Lângă crucea părăsită

La o margine de codru, pe-o colina însorită,
Lângă potecuţa-ngustă, stă o cruce părăsită.
Răstignit in patru cuie, prăfuit de ani şi vreme,
Stă Hristos uitat şi singur, peste El timpul se cerne!

Doar un biet copil ce zilnic paste turma de mioare
Se opreşte să se-nchine, şi se-ntreabă cu mirare:
"- Cât mai poţi să rabzi, Hristoase, cuiul şi singurătatea,
Nu Ţi-e frica de-ntuneric când se-aşterne-n codru noaptea?

Nu Ţi-e foame, nu Ţi-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Eşti şi Tu la fel de singur, eşti orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colţ de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă... azi îmi dă... dar nu ştiu, mâine!

Ţi-am adus un colţ de pâine, e mai veche, dar e bună,
Sunt prea mic... nu pot ajunge, să-ţi dau jos acea cunună
Şi să-Ţi scot din frunte spinii, care pielea Ţi-au străpuns.
Cum sa fac, că-s mic, Hristoase, şi n-ajung aşa de sus?

Ţi-am adus şi apă rece, că Ţi-o fi amar şi sete,
Ei Ţi-au dat oţet şi fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte!
Că şi astăzi trec grăbiţi şi nu vor să se oprească,
Chinul să Ţi-l uşureze, setea să Ţi-o ostoiască!

N-ai nici haină, n-ai nici cuşmă, pentru când o fi mai rece,
Dar îţi las a mea cămaşă, că nu ştiu când 'oi mai trece.
N-am mai multe, că aş vrea să-ţi mai las, să ai de schimb,
Dar ce văd?! Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo... nu pot să cred, Hristoase, că-ntinzi mâna către mine,
Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai ţine!"
"-Drag copil, grăieşte Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toţii, cu iubire lângă ea.

Şi eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viaţa pentru ele,
Multe au plecat din staul, eu le caut cu durere
Şi le-aştept sa se întoarcă, să le mân către păşune
Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca să se-adune!

Tu eşti mic, da-n suflet mare şi bogat cum alţii nu-s,
C-ai întins un colţ de pâine şi-ai dat apă lui Iisus
Şi-ţi voi da, când va fi vremea, apă vie şi merinde,
Viaţă veşnică şi Raiul, pentru dragostea-ţi fierbinte!"

Şi i-a pus Hristos, pe creştet, mâna Sa cu răni de cui
Şi-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui.
Binecuvântând orfanul şi gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece!

poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-ţi crucea ta

Iubeşte-ţi crucea ta şi-o poartă,
oricât de aspră ţi-ar părea,
căci şi cea mai amară soartă
cândva ţi-o îndulceşti cu ea.
Când va veni singurătatea
şi prea din greu ţi-o vei purta
ca de-al soţiei sân prea-dulce
lipeşte-te de crucea ta.

Când, cu puterile sleite,
nici s-o târăşti n-ai mai putea,
prin cele mai fierbinţi ispite,
mergi apărat de cruce ta.

Când se va năpusti furtuna,
şi nici un scut nu vei avea,
cu-ncredere, întotdeauna
te-adăposteşti sub crucea ta.

Prăpăstii când o să te-afunde
şi nici un pod nu vei avea,
ea peste ele-ţi va fi punte,
şi-ai să le treci pe crucea ta.

Iar când vei merge spre cunună,
Hristos ieşi-va-n calea ta,
spunându-ţi: "Bine, slugă bună!",
şi-n schimbul crucii ţi-o va da.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comori ascunse

Omule sărman, să-mi ceri,
Şi-am să-ţi dau un colţ de pâine,
Căci mereu îmi mai rămâne,
Din lumeştile-mi averi,

Omule sărman, să ştii,
Că mai am şi pentru tine,
Un vremelnic gând de bine,
Şi că pot a te iubi,

Chiar de soarta ta e tristă,
Şi de eşti răzbit de boală,
Chiar de nu ai fost la scoală,
Şi de n-ai în jeb batistă,

Chiar de casa ţi-e sub scară,
Şi averea un rucsac,
Pentru tine pot să fac,
Un crâmpei de primăvară...

