Dormind într-o noapte ploioasă de toamnă

Este frig în această a treia lună de toamnă –
Împăcat cu el, un om bătrân.
Se culcă târziu, lampa s-a stins demult,
Iar acum doarme frumos în cântecele ploii.
Jarul din sobă este cald încă,
Parfumul lui sporeşte căldura patului;
Când vin zorii, limpezi şi reci, el nu se ridică,
Frunze roşii, îngheţate, acoperă treptele.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă

Vezi, a început să plouă şi umbra ta e vie
Sunt rătăciri venite din trecut,
Doar picuri mari şi Beatles mai ascult
În nopţile de lungă insomnie.
Nu ştiu de ce mai vin aceste toamne
Rugină şi tăcere-i peste tot,
Am învăţat să zbor şi să înot
Şi să te chem, când omenirea doarme.
A început să plouă, sunt frunze şi noroi
Iluzia că eşti, că tu exişti, e tot mai vie,
Şi parcă-ador această insomnie,
Ce creionează umerii tăi goi.
Nu ştiu de ce mai vin aceste toamne
Tâmpla mea e umedă demult,
Doar picuri grei şi Beatles mai ascult
Şi este frig, e toamnă şi se doarme.

poezie de Adrian Abrudan (2015)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este toamnă

Îmi este toamnă acum de tine
îmi este dor
de dor păgân
şi-mi plange toamna flori pe sân
Îmi este toamnă acum de noi
şi te găsesc părtaş la ploi
sălbatic
şi frumos
creştin
... mai vii în cerul unui crin?
Îmi este toamnă nemiloasă
mă ţine trează la ferastră
... şi te găsesc la mine-n zori
creştin
sălbatic
şi frumos
... mai vii în toamna unui Eros?
De tine'mi este toamnă acum
divin e cerul
cer de scrum
când eu întreb ca o nebună
.... mai vii in toamna mea de lună?!

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar...

S-a stins căldura zilelor de vară
Copacii-şi lasă straiele pe jos
Se ţes la sol covoare maiestos
E toamnă iar peste întreaga ţară...

Din ceruri se coboară mai frumos
Câte o rază caldă şi uşoară
S-a stins căldura zilelor de vară
Copacii-şi lasă straiele pe jos...

Ne doare iar că pentru-a câta oară
Pe dealuri viile-s fără folos
Rămân doar amintiri şi-s de prisos
Când poama lor în cramă se coboară...

S-a stins căldura zilelor de vară!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampa

Aprins-am lampa şi mă uit pe drum,
Trec oamenii în sus şi-n jos,
In sobă lemnele trosnesc şi se fac scrum.
Tu unde eşti, iubitul meu frumos?

Ţi-am spus că-mi placi, când era încă primăvară,
De-atunci te-aştept şi nici urmă de tine.
De ce m-ai amăgit? Putea să mi se pară?
Să te aud şoptind, că o să vii la mine?

Sting lampa si mă pun în pat, mă doare
Si tot ce n-am trăit cu tine, iar şi iar,
Îmi vine-n minte, ca o sărbătoare.
Simt gust de praf şi de amar.

Din aşternut, agale mă ridic si fac lumină,
Îţi scriu câteva rânduri si le-arunc în foc
Aud la geam bătăi. Of, fă Doamne să vină!
Dar nu eşti tu, e vântul. Ce noroc!

Că de-ai fi apărut în miez de noapte,
Te-aş fi cuprins cu ochii şi cu gura
Şi poate că te-ar fi ucis căldura.
Să arzi de viu. Ce chin! Ce moarte!

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi o dată pe lună

Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată
dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună.
E un sentiment înălţător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?)
să cazi în gol de la înălţimea infinitului.
O dată pe lună, o dată pe lună,
atunci când nopţile de vară-s reci şi viaţa-i bună.
Te plimbi încolo şi încoace,
eşti stăpânul universului
şi chiar atunci când totul tace
peste tot
poţi asculta cântecele trompetelor
care se ridică în urma ta.

A trăi o dată pe lună,
nu e nimic mai frumos decât să pluteşti în derivă,
gravitaţia să te legene în puf ca pe-un copil privilegiat,
iar căderea...
căderea, acel act final mimat printr-o eschivă,
este cea mai umană senzaţie din câte există,
de-aceea fericirea vine o dată pe lună
şi apoi dă cu tine de pământ.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Atunci, demult,
în toamna aceea târzie
pe banca goală
înconjurată de
frunze arămii,
ce parcă astepta
să ne asezăm,
n-am ştiut ce să-ţi spun...

Acum, in această
splendidă primavară,
când verdele pomilor
ascunde
trilul ciocârliilor,
parcă deţin toate
discursurile lumii.

