Bună dimineaţa, lume de catifea

mi s-a lipit de gene
visul acesta nebun
în care nici o corabie
nu cutează să se hazardeze

iarna cuvintelor ameninţă
lumi paralele
printr-un cer nevăzut
în pânza reveriilor argintii
flagelul iubirii doarme
înghesuit într-o clipă supremă

mi s-a lipit de gene lumea
ca un fulg ludic
trup de sidef albastru
într-un poem de lacrimi şi soare

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de femeie

Ţi-ai lipit nasul
de geamul sufletului meu,
Simt sub buzele-ţi deschise
vlaga primei ninsori.

Mă-mbrăţişezi pe întuneric,
ca într-o rugă-ncepută cândva.

Zeii zăpezilor tac şi ascultă.

Crivăţul tăcerilor,
luate prin surprindere,
aduce a iarnă pe dezgolite.

Mâinile tale-n, colinde, pe sâni,
cer parfum şi caşmir
de femeie.

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carpe Diem

Ai ochi senini, mărgăritare-n gene,
Surâsul tău, al toamnei vânt de dor,
Suave aurii, steluţe înflorite strălucesc în rouă,
Valuri parfumate, unde dulci mistere mor.

Fericite gânduri, vise alinate,
Fără priviri rătăcitoare suspinând de-o sărutare,
Lipit la pieptul tău, dogoritoare raze mă-nconjoară,
Cu vraja ta desmierdătoare.

Şi m-aş juca prin părul tău,
Ca printr-un lan de lăcrimioare,
Undă lină delicată, o atingere catifelată,
Mă-nfioară pe la mâini.

O clipă de iubire să-ţi răpesc,
O clipă doar, ca emoţia unui gând,
Căci uită-te în jurul tău şi vei găsi,
Ochi ce nu te vor ucide niciodată.

poezie de Dan Coblis
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă refac în vers

Mă rup din mine, bucată cu bucată,
La fel cum lemnul, ţăndări e sub daltă.
Şi nu regret deloc, cât mă refac în vers,
Nimic nu-i mai frumos decât acest demers.

Deşi mă strânge ridul, pielea nu îmi plânge:
Un mire şi-o mireasă mi se răsfaţă-n sânge!
Astfel mă simt un ghem ce se destramă-n iarbă,
Văzându-mi tinereţea cum încă vrea să fiarbă.

În streaşină de stele mi se opreşte gândul,
Iar şoaptele-ţi trimise tot prelungeşte rândul...
Cămaşa mea de noapte mi s-a lipit de trup
Şi încep să tremur ca foamea într-un lup.

Tu mi-ai promis că vii în visul care cântă
Privighetori frumoase, alese pentru nuntă...
Dar sufletul din mine a decupat din ape
Inelul lunii ce ţi l-am lipit de pleoape.

Acesta este semnul că unde ne vom duce
Vom fi inseparabili, cum braţele din cruce...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de femeie

Ţi-ai lipit nasul
de geamul sufletului meu,
Simt sub buzele-ţi deschise
vlaga primei ninsori.

Mă-mbrăţişezi pe întuneric,
ca într-o rugă-ncepută cândva.

Zeii zăpezilor tac şi ascultă.

Crivăţul tăcerilor,
luate prin surprindere,
aduce a iarnă pe dezgolite.

Mâinile tale-n, colinde, pe sâni,
cer parfum şi caşmir
de femeie.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din soare mai am o petală

şi un rest de frunză din toate toamnele
oricum nu-mi iese niciodată pasenţa cu margareta
iar toate minunile durează o clipă

oricâte lacrimi aş transforma în perle
nimeni nu cumpără durere de la poeţi
nici lumi ideale
lagune sau enclave de veşnicie nici atât

mai bine învăţam să ţes pânza
ca penelopa poate sau ca o tarantulă
să fie destulă cât să-ncapă lumea
şi de sărbătoare
şi de-nmormântare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palma ta, într-un poem de jale...

M-aşez în palma ta să-mi caut drumul
Spre primăvara care întârzie,
Pe linia iubirii stă nebunul
În braţe c-un buchet de iasomie.

