Bună dimineața, lume de catifea
mi s-a lipit de gene
visul acesta nebun
în care nici o corabie
nu cutează să se hazardeze
iarna cuvintelor amenință
lumi paralele
printr-un cer nevăzut
în pânza reveriilor argintii
flagelul iubirii doarme
înghesuit într-o clipă supremă
mi s-a lipit de gene lumea
ca un fulg ludic
trup de sidef albastru
într-un poem de lacrimi și soare
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre somn
- poezii despre reverie
- poezii despre poezie
- poezii despre nebunie
- poezii despre marină
- poezii despre iubire
- poezii despre iarnă
- poezii despre dimineață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Colind de femeie
Ți-ai lipit nasul
de geamul sufletului meu,
Simt sub buzele-ți deschise
vlaga primei ninsori.
Mă-mbrățișezi pe întuneric,
ca într-o rugă-ncepută cândva.
Zeii zăpezilor tac și ascultă.
Crivățul tăcerilor,
luate prin surprindere,
aduce a iarnă pe dezgolite.
Mâinile tale-n, colinde, pe sâni,
cer parfum și cașmir
de femeie.
Iolanda Șerban
citat din Iolanda Șerban
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre Crăciun
- citate despre întuneric
- citate despre zăpadă
- citate despre tăcere
- citate despre sâni
- citate despre suflet
- citate despre ninsoare
- citate despre nas
- citate despre mâini
Carpe Diem
Ai ochi senini, mărgăritare-n gene,
Surâsul tău, al toamnei vânt de dor,
Suave aurii, steluțe înflorite strălucesc în rouă,
Valuri parfumate, unde dulci mistere mor.
Fericite gânduri, vise alinate,
Fără priviri rătăcitoare suspinând de-o sărutare,
Lipit la pieptul tău, dogoritoare raze mă-nconjoară,
Cu vraja ta desmierdătoare.
Și m-aș juca prin părul tău,
Ca printr-un lan de lăcrimioare,
Undă lină delicată, o atingere catifelată,
Mă-nfioară pe la mâini.
O clipă de iubire să-ți răpesc,
O clipă doar, ca emoția unui gând,
Căci uită-te în jurul tău și vei găsi,
Ochi ce nu te vor ucide niciodată.
poezie de Dan Coblis
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre gânduri, poezii despre vânt, poezii despre toamnă, poezii despre sărut, poezii despre rouă, poezii despre păr, poezii despre mâini sau poezii despre jocuri

Mă refac în vers
Mă rup din mine, bucată cu bucată,
La fel cum lemnul, țăndări e sub daltă.
Și nu regret deloc, cât mă refac în vers,
Nimic nu-i mai frumos decât acest demers.
Deși mă strânge ridul, pielea nu îmi plânge:
Un mire și-o mireasă mi se răsfață-n sânge!
Astfel mă simt un ghem ce se destramă-n iarbă,
Văzându-mi tinerețea cum încă vrea să fiarbă.
În streașină de stele mi se oprește gândul,
Iar șoaptele-ți trimise tot prelungește rândul...
Cămașa mea de noapte mi s-a lipit de trup
Și încep să tremur ca foamea într-un lup.
Tu mi-ai promis că vii în visul care cântă
Privighetori frumoase, alese pentru nuntă...
Dar sufletul din mine a decupat din ape
Inelul lunii ce ți l-am lipit de pleoape.
Acesta este semnul că unde ne vom duce
Vom fi inseparabili, cum brațele din cruce...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre nuntă, poezii despre frumusețe, poezii despre versuri, poezii despre trup și suflet, poezii despre tinerețe, poezii despre timp, poezii despre sânge sau poezii despre suflet
Colind de femeie
Ți-ai lipit nasul
de geamul sufletului meu,
Simt sub buzele-ți deschise
vlaga primei ninsori.
Mă-mbrățișezi pe întuneric,
ca într-o rugă-ncepută cândva.
Zeii zăpezilor tac și ascultă.
Crivățul tăcerilor,
luate prin surprindere,
aduce a iarnă pe dezgolite.
Mâinile tale-n, colinde, pe sâni,
cer parfum și cașmir
de femeie.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Crăciun, poezii despre întuneric, poezii despre zăpadă, poezii despre tăcere, poezii despre sâni, poezii despre ninsoare sau poezii despre nas

Din soare mai am o petală
și un rest de frunză din toate toamnele
oricum nu-mi iese niciodată pasența cu margareta
iar toate minunile durează o clipă
oricâte lacrimi aș transforma în perle
nimeni nu cumpără durere de la poeți
nici lumi ideale
lagune sau enclave de veșnicie nici atât
mai bine învățam să țes pânza
ca penelopa poate sau ca o tarantulă
să fie destulă cât să-ncapă lumea
și de sărbătoare
și de-nmormântare
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre perle, poezii despre idealuri, poezii despre frunze, poezii despre durere, poezii despre Soare sau poezii despre Penelopa

