseară stau pe câmp sub un stejar mărunt.

Ne-am născut să stăm pe aur, dar rămânem tot săraci
Şi pământul sângerează, e spinos şi plin de maci.
El a fost pământ rotund şi era ocean de grâne,
Iar în coarnele de brazi atârnau colaci şi pâine.

Ce fântâni erau pe câmp!... Stelele cădeau în ape
Şi văpaia se-nchina spicelor de grâne coapte.
De aramă era câmpul, grânele urcau în cer...
E târziu şi-i lună plină - o fată vine c-un paner.

Vino cu mine să vezi unde este pâinea – îmi zice -
E între ape; aici e gras pământul. Şi dă să se ridice.
Sunt rănită... Ţi-aduci aminte grâul cum urca în cer?
Îşi şterse ochii, dar altele curgeau şiroaie din paner.

Grâul nou urca în cer ca să-l vadă soarele.
Brazii, cerbii, munţii falnici îngânau izvoarele...
Pe pământuri darnice creşte pâinea din ţărână:
Doar în ochii morţilor, eu sunt Patria Română?!

Ce lumini neodihnite ale morţilor slăvesc
Pământul din care eşti universul românesc?
Ce gând sumbru-mi osândeşte vechiul meu hotar neşters,
Şi ce p a t r i e există fără niciun univers?...

Când în râuri curgea aur, au venit flămânzii lumii
Să-nrobească dar pământul, dumnezeul şi străbunii.
Glasul meu – izvor de munte – mi l-au auzit eroii:
N-au răbdat să mă-ngenunche nici străinii nici ciocoii!

Îmi ştii zestrea mult râvnită: păduri dese, mări de grâne...
Dacii mei – stejari de piatră – erau c i n e v a în lume.
Azi, în vatră-mi bate vântul, satul este colb şi fum:
În troiţă – mărăcinii; sfinţii... doborâţi în drum!

De peste tot sunt numai lacrimi de toate câte sunt;
Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...
Sunt o patrie săracă, plânsul meu în clopot bate:
Chem în vatra milenară fiii mei plecaţi departe!

Şi blestem să cadă-n neguri fără linişte străinul,
Şi să-l ardă-n focuri grele calicia şi veninul!
Grânele să urce iară cu arama lor în cer,
Eu să umblu cu ulciorul şi cu pâinea în paner.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism, revista Boema, mai 2021, nr.147
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce lumini neodihnite ale morţilor slăvesc
Pământul din care eşti universul românesc?
Ce gând sumbru-mi osândeşte vechiul meu hotar neşters,
Şi ce patrie există fără niciun univers?...

catren de Ştefan Radu Muşat din poezia, Cântece de pâine nouă legănau acest pământ - Exerciţiu de patriotism
Adăugat de Nicoleta Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă gustului de pâine

S-au scurs pe pământ,
Din cerul Prea Sfânt,
Din lacrimi de ceară,
Un zâmbet de mamă,
O boabă de miere,
Un vis, o plăcere,
Seninul şi clipa,
De îngeri, aripa.

S-a scurs pe pământ,
Din ceruri zburând,
Dulceaţa din miere,
Lucirea din stele...
Menită-i a fii
Şi pâine şi zi,
Lumină, altar,
Iubire şi val.

Din cerul Prea Sfânt
Văd lacrimi curgând.
Sunt râuri de grâne
Pentru tine, române.
Sunt dulci adieri,
Surâs şi plăceri...
Veniţi, treieraţi,
Ai grânelor fraţi!

Din lacrimi de ceară,
Din gust dulce-amară,
Se naşte deodată
Pâine dulce şi coaptă.
Veniţi, îngenunchiaţi,
Ai grânelor fraţi,
Gustaţi dulcea pâine,
Soră, frate române!

Un zâmbet de mamă,
Un bob de aramă
La al pâinii hotar
Şi miere-n grânar...
Apusul ne doare?!
Vin clipe amare?!
O lacrimă-i pâinea din vatră
Învelită-n ştergare de piatră.