Într-un hăţiş de riduri stă norocul,
Un caprifoi cu patru foi mă strigă,
Că i-a venit prea timpuriu sorocul
Şi lacrima neşansei mă irigă.

În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele
În nicio stea şi nici în palma lunii.

M-aşez în palma ta s-aud cum viaţa,
Mă cheamă să-i deschid ferestre-albastre,
Când de sub gene-mi cântă dimineaţa
Într-un poem cu versurile noastre.

Îţi scriu, iubite,-n fiecare seară,
Să nu mă uite noaptea printre stele,
Cu picături din lacrima amară
Proptită de eşecul vieţii mele.

Şi de-o găseşti pe-o linie-anonimă,
Adun-o în căuşul palmei tale!
Pe linia iubirii, într-o rimă,
Să-i faci alcov într-un poem de jale!

Un fluture cu aripile frânte,
Într-un extaz de-o clipă efemeră,
De vine moartea să ne înspăimânte,
Să ne nuntim pe-a vieţii emisferă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul privirilor

O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniştea cu stele
ce se-aprind o clipă şi apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene

Neştiute păsări au plecat spre Sud
răzimând vazduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neştiute păsări au plecat spre Sud
şi-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melos

Vibraţiile inimii dând glas
miracolului vieţii
-purificator;
între epos şi melos –
acesta să fie adevăratul e -c -o -u
al muzicii sferelor?

Experimentând fiorul
clipei de circumstanţă,
inima mea nu ştie să numere
necunoscutul fiinţei pus în balanţă
de oceanul sonor al cuvintelor –
ca un ecou plin de speranţă,
sublimând imaginare lumi
de cântec şi dor
într-un registru ludic
nepieritor.

Să fie acestea
neştiutul ecou
al muzicii sferelor?

Iar
vioara poemului cântă,
înnemurind
strălucirea Sfântului Graal;
nimic nu-l poate opri
să răzbată-n urechi –
sunetul fiinţei eterne,
sublimat în cristal.

Prin
înaltul cuvintelor,
melosul aştrilor
dând glas tainelor s f i n t e –
aduse la ţărm în dar omenirii
de afluenţii versatili
ai gândirii.

Ascultând
universul de sunet
ascuns într-un ram de coral,
pe corzile luminii
tainic şopteşte poemul iubirii,
a t e m p o r a l –
născătorul de veşnic
mereu actual.
Să fie acesta adevăratul ecou
al declicului cosmic inaugural?

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumi paralele

Trăim în lumi
Paralele
Eu într-o livadă
De cruci
Tu pe o câmpie
Cu stele.

poezie de Garofiţa Banu-Trestie
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt peste timp

E iar românul oropsit,
Căci iar sunt vremurile grele,
Dar nu-i "pământului lipit",
Azi e lipit... prin cafenele...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate organismele vii au materialul genetic alcătuit din gene similare. Numai că în timp ce unele virusuri au numai 4-5 gene, mamiferele, de pildă, posedă în nucleul celular câteva zeci de mii de gene.

Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Azi mi-aş dori să fug departe,
Cât mai departe de voi, care
Duceţi pe limbă piper, sare
Ca să loviţi cu mult mai tare...
Dar trupul meu, lipit de cruce,
Nu vrea nicicum să se urnească!
Îi pare moartea mult mai dulce
Decât o viaţă pământească.

La ce e bun sărutul Lunii,
Cel întinat şi mincinos?
Eu stau lipit de crucea lumii
Şi nu mai pot privi în jos.

Din inima străpunsă îmi curge
Pârâul vieţii, cald şi lin.
Rămân aici, lipit de cruce
Cu ochii către cer; amin!

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn printre gene

Bate vântul în fereastră,
Parcă-i semnul tău discret,
Mă reped să deschid uşa,
Nu eşti tu, e alt poet.

Vrea şi el să mă sărute,
Să-mi închine rimele,
Îi spun că tu eşti pe valuri,
El îşi cară umbrele.

Dar în somnul printre gene
Şoaptele tale aud,
Te apleci, mă iei în braţe,
De mine iar eşti flămând.