În palma ta, într-un poem de jale...
M-așez în palma ta să-mi caut drumul
Spre primăvara care întârzie,
Pe linia iubirii stă nebunul
În brațe c-un buchet de iasomie.
Într-un hățiș de riduri stă norocul,
Un caprifoi cu patru foi mă strigă,
Că i-a venit prea timpuriu sorocul
Și lacrima neșansei mă irigă.
În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele
În nicio stea și nici în palma lunii.
M-așez în palma ta s-aud cum viața,
Mă cheamă să-i deschid ferestre-albastre,
Când de sub gene-mi cântă dimineața
Într-un poem cu versurile noastre.
Îți scriu, iubite,-n fiecare seară,
Să nu mă uite noaptea printre stele,
Cu picături din lacrima amară
Proptită de eșecul vieții mele.
Și de-o găsești pe-o linie-anonimă,
Adun-o în căușul palmei tale!
Pe linia iubirii, într-o rimă,
Să-i faci alcov într-un poem de jale!
Un fluture cu aripile frânte,
Într-un extaz de-o clipă efemeră,
De vine moartea să ne înspăimânte,
Să ne nuntim pe-a vieții emisferă.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre spaimă, poezii despre seară sau poezii despre primăvară

Cântecul privirilor
O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniștea cu stele
ce se-aprind o clipă și apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene
Neștiute păsări au plecat spre Sud
răzimând vazduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neștiute păsări au plecat spre Sud
și-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre stele, poezii despre păsări, poezii despre muzică sau poezii despre aripi
Melos
Vibrațiile inimii dând glas
miracolului vieții
-purificator;
între epos și melos
acesta să fie adevăratul e -c -o -u
al muzicii sferelor?
Experimentând fiorul
clipei de circumstanță,
inima mea nu știe să numere
necunoscutul ființei pus în balanță
de oceanul sonor al cuvintelor
ca un ecou plin de speranță,
sublimând imaginare lumi
de cântec și dor
într-un registru ludic
nepieritor.
Să fie acestea
neștiutul ecou
al muzicii sferelor?
Iar
vioara poemului cântă,
înnemurind
strălucirea Sfântului Graal;
nimic nu-l poate opri
să răzbată-n urechi
sunetul ființei eterne,
sublimat în cristal.
Prin
înaltul cuvintelor,
melosul aștrilor
dând glas tainelor s f i n t e
aduse la țărm în dar omenirii
de afluenții versatili
ai gândirii.
Ascultând
universul de sunet
ascuns într-un ram de coral,
pe corzile luminii
tainic șoptește poemul iubirii,
a t e m p o r a l
născătorul de veșnic
mereu actual.
Să fie acesta adevăratul ecou
al declicului cosmic inaugural?
poezie de Dumitru Găleșanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre inimă, poezii despre vioară, poezii despre urechi, poezii despre ocean sau poezii despre numere
Lumi paralele
Trăim în lumi
Paralele
Eu într-o livadă
De cruci
Tu pe o câmpie
Cu stele.
poezie de Garofița Banu-Trestie
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce

Salt peste timp
E iar românul oropsit,
Căci iar sunt vremurile grele,
Dar nu-i "pământului lipit",
Azi e lipit... prin cafenele...
epigramă de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre timp, epigrame despre cafea sau epigrame despre România
Toate organismele vii au materialul genetic alcătuit din gene similare. Numai că în timp ce unele virusuri au numai 4-5 gene, mamiferele, de pildă, posedă în nucleul celular câteva zeci de mii de gene.
Petre Raicu în Genetica și evoluția viețuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre telefonul mobil, citate despre mamifere sau citate despre genetică
Răstignire
Azi mi-aș dori să fug departe,
Cât mai departe de voi, care
Duceți pe limbă piper, sare
Ca să loviți cu mult mai tare...
Dar trupul meu, lipit de cruce,
Nu vrea nicicum să se urnească!
Îi pare moartea mult mai dulce
Decât o viață pământească.
La ce e bun sărutul Lunii,
Cel întinat și mincinos?
Eu stau lipit de crucea lumii
Și nu mai pot privi în jos.
Din inima străpunsă îmi curge
Pârâul vieții, cald și lin.
Rămân aici, lipit de cruce
Cu ochii către cer; amin!
poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre moarte, poezii despre minciună sau poezii despre dorințe

Iarna...
Soarele și-ascute dinții, sub tălpi scârțâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează și împodobește geamuri,
Cu steluțe de cleștar se inundă iar livada,
Pomii-n somn își țes inele tremurând ușor din ramuri...
Țurțurii par gene lungi care-atârnă pe la streșini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esența de rășini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnișoare...
Fumul pe acoperișuri se învăluie, se zbate,
Semn că viața dăinuiește și în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...
S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Și din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colții și-i arată!...
Satul se cufundă-n noapte și se sting lumini la geamuri
Iar pe uliță nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul șuieră năprasnic și cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...
poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieții mele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre țurțuri sau poezii despre viscol