Doar speranţă de ţi-am dat,
Nu mai multă de un leu,
Tot pe-atât câştig şi eu,
Căci am suflet mai bogat...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Să ştii c-ai fost luat în seamă
Atât cât ai avut de dat,
Apoi ţi-au adresat sudalmă
Şi răni în suflet ţi-au săpat.

De munca ta s-au folosit,
Te-au dus cu preşul, binişor,
Cu meritul, te-au păcălit,
Îl trec grăbiţi în contul lor.

Prin tine vor doar ei să crească
Şi-ţi exploatează-al tău talent,
Dar când le ceri s-o recunoască
Îţi spun că eşti impertinent.

Te pun la colţ că n-ai obraz,
C-ai îndrăznit să ai păreri,
Te trec pe listă, după caz,
Duşman de azi, nu bun ca ieri.

Ei şi-au atins cu tine scopul,
Acum te-aruncă la gunoi,
Tu suflet mult ai pus în totul,
Îar de la ei primeşti noroi.

E jocul lor, tu nu ai loc
În măsluitele lor cărţi,
N-ai cum să intri-n acest joc
Şi baţi la ferecate porţi.

Sunt multe cruci de dus în viaţă.
Să nu te laşi de ele-nfrânt,
Chiar dacă răni îţi fac pe faţă,
E şi lumină pe pământ!

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată

Tată, îmi este dor de tine
Când nu eşti lângă mine.
Dar ştiu... că lupţi zi şi noapte,
Ca oamenii să-i salvezi de la moarte.

Dar, te rog, să nu uiţi de a ta sănătate
Şi de inima care îţi bate,
Căci moartea când vine,
Nu alege chiar pe nimeni.

Oamenii pe care i-ai ajutat,
Mulţi din ei te-au uitat.
Tu eşti bun, ai un suflet mare,
Dar n-ai sănătate pentru fiecare.

Bucuria ta cea mare
Suntem noi, copiii tăi.
Să n-ai nicio grijă, nicio mustrare,
Ca o să-ţi fim sprijin la anii grei!

poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruieşte

Omule, nu te codi
Când vrei ceva a dărui,
Ai atât de multe de dat
Că ar fi mare păcat,
Să le ţii sub un lacăt.

Azi îţi voi spune că am dăruit o pâine,
Celui care n-are o para în buzunare,
Câţi ca el sau ea nu sunt în lume
Şi cerşesc bani, doar pentru o pâine.

Dacă ai, te rog nu pregeta,
Fă un gest şi oferă din bogăţia ta,
Celui nevoiaş căruia soarta nu-i surâde
Şi nevoit să vrea de la tine măcar, o pâine.

Dacă toţi am proceda aşa şi azi şi mâine,
Nu vom mai întâlni oameni spunând, stăpâne,
Dă-mi şi mie azi un ban pentru o pâine,
Am oferi cu drag, din suflet şi cu bunăştiinţă
Pentru a potoli a lor grea umilinţă.

De dai din ce ai se înmulţeşte,
Bunătatea ta în suflet va creşte
Şi te va recompensa fireşte,
Când omenia din tine vorbeşte
Să- l asculţi şi pe cel ce-ţi mulţumeşte.

Dăruieşte, iubeşte şi nu judeca,
Ca să-ţi găseşti armonia şi liniştea,
Alungă cât poţi tristeţea celui de lângă tine,
Printr-un gest atât de firesc şi de omenesc
Şi ei, mâine, de la tine nu mai cerşesc.

Să dai din ceea ce eşti tu, ar fi mult mai bine
Şi-o floare roz sau albăstrea, dacă ai dărui
Cel ce azi cerşeşte o pâine, ar şti
Că -n tine chiar sălăşluieşte
Dragostea de oameni, de semeni, fireşte
Şi cel de lângă tine demnitatea şi-o găseşte..

poezie de Georgeta Ganea (1 februarie 2023)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescit Eundo

Ce-i drept, e drept, poete! şi-ţi spun: eşti de talent
Dar iartă-mi vorba asta (humanum est errare
Şi toţi avem defecte) în fond, mi se cam pare,
Că eşti prea slab, şi stilul ţi-e prea neconsecuent.