Dar e târziu,
mult prea târziu.

poezie de Alex Dospian (aprilie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie

freamăt de frunze reci,
îmi vâjâie vântul prin cărările sufletului
ventriculul drept se zbate în piept, ca magma unui vulcan ce se trezeşte la viaţă

ascult sunetul. ploii ce aduce a toamnă
mă pierd printre castanii acum dezgoliţi
departe, departe un tunet tresare şi aduce lumină pe cerul miop.

prieten şi sfetnic îmi eşti tu acuma,
tu singur pe lume, eu singura iar
avem un destin şi purtam şi un nume
tu timp care trece, eu om fără leac

degeaba mai strig spre pădure, ecoul meu doarme
şi toamnei i-e somn, acum mă retrag spre
spre ţărmuri departe
s-aud doar frunzişul călcat de picior.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, iată!

Copacii-s dezbrăcaţi de frunze...
Dantele arămii, în zare
Se unduiesc. Şi stau ascunse
În nori, petalele de soare.

De-o vreme plouă mocăneşte,
Cum spun bătrânii... Şi e frig!
Prin şerpuielnice ferestre,
Privesc născându-se alt chip.

Un anotimp ridat... Pomada
De brumă l-a îmbătrânit.
De vÎnt, iar scârţâie portiţa
Şi-n sobă focul s-a-nteţit.

S-a-ntunecat, deşi-i devreme...
Tristeţea-n valuri se coboară
Şi ploaia-n valuri reci îşi cerne
Putrede umbre de aramă.

E gol în jur! Şi-n mine, golul,
Fuzionează, se dilată...
De-odată mă apucă somnul..
E toamnă, toamnă, toamnă... Iată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi

în reci dimineţi de toamnă târzie
suspină doar vântul prin viţa de vie
ce frunza pătată demult şi-a lăsat
la streaşina casei din margini de sat

când gândul s-aşterne în raza de soare
si-n suflet pătrunde aromă de floare
pot să zâmbesc când ziua începe
nu-i Eros pierdut încă prin vreme

iarna îmi face semn de departe
cu mine vei merge peste o noapte
eu îi răspund... sunt încă în toamnă
şi vise mă-mbracă cu frunze de-aramă

când haina o schimb în altă culoare
la fel voi zâmbi aceeaşi sub soare
de-i toamnă sau iarnă sufletul meu
respiră-n poeme ce-s scrise mereu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă gânduri

spart un colţ de cer dă un pic de lumină
un nor cu ceva ploaie se apleacă peste orizont
se simte că este frig, vântul bate a iarnă
un gând în lăcaşul lui suspină
din nou este toamnă, când ai trecut tu primăvară şi vară?
mă adun in mine, cu caldură
un pom în faţa ferestrei mele, acum dezbrăcat
cu cregile goale priveşte la lună
vine decembrie şi sunt, iară
singură

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

mignonă, volubilă, albă şi caldă,
te-apleci, prea sexi, şi pui lemne pe foc.
ce noroc a dat peste mine,
îmi zic în gând şi tare:
ai grijă să nu sară-o scânteie pe tine
să iau foc.
hai, hai nu ţi-i bine...
ba da, dar sunt gelos pe scânteie.

te bagi lângă mine în pat,
ai picioarele reci, le cuibăreşti între-ale mele,
la rându-mi mă fac mititel
cuibărindu-mă, atât cât pot, între sâni.
un sărut.
cred că aşa se simţeau zeii bând din ambrozie,
îmi trece prin gând.
nu crezi că-i prea cald, eu mă dezbrac.
te laşi şi tu dezbrăcată...

afară e noapte, e frig, promoroacă.
pe dinăuntru, pe dinafară,
trupul tău e-o sahară,
eu gâfâi cu paşi de cămilă,
mă-nnăbuş de cald...

privim la televizor slujba ţinută de Daniel şi Bartolomeu.
mâine, îmi zici, se face sfinţirea catedralei neamului,
au dat-o la-ntors, îi zice acum a eroilor.
şi-i bine aşa, zic. o catedrală, două
e de gen feminin şi nu e femeia oare
o catedrală ce sfinţeşte mereu spre-nviere eroul căzut?
râzi. ia să văd, da bietul de el, e căzut...

un câine latră în noapte de frig sau la lună, nu ştiu,
mi-e milă de el, sigur este legat...
ce faci, sforăi ca un trabant...
mă iau pe braţe uşor şi mă pun pe salteaua de aer...
focul duduie-n sobă, e cald
şi pruncului din mine i se lipesc pleoapele şi adoarme...

