* * *
Cât zbor într-o mână de humă tremurândă...
Cât cer într-o aripă fără cer...
Și câte șoapte înăbușite, într-un loc surd...
Câtă sete, unde izvoare mustesc de apă vie...
și câtă lumină trecând maiestuos, gemând, prin întunericul lumii,
o urmă fină de pas care vine plecând,
de nimeni întrebat, de nimeni văzut cu adevărat,
și-o șoaptă care caută să respire o clipă infinitul...
Și cât verde!
Amestecă-mă, Doamne,-n întinderea verde...
de pașii celor grăbiți ascunde-mă...
Așterne-mă doar în calea celui ce m-așteaptă,
odihna să-i fiu...
Și oprește-ne destrămarea,
c-un cântec de dor, ne leagă de Cer,
Cu dor nedurut... împletește-ne inimile cu timpul...
În palma Ta, măsoară-mi pașii,
dezgolește-mă de ruini, de dor
și de toată mirarea...
că sunt...
încă vie...
iară
iar și iar...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mariana Daniela Bidascu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.