Eşti prea banal, zic unii. Eu nu sunt competent
Să judec tot; fireşte, greşeli de conjugare
Pentr-un talent ca tine sunt oricum lucru mare
Şi-apoi, o ştii tu însuţi, n-ai nici un sentiment.

Că eşti naiv, n-ai formă, e rău, dar tot mai trece
Şi nu-ţi imput nici limba, dar gustul ah, a fost
În drept să zică lumea, că eşti prea gol, prea rece!

Încolo versuri bune, cam rari şi fără rost
Din unsprezece versuri de n-ai fura tu zece!
Ce dracul! Furi întruna şi furi aşa de prost!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-aş putea...?

Nu plânge, mamă, şi nici nu mă chema,
Îmi faci mult rău chemându-mă acasă,
Tu ştii la fel de bine că în ţara mea,
Dacă nu fur, nu pot să-mi construiesc o casă.
Ştiu că ţi-e greu că sunt acum printre străini
Şi că ai vrea să fiu în sat alăturea de tine,
Că bătătura astăzi ţi-e plină de ciulini
Şi cât mai suferi, dar gândeşte-te la mine.
Cu ce-aş putea să te ajut stând lângă tine,
Poate-aş cosi în curte şi ţi-aş sparge lemne?
Dar oare-n ţara asta pentru mine
E de ajuns ca să cosesc şi să crap lemne?
Mă doare sufletul că-ţi sunt atât de departe,
Că nu mai pot să te ridic când cazi,
Dar, mamă dragă, să nu uiţi că sărăcia ne desparte
Şi că mi-e dor în fiecare zi de ochii-ţi calzi.
Şi aş veni târându-mă-n genunchi acasă,
Să-ţi fiu aproape, să te mângâi pe faţă,
Dar ştiu că n-ai avea ce să îmi pui pe masă
Şi m-aş trezi plângând în fiecare dimineaţă.
Cum să mă-mpart în două, scumpă mamă,
Să fiu şi-aici, să fiu şi lângă voi?
Ce să-i răspundă copilul mamei care-l cheamă
Şi îşi doreşte fiul, rătăcit prin lume, înapoi?
Nu plânge, mamă, eu te rog, rezistă,
Nu mă chemă să văd că mori săracă,
M-ai învăţat că DUMNEZEU există,
Şi roagă-te la EL, pe fiul rătăcit să ţi-l întoarcă!

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un suflet

Sunt lângă poartă, doar treceam aşa-ntr-o doară.
Îi văd pe-ai tăi şi tot speram să ieşi afară,
Că nu mă plac şi tot le-am spus că ţin la tine
Şi te-aşteptam pe unde treci, dar nimeni vine.

Pândesc la colţ de strada ta, sunt de cu zori
De-atâtea griji ce îţi tot port, de peţitori
Ce te-ar fi luat să-ţi facă rău, doar să te-mbie...
Că nu-s ca mine, trup şi suflet, să te ţie.

Alerg aşa că tot fac rondul meu de cursă
Şi-aştept ascuns dup-un copac cu mintea strânsă
S-apari ca vis -de n-ai concediu- la servici
Şi de întârzii, să îi mint c-ai copii mici.

Am şi ajuns, sunt într-un suflet lângă ceas
Că ştiu că treci şi-s mulţi, eşti una, nu te las;
Că-s pierde vară cu maşini şi plini de bani
Şi numai eu pot să te apăr de duşmani.

Nici telefon nu pot să dau, s-a dus cartelă
De-atât sunat şi-s ud, mă plouă, n-am umbrelă...
Se uită lumea că-s pe bancă zgribulit
Şi nu mă doare, că nu-i văd... Nu te-am zărit!

