Viaţă amară

N-am avut noroc în viaţă,
De lumină şi verdeaţă,
Nici de lapte, nici de miere,
Numai pâine cu durere...

Untul de pe pâinea mea,
L-a mâncat altcineva:
Doar odată s-a-ntâmplat,
Să rămână nemâncat...

Nici atunci n-am fost în stare,
Să descopăr ce gust are:
Pâinea am scăpat din mână,
Şi-a căzut drept în ţărână;

Pentru că sunt păgubos,
A căzut cu untu-n jos,
Iar, pentru că sunt nătâng,
Şi am început să plâng,

Vreme-n care, ca un fraier,
Tot loveam cu pumnii-n aer,
Am rămas şi fără pâine,
Căci mi-o-nfulecă un câine!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la pâine

Să nu calci pâinea în picioare,
Ca pâinea nu-i nimic mai sfânt,
Nici cele mai regeşti odoare,
Nici al privighetorii cânt,

Şi orice minunat castel,
Cu trudă s-ar zidi sub soare,
Să nu dai pâinea pentru el,
Să nu calci pâinea în picioare,

Căci fără pâine viaţă nu-i,
Nici primăvară nu-i, nici floare,
Zadarnic Himalaia sui,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
A ta făptură însăţi frângi,
Căci până-n inimă te doare,
Durerea pâinii şi-ai să plângi

Şi n-ai să şti din care bai,
Fuşi blestemat de ursitoare,
Din ce urzeli noroc nu ai,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
În viaţă totul fi-va-ţi greu,
Căci în nevolnica-ţi eroare,
Îl calci pe însuşi Dumnezeu...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişti...

şi n-am pentru nimeni nici nume nici sunet nici văz
nici ape nici aer nici foc
dar numai cu tine -şi vis şi speranţă şi crez
şi stea cu noroc

şi n-am pentru nimeni nici gânduri nici lume nici loc
nici spaţiu nici vreme nici hău
dar numai cu tine - şi ape şi aer şi foc
şi linişti mereu...

poezie de Iurie Osoianu (3 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată...

n-am nici tată nici mamă n-am nici soră nici frate

am doar vreme de-o seamă cu nimic şi cu toate

n-am nici mamă nici tată n-am nici frate nici soră

doar o notă uitată-n suita de horă

n-am nici soră nici frate n-am nici tată nici mamă

nici noroc nici dreptate nici curaj şi nici teamă

n-am nici frate nici soră n-am nici mamă nici tată

dar mai am înc-o oră pentr-o ultimă dată...

poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îngăduinţă

Şi n-am cerut să fiu sămânţă,
şi n-am cerut să fiu Adam
să gust din mărul cel mai dulce
năpasta lumii an de an.

Şi n-am cerut privirea-albastră
şi nici o inimă de leu,
şi nici statura cea semeaţă,
şi mâinile muncind din greu.

Şi n-am cerut nici cugetarea
şi nici iubirea n-am cerut,
m-ai pus fără de voie marea
deasupra a tot ce-ai făcut.

Şi n-am cerut nici răzbunarea,
mânia Ta nu am cerut
şi n-am cerut nici boală, moartea,
şi nici trăirea într-un trup.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce Dumnezeu a făcut pâinea şi i-a dăruit-o omului, a văzut că lipseşte ceva important. Atunci şi-a zis: hai să fac şi untul, pentru că doar cu unt pâinea este perfectă.

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (7 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Sunt oare
un plagiator,
un oarecare
neştiind
umbrind
de un sfumato
antecreaţii cum un Michelangelo...
dar fără un maestro,
din lipsa pe vecie d-un Verrocchio
"presto",
sau banal Pinnocchio...
n-am nici obârşii-n Sant-Angello
şi orişicum
nu aveam cum?!...

Rămân
un simplu muritor
fără predecesor;
n-am copiat niciun Tacola
şi niciun Eilmer cutezant
căzut,
pe nimeni n-am avut o preîncercare,
doar ezitant,
în singur mi-am creat un drum,
modest...
n-am nicio jenă să mă manifest
un bun
pentru consum,
un surogat de... Cola.