O boabă de miere,
Din pâine, spre stele,
Se-nalţă în rugă...
Ce drumuri apucă?!
Ce semne se-arată?!
Chihlimbărie şi coaptă
E pâinea din ţăst...
Dintotdeauna a fost...

Un vis, o plăcere
Unindu-se lesne
În horă de grâne
Dau gustul de pâne.
E aurul care
Străluce-n hambare
Şi care grăieşte
În veci, româneşte.

Seninul şi clipa,
Tăicuţul, mămica,
Bătrâna postavă,
A stelelor salbă,
A tale sunt toate,
Cu pâinile coapte.
A tale-s române
Şi-aici vor rămâne.

De îngeri, aripa
Se-nalţă... Şi clipa
Se scurge-n clepsidră.
Bunica, din tindă
Îşi cheamă acasă,
Copiii la masă.
Rotundele pâini
Sub muncitele mâini.

De îngeri, aripa,
Seninul şi clipa,
Un vis, o plăcere,
O boabă de miere,
Un zâmbet de mamă
Din lacrimi de ceară,
Din cerul prea-sfânt
S-a scurs pe pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă sfântă, Românie...

Au bătut la tine-n uşă
Regi cu sceptre de cenuşă.
A curs sânge de român
Pe coroana lor de tun.

Le-ai pus roadele pe masă,
Grâne din sudoarea noastră.
Ne-nchinară cu o mână
La icoane de ţărână.

Munţii noştri mai cu seamă,
Aveau creste de aramă.
La izvoare doine multe,
Vântul se oprea s-asculte.

Azi, sărmană Românie,
Eşti ţărână fără glie.
Pe a ta frunte puse rege
Tot străinul fără lege.

El te-adună, el te vinde
Pentru galbeni şi merinde.
Iară fiii tăi desculţi
Sunt bătrâni, umili, tăcuţi.

Ai avut sau nu leţcaie,
Ai hrănit doar regi de paie.
Ai fost hrană pentru câini,
Bani de vânt pentru străini.

Românie funerară,
Veac de piatră te doboară.
La cetatea bizantină
Doina-ţi este mai străină

Umbra ta cea uriaşă,
Corbii negri o descalţă.
Nu mai eşti de fel stăpână
Peste glia ta străbună.

Vin calici din urmă - vin
Ca rugina în pelin.
Pe morminte de eroi
Creşte falnic ciumăfăi.

Unde-ţi este faţa, Doamne?
Când dospea pe frunţi de toamne
Pâinea albă. Iar sub soare
Curgeau mândrele izvoare.

Ce bogată-i sărăcia!...
Ne rămase doar mândria ;
Munţii noştri cei bătrâni
Sunt goliţi de noi stăpâni.

Şobolani cu ochii putrezi
Au ieşit din peşteri mucezi.
Tot aceia ce despoaie
Pruncii noştri în războaie.

Suntem, Doamne, prea ciudaţi,
Toţi de-o seamă îngheţaţi.
Nu vedem pădurea... Nu eee!...
Sângerăm în răni de cuie,

Putreziţi de intrigi dese...
Nimeni lacrima nu-ţi şterse
Când l-ai plâns pe Eminescu.
Unde e românul? Restu‘!...

Cine să te plângă, cine?
Că din ram de mărăcine
Nu te mai ridică nime,
Nime... nime... nime...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest pentru ţara pierdută

Aţi furat tot ce-a lăsat Nicolae Ceauşescu,
Şi-n mormântul veşnic rece se învârte Eminescu.
Nici păduri n-au mai rămas şi luăm pâinea din străini,
Că problema noastră agrară e pământul în ciulini.

Spunea un proverb odată: Fie pâinea cât de rea...
Însă ţara se goleşte, neamul meu va dispărea!
Ce va fi în urma mea nici nu vreau să mă gândesc,
Doar că-n cele patru vânturi este neamul românesc.

