Ne doare...
Ne doare când întunericul lumina o străbate
Și plângem de dorul celor ce-au plecat departe,
Ne-au lăsat în urmă dorul și sufletul pârjolit,
Nu i-am putut opri, oricât am luptat și am dorit.
Ne doare când timpul trece în zbor pe lângă noi,
Ne rupe ani din viață și ne desparte pe-amândoi,
În locul strălucirii din vară, ne pune-n plete iarna,
Chiar de ne știe suferința și ne cunoaște taina.
Ne doare când visele dispar, înainte de-mplinire,
Când soarta ne smulge dreptul la tihnă și iubire,
Când trebuie să-i dăm pământului comoara noastră
Și s-aștepăm, tot restul vieții, plângând la feresatră.
Ne doare și durerea ne-ngenunchează, e sfâșietoare,
Ai da orice să te destarmi, să fi vânt ori rază de soare,
S-ajungi mai repede la cer, să-l regăsești pe cel pierdut,
Să formați, din nou, un întreg, să fiți la fel ca la-nceput...
poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Lucia Marin. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.