Dar sunt cu siguranţă mai cinstit
decât titanul;
nu m-am autodefinit
sau proclamat
brevet universal...
sunt doar un biet vasal total lipsit de ipocrit,
îndepărtat de-al său egal...
cert însă sunt un unicat,
un fel de autodidact, nu literat,
sunt poeziei... curtezanul,
c-o mare diferenţă de talent
de-un Buonarotti
ce nu voi fi nicicând, nici printre copii...
Sunt doar un bun incipient!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,
Căci zi cu zi în ea zăresc
Un rid mai mult,
Un por mai mare,
Un păr mai sur,
Şi-un zâmbet trist,
Ironic,
Care
N-acceptă nici o resemnare...
Şi-mi pare rău că mai exist.

Îmbătrânesc!...
Şi tinereţea
N-am cunoscut-o niciodată.
Când cei de vârsta mea
Jucau,
Cântau
Şi se înveseleau,
Eu eram mamă,
Eram tată,
Luptam din greu pentr-o bucată
De pâine,
Pentru azi şi mâine.
Îmbătrânesc!..
Şi ce-i iubirea?
Eu n-am ştiut-o niciodată;
Că niciodată n-am iubit,
Când prea iubit-am fost de-oricare...
Ca piatra, piatră-mi rămânea
Şi sufletul şi inima
La orişice chemare.

Îmbătrânesc!...
Şi tot mereu mă-ntreb: La ce mă chinui oare?
Ce ceas ferice,
Ce zi mare
Putea-va fi o sărbătoare
Şi pentru mine?
Care soare
Putea-va timpul nencălzit de nici o rază
Să-ncălzească?
Ce flacără ar fi în stare
S-aprind-o inimă în care
Au îngheţat atâtea simţuri
D-atâtea ierne grele, rele.

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră mi se pare...
Căci văd cum sufletu-mi zdrobit
Se stinge zi cu zi cum moare...
Şi mă întreb: la ce-am trăit?
Când n-am făcut decât atât:
Să plâng, să plâng, să plâng întruna,
Să plâng, să uit şi-apoi să iert.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Ah... Asta-i altceva, e cu totul altceva! Ai fost deci, mai mult decât un Don Juan, un fel de erou, salvând o fată de doi derbedei, riscându-ţi propria viaţă pentru o necunoscută. Un adevărat cavaler, gata oricând să facă orice pentru a salva onoarea unei domnişoare. Ăsta nu-i Don Juan; parcă altul, Don Quijote.
Lucian: Ah, nu, nici chiar aşa! Nu mai încerca să mă clasifici drept altcineva, nu sunt nici un Don; nu eram nici atunci! Eram doar eu, Lucian Enka. Şi am făcut doar ce credeam eu că ar fi mai bine. Sper că n-am greşit.
Stela: Sigur n-ai greşit. Sper ca acea domnişoară să fi meritat riscul pe care ţi l-ai asumat pentru ea.
Lucian: Bineînţeles că a meritat, oricine ar fi fost.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieţii mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc şi am să mor printre ruine, în cel mai trist oraş de pe faţa pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut şi nu mi s-a dat, am bătut şi nu mi s-a deschis, am căutat şi nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i drept oare să fiu sigură ca stai la pândă, similar cu străinii ursuzi ca să furi avantaje, clipe şi veşnicii închipuite? Nu-i drept să cred, strigând în liniştea raţiunilor că eşti un biet profitor? Fac ce vreau! Dă-mă înapoi cursului firesc, încrederilor oarbe, cu inocenţa lor pe alocuri hilara, iubirii de oameni. Sunt furioasă pentru zbuciumul nefiresc pentru încrederea pierdută la o margine de apus. Există la alţii ceva ce la tine a lipsit cu desăvârşire?
Ce gust amar... n-am fost in stare de nimic, însă tot nu-i nimic, mi-aş zice. Numai să te uit odată, să mă vindec de urmele paşilor tăi care răscolesc doar când visez şi ma trezesc din mine buimacă. Pleacă, rogu-te! Sunt dispusă chiar să fiu răspunzătoate de tot şi toate fără nici un regret. Numai să nu te mai vadă inima, plimbându-te nonşalant prin gândurile mele...(

