Wislawa Szymborska

S-ar fi putut

S-ar fi putut întâmpla.
Trebuia să se întâmple.
S-a întâmplat prea devreme. Prea târziu.
Prea aproape. Prea departe.
S-a întâmplat, dar nu ție.
Tu ai scăpat pentru că erai primul.
Tu ai scăpat pentru că erai ultimul.
Singur. Cu alții.
La dreapta. La stânga.
Pentru că ploua. Pentru că era înnorat.
Pentru ca fusese o zi însorită.

Ai avut noroc – acolo era o pădure.
Ai avut noroc – acolo nu erau copaci.
Ai avut noroc – o greblă, un cârlig, o frână,
un stâlp, o intersecție, o centime, o clipă...

Deci, tu ești aici? Încă amețit de la
ultima capcană, evadare, grațiere?
O gaură în plasă și te-ai strecurat afară?
N-aș putea fi mai șocată de-atât,
am rămas fără grai.
Ascultă,
cum bate inima ta în mine.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "View with a Grain of Sand: Selected Poems Paperback" de Wislawa Szymborska este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Citate similare

Mihai Leonte

Am avut...

Cunoscându-te pe tine
Am avut mare noroc
Zilele îmi sunt mai pline
De singurătate nu e loc

Cum să te înțeleg iubire
Ești mult prea cuprinzătoare
Depășind orice închipuire
Te-am transpus în Carul Mare.

Cum aș putea să definesc
Ceea ce simt eu pentru tine
Sintagma veche "TE IUBESC"
Are cuvinte prea puține.

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Janet Nică

Fără noroc

N-am avut, ca nație, noroc
Și se vede, cred, și de pe Marte,
Că, de-un secol, stând mereu, pe loc,
Am ajuns, se pare... prea departe!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ani(vers)are

iarăși demonul toamnei,
printre frunze de foc
îmi adaugă anii
îmi știrbește noroc
mă întreb pentru cine
fie ploi, fie vânt
fie rău, fie bine
mai exist pe pământ?!

am venit prea devreme
deși cred că târziu
cu-adevăr în poeme
ce nici singur nu-l știu
am venit dintr-o lume
ce-și trimite-n solii
nu doar bulgării humei
ci și suflete vii...

am venit într-o toamnă
cu rafale de vânt
ce culcau printre poame
meteori la pământ
am venit pentru tine
am venit pentru ea
pentru raza din mâine,
pentru neaua din stea

am venit prea târziu
deși cred - prea devreme
ca să pot să mai fiu
genial în poeme
orișice eu v-aș spune
vouă, celor din glastre
mult prea mulți mor legume
prea puțini flori albastre...

poezie de (22 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Nu prea am avut timp

Timp ca să rămân în viață
nu prea am avut.
Lovituri primite-n față
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
și-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viața,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat fața.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viața
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineața,
vine fără să o chemi.

poezie de (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Linguini: Uite, vroiam să știi ce onoare este pentru mine să lucrez cu așa o...
Colette (îi înțeapă mâneca lui Linguini cu un cuțit): Nu, tu să asculți! Vreau doar să știi cu cine ai de-a face! Câte femei vezi în bucătăria asta?
Linguini: Păi, eu...
Colette (îi înțeapă mâneca lui Linguini cu alt cuțit): Numai pe mine. De ce crezi că e așa? Pentru că bucătăria de înaltă clasă este o ierarhie învechită, bazată pe reguli create de bărbați bătrâni și proști. Reguli făcute special pentru ca femeile să nu poată pătrunde în această lume, dar eu totuși sunt aici. Cum s-a întâmplat asta?
Linguini: Păi, pentru că tu, pentru că tu...
Colette (îi înțeapă mâneca lui Linguini cu un al treilea cuțit): Pentru că sunt cel mai dur bucătar de pe aici! Am muncit prea mult ca să ajung aici și n-am să risc totul pentru un coate-goale care a avut noroc! Ai priceput?

