Vorbeşte cerşetorul (Ce mi-a spus Luna)

Vino, gustă din pâinea trândăviei,
Aşează-te lângă izvorul cu unde cristaline:
Câteva flori vor fi străjerii tăi,
Câteva păsări vor cânta pentru tine.

Vino, mănâncă pâinea de care nimeni
n-a mai avut parte de ani mulţi, cincizeci:
Oamenii se grăbesc, n-au niciun dor
Şi n-au nici lacrimi pe obraji, ochii lor sunt reci:

Ei se grăbesc, aşa că n-au nicio iubire:
Nu pot blestema, nici râde stând la lafuri –
Le mor inimile de când sunt tineri
Făr-a avea morminte sau epitafuri.

Pâinea mea i-ar scuti de multe griji,
N-ar mai trebui-n ore timpul să exprime–
Pleoapele le-ar fi zbor somnoros de fluturi,
Iar fanteziile pline de melodii şi rime:

Fiecare suflet e-un trandafir misterios
Sau un pom emanând arome de şerbet.

Vino, gustă din pâinea trândăviei
Mi-a spus Luna, toată numai zâmbet.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei care au impresia că "pâinea se mănâncă de când lumea": "lumea" (umană) are între 2.000.000 şi 200.000 de ani, însă pâinea există de vreo 5000, iar pentru unele populaţii doar de câteva sute.

citat din Cristian Mărgărit
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)

Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.

De ce peste mări ai plecat
Şi al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...

N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ţi mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.

Să vină-ngeraşul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.

Copil fără mamă, mă tem,
Sunt tare mâhnit şi te chem
Ca iar lângă tine să stau
Şi toată iubirea să-ţi dau!

poezie de Gabriela Genţiana Groza (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la pâine

Să nu calci pâinea în picioare,
Ca pâinea nu-i nimic mai sfânt,
Nici cele mai regeşti odoare,
Nici al privighetorii cânt,

Şi orice minunat castel,
Cu trudă s-ar zidi sub soare,
Să nu dai pâinea pentru el,
Să nu calci pâinea în picioare,

Căci fără pâine viaţă nu-i,
Nici primăvară nu-i, nici floare,
Zadarnic Himalaia sui,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
A ta făptură însăţi frângi,
Căci până-n inimă te doare,
Durerea pâinii şi-ai să plângi

Şi n-ai să şti din care bai,
Fuşi blestemat de ursitoare,
Din ce urzeli noroc nu ai,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
În viaţă totul fi-va-ţi greu,
Căci în nevolnica-ţi eroare,
Îl calci pe însuşi Dumnezeu...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino...

Vino, în cerul înalt, printre nori
Vino, să numărăm stelele până-n zori
Vino, să îţi arăt steaua mea
Vino, doar aşa, cred, ne vom vedea!

Vino, eu te aştept oricât ar trebui
Vino, nu-ţi fie frică, te voi păzi...
Vino, să vezi îngerii cum ne zâmbesc,
Vino, doar ştii ce mult te iubesc.

Vino, în noapte, sub clar de lună
Vino, te aştept să fim împreună,
Vino, şi dacă şi tu ai vrea...
Vino, să îmi arăţi steaua ta!

Vino, în amurg, în fapt de seară
Vino, când stele-ncep să răsară
Vino, să zburăm printre ele...
Vino...
Să ne-mpletim cununi din flori şi din... stele

poezie de Mariana Simionescu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există femei care n-au absolut nici o chemare pentru a fi gazde, nu observă nici că s-a terminat pâinea sau zahărul, nici că masa geme de firimituri sau platouri goale.

citat din Mihaela Rădulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Vino sa mai spunem despre arte
Si sa ne iubim conspirativ,
In manej de substantive moarte
Vino sa te cert fara motiv.

Vino unde cad dictionare
Si lirismu-i biciul de jocheu,
Vino unde verbul insusi moare,
Vino sa tacem in grajdul meu.