Somn printre gene
Bate vântul în fereastră,
Parcă-i semnul tău discret,
Mă reped să deschid ușa,
Nu ești tu, e alt poet.
Vrea și el să mă sărute,
Să-mi închine rimele,
Îi spun că tu ești pe valuri,
El își cară umbrele.
Dar în somnul printre gene
Șoaptele tale aud,
Te apleci, mă iei în brațe,
De mine iar ești flămând.
Nu doarme sub noi nici patul,
Nici poetul, spun în gând,
Care a venit la mine
Să prindă-n iubire rând.
Dar nu-mi pasă, tu ești dorul
Trupului, inimii mele,
Te cuprind cu visele
Și ne-ncununăm cu stelele!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Port...
rubinul fierbinte
lipit de retină,
soarele în toartă
și coroană capilară,
rochița-n alb albastru
mândră pe câmpie,
dragostea în unghii,
ochii de căprioară
și flacăra nestinsă
a iubirii eterne.
poezie de Cristina Mariana Bălășoiu din Jocul de lumină al soarelui
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mândrie, poezii despre foc, poezii despre coroană sau poezii despre albastru
Dezmățul cuvintelor
te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălțimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:
început
cuprins
încheiere
tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârșitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii
aceeași direcție necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic
un nume uitat într-o clipă
zâmbește întunecimii ce urcă și coboară
despicată de himere într-un dezmăț de cuvinte
te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociți
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sfârșit, poezii despre cuvinte, poezii despre înălțime, poezii despre încălțăminte, poezii despre zâmbet, poezii despre trecut sau poezii despre prezent
Eu, te-am certat
În haina crud'a primăverii
Când totu'n jur străluce verde,
Ascunși sub brațul înserării
Mi-am pus sărutu' să te certe.
Cu ochii, te-am îmbrățișat
Sub gene, te-am închis lumină,
Ai fost întâiul meu păcat,
Deși-n iubire nu există vină.
Cu degetul, pe sân, în cerc,
Mi-ai desenat cerul-speranță.
Și-n golul inimii stingher,
Tu, inima ți-ai pus balanță.
Pe trup îmi port un tatuaj,
C-un foc-văpăi sub piele.
Iubirea nu ceartă-n miraj,
Când dragostea tribut își cere.
Și ne-am certat, pe îndelete,
Și ne-am iertat, cuprinși de-nfiorări.
Nici n-am știut c-avem aceeași sete
Pân' n-am băut din dragoste, licori.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre vestimentație, poezii despre verde sau poezii despre lumină
Greu e, Doamne, să rostești
autoportret)
nasc speranțe-n slove
spulber orice nor
cresc mlădițe'n pleoape
dorm în ploi de dor
rătăcesc tristețea
într-o toamnă-amară
caut frumusețea
ce'n absențe-omoară
despletesc amurguri
frunzei de castani
prind în iriși muguri
înfloriți prin ani
simt zvâcniri sculptate'n
palme sărutate
când mi-e trupul val
mării zbuciumate
mai pășesc prin viscol
viscolind aminte
c-am sub monopol
tot ce doarme'n minte
țin în mâini portrete
din pastel de gene
și'n condei regrete
temerile mele
port smaralde'n buze
chihlimbar în ochi
spinii mei sunt muze
slovelor de foc
împletesc cununi
macilor din sâni
și mi-e pielea soare
'n zi de sânzioare
dăruiesc simțire
fără tras la sorți
mă las străjuire
vieții nu pun porți
și prin vorbă lină'n
salbe de lumină
mai alint-un vis
ce nu-i încă scris
mi-am răscopt tăcerea,
astăzi creionez
faceți-mi plăcerea
spuneți: Te iubesc!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe sau poezii despre sculptură

Gând înverzit
Îmi fac intrarea pe o foaie albă,
În zori ajung la forma unui om,
Adun toate tăcerile-n zăpada
Pe care primăvara a agățat-o-n pom.
Aș scrie într-o grădină însorită
Și liniștea aș lua-o dintre flori,
Aș umple foaia care-i cucerită
De vers lipit de soare fără nori.
Când scriu acum, mi-e dor de primavară
Și port în gânduri versul înflorit,
Iubirii dărui veșnica povară
A gândului ce-a stat și-a înverzit.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori sau poezii despre nori

Coșmar
E noapte, mi-e frică și gem îndelung,
iar inima pieptu-mi apasă,
în visul în care sunt gata s-ajung
în lumea de nimeni aleasă.
E lumea în care cei mici sunt jertfiți,
e lumea în lacrimi scăldată,
e lumea cea rea, cu eroi biciuiți,
e lumea de umbre călcată.
Nu pot să mă apăr, sunt singur în vis,
nu pot nici să fug să-mi scap viața,
aș vrea, dinspre cer, să coboare-n abis
lumina, să spulbere ceața.
În lumea de monștri, de lacrimi și chin,
coboară, pe-o rază de soare
un sunet de harpă, trimis de destin,
iar lumea lui Goya dispare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre noapte, poezii despre jertfă sau poezii despre frică