mâine e încă o zi, vei face focul din nou
şi poate... ritornero, ritornero...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Miroase a toamnă rece, în jurul meu acum
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum,
Rămâne-o vară-n urmă, cu ea mă trec si eu
Iubirea de-altadată s-o mai găsesc e greu,
Afară-i frig şi plouă, şi-i gol sufletul meu.
Neliniştea m-apasă, sunt singură acum,
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum.
Singurătate rece te-ai cuibărit în mine
Iubirea de-altădată o-aştepţi şi nu mai vine.
Miros de toamne reci, în jurul meu plutesc...
Iar soarele lumină încet vechiul pervaz,
O rază îmi mângâie, timid al meu obraz.
N-aştept nimic anume, vreun dar împărătesc
Emoţii, sentimente, acum mă copleşesc,
Să fie iarăşi vară e tot ce îmi doresc.
Că una este vara, cu al ei soare cald
Udată-n sentimente şi-n amintiri cu drag.

poezie de Mariana Simionescu (7 octombrie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldura iernii

E rece, e frig, e frumos,
E iarnă cum trebui' să fie:
Afară, un alb mătăsos,
În case, la cald, bucurie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul cântecelor ploii

Cântecele ploii încă mai răsună
în adânc de pietre ce s-au risipit
peste lutul aspru dintr-o văgăună
care nu cunoaşte zori sau asfinţit.

Slabele ecouri, ca de liturghie,
poartă-n ele nume-n timpul de apoi,
care le promite, întru veşnicie,
limpezimea rece-a apelor din ploi.

Viaţa le priveşte, îmbrăcată-n verde,
urcă pe o stâncă, trece prin eter,
uită răsăritul şi-n amurg se pierde,
fără să-şi regrete timpul efemer.

Din adânc de pietre, într-o văgăună,
cântecele ploii încă mai răsună.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân de-atâta lună

Am scris în tinereţea mea nebună,
Ceva ce se întâmplă-abia acum,
Că voi ieşi pe cel din urmă drum,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Era făcut din calcar şi furtună
Oraşu-n care am visat să fug,
Purtând în păr cenuşa mea de rug,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Vai, podurile peste râu răsună,
De-atâta alb halucinant din cer,
Şi simt că mă topesc în ierbi şi pier,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Şi noaptea mea cu moartea mă cunună,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul primăverii

Un buchet de liliac
A adus mama în casă.
Şi eu îl admir cu drag,
Parfumul lui aşa frumos miroase.

E parfumul primăverii,
Care mi-aduce aminte
Că se apropie sărbătoarea Învierii
Şi soarele e tot mai fierbinte.

Inima îmi bate tot mai tare.
Sufletul îmi este plin de bucurie,
Când admir această floare,
Parfumul ei mă îmbie să scriu o nouă poezie.

poezie de Vladimir Potlog (21 aprilie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Toamnă cu miros a glie
Reavănă, mustind bogat,
Aşa frig, oare, să-ţi fie
De sub frunze te-ai băgat?

Căci pădurea-nflăcărată
Care se scălda-n lumină,
Acum zace-nsăngerată
Putrezind pe jos, în tină.

Doar să-ţi fie ţie cald
Frunzele le-ai ruginit.
Fac specacol şi-apoi cad,
Pomii toţi i-ai desfrunzit.

Ah! Ai pustiit pădurea,
Păsările nu mai cântă,
Se aude doar securea
În vreun pom când se avântă!

Nu era mai bine, oare,
Zic şi eu, ca simplu om,
Să te fi-ncălzit la soare
Nu sub frunzele din pom?

poezie de Florentina Mitrică (17 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploi

Ploi de toamnă lungi şi grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi şi pe vale...

Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Şi gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...

Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri şi şoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale târzii

Ai înflorit din nou, la ceas târziu,
când frunzele copacilor sunt duse
în zările tărâmului neviu
al celor ce, de vremuri, sunt răpuse.

Sub razele de toamnă, străluceşti,
te bucuri de căldura trecătoare
atât cât e. Îţi place s-o primeşti
cu zâmbetul petalelor spre Soare.

Deschid fereastra larg şi te privesc
rugându-mă de vânturi îngheţate
să ocolească florile ce cresc
atunci când altele-s apuse, toate.

Ţi-aş da căldura verii de-aş putea,
o clipă cât o viaţă-a unei flori;
nu cer mai mult, doar timp cât aş visa
că-i primăvara vechilor fiori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-doamnă

Toamnă-doamnă, nimb de ploaie
Şi de vânt ni se arată,
Cu secundele greoaie
Şi gutuie-mparfumată.
Pus-ai colier de frunze
Şi-n condurii de tăcere,
Treci înspăimântându-mi, toamnă,
Liniştea ferestrei mele.
Ai furat sobor de frunze
Şi alai de spice, maci,
Iar acum pătrunnzi în suflet,
Scormoneşti... şi plângi... şi taci.
Oh, de teamă de furtună
Şi de iarna ce-o veni,
Te-ai ascuns în mine, toamnă
Şi în versuri sidefii.
Nu mai am acum nici verbe...
Toate, toamnă mi le-ai luat.
Ai venit cu frig şi ploaie
Şi pustie m-ai lăsat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!