Vino sa te simti neputincioasa
Cand un hat de maini am sa-ti innod,
Vino, vino sa ne facem casa
In adverb de loc cu adverb de mod.

Vino unde mor incet gramatici
Si intregul timp e-un dezacord,
Cand absurzii agramati, apatici
Mor si ei, predicativ, decord.

Vino unde inima te cere
Si cuvinte mor cu gatul frant,
Vino in tinutul de tacere
Ca un ultim si iertat cuvant.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

pâine

Ce e pâinea?

Pâinea este strop de soare
Adunat în bob de grâu,
Zumzet molcom de tractoare
Şi al ploilor pârâu.

Pâinea este munca tatei
Ce lucrează pe combină,
Roata harnică a morii
Care macină făină.

Pâinea mama o-mpleteşte,
Modelând cu sucitorul,
Aluatu-n tavă creşte,
Pregătit este cuptorul.

Când pe masă o aduce
Tata-n mâna lui cea mare,
Cu cuţitu-i face cruce
Împărţind la fiecare.

Şi rosteşte rugăciunea,
Mulţumind lui Dumnezeu!
Înţeleg atunci că pâinea
El ne-o dă! E darul său!

poezie de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Viaţă amară

N-am avut noroc în viaţă,
De lumină şi verdeaţă,
Nici de lapte, nici de miere,
Numai pâine cu durere...

Untul de pe pâinea mea,
L-a mâncat altcineva:
Doar odată s-a-ntâmplat,
Să rămână nemâncat...

Nici atunci n-am fost în stare,
Să descopăr ce gust are:
Pâinea am scăpat din mână,
Şi-a căzut drept în ţărână;

Pentru că sunt păgubos,
A căzut cu untu-n jos,
Iar, pentru că sunt nătâng,
Şi am început să plâng,

Vreme-n care, ca un fraier,
Tot loveam cu pumnii-n aer,
Am rămas şi fără pâine,
Căci mi-o-nfulecă un câine!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară, primăvară

Primăvară, primăvară,
Vino iar la noi în ţară!
Vino cu flori în grădină!
Cu căldură, cu lumină,

Vino cu zile senine!
Cu fluturi şi cu albine,
Cu verdeaţă pe câmpie
Şi-n suflet cu bucurie.

Că dusă-i iarna geroasă,
Soarele iar intră-n casă.
Zăpada-n câmp se topeşte,
Pământul se dezmorţeşte.

Muguri se deschid în plante,
Florile sunt parfumate,
Revin păsări călătoare,
Oamenii ies pe ogoare.

Primăvara vrem să vină
Să toarne-n suflet lumină.
Stăpânul lumii să-ncălzească
Toată suflarea lumească.

Primăvară, primăvară,
Vite pasc pe dealuri iară.
Păsări cântă-n dimineaţă,
Totul s-a trezit la viaţă.

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino aici, prietene

Vino aici, spune-mi tot ce ai
Şi de ce nu poţi să mai stai,
Lasă tot ce e trist în tine,
Vino aici, vino lângă mine.

Tu doar închide ochii
Şi lasă-te pe umărul meu,
Închide ochii
Şi lasă-mi mie tot ce e greu,
Prietene,
Hai vino aici.

Plânsul tău poţi să mi-l dai mie,
Îl primesc chiar cu bucurie,
Vom trăi totul împreună
Şi mereu vom trece de furtună.

Vino-aici, vei uita de patimi,
Lasă-mă să te şterg de lacrimi,
Tot ce vreau e să-ţi fie bine,
Vino-aici, vino lângă mine

poezie de Zoia Alecu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Tu, Doamne

Vino, Tu, Doamne ceresc,
Vino, ce mult Te doresc
Vino când stelele pier
Vino şi du-mă în cer.
Cânt pentru Tine mereu
Sfânt, minunat Dumnezeu
Cânt pentru dragostea Ta
Ţine-mă, Doamne, în ea.