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost n-a fost

Ce-a fost n-a fost. Pădurea şi vechea mânăstire.
Trecutul meu adoarme în neştire.
Nici aerul, nici noi nu ne-am opus.
Cine-a învins şi cine-a fost supus
nu ştim nici noi,
nici firul de trifoi.
Ce s-a-ntâmplat nu s-antâmplat,
ce-am blestemat n-am blestemat
şi-a fost păcat ce-am binecuvântat.
Ce înţeleg nu înţeleg.
M-am rupt în două şi-am rămas întreg.

poezie de Tiberiu Utan
Adăugat de Yigru Zeltil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare noroc că există oameni care sunt idioţi! Funcţia idiotului e pozitivă, pentru că fără el n-am înţelege nici geniul, nici normalitatea.

citat clasic din Petre Ţuţea
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

Am constatat că n-aveţi pic de milă,
Iar bunul simţ nu prea vă dă afară,
În mână ţineţi pâinea şi cuţitul
Şi aţi distrus din temelii o ţară.

Impozite nebune inventaţi
Şi ne pândiţi la fiecare pas,
Ne dişmuiţi şi ultimul bănuţ,
Doar umbra fără bir a mai rămas.

Impozitaţi iubirea şi sărutul,
Tandreţea, mângâierea de părinţi,
De câte ori luăm în braţe pruncii
Taxaţi pe cei ce au în gură dinţi,

Aceştia sunt pericol iminent,
Ei pot muşca mai bine-un colţ de pâine,
Găsiţi o taxă pentru hămesiţi,
Daţi ordonanţă în Guvern de mâine!

Lăsaţi în plata cerului baronii,
Rechinii ce-au furat mai tot din ţară,
Salariile-acelea "nesimţite"
Nu reprezinta pentru noi povară.

Tăiaţi la dascăli leafa căt mai mult
Şi medicilor... căt mai abitir,
De şcoală azi nu mai aveţi nevoie,
Băgaţi-ne pe toţi în cimitir.

Impozitaţi sever, chiar... pân' la sânge
Băbuţa care vinde ziua-n piaţă
Un ou, trei nuci, vreo câteva lalele,
O legatură-două de verdeaţă.

Dar cel mai bine-ar fi să puneţi bir
Pe lacrimi, pe dureri, pe disperare,
Pe frica de prezent, de viitor,
Pe lipsa de speranţă, pe blazare.

Cu lanţul sărăciei, strâns de gât,
Se duc la bănci cu pălăria-n mână
Şi se-mprumută devenind toţi sclavi
Pe viaţă... până intră in ţărână.

M-aştept şi-aproape nici nu mă mai mir,
La zid să ne-asezaţi pe fiecare,
Aceasta nu e viaţă – ci blestem,
Noi, oropsiţii nu avem scăpare.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet (28 mai 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singura femeie ce şi-a înfipt cuţitul în piept

nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie ce şi-a smuls inima
cu mâinile amândouă
ca un măcelar profesionist
aşteptând să fie plătit
pentru sângele scurs pe tejghea
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie care a avut curaj
să îşi arunce inima în ţărână
apoi să o calce în picioare
nu
nu sunt singura femeie care a crezut
că poate să îşi pună inima la loc
fără să urle
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie
care a înfipt acul în carnea sângerândă
şi a promis că se vindecă
nu
nici pe departe
că doar asta au făcut toate femeile
ce te-au privit
măcar o secundă
până în adâncul durerii tale

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgării

Au căzut bulgării
s-au auzit nişte bătăi în lemn –
o fi fost inima lutului vibrând
bucuroasă că se’ntregeşte
că-şi strânge din nou în braţe ţărâna care i-a fost luată.
Am suflat odată peste o mână de ţărână
Şi ca să se răzbune mi-a lovit ochii.
Ce-o fi fost atunci când peste mormanul acela de lut
A suflat o pală din vântul vieţii şi ca un ecou
A început o inimă să bată.
Şi-au căzut alţi bulgări
Bătând în coaja pomului tăiat
Pala de vânt sa’ntors de unde a plecat
Ţi-ai luat suflarea înapoi.
A rămas doar lutul rece, mirat.
Ţătrână ea, ţărână noi.
Peste ţărâna ta am împins bulgării
Ca să nu plângi –
Să ştii c’asemeni lor
Venim şi noi.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!