Plecare

Ai plecat, aşa, de lângă mine,
ca frunza în toamna ruginie,
am ramăs singur şi uitat,
mi-ai lăsat o inimă rănită.

Te-ai scuturat ca floarea de bujor
în zi de vară însorită
şi ai urcat prea repede acolo,
în lumea aceea, ce n-o ştiu.

Cum ai putut să uiţi de tot,
de sentimente, de iubire,
ai rupt o rază de lumină,
lăsând întunericul stăpân.

Privesc acum şi mă gândesc,
iar ploaia rece mă-ncălzeşte
cu stropi de ură şi venin,
sufletul l-a răscolit.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a înnoptat

S-a înnoptat în sufletul meu...
Ai adus cerbii furtunii
Şi i-ai lăsat slobozi
În pădurile mele virgine,
Acolo unde încolţiseră
Ierburile de sentimente
Şi unde lumina se cununase cu liniştea

Şi cu împăcarea...
Iar, ca ploaia ce cade în mine, frunzele copacilor
Plâng acum
Slobozind toamna din mine.
E toamna ce inundă sufletele celor din jur...
Nu mi-ai ascultat gândurile
Şi m-ai rănit!
De aceea soarele sângerează
Şi stelele s-au ascuns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Miroase a toamnă rece, în jurul meu acum
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum,
Rămâne-o vară-n urmă, cu ea mă trec si eu
Iubirea de-altadată s-o mai găsesc e greu,
Afară-i frig şi plouă, şi-i gol sufletul meu.
Neliniştea m-apasă, sunt singură acum,
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum.
Singurătate rece te-ai cuibărit în mine
Iubirea de-altădată o-aştepţi şi nu mai vine.
Miros de toamne reci, în jurul meu plutesc...
Iar soarele lumină încet vechiul pervaz,
O rază îmi mângâie, timid al meu obraz.
N-aştept nimic anume, vreun dar împărătesc
Emoţii, sentimente, acum mă copleşesc,
Să fie iarăşi vară e tot ce îmi doresc.
Că una este vara, cu al ei soare cald
Udată-n sentimente şi-n amintiri cu drag.

poezie de Mariana Simionescu (7 octombrie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plecat

Un vis cu tine am avut
Si visu-n zori a dispărut
Iluzii multe s-au pierdut
Nu stiu ce s-a întâmplat

De lângă mine ai plecat
Un geam e sfărîmat
In grabă mare tu l-ai spart
Iubirea-n ură ai transformat

Nu ai privit, nu te-ai uitat
Din viata ta m-ai alungat
O legătură de iubire s-a rupt
Nu ţi-a păsat, nu te-a durut

Si lacrimi multe am vărsat
Pe cioburi iubire am desenat
Inima de dorul tău a îngheţat
Si sufletul mi-e gol si pustiit

Durerea din suflet am aruncat
Pe geamul care tu l-ai spart
Acum te uiţi spre geamul spart
Dar eu am obosit, am îngheţat!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit după tine în toamna vieţii

Acum îmi dau seama că ai plecat,
ca un copac ce e tăiat din viaţa lui
şi plâng că tu înapoi nu poţi să mai vii,
la locul nostru de amintiri,
sau să vii la mine să-mi dăruieşti un strop de soare,
cu o crizantemă în mână aducând un iz de toamnă,
să-mi umple inima de romanţe romantice,
cu care m-am obişnuit să trăiesc,
dar nu mai pot, te-ai dus acolo sus,
la judecata Domnului Isus,
ş-acum privesc la apus să văd unde te-ai dus.
Păşesc singură-n toamna vieţii,
p-alei înmiresmate cu parfumul tău
şi vreau să fii din nou lângă mine...

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am primit iertare

Mă simt singur
rămas în noapte,
văd întunericul,
îmi este frig,
îmi este foame.
Un păcatos aşa de mare
c-un suflet întunecat.
Spun o rugăciune,
evocând pe Domnul
şi cer să mă ierte.
Simt cum respir
un aer curat
şi văd o lumină,
ea vine spre mine,
iar sufletul mi se-ncălzeşte.
Acum Îl simt pe Dumnezeu
aproape de mine,
devin alt om,
iertarea mi-a dat iubire.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul nevăzut

Mă leagă de tine un fir nevăzut
cu care mă tragi înspre tine, la cer,
şi încă nu ştiu ce să fac: vin sau sper
că pot să păşesc pe un alt început.