Vino, Tu, Doamne al meu
Vino să vezi că mi-e greu
Vino, Tu, Domnul meu sfânt
Că-i tare greu pe pământ.

Stau în lumină din zori
Vino, Tu, Doamne pe nori
Haina subţire de in
Fie-mi veştmântul divin.

poezie de Adriana Cristea (8 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino la mine

Eu sunt Iubitul tău,
vino lângă mine,
Voi deschide poarta
pentru iubirea ta!

Vino, aşează-te lângă mine,
vom fi vecini cu stelele!

Te ascunzi de atât de mult timp,
scufundându-te neîncetat
în marea Iubirii mele!

Chiar şi aşa ai fost neîncetat
legată de mine,
Fie ascunsă, fie revelată,
în lumea cunoscută
şi în cea nemanifestată.

Eu sunt însăşi viaţa!
Ai fost o prizonieră a unui mic lac,
eu sunt oceanul
şi valurile sale tumultoase.
Vino, contopeşte-te cu mine!

Părăseşte această lume a ignoranţei,
Fii cu mine!
Voi deschide poarta
pentru Iubirea ta!

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea în mână pâinea şi cuţitul. Nu trebuia să mănânce pâinea.

aforism de Cristinel Mortici (17 noiembrie 2019)
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest pentru ţara pierdută

Aţi furat tot ce-a lăsat Nicolae Ceauşescu,
Şi-n mormântul veşnic rece se învârte Eminescu.
Nici păduri n-au mai rămas şi luăm pâinea din străini,
Că problema noastră agrară e pământul în ciulini.

Spunea un proverb odată: Fie pâinea cât de rea...
Însă ţara se goleşte, neamul meu va dispărea!
Ce va fi în urma mea nici nu vreau să mă gândesc,
Doar că-n cele patru vânturi este neamul românesc.

În ce colţuri ale lumii trudesc fiii noştri dragi
Ca pe vremuri, Românie, când erau stăpâni şi sclavi...
- Ce crezi tu că pot să fac, fiule pierdut de turmă,
Dacă vântul mă străbate şi m-acoperă din urmă?!

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Duhul, şi Mireasa...

Şi Duhul, şi Mireasa zic: "Vino! vino! vino!
Cât te aşteaptă Tatăl cu haină de lumină
Şi cât te cheamă Domnul cu dragoste de mamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă.
Vino, vino, vino suflete-aşteptat
Până nu se-apleacă ziua spre-nnoptat
Până nu se duce Cel ce te-a chemai
Până te mai iartă sângele curat."

Şi fraţii, şi Cuvântul zic: "Vino, vino, vino
Şi pune-ţi legământul pe calea cea divină
Căci Domnul te aşteaptă să scapi de-a morţii teamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă."

Şi moartea, şi viaţa zic: "Vino! vino! vino!
Căci harul şi prilejul nu mult au să mai ţină
Cât încă poţi întoarce, ia azi chemarea-n seamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai chemă."

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Vino, când luna, petală ofilită,
Pluteşte-n amurgul primăverii, sidefiu,
Vino, cu braţele întinse să mă cuprinzi,
Vino, cu buze care promit un rai mieriu.

Vino, pentru că viaţa-i un fluture plăpând
Prins în păienjeniş de ani spre a se pierde –
Şi-n curând noi doi, azi fierbinţi şi făr'-astâmpăr,
Vom fi doar două pietre gri în iarba verde.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...

Era un drum care urca în cer de pe câmpia coaptă,
Umblat de-o fată c-un paner şi-avea ulcior cu apă.
N-a mai rămas nimic din toate ce-am avut;
De-aseară stau pe câmp sub un stejar mărunt.

Ne-am născut să stăm pe aur, dar rămânem tot săraci
Şi pământul sângerează, e spinos şi plin de maci.
El a fost pământ rotund şi era ocean de grâne,
Iar în coarnele de brazi atârnau colaci şi pâine.

