Melos

Vibraţiile inimii dând glas
miracolului vieţii
-purificator;
între epos şi melos –
acesta să fie adevăratul e -c -o -u
al muzicii sferelor?

Experimentând fiorul
clipei de circumstanţă,
inima mea nu ştie să numere
necunoscutul fiinţei pus în balanţă
de oceanul sonor al cuvintelor –
ca un ecou plin de speranţă,
sublimând imaginare lumi
de cântec şi dor
într-un registru ludic
nepieritor.

Să fie acestea
neştiutul ecou
al muzicii sferelor?

Iar
vioara poemului cântă,
înnemurind
strălucirea Sfântului Graal;
nimic nu-l poate opri
să răzbată-n urechi –
sunetul fiinţei eterne,
sublimat în cristal.

Prin
înaltul cuvintelor,
melosul aştrilor
dând glas tainelor s f i n t e –
aduse la ţărm în dar omenirii
de afluenţii versatili
ai gândirii.

Ascultând
universul de sunet
ascuns într-un ram de coral,
pe corzile luminii
tainic şopteşte poemul iubirii,
a t e m p o r a l –
născătorul de veşnic
mereu actual.
Să fie acesta adevăratul ecou
al declicului cosmic inaugural?

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în do major

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou
chemări îngemănate de îngeri în cor
vestesc vesel sosirea anului nou.

alerg după vise în albastru decor
să surprind stele în magic tablou
cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

cântec pentru inimi în sol minor
îl scriu pentru lume ca un cadou
sunt precum ploaia strânsă în nor
patimă albastră scursă din stilou.

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul Big Bang

Nedesluşit cu patos cântă
În ritmuri care dau fiori,
Cântec ce ne înspăimântă
De multe ori, de multe ori

Cu glas sonor de trubadur
Printre inflexiuni feroce,
Înverşunat prelung şi dur
Transmite emoţii prin voce

Din sunete ce se-ntretaie
Ţâşnesc fascicule de foc
Ca flăcările din văpaie,
Reverberând din loc în loc

Când serile se iau la trântă
Cu un proiect necunoscut,
Vuietul lui tot mai cântă
Într-un registru grav, acut.

În veci răsună glasul lui
Prin universul vast, himeric
Clocotitor în ritm haihui,
Răsunător, strident, isteric

Surâde veşnic şi suspină,
Revarsă zâmbet peste ere
În straie dalbe de lumină
Trece de timp şi bariere.

Acel ecou de la big bang
Un puls al inimi celeste,
Persistă ca un bumerang
Misterios, ascuns vuieşte.

poezie de David Boia (20 iunie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambroise: Între lumi, nu există memorie. Nici ecou nu este. Dacă ar fi existat ecou, cuvintele mele s-ar fi reverberat şi eu mi le-aş fi amintit, auzindu-le. Nu există memoria spaţiului şi nici sunetul nu are memorie. Nimic nu are memorie, nimic nu se repetă. Nici timpul nu se repetă, altfel, ar însemna să treacă. Între lumi, timpul este veşnic, pentru că nu are memorie şi, atunci, el uită să treacă.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În magia muzicii

adorm în cântec mă trezesc în cântec
greieri la fereastră fac o serenadă
muzica îmi dă putere bezne să spintec
sufletul meu vrea doar lumini să vadă.

magia muzicii mă face fericită
intru în contemplare cu Lara Fabian
melodia dragostei de inimă e auzită
de la ecuator pe fiece meridian.

există un cântec pentru orice moment
căci lumea muzicii e tot mai minunată
pământul întreg este plin de talent
în sunetul muzicii tristeţea-i terminată.

locuiesc în cântec în solar ambient
în lumina muzicii lumea e rafinată.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Gaga

Apariţia-i de-un stil nemaivăzut,
E peste aşteptări şi peste modă.
Fineţea-i mixul într-un necrezut;
Efort, imens talent... Din cântec face odă!

Din Stephanie, în idol îşi ia nume
În magistrală alegere de rock;
Titanii Queen cu şlagăr de renume
Sublimii muzicii moderne de artă-şoc.

Italianca nord americancă
- E prelungirea-n timp de la Madona
Simbol de secol pop, o emigrantă -
E noua muză a muzicii, e "Nuova Donna".