În ce colţuri ale lumii trudesc fiii noştri dragi
Ca pe vremuri, Românie, când erau stăpâni şi sclavi...
- Ce crezi tu că pot să fac, fiule pierdut de turmă,
Dacă vântul mă străbate şi m-acoperă din urmă?!

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, pământ sfânt

Dinozaurii din lume
Aduc peste noi năpasta.
Aurul vor să ni-l fure,
Şi copiii, şi nevasta.

Se vor stăpâni peste ţara
Unde mama ne-a născut.
Vor să ia grâul, secara,
Chiar şi apa de băut.

Acuma vor şi pământul
Cuprins în arcul carpatin.
Pe român îl bate vântul,
În ţara lui este străin.

Chiar dacă îl daţi vânzării
Prin legea din parlament,
Nu vom da pământul ţării
Că-i primit cu testament.

Străbunii noştri-au apărat
Cu viaţa, brazda de pământ.
În brazda lui i-am îngropat
Că le e leagăn şi mormânt.

Auzim cum creşte iarba,
Auzim cum bate vântul.
Aici ne albeşte barba
Până ne-înghite pământul.

Dacă vrem să fim stăpâni,
Hai să facem legământ!
Să-i alungăm pe-acei păgâni
De pe pământul nostru sfânt.

România-i pământ sfânt.
E ţara românilor.
Să păstrăm acest pământ,
De-a-lungul veacurilor.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrie ne este limba...

Când din lanţuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Şi nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioţi împrumutaţi au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Ţara Românească ce-i de-un neam - şi este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt şi verde,
Care urcă în Ardeal şi pe veac de piatră şede.
Trunchiul nostru-i şir de veacuri: şi cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeaşi limbă şi strămoşii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregeşte în ţarina oltenească
Şi-i de vatră, de-o sămânţă, cu ţărâna ardelenească.

Patrie ne este limba care-n vântul nevăzut
Se aude româneşte - şi aici şi peste Prut.
Patrie ne este doina, Prutule dulce-amar,
Care-ţi umblă peste apă şi n-are niciun hotar.

Patria se oglindeşte în ape nemuritoare:
Oltul, Mureş – fraţi cu Prutul.
Pretutindeni românească este limba şi p ă m â n t u l...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa

Apa curge din izvoare, izvorăşte în fântâni,
Dar când ea dispare, plâng şi cei tineri şi cei bătrâni.
Fără apă pâinea nu creşte, în râuri şi iazuri peştii mor!
Apa este elixirul vieţii, când o bei rece de la izvor.

Fără apă, viaţă nu-i pentru pomii şi florile din grădini.
Fără ea, pe pământ ar creşte numai urzici şi spini!
Bucuraţi-vă când plouă şi când auziţi că susură un izvor,
Natura ne aduce bucurie nouă şi pământul devine mai roditor.

poezie de Vladimir Potlog (16 octombrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacără săracă

Sunt mii şi mii de case fără casă
Şi mii şi mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Şi oameni fără vatra lor de-acasă.

Sunt mii şi mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.

Nimicul în nimic e dat să treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deşertăciune,
Cenuşa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.

Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Şi, în pământ, pământ se pământeşte,
Iar viscolul, prin viscol viscoleşte,
Când iarna-îngheaţă seva din pământuri.

La poartă, bate-a traistă goală vântul,
Iar uşa se deschide, încă-i uşă,
Pe horn e fum, pe vatră-i doar cenuşă,
Şi-n cer se-ascunde, viscolit, pământul.

Îl strâng la piept, îl învelesc cu gândul,
La primăvară, nu-l mai creşte grâul,
Pe Valea Mare nu mai curge râul,
Săteanul şi-a pierdut la toate rândul...

Poarta nu e poartă, uşa nu e uşă,
Curtea nu e-n curte, casa nu-i acasă,
Ziua nu apune, noaptea nu se lasă,
Focul nu mai arde, nu mai e cenuşă.

Au apus ţăranii de atâta moarte,
Ţara nu-i mai ştie, câinii nu-i mai latră,
Nu-i mai arde-n palme focul de pe vatră
Cei bătrâni sunt umbre, tinerii-s departe.