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ana Blandiana

Definitie

Prea frumos
Pentru a nu fi cucerit,
Prea tânăr
Pentru a nu fi stăpânit,
Prea bogat
Pentru a-și aparține;

Prea înțelept
Pentru a lupta,
Prea curajos
Pentru a nu fi rănit
Prea sceptic
Pentru a nu fi înfrânt;

Prea înfrânt
Pentru a nu fi liber,
Prea liber
Pentru a nu fi umilit,
Prea umilit
Pentru a muri.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în spaniolă.
cumpărăturiCartea "Povestiri fantastice" de Ana Blandiana este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -55.00- 41.99 lei.
Cornelia Georgescu

Lia: Știi, ai avut dreptate...
Lucian: Am avut?! Bineînțeles că am avut; eu întotdeauna am dreptate! Însă... În legătură cu ce anume am avut dreptate, de data asta?
Lia: Cu Sid.
Lucian: Ah, Sid...
Lia: Chiar era îndrăgostit de mine. Ba încă mai este... Și știu că m-ai avertizat că s-ar putea întâmpla astfel. Însă eu nu te-am luat în seamă, sub nici o formă. Nu credeam că mie mi s-ar putea întâmpla așa ceva, credeam că dețin controlul absolut asupra situației, însă m-am înșelat. Când l-am întrebat ce simte pentru mine, nu m-a putut minți, a recunoscut totul, cu o sinceritate dezarmantă.
Lucian: Și tu?!
Lia: Eu, ce?!
Lucian: I-ai răspuns sentimentelor lui, în vreun fel?
Lia: Nu, evident! Cum aș putea să-i fi răspuns?! Nu sunt îndrăgostită de el, absolut deloc. A trebuit să-i spun adevărul, oricât de dureros ar fi fost pentru el. Însă trebuia să fiu sinceră, nu l-aș fi putut minți, n-ar fi fost corect față de el; nu puteam să-i dau speranțe false...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune

Doamne,
Îți mulțumesc pur și simplu
pentru că exiști,
pentru că ești mai mare decât capul nostru – prea logic,
pentru ca ești mai subtil decât inima noastr㠖 prea nervoasă,
pentru că ești atât de aproape și atât de departe și în toate – altul,
pentru că ai fost zămislit și ești încă necunoscut,
pentru că fugind departe de Tine – noi fugim înspre Tine,
pentru că nu facem nimic pentru Tine, ci facem totul prin Tine,
pentru că lucrul pe care nu-l putem apuca nu este iluzie.
Îți mulțumesc, Doamne, că ești tăcut.
Numai noi – erudiții analfabeți –
fără încetare pălăvrăgim.

rugăciune de , traducere de Dan Verona
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Pacey: Știu că nu prea putem lua înapoi tot ce s-a întâmplat între noi. Și nici nu aș îndrăzni să cred că pot rezolva totul cu o conversație pentru că nu așa se procedează. Dar am tot vrut să-ți spun că-mi pare rău, Dawson. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat primăvara asta. Pentru rolul pe care l-am avut eu în tot, pentru suferința pe care ți-a provocat-o. Și îmi pare foarte rău că am distrus prietenia noastră pentru că îmi lipsește foarte mult. Și oricât de îndepărtată ar fi, aștept cu nerăbdare ziua în care vom fi din nou prieteni.

replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni" (P.P. Carp)

Troglodiți și grobieni
Astăzi sunt-ce tragic joc
Prea mulți politicieni
Pentru-a mai avea noroc

epigramă de din Povestiri bicolore, Epigrame
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Dumitru Sârghie

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.

Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!

Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoșteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ți-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubești, chiar și acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ți-am spus, de atâtea ori... Și dacă aș fi știut că și tu... Uff... Totul este atât de greu și nu știu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubești sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situația asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaște personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că ești minunată. Și te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să știi că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Și mă abțin să-ți fac complimente, pentru că știu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aș înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că ești... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea așa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Și nici n-aș fi crezut că vreo persoană ar putea deține controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut niște colegi care să te fi cunoscut din timp și să mi te fi descris amănunțit, altminteri aș fi pățit același lucru ca și tine. Adică, m-aș fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubești? Încă?! Și acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un dram de noroc