Mă uit cu jind după oricine te cunoaşte,
Sfârşit întreb de te-au văzut de după Paşte
Şi să te sune să le spui de pleci la mare,
C-aveai bagaje... Te-au văzut din întâmplare!

Pe seară am luat toate terasele la rând,
Spunând la toţi ce mă cunosc că-s doar trecând.
Şi magazinele ce frecventai le-am vizitat...
Răspuns le-am dat că ne-am pierdut... de-au întrebat?!

Târziu în noapte, dup-o tură mă reîntorc
Şi nu adorm, planuri am multe, gându-mi storc
Cu ce să-ncep; să fac colectă pentru pâine?...
Să fiu la chioşc, de unde cumperi... pentru mâine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost aici!

Cât de vicleană poţi să fii!
Mă-ntrebi de mi-am găsit pereche?
Nu înţeleg ce-ai vrea să ştii,
Nu practic trasul de ureche.

De vrei cumva să te arăţi
în lume cu ce-ai căpătat,
Tu fii directă, nu prin părţi,
Căci de greşeală n-ai scăpat.

Nu-ţi cere nimeni socoteală,
Nici tu nu cere loc în rai,
Ai vrut să guşti din măr, eşti goală?
Nici printre îngeri n-ai să stai.

Tot mă împingi să -mi iau o fată,
Să pară că s-a întâmplat,
Să nu mai fii tu vinovată,
De faptul că ai înşelat.

Nici nu te-am întrebat vreodată
De eşti sau nu mai eşti cu el,
şi chiar de mi-aş reface viaţa,
Tu vrei rămâne tot la fel.

Vina ţi-o porţi dar nu ţi-e lanţ,
Şi nu te leagă de nimic,
Sunteţi iubiţi, dar foşti amanţi,
Nici nu ar trebui s-o zic.

Te rog nu te mai fă de râs,
Trăieşte viaţa ce-ai ales,
La rândul meu şi eu am plâns,
Şi nimeni lacrimi nu mi-a şters.

Poate vei plânge de ruşine,
De faptele ce le-ai făcut,
Dar nu te compara cu mine,
Nici nu visezi prin ce-am trecut.

Eram şi crud, eram şi tată,
Tu erai doar cu alt bărbat,
Asta te face vinovată,
Şi nu-s eu ăla vinovat...

Nu vreau să vii să-mi ceri iertare,
Sunt patru ani, e prea târziu,
Dar nici nu presăra cu sare,
Peste ce-a fost, oricum toţi ştiu.

De vrei să nu te ştie lumea,
Ascunde-te sau fă ce vrei,
Scriu aste versuri în oglindă
Şi nu văd vină-n ochii mei.

Deci n-aştepta să fac ceva,
Ştiu că ţi-e frică c-ai să pici,
Poate mai speri că am să uit,
Dar mi-amintesc..
Am fost aici!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nu ne da... singurătate...

Motto:
Când vara e aicea iar
Şi ne-"nfloreşte" cerul tot,
Să ne-amintim - o clipă doar -
Şi de acei ce... nu mai pot...

Când iarna şuieră – haină -
Şi-n jurul tău... şi-acolo-n tine,
Cui întinzi mâna ta bătrână,
Să-i ceri să-ţi dea... un pic de bine?

Priveşti în jos, cu umilinţă,
Te rogi să mori, de chin să fugi,
Dar mult prea greaua-ţi neputinţă,
Nu mai răspunde nici la rugi...

Şi n-ai un suflet lângă tine,
Să-ţi curme jalea c-un cuvânt,
Să-ţi ia calvarul de ruşine
Şi să îl spulbere în vânt...

Tu ai trudit o viaţă-ntreagă,
Cum ţi-a fost scris în cărţi celeste,
Şi-ai fost - cândva şi cuiva - dragă,
Dar... ce-a rămas din toate-aceste?

Să "vieţuieşti" de azi pe mâine,
Cerşind umil în faţa porţii
Sărmanul tău "dărab" de pâine,
Dorindu-ţi... izbăvirea morţii...