Nu mai e nimic din ce-a fost de milenii,
Au învins tâlharii, visteria-i goală,
Satele sunt vide, soarele-i de smoală,
Şi s-au dus pe ape, singuri, pământenii.

Este doar o vorbă despre-o zi senină,
Când aveam o casă plină de lumină...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns de Românie

Musteşte sângele pe glie. Tu, ţară, ca un munte cazi,
Căci scumpa noastră Românie, rămâne-ndată fără brazi.
Se sting izvoarele sub lacrimi, bisericile plâng şi dor,
Căci ne-au luat de la icoane şi mântuirea pruncilor.
Ne-au risipit în umilinţă, ei nu mai au nimic al lor,
Ne-au luat şi neam şi port, credinţă, nu mai avem nici sărbători.
Plecat genunchi, cu umilinţă, din ochii noştri plâng ninsori.
Să plângi cu litere strămoşii şi tricolorul fluturând!
Căci România-i numai una şi sfântă pe acest pământ.
Uneşte-ţi grânele cu brazii şi apele cu libertatea,
Românii fraţi cu toţi românii, spre a putea învinge moartea.
Uneşte litera cu gândul, soarbe din apa de izvor,
Udă cu sângele-ţi pământul şi dă-l să bea urmaşilor.
Frământă pâinea cu cenuşa eroilor ce au luptat.
Liberi să fiţi! Nu fiţi povară! Nimic din cer nu a picat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi în Bărăgan

Se spune că la noi în Bărăgan,
Primăvara miroase a pământ.
O spune truditorul de ţăran,
Bătut de ploaie şi de vânt.

Că pământul miroase a pâine,
Când vara aureşte hotarul.
Nu duce grija zilei de mâine,
Când toamna îi umple hambarul.

De-acum, pâinea miroase a bine.
Mâncată cu vin, e pâinea sfântă.
E pâinea pentru zile senine,
Pe care ţăranul o frământă.

Primăvara miroase a pământ,
Pământul miroase a pâine,
Pâinea miroase a bine
Plămădită cu soare şi vânt.

poezie de Dumitru Delcă (26 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă amară

N-am avut noroc în viaţă,
De lumină şi verdeaţă,
Nici de lapte, nici de miere,
Numai pâine cu durere...

Untul de pe pâinea mea,
L-a mâncat altcineva:
Doar odată s-a-ntâmplat,
Să rămână nemâncat...

Nici atunci n-am fost în stare,
Să descopăr ce gust are:
Pâinea am scăpat din mână,
Şi-a căzut drept în ţărână;

Pentru că sunt păgubos,
A căzut cu untu-n jos,
Iar, pentru că sunt nătâng,
Şi am început să plâng,

Vreme-n care, ca un fraier,
Tot loveam cu pumnii-n aer,
Am rămas şi fără pâine,
Căci mi-o-nfulecă un câine!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce visează pământul?

La ce visează pământul
în timp ce ară ţăranul?

La grâne de aur, la pâine
pentru foamea copiilor -
femeile, bărbaţii de mâine -
visează pământul copii,
şi grânde de aur, şi pâine.

Visează ploi oarbe, averse
căzându-i în braţele mari,
pământ devenind ele însele,
visează pământul copii,
visează grâne-aurii...

poezie clasică de Ragnvald Skrede, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Getica

Bogată e toamna. Şi frunzele s-au copt,
Belşugul e dulce, mai dulce ca oricând.
Rodeşte câmpul, sunt roade peste tot,
Sudoarea omului e fructul pe pământ.

Zamolxe, fii slăvit! Îţi mulţumesc.
Doar Masa Ta de piatră lumină în ruine.
Cu pâine şi cu sare te slăvesc,
Că bravii geto-daci sunt pururi lângă Tine.

De piatră aşa cum sunt, cu paloşele sus,
Sunt vrednici, războnici neînfricaţi.
Când soarele se întunecase la apus,
Nu au răbdat furtuni peste Carpaţi.

Românule, să ştii că eşti din neam ales!...
Dar gloria durează în propria-i lumină.
Şi cât ar fi de spus nu încape într-un vers,
Ei sunt lumina pietrei şi-n lume rădăcină.

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista USR Bacău P l u m b, nr 164 - nov. 2020 (revistă fondată de George Bacovia)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai atât cât bate puşca voastră

Chiar credeţi că voi, de mii de ani
sclavii sărăciei, bogăţiei
şi mândriei de necuprins,
puteţi sfărâma spiritul născut
liber pe-acest pământ
nou şi întins?

Când veţi fi alungat ultimii fermieri
şi, pentru scurt timp,
va conteni a războiului năpastă
veţi stăpâni pământul –
da, veţi stăpâni pământul –
dar atât pământ cât bate puşca voastră.

Până când aurul vostru va fi netezit
toate lanţurile de munţi
unde oamenii răniţi se pot ascunde,
până când aurul vostru va lumina
în nopţi fără lună câmpiile
pe care călăresc rebelii înspre oriunde;

Până când viitorul va fi confirmat
şi trecutul, prin fiii morţilor acestui ţinut,
mituit, din coastă-n coastă,
veţi putea stăpâni pământul –
veţi putea stăpâni pământul,
dar numai atât cât bate puşca voastră.

* Poemul pare a se referi la Al Doilea Război al Burilor, 1899 – 1902, numit şi Războiul Murdar (Dirty War), desfăşurat între Imperiul Britanic şi burii din republicile South African Republic şi Orange Free State.

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Dumnezeu

Ai milă Doamne, de noi!
Fă să cadă ceva ploi!
Să mai scăpăm de nevoi,
Că e vai şi-amar de noi.

Pământul ăsta l-am udat
Cu multe lacrimi amare.
Întotdeauna el ne-a dat
Bogăţie în hambare.

Arde pământul sub noi.
Necazuri avem şuvoi.
Grânele pe câmp s-au ars,
Fără pâine am rămas.

Când copiii cer mâncare,
Pe noi sufletul ne doare.
Doamne, îţi cerem ajutor
Pentru bătrânii care mor.

La Tine, Doamne, ne-nchinăm
Până din viaţă plecăm.
Pământul de-l răcoreşti,
Rugămintea ne-mplineşti.

Până-n pământ ne plecăm
Şi din suflet te rugăm:
Doamne, nu ne părăsi!
Până murim te vom sluji.

rugăciune de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte cerşetorul (Ce mi-a spus Luna)

Vino, gustă din pâinea trândăviei,
Aşează-te lângă izvorul cu unde cristaline:
Câteva flori vor fi străjerii tăi,
Câteva păsări vor cânta pentru tine.

Vino, mănâncă pâinea de care nimeni
n-a mai avut parte de ani mulţi, cincizeci:
Oamenii se grăbesc, n-au niciun dor
Şi n-au nici lacrimi pe obraji, ochii lor sunt reci:

Ei se grăbesc, aşa că n-au nicio iubire:
Nu pot blestema, nici râde stând la lafuri –
Le mor inimile de când sunt tineri
Făr-a avea morminte sau epitafuri.

Pâinea mea i-ar scuti de multe griji,
N-ar mai trebui-n ore timpul să exprime–
Pleoapele le-ar fi zbor somnoros de fluturi,
Iar fanteziile pline de melodii şi rime:

Fiecare suflet e-un trandafir misterios
Sau un pom emanând arome de şerbet.

Vino, gustă din pâinea trândăviei
Mi-a spus Luna, toată numai zâmbet.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul

Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Şi nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morţii poartă chipul meu
Cerul şi pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna şi întreg universul
Mă urmăreşte cu mii de feţe ale mele...
Nu ştiu de unde şi până unde
Această stranie şi nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântat fii Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Regele Universului, care scoţi pâinea din pământ (faci ca pământul să dea pâine).

în Hagada de Pesah
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!