De voi mai fi, după ce nu voi mai fi,
Ochi aș vrea să fiu, pentru o fată nedăruită,
Stîlp, în locul celui căzut de la casa noastră
Și lumînare pe cartea de seară a ultimului schimnic,
Răsură aș vrea să fiu lîngă glezna
Fetei care-a privit în taină tristețea
Și picior pentru cel ce n-a putut ajunge
La taina cea mare a izvorului,
Și izvor pentru frații mei, însetații,
Și-un dram de noroc pentru Mama,
Spre a putea și ea, biata, desluși
Măcar cîteva semne din prea sfînta Biblie
Lăsată nouă,
La 16 iunie 1889,
De marele mucenic Mihai Eminescu.

poezie clasică de din Ora fantastică
Adăugat de ElaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie

Prea târziu

Prea târziu pentru cântec și dragoste,
Prea târziu, prea târziu chiar pentru vise,
Căci tu ai zăbovit prea mult pe drumuri,
Căutând chei la porțile deschise;
Pe creangă-n așteptarea-ți porumbița
A murit visând o întâlnire;
Prințesa fermecată-n palatul ei
A dormit și a murit fără iubire;
Iar inima-i tot flămânzea în timp ce
Aștepta să-i crească umbra mire.

poezie de din Ȋn așteptarea prințului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Christina Rossetti: The Complete Poems Paperback" de Christina Rossetti este disponibilă pentru comandă online la 91.99 lei.
Nicu Gavrilovici

N-am observat

N-am observat când mi-ai pătruns în sânge,
Și ai înseninat în mine tot,
M-ai învățat să cred că încă pot
Zâmbi, chiar dacă sufletul îmi plânge.

Nici când ai adunat grămadă vreascuri
Din visele ce-odată le-am avut
Și ai aprins un rug ce n-a putut
A-l stinge-ntregul must prelins din teascuri

N--am observat... Căci tu erai lumina
Și m-am lipit de umbra ta stângaci,
Te ascultam înfrigurat cum taci
Iar când vorbeai cânta în mine tina.

În rama pleoapei ți-am fixat icoana
Și candelă am pus în fața ei
Mireasma dulce-a florilor de tei...
Și apa prefăcută-n vin la Cana.

Erai mireasa mea, eu însumi mire
Și te-am iubit nepământean, celest...
Nu am știut că viața nu dă rest
Și picură otravă în potire.

Când m-am trezit era în mine moarte
Și-am înțeles că prea am fost naiv,
Întregul cer era pictat oliv
Iar tu erai de mine prea departe.

Nici să te strig nu am avut putere
Cum lupu-și strigă soața-n nopți cu ger,
Se transforma eternu-n efemer
Și vinul sfânt din Cana era fiere...

E viața mult prea strâmtă și mă strânge,
Sunt dezbrăcat de tine și-mi e frig...
Zadarnic bat cu pumnu-n porți și strig,
N-am observat când mi te-ai scurs din sânge.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