Divă-i deja, e-o muză a omenirii
Cu corpul impecabil ce n-ascunde...
Şi-l etalează, dând ascunşi fiori gândirii...
În amestec de vocal cu stil, lume-o pătrunde.

În apariţii este-o siderală;
Din "Poker face", la "Bad romance", e în top.
Prin "Telephone", cu "Alejandro" ne înfioară
Şi "Nuova Prima Donna"... îi este scop!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, lume de catifea

mi s-a lipit de gene
visul acesta nebun
în care nici o corabie
nu cutează să se hazardeze

iarna cuvintelor ameninţă
lumi paralele
printr-un cer nevăzut
în pânza reveriilor argintii
flagelul iubirii doarme
înghesuit într-o clipă supremă

mi s-a lipit de gene lumea
ca un fulg ludic
trup de sidef albastru
într-un poem de lacrimi şi soare

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă atingi cu arcul o coardă întinsă în aer liber, ea dă un ton, însă vibraţiile i se pierd fără rezistenţă şi nu se poate aduce la valoarea muzicală. Pune-i o rezonanţă dedesubt, şi cu tonul prins şi reflectat se naşte instrumentul artistic. Tot aşa este inteligenţa omenească, al cărei rezervor de memorie dă un ecou şi o legătură ideilor singuratice ce i se deşteaptă prin lumea dinafară, pe când animalul trăieşte totdeauna sub impresiuni izolate, de regulă mulţumit şi plin de momentul actual. Acel ecou al inteligenţei omului este izvorul fericirii şi nefericirii sale, şi de aici se vede valoarea impresiilor şi reflecţiunilor omeneşti. Toate sunt numai stafiile creierilor, rezonanţa fugitivă a violinei, şoptirea misterioasă în scoica de mare.

citat celebru din Titu Maiorescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul este o viziune "atemporală" a fiinţei şi instrumentul apropierii de absolut; Poezia - un raport cosmic între doi poli: Universul şi Omul.

Geo Libbrecht în Antologie de poezie belgiană (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi menţii inima fără riduri, să fii plin de speranţă, amabil, vesel, supus. Acesta este adevăratul triumf asupra bătrâneţii.

citat clasic din Amos Bronson Alcott
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou reîntors în viori

În mreaja ochilor tăi
M-am pierdut deseori
Ca un ecou, rătăcitor printre văi,
Dar reîntors în viori.

Pe corzile sufletului tău
M-am regăsit sensibil arcuş
O simfonie plăcută răzbate prin hău,
Cândva înţesat cu spiriduşi.

Nu mai ascunde, iubito, dragostea-n tine
Întocmai cum pădurea jivinele
De ochiul ce poate răpune
Şi dragostea ta şi căprioarele.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din vis

Parfumul rozelor ca semn
Te-am căutat neobosit
Un glas sună ca un îndemn
Credeam că te-am zărit

Nimic nu mă poate opri
În alte lumi am să păşesc
Trec prin furtună prin vijelii
Mă las învins şi te gândesc

Puterea gândului te- aduce
În lumea mea din vis
Parfumul tău suav şi dulce
Doar şti ce ne-am promis

Când totul pare un infinit
Fără sfârşit de dureros
Ne vom unii în asfinţit
În vârful munţilor Athos

Răsună gândul în pustiu
Glasul se repetă în ecou
Sufletul îmi este viu
Gândul ne uneşte din nou

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat de retina oarbă

Vinovat bântui retina copilăriei,
Am spălat văzduhul cu ploile suferinţei,
Am rotunjit urmele durerii cu palmele mamei,
Am învăţat necunoscutul cu sângele fiinţei.

Drumului pus între două puncte
Aflate în candela spaţiului tridimensional
Am adus ecou chemarea Domnului
Din trinitrotoluenul încercat de-al omenirii val.

În neliniştea mută ce poartă coroana
Luminii în zborul păsărilor otrăvitoare
Hălcile orânduirilor descompusei dreptăţi
Urcă sfera nelegiuirilor în ceruri fără soare.

La întâmpinarea paşnică a pădurilor de cruci
Contribuie încă hienele cu dinţii ştirbiţi
În cuiele bătute în sufletul neamului meu
Vinovat că au retina oarbă preacuvioşii sfinţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzicianul îţi poate cânta despre ritmul aflat în întreg universul, dar nu îţi poate da urechea care reţine ritmul şi nici vocea a cărui ecou se face acesta.

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CLOPOT

Se-aude-n depărtare
Un clopot plin de viaţă
Chemarea şi-o înalţă
Ecou după ecou,

El, cheamă în utrenii
La slujba cu lumină,
Sunt îngerii solii
Când soarele se-nchină,

Şi dacă peste zi
Te-ai depărtat de tine
La vremea înserării-n vecernie auzi
Un clopot ce şopteşte:,, Întoarce-te la mine!"
Şi gândul bun revine, pe El l-ai regăsit,

La vreme de răstrişte
Un clopot priveghează,
Şi-un clopot povesteşte
Când soarele-i apus,

În piept fără ecou, un clopot ne petrece
Ca toţi să se închine, cu rugă pentru-n suflet
Să-ntindă Domnul mâna

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou abstract

Există un ecou invizibil
între noi şi pământ,
între noi şi cer,
între noi şi noi.
În fiecare zi descoperim plăceri
dar nu toate ne sunt mângâieri
unele din ele au un trecut
prevestitor de rău şi bine
aşa ca-n ziua cea de ieri,
când priveam viaţa
cu mii de încheieri.

Dar viaţa nu s-a terminat,
din nou aştepţi ceva
ca un ecou abstract
nespus, frumos, neîntinat,
ştrengar, imaginar şi numai bun
de-mpachetat cadou şi dat
unui tablou bizar,
ecou de-argint - erou visat
artist ce colorat şi-naripat
s-a întrupat din sentimente spre înalt,
domnesc, ceresc şi omenesc
cu aripi care cresc, descresc
pentru cei ce cred,
se închină, sau doar iubesc!

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de romanţă

Într-un târziu s-au întâlnit
Pe-aceeaşi bancă-n Cişmigiu –
Şi toamna parcă le-a şoptit:
Nu-i niciodată prea târziu…

epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

moment de bine - 4

duhul frunzelor plecând încotro
traiectorii, prefacerea culorilor, frânturi
de voci: oameni, păsări, animale,
nerăbdarea vântului, poala lui amplă
gustul astfel al stropului de ploaie, lumina
strânsă
dar mai mult parfumurile în amestec nou
îmi încarcă momentul acesta de bine plin
revărsând ca într-o clepsidră care
nimeni nu o va întoarce, capătul ei fiind
străbătând germinaţii promise
în ierni probabile, apoi în alte anotimpuri

am şi mai mult senzaţia că sunt
în toate acestea
că nu mă veţi mai găsi niciodată
cel de acum

nu sunt pereche precum pantofii, nu am replică
precum un ecou la ecou – ori cutremur
am doar momentul acesta, cuibărit în el
vi-l dăruiesc vouă, dezbrăcaţi literele, sunt acolo
ca un «ă», ca un «o» sau «t»
«m», «u» şi «n», împreună cu duhul lor
mi-e bine
cardinal, sferic
bob…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Padurea cuvintelor

Pădurea cuvintelor
mă cheamă...
cu glas de strigoi,
cu glas de himeră.
De intru în ea tematoare,
îndata mă prinde
în jocul de iele...
nu mai am scăpare!
De aceea
curaj imi gasesc
cuvânt-licurici
in beznă să prind,
cărarea cea bună
să îmi lumineze,
în ziuă să ies...
stăpână pe mine
şi peste cuvinte!

poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un cerc mutilat strigătul nu mai are ecou

o bază fragilă
ca o muşcătură bizară
un nume străin
acum ar vrea
oh!
cât ar vrea
pe drumul de sare
să ne strângem
dar e târziu
e noapte
o noapte cu dinţi metalici
şi simte că în mine nu mai are loc
să-i fie de negru
cum i-am fost mereu
să ridice palma la amintiri
că într-un cerc mutilat
nici strigătul nu mai are ecou
e un pământ sterp
nefiinţă peste nefiinţă
aici nu se zideşte nimic
să-i fie de negru
cum i-am fost mereu
târâtă înainte şi înapoi
ca o haină zdrenţuită
lăsată în bătaia vântului
iar la apus
să mă caute în pieptul său
şi să-i fie de mine
până la sfârşitul zilelor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

confortul cuvintelor
tăceri nedespicate de suflet
ecou însămânţat golul
din puf,
respiraţii transparente
doar în lumina rece
de fapt nu spun nimic
despre umbre

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!