Mi-e teamă că tu, pe acolo, pe sus,
nu ştii că ţi-am fost şi, pesemne, -ai uitat
o viaţă din care te-ai rupt şi-ai plecat,
lăsându-mi tristeţe şi-un gust de apus.

Iar firul acela mă ţine acum
cu sufletul rece, cu frig şi zăpezi,
căci nu ştiu, de-acolo, tu poţi să veghezi,
sau nici nu mă vezi cum mă chinui pe drum?

Nu ştiu ce să fac. Dă-mi, te rog, doar un semn,
să pot să aleg: să îţi vin, ori să plec
pe drumul speranţei, să pot să-mi înec
amarul şi teama de noul îndemn.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne doare...

Ne doare când întunericul lumina o străbate
Şi plângem de dorul celor ce-au plecat departe,
Ne-au lăsat în urmă dorul şi sufletul pârjolit,
Nu i-am putut opri, oricât am luptat şi am dorit.

Ne doare când timpul trece în zbor pe lângă noi,
Ne rupe ani din viaţă şi ne desparte pe-amândoi,
În locul strălucirii din vară, ne pune-n plete iarna,
Chiar de ne ştie suferinţa şi ne cunoaşte taina.

Ne doare când visele dispar, înainte de-mplinire,
Când soarta ne smulge dreptul la tihnă şi iubire,
Când trebuie să-i dăm pământului comoara noastră
Şi s-aştepăm, tot restul vieţii, plângând la feresatră.

Ne doare şi durerea ne-ngenunchează, e sfâşietoare,
Ai da orice să te destarmi, să fi vânt ori rază de soare,
S-ajungi mai repede la cer, să-l regăseşti pe cel pierdut,
Să formaţi, din nou, un întreg, să fiţi la fel ca la-nceput...

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

umbră
a trecutului
netrecută
orbecăire
prin viaţă
picături de lumină
pe pereţii de întuneric
linişte
în nelinişte
doar frunza îşi
aruncă verdele
peste privirea obosită
primăvara îşi leapădă
culorile
întunericul orb
izbindu-se
de ziduri de lumină
aştept fără să ştiu ce
făra să ştiu
de ce
stropi de soare pe
fereastră
plouă cu gânduri
îngândurată
culeg flori şi
le presez
între pereţii sufletului
cufundată în mine
privesc
dansul culorilor
beţia primăverii.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In amurgul astei veri...

In adancurile noptii
Lacrimi grele-mi curg,
Ducandu-se in departare
Al nostru verii amurg.

In al verii amurg
Eram asa de sus,
Dar acum toamna mi te-a luat,
Departe mi te-a dus.

Asa cum floarea are nevoie,
De raza cea de Soare,
Tot astfel am si eu nevoie,
De tine ca de mare.

Soarelui ii e dor de tine,
Iar marii de noi doi,
Curand ne vom revedea iubire,
Si vom fi numai noi.

Vara si toamna le-am pacalit cu tine,
Acum sunt singur langa foc,
Dar nu mai esti cu mine.

Poate eu am fost de vina,
De tu deodata te-ai dus,
Toamna mi te-a luat deodata,
Si departe mi te-a dus.

Acum e toamna,
Iar langa mine,
Acum tu nu mai esti,
Si-astept acum sa ne revedem,
Sa imi mai spui povesti.

In noptile de vara/toamna,
Noi ne iubeam cu amor,
Iar acum eu sunt singur,
Si mor de al tau dor.

Si atunci cand ai mei ochi,
Din nou o sa te vada,
Mi se vor lumina,
Precum o zi calda de vara.

poezie de Adrian Cătălin Munteanu (20 decembrie 2009)
Adăugat de Adrian Cătălin Munteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumul din mine

Mă tot gândesc mereu, mereu la tine
Că mi-ai pătruns de-afară în plămâni,
Cât mai aproape de un ritm anume,
Al inimii descantec ce îngâni.

Şi te-am sorbit ca fumul de ţigară,
Atât de alb, atât de mofturos,
Făcându-mi respiraţia să doară
Şi cum te scot? Ţi-e gândul păcătos.

Te-ai cuibărit în colţul cel din umbră
Şi m-ai muşcat de inimă puţin,
Durere tainică rămasă surdă,
Mi-ai pus acolo dulcele-ţi venin.

Mă tot gândesc mereu, mereu la tine
Şi te respir de câte ori te văd,
Cu tot cu ochi, cărnoase buze fine,
Mă dor plămânii, inima nu-mi văd.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu?