To Kuny: Deci, s-a întâmplat totuși ceva. Știam eu! Spune! Te ascult.
Nick: Dacă ai știi, tată...
To Kuny: O să știu, după ce-mi vei spune tu.
Nick: Păi, după cum știi, de dimineață am fost în vizită la bordul navei noastre, "Vulturul", împreună cu Lia și Maria. Sora mea s-a retras mai devreme, pentru că ea fusese acolo ieri cu tine, așa că am rămas doar eu și Maria, până seara, când ea s-a hotărât să meargă în nava lor, "Pacifis", s-o vadă pe micuța femelă-păianjen de acolo, pe Ema, deși până-n acel moment doar păianjeni văzuse. Eu n-am însoțit-o, pentru că am venit aici, la tine, să discutăm serios despre problema secretului nostru, pentru că tot ea m-a rugat insistent să-ți vorbesc despre asta.
To Kuny: Da, dragul meu, știam. Până aici, nimic nou. Toate astea mi le-ai spus deja când ai venit la mine de la bordul "Vulturului". Atunci însă nu erai deloc supărat, iar de la mine ai plecat liniștit, mai ales că te-am asigurat că voi încerca să rezolv într-un fel sau altul situația.
Nick: Cum vei încerca? Vei spune adevărul?
To Kuny: Deocamdată, nu! N-a sosit încă momentul adevărului. Voi încerca să găsesc o altă soluție. Poate că voi încerca să vorbesc cu comandantul lor, el va înțelege. E un băiat drăguț.
Nick: Aici ai dreptate. Chiar este drăguț. Poate prea drăguț.
To Kuny: Poftim?! Ce vrei să spui?
Nick: Nimic rău, tată.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Eugen: Și atunci, mama lui Luci, Diana... Nu mi-aș fi închipuit vreodată că ai iubit-o.
Traian: Am iubit-o?! La naiba! Încă o mai iubesc, Eugen! Enorm... Ca un nebun... Înțelegi acum de ce nu m-am căsătorit niciodată? Din cauza ei, desigur, altfel, n-aș fi avut nici un motiv.
Eugen: Dar a trecut atâta timp de atunci... Ar fi trebuit să-ți refaci viața, să nu rămâi singur...
Traian: Nu, fără ea n-avea nici un rost; n-aș fi putut. Știu; lumea e plină de multe alte femei frumoase, nu e ea singura, dar pentru mine nici nu se pune problema alteia.
Eugen: De ce?!
Traian: De ce?! Pentru că eram mult prea îndrăgostit de ea, din cauza asta. Și încă mai sunt. Nu reușesc să mi-o scot din minte... Poate că dacă n-aș vedea-o zilnic pe aici, prin Institut... Dar nu, nici așa n-aș putea-o uita sau înlocui cu alta... Mi-e imposibil!
Eugen: Dar ai avut o relație cu ea atunci.
Traian: Aș, relație... E deja prea mult spus. Amândoi eram mult prea tineri, naivi, visători, niște copii. În plus, ea nu mă iubea deloc. Eu, desigur, mă aflam la polul opus; eram în stare să-mi dau viața pentru ea. I-aș fi pus lumea la picioare, aș fi mutat munții din loc; aș fi făcut orice pentru ea. Se pare că nu era de ajuns. L-a preferat pe blond și încă îl preferă, tot pe el. Pe atunci nu doar ea, ci și mama ei, doamna Dana Dragomir. Eu ce eram?! Doar un elev al Institutului. Ce-i puteam oare oferi fiicei dânsei? Mai nimic! N-aveam casă, n-aveam mașină, n-aveam bani. Nimic... S-a împotrivit categoric unei relații între mine și fiica ei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Diviza

N-am avut nicicând impresia că-s prea multe femei pentru mine, doar uneori - că una e prea mult!

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Gheorghe Gurău

Gramatica iubirii...

Te-aș mângâia iubire
de aș avea motiv
Te-aș săruta pe brațe
da-mi ești doar substantiv...

N-am prea avut eu parte
de mângâieri încât
Ai fost, ești pentru mine
doar predicat și-atât...

Ți-am fost întreaga viață
și rob și sclav și șerb
N-a meritat iubire
te simt ca un adverb...

N-am ascultat de mine
iertarea-i laitmotiv
Tu-ai profitat de asta
ești doar un adjectiv...

E timpul destrămării
Eu n-am avut noroc
Tu-ai fost și vei rămâne
Un complement de loc...

De loc, de timp, de spațiu
M-ai transformat în cerb
Nimic nu-ți cer iubire
rămâi ce-ai fost doar verb...

Mai nou mi-ai dat speranțe
eu te-am crezut la fix
Te-ai comportat iubire
cu mine ca sufix!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Tot ce ți s-a întâmplat până acum a fost o binecuvântare pentru ceea ce ești astăzi! Dacă nu ai fi avut parte de experiențele pe care le-ai avut, nu ai fi devenit omul care ești și poate nu ai fi reușit să inspiri lumea prin ceea ce ești și ce faci! Fii recunoscător pentru tot ce ai trăit până acum, pentru clipa prezentă și pentru tot ce vei trăi de-acum încolo! Toate au un singur scop, și anume acela de a te ajuta să evoluezi și să devii tot ceea ce poți mai bine!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook