Vinovat de retina oarbă

Vinovat bântui retina copilăriei,
Am spălat văzduhul cu ploile suferinţei,
Am rotunjit urmele durerii cu palmele mamei,
Am învăţat necunoscutul cu sângele fiinţei.

Drumului pus între două puncte
Aflate în candela spaţiului tridimensional
Am adus ecou chemarea Domnului
Din trinitrotoluenul încercat de-al omenirii val.

În neliniştea mută ce poartă coroana
Luminii în zborul păsărilor otrăvitoare
Hălcile orânduirilor descompusei dreptăţi
Urcă sfera nelegiuirilor în ceruri fără soare.

La întâmpinarea paşnică a pădurilor de cruci
Contribuie încă hienele cu dinţii ştirbiţi
În cuiele bătute în sufletul neamului meu
Vinovat că au retina oarbă preacuvioşii sfinţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele visului

Sângele meu doarme în vertebrele visurilor tale,
Cuiele Coloanei Infinite privesc din palmele învierilor,
Izvorul Tămăduirii adună la Cina de Taină culorile
Pentru clipa supusă dumnezeirii şi încercărilor.

Bem o cafea cu ochii cât zaţul de soare în hubloul din noi,
Aburul tăcerii, ceaşca totemurilor se sparge-n curcubeu,
Răsună orizontul în trecerea din vertebră în vertebră
Prin zborul îngerilor ce au spaţiul timpului, sângelui meu.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea cu rod de noroc

Când poftele biciuiesc
Mierea fericirii totale
Creuzetul iubirii perfecte
Aduce semnele banale.

Sărutul străluceşte în timp,
Sufletele-n spaţiu-s muribunde,
Pe retina imaginii şansa
Izbăveşte urmele crude.

Nici mai devreme sau mai târziu
Iubirea poartă vertebre de foc,
Pe creanga voluptăţii umane
Creşte floare cu rod de noroc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheile Altarului

Ochii vopsesc Piatra Altarului
Cu lacrimi de aştri.
Sângele neamului meu
Între hotare se zbate,
Cheile Altarului zumzăie legate
De gâtul lui Dumnezeu.

Desăvârşim istoria
În vatra cu pâine din Piatră,
Munţii se-nchid în rugăciuni,
Sângele neamului în mine înoată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele iubirii cu mii de rădăcini

Iubirea mea, credinţa, prinde rădăcini
Între două mere râvnite de vecini,
Urcă peste dealuri, curge în furtuni,
O sorb cu plăcere din adânci fântâni.

Urme lungi de umbre se-ntind către apus,
În braţe infinitul ne poartă spre Iisus,
Netezim răspunsul şi aşteptarea noastră
Că-ntr-o zi vom trece în viaţa cea albastră.

Până atuncea punem spice la cingători,
Copii-i înălţăm spre soare deseori
Şi visăm la mărul râvnit şi de vecini
Prin sângele iubirii cu mii de rădăcini!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu...

Tu eşti zâmbetul luminii,
Floarea răsărită-n drum,
Tu eşti orizontul care
Sângeră-n urme de fum.

Tu eşti cerul şi candoarea
Semnului ce-mi dă iertare
În neliniştea ce urcă
Zborul către Carul Mare.

Tu eşti marea ce mă poartă
Pe-nalte valurile de vis,
Tu-mi eşti strigătul vieţii
La intrarea-n paradis.

Şi-mi mai eşti soră şi mamă,
Şi iubită şi bunică,
Tu eşti floarea roditoare
Într-un bobocel de fiică.

Te iubesc zâmbet lumină,
Floare roşie de mac;
Vă iubesc şi îmi plec fruntea
Ca un şoim, pe-un steag de dac!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela atârnată

Între palmele gerului
Înfloresc trandafirii obrajilor,
Vorbele devin ţurţurii iadului
În care viaţa se ascunde.

Mă vezi?
Nu mă vezi?
Palmele gerului lovesc
Şi merg mai departe
Îndulcind răzvrătirea
Sufletelor învinse
De-o candelă
Atârnată de lacrimi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoaşte-te vinovat, iar toate încurcăturile se vor limpezi imediat. E mereu uşor să te recunoşti vinovat în faţa lui Dumnezeu, în faţa celei mai bune părţi din tine. Iar pe oameni lasă-i să creadă că eşti vinovat în faţa lor. Dar eu, de caut, de bună seamă sunt vinovat faţă de ei.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruciuliţe

Fiecare viaţă este fir
Însăilat în cruciuliţe
Pe giulgiul omenirii.

Firul meu poartă
Sângele stelelor
În oceanul universului
Unde Dumnezeu
Îşi finisează poezia!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melos

Vibraţiile inimii dând glas
miracolului vieţii
-purificator;
între epos şi melos –
acesta să fie adevăratul e -c -o -u
al muzicii sferelor?

Experimentând fiorul
clipei de circumstanţă,
inima mea nu ştie să numere
necunoscutul fiinţei pus în balanţă
de oceanul sonor al cuvintelor –
ca un ecou plin de speranţă,
sublimând imaginare lumi
de cântec şi dor
într-un registru ludic
nepieritor.

Să fie acestea
neştiutul ecou
al muzicii sferelor?

Iar
vioara poemului cântă,
înnemurind
strălucirea Sfântului Graal;
nimic nu-l poate opri
să răzbată-n urechi –
sunetul fiinţei eterne,
sublimat în cristal.

Prin
înaltul cuvintelor,
melosul aştrilor
dând glas tainelor s f i n t e –
aduse la ţărm în dar omenirii
de afluenţii versatili
ai gândirii.

Ascultând
universul de sunet
ascuns într-un ram de coral,
pe corzile luminii
tainic şopteşte poemul iubirii,
a t e m p o r a l –
născătorul de veşnic
mereu actual.
Să fie acesta adevăratul ecou
al declicului cosmic inaugural?

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat

S-a întâlnit -în cale cu destinul
Ce prin hazard, eşec l-a desemnat-
O victimă, la alţii; trist-festinul...
Se înfrunptând din el, cel vinovat.

Fără putinţa răului, din gene
Pururi timid, ades neacceptat,
Singur ţinut răspunzător de drame, fără scene;
E veşnicul cu degetu-arătat, drept vinovat.

Rămas fără de casă şi soţie
Nenorocitul, paria, un ratat
Sălăşuind tenebre, nici nu ştie
Că chiar nefiind povară, e vinovat.

E fericitul ce are şi-un copil
-Odor crescut, ce-n multe şcoli a dat-
Plecat demult... E-n robă de edil
Cu vilă scumpă... fără loc, de vinovat.

În greutăţi, curajul şi-a pierdut
Să ceară drept de-o pensie, la Stat
Şi viaţa tot muncind şi-a petrecut,
La sonde, hămălind, eternul vinovat.

Avea o boare de avut de-o viaţă
-Până-ntr-o zi când totul i-au furat
Şi-i ştie, i-au spus mulţi, ce-au fost de faţă-
Dar judecata a hotărât, că-i vinovat.

Târâş îşi duce sufletul, cu greu;
Nu plânge, e cu soarta resemnat
Printre injurii... Închină rugi la Dumnezeu...
L-a părăsit şi el, pe-al lumii vinovat?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai adus aminte

Mi-ai adus aminte
de mine,
de gandul meu,
de zborul meu.
Mi-ai adus aminte
de ploile din visul
de azi-noapte,
ploile acelea albastre,
furate din poveste,
ploile acelea nebune,
prelungi...
tarzii, de toamna.
Mi-ai adus aminte
de sperantele pe care
le-am ascuns
intr-o aripa de unicorn.
Mi-ai adus aminte
de paduri aruncate
in bezna,
trezite
de vuiet de vant.
Mi-ai adus aminte
de viata.

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela de toamna

patru ani am călărit alături de sfinţi decapitaţi între un oraş sfânt şi o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârşit,
minutele ţi-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta aşteptare.
şacalii deşertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
şi am mers mai departe.

am şchiopătat doar în faţa focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credinţa cu cravaşe de lumină şi cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii şi mi-a deschis braţele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Bucureşti şi Heraklion

Dumnezeu a pus îngerii
Să asfalteze cu aripi zborul.
Cum Lui nu-i plac peticele de pe A2,
N-a vrut să iasă din ţâţâni
Planul înclinat al stelelor
Şi nici soarele să lăcrimeze
Peste crucea sorţii.
Numai la noi lucrurile iau forma dosului politic
Prin toţi nepricepuţii puşi în funcţii de zei.
Apropo, în Creta zeii s-au adăpostit în muzee,
Urmele lor pe orice străduţă
Sunt amprentate în asfaltul
Conştiinţei de neam,
Cum pot să gândesc piatra mai roditoare
Decât cernozomul câmpiilor noastre
Purtat pe cocoaşa cămilelor
Adjudecate în petrodolari?
Mai ciupeşte câte un neavenit
Din mărul spovedaniei.
Dumnezeu n-a făcut DNA de formă,
L-a făcut zbor liniar între două conştiinţe
La care se mai pot prinde
Cătuşele părerii de rău.
Zborul între Bucureşti şi insula Creta,
Nu-i decât o constatare
Că sub ochii Domnului
Unii mai pot petici si cerul...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este şi naivă şi profundă, este şi sinceră şi frumoasă, este şi tânără şi nefericită. E convinsă, până în străfundurile fiinţei ei, că un om care pierde e un om vinovat, care nu respectă regulile jocului. Jocul învăţat de ea încă din copilărie este jocul onoarei, jocul de-a dragostea, fără periclitarea fecioriei. Dar ea nu l-a respectat... Şi a pierdut...

Ana Vida în La limita normalului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NESĂBUITA-MI STEA

(dedic acest poem vorbelor lui Marin Sorescu:
"E-atâta drum degeaba între stele".)

Stelele cad şi ziua, de-i soare sau de-i nor
Şi ochiul meu îndură indiferenţa lor;
La fel de nevăzută mi-e noua ta orbită,
Stea cu lumină mută şi cale ocolită
Ce-mi văduveşti retina de trecerea-ţi grăbită.

Mai liberă ca stelele te crezi,
Păşind alături, sinusoidal,
Făcându-te că ochii nu mi-i vezi,
Purtând pe suflet ochelari de cal
Şi necrezând în tot ceea ce crezi
Îţi trece timpul rătăcind banal.

poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii vinovat

Fii vinovat de iubire, creşte-mi vise în piele, sădeşte-mi flori pe sâni şi apoi cu soarele-ţi arzând înfloreşte-mi speranţa...
Fii vinovat de râsul meu din zori de zi, şi aşază-mi sărut pe mâini, pe pleoape, am atâta nevoie să te văd...
Fii vinovat de răspunsuri date întrebărilor puse şi punctează-mi destinul...
Trăim şi murim zi de zi cu fiecare iubire, floare, speranţă, râs, sărut, întrebare şi răspuns...

poezie de Narci Anca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt clona umbrei mele

cât de departe-i palatul vieţilor anonime
Omul, metamorfoza fără de-nţeles
între două lumi sinonime

am învăţat să mor mai frumos
dragostea persistă în tăcere
transmite reverberaţii
de durere

coşmarul tinereţii
îmbătrânirea lentă
ceea ce nu mă ucide
mă face sclav al durerii

sunt clona umbrei mele
ne-mbrăţişăm în jocuri de cuvinte simple
ne-ascundem în jocuri de lumini
şi de imagini succesive

şi cui i-ar păsa de umbra întemniţată de un soare hain
fără de tine razele sunt muguri de zăpadă ce-mi zgârie retina
faţa de pernă încă mai păstrează la colţ un zâmbet
şi acostez la ţărmul viselor

nu există lege în ceea ce priveşte direcţia timpului
nu există lege în ceea ce priveşte amorul
suntem născuţi din aceeaşi ţărână
praf aruncat în ochii existenţei

lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori
te pierd printre ecouri rupte de cadenţă
diforme gânduri exorcizând
tăcerea

suntem suflete pierdute
ca florile-n oceane
de furtuni

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde zbori cu sufletul eşti tot...

Unde zbori cu sufletul eşti tot:
Pământ şi cer, şi apă dar şi foc,
Eşti om înălţător şi roditor
Încercat de marele noroc.

Dau târcoale sufletului pur,
Zbor sub curcubeie disipate,
În iubiri mă scutur peste umbre,
În parfumul femeii încercate.

Tu priveşte zborul, lasă umbra,
Simte-mă din fapte şi cuvânt,
Păcat de viaţa care ni-e dată
S-o neglijăm cu totul pe pământ.

Zborul tău în alte sensuri
Nu va prinde visul aripii de top,
Viaţa va rămâne fără sens
Sub cerul crud şi veşted, şi miop!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăceri de vis

Două aripi au prins inima ta
În florilegiul plăcerilor de vis,
Ai încercat profund, cu mine,
Să zburăm sub cer deschis.

Planăm aşa spre munţi şi văi,
Peste mări cu valuri înspumate,
În zborul larg tu eşti, erai,
Raiul profund cu stele coapte.

Gustam cu ochii fluturând
Clipa ce-aduce viitorul,
Tu mă hrăneşti cu noul vis,
Sub aripi eu îţi zidesc zborul.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotbalist singur şi trist

Piciorul meu e vinovat,
Iubirea când m-a căutat,
Ce vă gândiţi că am făcut
S-o-ndepărtez? I-am tras un şut!

Piciorul meu e vinovat,
Din primul şut a şi marcat;
Sufletul meu, ţipând că-i gol,
Două iubiri i-au dat ocol...

Şi când la două porţi a tras
Piciorul, singur am rămas;
Nici urmă nu-i de marcator
Şi nici de dragoste picior.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!