Of, Doamne, dă-ni-le pe toate,
De ţi-am greşit cât am fost... "sus",
Dar nu ne da... singurătate,
La ceasu'-acela de... "apus"...

Mai bine ia-ne-n floarea vieţii,
Să ne-amintim, când n-om mai fi,
Doar vraja dulce-a tinereţii
Şi... bucuria de-a trăi...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am timp

Dumnezeu ştie. nu am timp de fleacuri. luaţi dragostea din calea mea
lăsaţi-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aş putea să vă răspund dar nu am timp
viaţa asta e atât de scurtă şi am atâtea de făcut.

învăţ. acumulez. atât de multe de învăţat. şi atât de puţin timp.
viaţa trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
şi sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinaţie

acum am timp. ştiu atât de multe şi am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aş vrea să ştiu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aş vrea să strivesc un fir de iarbă între dinţi să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară

acum am timp şi pentru mine şi pentru alţii. mai bine zis am timp să mor
viaţa a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri şi apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus şi atât de puţine întrebări. acum am timp. degeaba.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet solitar

Stingher mi te aşezi într-un colţ,
Un colţ de hârtie rece
Privind naiv cum mă descalţ
De sentimentul tău rece.

Nu şti, nu vrei, nu faci
Şi teama cântă pentru tine
Gândeşti, în continuare taci
Aproape, dar departe de mine.

Ai vrea, dar dorinţa o stăpâneşti
Cu greu, e prea puternic
Sentimentul ce-l urneşti,
Precum un mare vornic.

Tai, adaugi, compui
Cuvinte necunoscute
Pe hârtia rece te transpui
Lăsând în urmă cute.

Liniştea eu ţi-o privesc
Ce o creezi trasând zadarnic
Doar o clipă mai zăbovesc
Un chip frumos, cucernic.

Lacrima-ţi pătează hârtia,
Aş vrea să şterg şi să aşez
În locul durerii, iubirea
Zâmbetul să-ţi creionez.

Un colţ să-mi laşi şi mie
Să pot eu continua
Cu un final, o simplă linie
Un nou început în viaţa ta.

poezie de Diana Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu nu ştii...

Te prind fiori, te simţi murdar...
Te-a prins păcatul la răscruce.
Şi tu nu ştii, copil fugar,
c-am fost lovit cu-atât amar
şi-am stat în locul tău pe cruce.
Te uiţi la Cer, te-ntorci zdrobit.
Nu-i nimenea să te-nţeleagă...
Şi tu nu ştii, n-ai auzit
că pentru tot ce-ai săvârşit
Eu am primit pedeapsa'ntreagă.

O, cât ai vrea să fii curat
şi să începi o viaţă nouă!
Şi tu nu ştii, tu n-ai aflat
că pentru tine Mi-am lăsat
străpunse mâinile-amândouă.

Ţi-a spus un duh neînţelept
că nu mai poţi găsi iubire.
Şi tu nu ştii că tot ce-aştept
e doar să vii să-Mi cazi la piept
cu un cuvânt de mulţumire...

Ce fericiţi sunt fraţii Mei,
toţi cei iertaţi de fapte rele.
Şi tu nu ştii, şi tu nu vrei
să-ntinzi doar mâna şi să iei
ofranda îndurării Mele.

O, vino dar! Te chem să vii,
să-ţi iei din mâna Mea cununa!
Şi-atunci vei şti ce azi nu ştii
c-ai fost al Meu din veşnicii
şi eşti al Meu pe totdeauna!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipuri de frescă

Ne rugăm să vină moartea,
Cum ne-am dori sărutarea
Iubitei cu patos noaptea...

Când simţi stihia că te miroasă,
Te rogi de ea să fie miloasă,
Ce utopie... nu si nebunie...

Să-ţi rogi dragostea să te aline
Si când vine lângă tine...
Te răsucesti la ea cu spatele,

Nu poţi face asa ceva cu moartea...
Nu o chema aiurea... degeaba...
Onorea, cinstea ta, decade...

