Getica

Bogată e toamna. Şi frunzele s-au copt,
Belşugul e dulce, mai dulce ca oricând.
Rodeşte câmpul, sunt roade peste tot,
Sudoarea omului e fructul pe pământ.

Zamolxe, fii slăvit! Îţi mulţumesc.
Doar Masa Ta de piatră lumină în ruine.
Cu pâine şi cu sare te slăvesc,
Că bravii geto-daci sunt pururi lângă Tine.

De piatră aşa cum sunt, cu paloşele sus,
Sunt vrednici, războnici neînfricaţi.
Când soarele se întunecase la apus,
Nu au răbdat furtuni peste Carpaţi.

Românule, să ştii că eşti din neam ales!...
Dar gloria durează în propria-i lumină.
Şi cât ar fi de spus nu încape într-un vers,
Ei sunt lumina pietrei şi-n lume rădăcină.

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista USR Bacău P l u m b, nr 164 - nov. 2020 (revistă fondată de George Bacovia)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om simplu

Sunt un om simplu.
Dar lumea zice că am mâini de aur,
Că din piatră seacă pot face un tezaur.
Sunt un om simplu cu palmele crăpate,
Căci zidesc ziduri de lemn şi de piatră zi şi noapte!
Sunt un om simplu şi muncesc în sudoarea frunţii,
Pentru bucata mea de pâine pot ciopli şi munţii.
Sunt un om simplu, dar când sap o fântână sau ridic un gard de piatră.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a pus în mâni un ciocan şi o daltă.
Când îi fac unui bătrân un scaun ca să poată sta cu ai săi la masă.
Mă simt împlinit şi viaţa îmi pare mai bună, mai frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (6 septembrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul tău

Sunt piatră aruncată-n râu
Ca să mă spăl de nostalgie,
Când prea departe-n astă lume
Mă voi topi de dorul tău.

Sunt frunză de copac bătrân,
În calea ta ca să mă pun,
Când toamna va veni devreme,
Apoi, să putrezesc de dorul tău.

Sunt apă dulce de câmpie
Ce vrea piciorul să-ţi mângâie,
Când iarna cruntă va să vie
Voi îngheţa de dorul tău.

Sunt albă pătură de nea
Ce se aşterne-n calea ta,
Când primăvara va să vie
În apă mă voi transforma,
Ca să mă scurg de dorul tău.

Sunt soarele de primăvară
Ce joacă trist în părul tău,
Când vara se va instala
Vor fi doar raze-n calea ta,
Iar eu voi fi orbit de dorul tău

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analogie

Tu eşti toamna cea frumoasă,
Eu sunt vara călduroasă,
Tu frunza cea ruginie,
Eu albastrul din făclie,
Tu eşti strugure şi must,
Eu sunt verdele arbust,
Tu eşti vişiniul copt,
Eu sunt soarele răscopt,
Tu eşti galbana gutuie,
Eu sunt calda veselie,
Dulce doamnă, îmi eşti grai
Şi alintul meu de rai,
Lacrimile zorilor
Şi iubita florilor,
Tu eşti frunza ruginie,
Draga mea melancolie!

poezie de Aurel Petre (27 iunie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vieţii

Sunt un strugure dulce
amintind primăvara,
curcubeu de culori.

Sunt un strugure colorat
amintind vara,
însorită mereu.

Sunt un strugure parfumat
ce păstrează toamna
hrănind amintiri.

Dulce, colorat, tămâios,
strugure în formă de inimă,
păstrat cu grijă peste iarnă:
vreau să fiu pentru tine!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

O voce dulce mi-a spus:
« Te-ai întrebat, adeseori
Cine sunt eu, cine eşti tu?!
Eu sunt soarele ce luceşte vesel,
Eu sunt spiritul ce întreţine viaţa,
Eu sunt curcubeul-arc peste zări,
Eu sunt Tu, Tu eşti EU,
Eu şi Tu suntem Noi.
Eu sunt adierea vântului,
Şi strălucirea stelei, eu sunt...
Sunt şoapta izvorului sub clar de lună.
Eu sunt iubirea Mamei Pământ,
Şi dragostea Tatălui ceresc, eu sunt...
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Sunt ploaia ce hrăneşte Pământul,
Şi focul ce-aprinde inima rece...
Focul dragostei, eu sunt.
Dragul meu copil,
De-atâtea ori te-ai întrebat...
De ce? când? şi cum?
Ţi-au rămas întrebări făr'de răspuns,
Şi întrebări nepuse încă...
Nu-ţi fie frică să întrebi:
" Nimeni nu se naşte învăţat
Şi, cât trăieşte, omu'învaţă!"
Pentru că învăţători şi elevi vom fi mereu.
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Încarcă-ţi inima cu bucurie şi iubire...
Şoimul viteaz se-nalţă-n tării
Fără a se întreba, de ce şi cum...
Când visele sunt mai multe decât stele în cer.
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu,
Eu şi Tu suntem Noi...
Pentru totdeauna. Şi toate astea sunt parte...
Din planul miraculos al lui Dumnezeu!"

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lângă tine

Sunt lângă tine deşi nu mă vezi,
Sunt lângă tine când eşti jos sau sus,
Sunt lângă tine când nici tu nu crezi,
Sunt lângă tine, a spus Isus.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (1 decembrie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

La final,
după tot ce e ars până la scrum,
nu mai rămân decât pietrele.
merităm măcar atât – o aromă de adio
cu apus de soare peste piatră
şi piatră peste piatră
ca un tort de aniversare a morţii noastre.
cine ştie câţi vor mai fi pe mal
şi se vor întreba peste timp
Doamne, de ce nu şi-or fi savurat şi ultima felie?
suntem rătăcitori
precum Ra
murim la fiecare apus
şi ne naştem mai înţelepţi
dar cui îi mai arde de lumină când în jur totul e scrum?

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem

De te întrebi cine sunt eu,
Ţi- ar trebui ani de lumină,
In infinitul Univers,
Sa- mi afli vasta rădăcina.

Insişti să ştii cine sunt eu?
Enigmă sunt, complexitate,
Şi totuşi spun, sunt parte fier,
Ce-a curs de pe planeta Marte.

Un strop din Venus am luat,
Granitu- mi este temelia,
Din Jupiter s-a strecurat,
In trupul firav, energia.

Şi soarele in mine- a curs,
Orice- ntuneric, e lumină,
Şunt praf de stele pe pământ,
Sunt ieri şi azi şi ce- o să vină.

De mă întrebi cum mai sunt eu,
Ţi- aş spune, sunt la fel ca tine,
Iubesc profund dar ştiu să iert,
Când nu-mi răspunzi cum se cuvine.

Suntem aici cu scop precis,
Au vrut şi alţii ca să vină,
Suntem din toate câte- un pic,
Din marea sursă de lumină.

Sunt eu, eşti tu şi suntem noi,
Azi ploaie, vânt, mâine furtună,
Ieri, tigrii, lei, lungi şerpi pitoni,
Doar porumbei pe vreme bună.

Suntem un tril de ciocârlii,
O bufniţă in miez de noapte,
Suntem minune pe pământ,
Şi îngeri albi unde sunt şoapte!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am chef

N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Şi răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aş duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... şi mai pot?

N-am chef să mor când biruie căldura
Şi sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morţii ura,
Cât pot iubi Femeia... şi mai pot?

N-am chef să mor când este plin de roade
Şi-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aş lăsa belşugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... şi mai pot?

N-am chef să mor nici – pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aş aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... şi mai pot?

Mai merg –arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâşnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Şi nici nu ştiu de ce mi-am pus problema!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, sărutul

Sunt vorbe ce nu vrei să spun,
Cuvinte ce nu vreau s-ascult,
Sunt clipe ce nu vreau s-adun
Şi amintiri ce-au fost demult.

Sunt lacrimi care nu mai curg
Peste obrajii mult prea seci,
Uscaţi de vântul din amurg,
Când tu de lângă mine pleci.

Sunt zâmbet dulce când revii,
Atingeri care le aştept,
Sunt toate câte le mai ştii
Atunci când tu mă strângi la piept.

Sunt sânul meu în palma ta,
Ce te aşteaptă neîncetat,
Sunt eu, sărutul ce te vrea,
Ascuns la mine în oftat.

~Adi Conţu~

poezie de Adi Conţu (11 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul copt

Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfăşoară-n lumină.

Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toţi.

Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce, ruginită
şi-i împrumută savoarea.

Îşi risipeşte mirosul copt,
se lasă răcoroasă, molatică
peste suflete împietrite.

Spiritul irumpe şi se înalţă
din forme migălos şlefuite
fără de unghiuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta-i mai frumoasă

Şi toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor şi cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aş fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca nişte braţe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit şi nu-i uşor
În "timpul-ieri", în vise, să recad.

Miroase-a nuci şi-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n ţestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometaţi, în serile târzii.

Şi parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina şi se ruga mereu
Şi parcă nu mai sunt acelaşi eu,
Albit la tâmple şi vorbind peltic...

Mi-a nins în gând şi ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viaţă... Şi sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n fiinţă şi cu toamna plâng.

Se scutură cenuşa peste cer...
Peste pământ, cenuşa creşte-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii şi noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald şi auster,
Copii trudind între pământ şi cer...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

Tu eşti dezinvoltă
Eu sunt şaman mongol
Tu eşti literatură sud-americană
Eu sunt rădăcină de copac
Tu eşti dezlânată
Eu sunt împrăştiat
Tu eşti înfocată
Eu sunt vulcan
Tu eşti roua florilor
Eu sunt înserare
Tu eşti inacceptabilă
Eu sunt insuportabil
Tu eşti psihanaliză
Eu sunt fizică
Tu eşti iscodire
Eu sunt fugă
Tu eşti val
Eu sunt ţărm
Tu eşti departe
Eu sunt aproape
Tu eşti iubita mea
Eu sunt iubitul tău
Noi suntem un cuplu special

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...

Era un drum care urca în cer de pe câmpia coaptă,
Umblat de-o fată c-un paner şi-avea ulcior cu apă.
N-a mai rămas nimic din toate ce-am avut;
De-aseară stau pe câmp sub un stejar mărunt.

Ne-am născut să stăm pe aur, dar rămânem tot săraci
Şi pământul sângerează, e spinos şi plin de maci.
El a fost pământ rotund şi era ocean de grâne,
Iar în coarnele de brazi atârnau colaci şi pâine.

Ce fântâni erau pe câmp!... Stelele cădeau în ape
Şi văpaia se-nchina spicelor de grâne coapte.
De aramă era câmpul, grânele urcau în cer...
E târziu şi-i lună plină - o fată vine c-un paner.

Vino cu mine să vezi unde este pâinea – îmi zice -
E între ape; aici e gras pământul. Şi dă să se ridice.
Sunt rănită... Ţi-aduci aminte grâul cum urca în cer?
Îşi şterse ochii, dar altele curgeau şiroaie din paner.

Grâul nou urca în cer ca să-l vadă soarele.
Brazii, cerbii, munţii falnici îngânau izvoarele...
Pe pământuri darnice creşte pâinea din ţărână:
Doar în ochii morţilor, eu sunt Patria Română?!

Ce lumini neodihnite ale morţilor slăvesc
Pământul din care eşti universul românesc?
Ce gând sumbru-mi osândeşte vechiul meu hotar neşters,
Şi ce p a t r i e există fără niciun univers?...

Când în râuri curgea aur, au venit flămânzii lumii
Să-nrobească dar pământul, dumnezeul şi străbunii.
Glasul meu – izvor de munte – mi l-au auzit eroii:
N-au răbdat să mă-ngenunche nici străinii nici ciocoii!

Îmi ştii zestrea mult râvnită: păduri dese, mări de grâne...
Dacii mei – stejari de piatră – erau c i n e v a în lume.
Azi, în vatră-mi bate vântul, satul este colb şi fum:
În troiţă – mărăcinii; sfinţii... doborâţi în drum!

De peste tot sunt numai lacrimi de toate câte sunt;
Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...
Sunt o patrie săracă, plânsul meu în clopot bate:
Chem în vatra milenară fiii mei plecaţi departe!

Şi blestem să cadă-n neguri fără linişte străinul,
Şi să-l ardă-n focuri grele calicia şi veninul!
Grânele să urce iară cu arama lor în cer,
Eu să umblu cu ulciorul şi cu pâinea în paner.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism, revista Boema, mai 2021, nr.147
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul sonor

Tu eşti cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Şi eu sunt acest copac-femeie care te priveşte
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui îşi tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Şi eu simt forţa care îi aspiră cuanta de lumină.
Aş vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care işi crapă scoarţa
Din când în când
Şi mai ales acum,
Ca la un sfârşit de timp.
Vântul este îmbrăţişarea ta
Lângă acest câmp de maci care îşi tremură hipnotic
Umbra roşie melodioasă
Şi lângă acest lan de grâu copt,
Care îşi tremură sonor galbenul.
Dansezi în jurul meu
Pe o melodie astrală,
Albastră ca un blues,
Pe care o auzim numai noi
Frunzele mele se prind de pletele tale
Ca un sărut.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni cu inimă de piatră

Sunt o mască anonimă
Non-verbal sacrificată,
Nimeni nu-şi îndreaptă gândul
Către chipul meu de piatră.

Nu ştiu! Ei nu mai au suflet?!
Eu poate că m-am schimbat...
Şi-am trezit în mine zeul
Timpului pietrificat.

Ori cresc râuri de lumină,
Ori vulcani ţâşnesc sub soare
Dintr-un trup străin de piatră?!
Şi se torc mereu fuioare

De iubire, de lumină,
De firească omenie...
Unde-s oamenii?! Răspundeţi!
Mă retrag cu modestie...

Dorm sub masca anonimă
Non-verbal sacrificată,
Căci în lumea mea sunt oameni
Doar cu inimă de piatră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripile crucii

mi's ochii lacrimă dospită
sunt strigăt în ceaţă
la miez târziu de noapte
păşind peste abisuri de suflet
sunt lacrima ploii pe ţărmul uscat
sunt fluture în noapte
căutând poarta
în lumina albastrului cer
sunt sursur tainic în lume
între cer şi pământ
spărgând clepsidra tăcerii
sunt şoaptă nerostită
aruncată peste petale de vânt
dar viaţa e vie, învie
mă întorc iar acasă din cenuşa străbună
păşind de la moarte pe cruce
dau lumii
o cupă de ceară şi un freamăt de cer
la porţi, îngeri
purtând cuvânt de lumină
pe crucea de zări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un pod

Sunt un pod peste râu,
Către tine mereu,
Pe nimic sprijinit,
Doar pe sufletul meu.

Acest râu nemilos
Mă va sparge-n bucati,
Starea mea o-nţeleg,
Dar şi tu seama dă-ţi.

Sunt un pod peste râu,
Pe pilonii mei trişti,
Către tine mereu,
Insă tu nu exişti.

Nu-nţelegi că mi-e greu,
Că mi-e frig şi urât,
Sint greoi şi sunt fix,
Sunt un pod şi atât.

Unde-apuc să mă duc
Sunt silit să rămân
Că miroase a fier,
Că miroase a fân.

Şi deodată-nţeleg
Că sunt trist în zadar,
Pe pilonii mei trişti
Mă cuprind şi tresar.

Tu simţi tot ce simt eu,
Ba mai grav, ba mai mult,
Plânsul tău permanent
Il preiau şi-l ascult.

Şi dau parcă ecou
Şi vibrez în alt mod,
În picioare călcat
Ca un om, ca un pod.

Sunt un pod peste râu,
Sunt un pod peste mers,
Câte vânturi m-au scris,
Câte ploi m-au tot şters.

Dar tu nu eşti pe mal,
Dar tu nu eşti cu ei,
Dar tu nu mă striveşti,
Tu mă ţii şi mă bei.

Sunt un pod ridicat
Peste-un râu incomod,
Sunt un pod, eşti un râu,
Eşti un râu, sunt un pod.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Sunt ca o fiară ce adulmecă o pradă
Îţi simt prezenţa peste depărtări
Te am în mine, cu miros şi sânge
Şi când mi-e dor, vin peste mări şi zări...

Eşti răsărit de soare, lună plină
Eşti levănţica prinsă-n perna moale
Eşti vinul bun, cel degustat în şoapte
Şi eşti o mâţă ce toarce domoale...

Sunt adierea ce te răcoreşte
Şi sunt cuptor în care, pâine, creşti
Sunt pentru tine patima şi rostul
Sunt aerul şi apa... îmi şopteşti...

Eşti abur de cafea, şi praf de stele,
Şi eşti miros de sâni pe patul meu
Eşti elixir de viaţă, joc de iele,
Eşti foc adus de mine, Prometeu...

poezie de Petrică Conceatu (16 mai 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!