În palma ta am pus amurgul, aştept să vină toamna,
Mai stai un pic cu mine, acum e frig şi pică frunza.
Dar drumul azi ai rătăcit, cad frunze-n calea ta,
Doar linişte mai simt, tăcerea-îi surdă şi doare inima.

Tristetea în suflet mi-a pătruns, cu nostalgia
Dar poate aşa îmi este scris, să te-ntâlnesc târziu,
În nopţile de dor pustii, colinzi prin visele-mi deşarte.
Cine eşti tu, aievea, eu niciodată nu voi sti.

Eu nu-ţi cunosc nici chipul, nicicând nu l-am văzut
A mâinii mângâiere nu ţi-o ştiu, sărutul nici atât.
In viaţa mea ai poposit, tu te-ai ascuns în noapte,
Stăpân pe inimă şi suflet, tu te-ai făcut pe toate.

Doar durere mi-ai adus, azi în toamnă te-ascunzi.
Mi-am pus sufletul în palma-ţi şi la mâna ta oricând.
L-ai mintit cu nepăsare, cu vorbe l-ai încântat
Cu-a mea dragoste te-ai dus, înapoi nu te-ai uitat.

Întoarce-te să-ţi ating fruntea, si în ochi să te privesc,
Ca o piatră-n al meu suflet, ai rămas iubire-n veci.
Cum să fac să-o dau afară, că mă apasă tare greu?
Patima îmi sapă-n suflet fără milă... mai visez;

Un poem îţi scriu pe suflet şi pe frunze îl aşez
Câte-un viers ce-l plâng în noapte, şi pe vânt eu ti-l trimit.
Orice-aş face nu mi-e bine, esti mereu în gândul meu.
Şi in fiecare noapte te aştept în visul meu.

Peste frunzele cu rouă, plânge toamna zgribulită,
Peste adieri de vânt, zboară sufletu-mi gemând.
O cărare pân la tine, am făcut din visul meu,
Arde amintirea-n noapte, sufletul plânge mereu.

Mi-ai furat vise din cer, le-ai împrăştiat în van
Dă-mi a nopţii îmbrăţişare, lasă-mă la tine-n gând.
Visul lasă-l să mă poarte, pe al tău braţ să mă aşez,
Praf de stele să culegem, pernă visului s-avem.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în mine bate o inimă

Am stat prea mult în tăcerea singurătăţii,
fără să ne amintim ce înseamnă să ne respirăm visele.
M-am ascuns printre gândurile altora,
lăsând clipele să se scufunde în judecăţile lor.
Încătuşata în mine, fără a îndrăzni să fiu,
cu teama că fiecare respiraţie
ar putea răni pe ceilalţi,
am trăit pentru a aduce fericire altora.
Mi-am aruncat sufletul
în umbrele care ne ţîn legaţi,
hranindu-mă cu praful căzut
de pe zâmbetul lor.
Am stat prea mult în negura celorlalţi
fără să îmi acord nicio rază de lumină.
M-am ascuns la picioarele altora
lustruindu-le urmele paşilor
călcând peste sufletul meu.
Cu bucurie am acceptat
fiecare pumnal primit în spate
pentru a-i proteja pe ei...
Am uitat că şi în mine bate o inimă
cu bucuria de a-şi trăi clipele mute...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar fi putut

S-ar fi putut întâmpla.
Trebuia să se întâmple.
S-a întâmplat prea devreme. Prea târziu.
Prea aproape. Prea departe.
S-a întâmplat, dar nu ţie.
Tu ai scăpat pentru că erai primul.
Tu ai scăpat pentru că erai ultimul.
Singur. Cu alţii.
La dreapta. La stânga.
Pentru că ploua. Pentru că era înnorat.
Pentru ca fusese o zi însorită.

Ai avut noroc – acolo era o pădure.
Ai avut noroc – acolo nu erau copaci.
Ai avut noroc – o greblă, un cârlig, o frână,
un stâlp, o intersecţie, o centime, o clipă...