Nu doarme sub noi nici patul,
Nici poetul, spun în gând,
Care a venit la mine
Să prindă-n iubire rând.

Dar nu-mi pasă, tu eşti dorul
Trupului, inimii mele,
Te cuprind cu visele
Şi ne-ncununăm cu stelele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Port...

rubinul fierbinte
lipit de retină,
soarele în toartă
şi coroană capilară,
rochiţa-n alb –albastru
mândră pe câmpie,
dragostea în unghii,
ochii de căprioară
şi flacăra nestinsă
a iubirii eterne.

poezie de Cristina Mariana Bălăşoiu din Jocul de lumină al soarelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, te-am certat

În haina crud'a primăverii
Când totu'n jur străluce verde,
Ascunşi sub braţul înserării
Mi-am pus sărutu' să te certe.

Cu ochii, te-am îmbrăţişat
Sub gene, te-am închis lumină,
Ai fost întâiul meu păcat,
Deşi-n iubire nu există vină.

Cu degetul, pe sân, în cerc,
Mi-ai desenat cerul-speranţă.
Şi-n golul inimii stingher,
Tu, inima ţi-ai pus balanţă.

Pe trup îmi port un tatuaj,
C-un foc-văpăi sub piele.
Iubirea nu ceartă-n miraj,
Când dragostea tribut îşi cere.

Şi ne-am certat, pe îndelete,
Şi ne-am iertat, cuprinşi de-nfiorări.
Nici n-am ştiut c-avem aceeaşi sete
Pân' n-am băut din dragoste, licori.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greu e, Doamne, să rosteşti

autoportret)

nasc speranţe-n slove
spulber orice nor
cresc mlădiţe'n pleoape
dorm în ploi de dor

rătăcesc tristeţea
într-o toamnă-amară
caut frumuseţea
ce'n absenţe-omoară

despletesc amurguri
frunzei de castani
prind în irişi muguri
înfloriţi prin ani

simt zvâcniri sculptate'n
palme sărutate
când mi-e trupul val
mării zbuciumate

mai păşesc prin viscol
viscolind aminte
c-am sub monopol
tot ce doarme'n minte

ţin în mâini portrete
din pastel de gene
şi'n condei regrete
temerile mele

port smaralde'n buze
chihlimbar în ochi
spinii mei sunt muze
slovelor de foc

împletesc cununi
macilor din sâni
şi mi-e pielea soare
'n zi de sânzioare

dăruiesc simţire
fără tras la sorţi
mă las străjuire
vieţii nu pun porţi

şi prin vorbă lină'n
salbe de lumină
mai alint-un vis
ce nu-i încă scris

mi-am răscopt tăcerea,
astăzi creionez
faceţi-mi plăcerea
spuneţi: Te iubesc!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând înverzit

Îmi fac intrarea pe o foaie albă,
În zori ajung la forma unui om,
Adun toate tăcerile-n zăpada
Pe care primăvara a agăţat-o-n pom.

Aş scrie într-o grădină însorită
Şi liniştea aş lua-o dintre flori,
Aş umple foaia care-i cucerită
De vers lipit de soare fără nori.

Când scriu acum, mi-e dor de primavară
Şi port în gânduri versul înflorit,
Iubirii dărui veşnica povară
A gândului ce-a stat şi-a înverzit.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

E noapte, mi-e frică şi gem îndelung,
iar inima pieptu-mi apasă,
în visul în care sunt gata s-ajung
în lumea de nimeni aleasă.

E lumea în care cei mici sunt jertfiţi,
e lumea în lacrimi scăldată,
e lumea cea rea, cu eroi biciuiţi,
e lumea de umbre călcată.

Nu pot să mă apăr, sunt singur în vis,
nu pot nici să fug să-mi scap viaţa,
aş vrea, dinspre cer, să coboare-n abis
lumina, să spulbere ceaţa.

În lumea de monştri, de lacrimi şi chin,
coboară, pe-o rază de soare
un sunet de harpă, trimis de destin,
iar lumea lui Goya dispare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!