Ce fântâni erau pe câmp!... Stelele cădeau în ape
Şi văpaia se-nchina spicelor de grâne coapte.
De aramă era câmpul, grânele urcau în cer...
E târziu şi-i lună plină - o fată vine c-un paner.

Vino cu mine să vezi unde este pâinea – îmi zice -
E între ape; aici e gras pământul. Şi dă să se ridice.
Sunt rănită... Ţi-aduci aminte grâul cum urca în cer?
Îşi şterse ochii, dar altele curgeau şiroaie din paner.

Grâul nou urca în cer ca să-l vadă soarele.
Brazii, cerbii, munţii falnici îngânau izvoarele...
Pe pământuri darnice creşte pâinea din ţărână:
Doar în ochii morţilor, eu sunt Patria Română?!

Ce lumini neodihnite ale morţilor slăvesc
Pământul din care eşti universul românesc?
Ce gând sumbru-mi osândeşte vechiul meu hotar neşters,
Şi ce p a t r i e există fără niciun univers?...

Când în râuri curgea aur, au venit flămânzii lumii
Să-nrobească dar pământul, dumnezeul şi străbunii.
Glasul meu – izvor de munte – mi l-au auzit eroii:
N-au răbdat să mă-ngenunche nici străinii nici ciocoii!

Îmi ştii zestrea mult râvnită: păduri dese, mări de grâne...
Dacii mei – stejari de piatră – erau c i n e v a în lume.
Azi, în vatră-mi bate vântul, satul este colb şi fum:
În troiţă – mărăcinii; sfinţii... doborâţi în drum!

De peste tot sunt numai lacrimi de toate câte sunt;
Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...
Sunt o patrie săracă, plânsul meu în clopot bate:
Chem în vatra milenară fiii mei plecaţi departe!

Şi blestem să cadă-n neguri fără linişte străinul,
Şi să-l ardă-n focuri grele calicia şi veninul!
Grânele să urce iară cu arama lor în cer,
Eu să umblu cu ulciorul şi cu pâinea în paner.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism, revista Boema, mai 2021, nr.147
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greieri în grevă

Aiurita regină-a ţării minunilor,
Pe tron alb ca laptele, din clopoţelul unei flori
A comandat orchestrei ei de greieri
Să-i cânte-n clipa în care se lasă roua-n zori.

Dar stropii reci de rouă au udat lăutele,
Iar ei n-au mai putut în nici un fel cânta.
În schimb, acum banda aceea de lăutari bruneţi
Îşi exersează bemolii şi diezii sub podeaua mea.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru un necredincios

Hai, vino!...
Vino mai curând, să vezi
Minunea-n care numai tu nu crezi,
Să vezi cum cerul vesel se coboară
Şi muntele-ncruntat cum se ridică,
Să prindă cea din urmă zi de vară
Cu cel din urmă zbor de rândunică...

Hai, vino!...
Vino mai curând, s-asculţi
Nemulţumirea celor mici şi mulţi,
Că vara n-a ţinut decât trei luni,
Şi-n viaţa unui an trei luni nu sunt
Decât exact trei străchini de pământ
Cu hrană pentru nouă guri de căpcăuni!...

Hai, vino!...
Vino mai curând, să-nveţi
Secretul măscăricilor-poeţi...
Să-nveţi să mori când nu ştii să trăieşti
Şi să trăieşti abia după ce mori,
Iar după moartea ta să te-ntregeşti
Cu restul celorlalţi nemuritori!...

Hai, vino!...
Vino mai curând, să simţi
Cum sună-o ploaie din monezi cu zimţi
În punga goală-a unui biet ateu...
Şi, travestit în cel ce-ai vrut să fii,
Să-l poţi cinsti, cu-o halbă, pe bunul Dumnezeu!...
Hai, vino!...
Vino mai curând...
Nu vii?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXIV, nr. 9-12 (septembrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!