Deci, tu eşti aici? Încă ameţit de la
ultima capcană, evadare, graţiere?
O gaură în plasă şi te-ai strecurat afară?
N-aş putea fi mai şocată de-atât,
am rămas fără grai.
Ascultă,
cum bate inima ta în mine.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de dor

In serile cu luna plină
Când sufletul îsi ia lumină
Privesc la steaua de pe cer
In jurul meu est mister
Mă uit in jur văd carul mare
Si lângă el o stea mai lucitoare
Mi e dor de inimă albastră
De luna ce privea
timidă
La noi prin geamul
de fereastră
Eu mă gândesc cu
dor in suflet
La nopţile pustii care au trecut
Pe bolta cerului melancolie
O inimă albastră a aparut
Pe cerul plin de
stele
Timidă somptuoasă acum a apărut
Si vreau s o iau s o
pun in piept la mine
Să i fie cald sa i fie
mult mai bine
Să bată tare n piept
la mine
Acelasi ritm acelasi cânt acelasi dor
in acelasi corp acelasi decor
Îmi este tare dor si
mă topesc de dor
Eu mă prefac intr un izvor
Ce izvorăşte rece de pe deal
Lovind agale apa de un mal!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopul

Plopul, ca şi greierele,
toată vara se încrede
în podoaba lui cea verde.
Însă toamna,
când ploaia alungă suflarea în case,
plopul, acum numai piele şi oase,
se strânge în braţe, făcut covrig,
tremurând pe marginea şoselei de frig,
şi visează la focul din sobe
trosnind a cobe
şi descântând pe limbile lui
cetina bradului – prinţul vestit
ce-aşteaptă Crăciunul să fie gătit.

Ce n-ar da bătrânul plop
să aibă şi el un glob,
unul singur – felinar,
sau steluţă de beteală,
să şi-o tragă pe ureche,
un fular de poleială,
bine-ar fi şi o pereche
de mănuşi din hârtie creponată,
să nu prindă promoroacă...

Vezi, toată vara te-ai fălit,
nici un pic nu te-ai gândit
c-o să vină toamna iară
şi-o să fii nepregătit;
nu te-ai vrut îngălbenit,
frunza ţi-ai tot lepădat-o.
Ce folos să juri mereu
că la anul nu mai faci?

Îţi spun eu,
eşti prea cochet
şi la vară, când e cald şi bine afară,
cum ţi s-o păta podoaba
ruginind la poale toamna,
ai să-ţi scuturi iar coroana
şi-ai să te trezeşti din vis
ca şi acum, fără frunziş!

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă crucea părăsită

La o margine de codru, pe-o colina însorită,
Lângă potecuţa-ngustă, stă o cruce părăsită.
Răstignit in patru cuie, prăfuit de ani şi vreme,
Stă Hristos uitat şi singur, peste El timpul se cerne!

Doar un biet copil ce zilnic paste turma de mioare
Se opreşte să se-nchine, şi se-ntreabă cu mirare:
"- Cât mai poţi să rabzi, Hristoase, cuiul şi singurătatea,
Nu Ţi-e frica de-ntuneric când se-aşterne-n codru noaptea?

Nu Ţi-e foame, nu Ţi-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Eşti şi Tu la fel de singur, eşti orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colţ de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă... azi îmi dă... dar nu ştiu, mâine!

Ţi-am adus un colţ de pâine, e mai veche, dar e bună,
Sunt prea mic... nu pot ajunge, să-ţi dau jos acea cunună
Şi să-Ţi scot din frunte spinii, care pielea Ţi-au străpuns.
Cum sa fac, că-s mic, Hristoase, şi n-ajung aşa de sus?

Ţi-am adus şi apă rece, că Ţi-o fi amar şi sete,
Ei Ţi-au dat oţet şi fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte!
Că şi astăzi trec grăbiţi şi nu vor să se oprească,
Chinul să Ţi-l uşureze, setea să Ţi-o ostoiască!

N-ai nici haină, n-ai nici cuşmă, pentru când o fi mai rece,
Dar îţi las a mea cămaşă, că nu ştiu când 'oi mai trece.
N-am mai multe, că aş vrea să-ţi mai las, să ai de schimb,
Dar ce văd?! Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo... nu pot să cred, Hristoase, că-ntinzi mâna către mine,
Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai ţine!"
"-Drag copil, grăieşte Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toţii, cu iubire lângă ea.

Şi eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viaţa pentru ele,
Multe au plecat din staul, eu le caut cu durere
Şi le-aştept sa se întoarcă, să le mân către păşune
Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca să se-adune!

Tu eşti mic, da-n suflet mare şi bogat cum alţii nu-s,
C-ai întins un colţ de pâine şi-ai dat apă lui Iisus
Şi-ţi voi da, când va fi vremea, apă vie şi merinde,
Viaţă veşnică şi Raiul, pentru dragostea-ţi fierbinte!"

Şi i-a pus Hristos, pe creştet, mâna Sa cu răni de cui
Şi-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui.
Binecuvântând orfanul şi gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece!

poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am uitat

Când primăvara ghioceii îşi mângâia,
Tu ai plecat şi mi-ai lăsat iubirea ta,
Iar dorul tău n-a vrut să fie un simplu trecător,
Se-nvârte în jurul meu şi-acum ocrotitor.

Nu te-am uitat iubirea mea, nu te-am uitat,
Că floarea dragostei pe suflet mi-ai brodat,
Nu ţi-am uitat surâsul cald copilăresc,
Cel mai aud şi-acum şi încă îl mai iubesc.

Nu ţi-am uitat buchetele de armonii,
Ce le sădeai mărinimos din zori de zi,
Eram doi tineri prea frumoşi şi fericiţi,
Destinul vieţii nemilos ne-a despărţit.

Dar nu-i nimic că-n suflet port icoana ta,
Ce nimeni n-o poate lua oricât ar vrea
Şi–o ţin la pieptul meu ca pe-un sfânt talisman,
Cu care înving uşor în lumea orice duşman.

Că dragostea nu e lăsată orişicui,
Decât acelora cu suflet cald şi bun
Şi poate o dată timpul ne va reîntâlni,
Să-ţi mulţumesc că viaţa tu mi-ai ocrotit.

cântec, versuri de Valeria Mahok (5 februarie 2012)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e frumoasă!

Am coborât la malul râului
Şi m-am aşezat lângă edec.
Am încercat să gândesc, dar n-am putut,
Aşa c-am sărit cu gândul să mă-înec.

Dar am ţâşnit la suprafaţă – şi-am ţipat!
Apoi, din nou am încercat să-mi vin de hac!
Dacă apa n-ar fi fost atât de rece
Poate că aş fi reuşit s-o fac.

Dar era Rece în acea apa! Era rece!

Mai târziu, m-am urcat pe turn
La douăzeci de etaje înălţime.
M-am gândit la copilul meu
Şi-am crezut c-o să sar, că s-a zis cu mine.

Am rămas acolo şi am ţipat!
A fost cât pe-aci, cât pe-aci să-mi vin de hac!
Dacă turnul n–ar fi fost atât de înalt
Poate că aş fi reuşit s-o fac.

Dar eram atât de Sus! Atât de Sus!

Acum, dacă tot sunt aici şi în viaţă,
Presupun că a trăi este firesc.
Aş fi putut muri din dragoste –
Dar am fost născut ca să trăiesc,

Aşa că-o să-mi mai auzi ţipetele,
O să mă mai auzi spunând că-mi vin de hac.
Nu m-aş simţi însă bine, draga mea,
Să te ştiu tristă fiindcă-am reuşit s-o fac.

Viaţa-i frumoasă ca un vin spumos! Viaţa-i frumoasă!

poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plictiseala asta, cânt!

Ştii? S-a scuturat demult floarea de tei!
Demult s-a scuturat şi liliacul!
În glastra veche luminând cerdacul
S-au desfăcut câţiva boboci muscatei!

Un vânt, înălţă fumul ţigaretei
Şi leagănă între salcami hamacul!
S-a scuturat demult floarea de tei!
Demult s-a scuturat şi liliacul!

Pe sârmă curg stropi calzi din pliii fustei
Vopsită roşu-sânge precum macul,
Dă-n foc cafeaua pierzând tot caimacul
Şi-n plictiseala asta-ţi cânt, vrei sau nu vrei:

Ştii? S-a scuturat demult floarea de tei!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în ochii tăi

Vine noaptea cu întunericul rupt de vânt,
tu nu vrei să mergi mai departe
eu nu te oblig.

Priveşte-mă cum măsor paşii timpului
printre cuvintele poveştilor tale
şi nu le cred,
dar asta nu e o scuză.

Îmi frâng mâinile de suspiciune
şi mă rog pentru liniştea mea sufletească,
nu vreau să fac să te doară
rămăşiţele noastre de sentimente incerte,
caut în ele o rază de lumină,
dar am nevoie de mai mult
şi totul e o ruină
când mă atingi dezinvolt.

Privesc
în ochii tăi şi nu zăresc nicio stea,
cândva cerul nostru nu avea nori negri,
acum îţi coboară pe tâmple zăpezile iernii
şi mi-e frig,
atât de frig că am furnici sub piele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!