In moarte si după ea,
Când ea te cheamă rece...
Sărut-o fierbinte si petrece,

Odată vine, nu de mai multe ori,
Atunci vei fi acoperit in flori,
Si tu... si eu... să murim cu zâmbetul unei flori...

Tăiată si pusă in vază, pe moarte...
E mult... mult... mai frumoasă
In doină ruginită de rece coasă...

Nu suntem datori doamnei negre
Ea vine, vine si te trece...
Din lumea.. prea gri si prea rece...

Unde te va duce ca o frescă...
Poate, poate... o fi cald si verde...
Mai gri si mai rece mai poate fi?

Decât in lumea mea... ce trece...
Pe lângă mine... prea gri... prea rece...
Aidoma unor mozaicuri si fresce...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Mi-ai zis adio şi-ai plecat,
am obosit de căutat,
răsfaţă-mă cu drag mereu,
cu îndrăzneală şi tupeu,
cu gură arsă m-ai lăsat,
dar sete mi-e de sărutat,
eu te-am iubit, tu m–ai iubit,
dar visul nu ni s-a-mplinit,
tu l-ai uitat, eu n-am uitat,
pe sfânta cruce am jurat,
că orice-ar fi, ce s-o-ntâmpla,
voi fi al tău, vei fi a mea.
Doar până ieri ţi-am fost iubit?
Mă mir de ce m-ai părăsit,
nu ştiu ce nu ţi-a convenit,
la loc ştiut n-ai mai venit!
Aş vrea să ştiu, dar nu-ndrăznesc,
tăcerile mă obosesc,
la ce gândeşti, la ce mai speri,
când tot ce faci devin poveri
pe umeri greu de suportat,
ori rătăceşti ori te-ai mutat,
trimite-mi veşti, nu mă răni,
mai spune-mi că mă vei iubi,
de vrei să vii, poţi să te-ntorci
să facem chef, că tai doi porci.
Aşa cum ştim îi preparăm,
iar la festin să invităm
prietenii adevăraţi,
pe degete re-număraţi.
Le dăm să bea, mâncare au,
cu ei la masa n-am să stau,
dar ei vor şti că-i răsplătesc
pentru temei prietenesc.
În gând la tine locuiesc
culcuşul n-am să-l părăsesc
că-n viaţa asta aspră, grea,
chiar greutăţi de-om mai avea,
plăti-vom biruri de coşmar
sorbind pelinul din pahar,
chinul în har e mai bogat,
dar vom plăti nemeritat.
Domnul în pază ne-a avut
cine cutează, îl înfrunt!
Nici nu mai vreau, nici nu suport
să scot iubirea la raport
să-i fac bilanţ inopinat
pe trend arid, sterp şi uscat.
Nici nu mai pot, nici nu mai vreau
pelinul dorului să beau
când nu ne-mpiedică nimic
să fim mămică şi tătic,
iar al iubirii noastre rod
să fie patimii zăvod.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa celor plecaţi din ţară

E greu printre străini şi după bani...
Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani!
Nu ştiu c-atunci când au îndeajuns
Li-i tinereţea tulnic de apus.
Nu cred la timp, că pâinea e amară
Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară.
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere,
Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere!

E greu printre străini şi după bani...
Chip lăcrimat, de-acum mama şi tata
Sunt doar un nume într-un cimitir.
Zadarnic rugi şi lacrimi, jale... Gata!
Ai strâns spre a avea atâtea vieţi,
Dar i-ai pierdut pe cei ce ţi-au fost scut
Şi ai pierdut iubirea şi în vânt
Ai aruncat atâtea tinereţi...

Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani...
Caută o speranţă-n ţări străine.
Pleacă părinţi, ori soţi, ori prunci orfani
Nutrind speranţa de-a le fi mai bine.
Li-i pasul greu şi ochiu-nlăcrimat
Şi-ar vrea lângă cei dragi să stea, în ţară,
Dar crunta sărăcie l-a mânat
Spre-a câştiga o pâine mai amară.

Nu ştiu c-atunci când au îndeajuns
E prea târziu... poteca-i neplivită,
Tristeţea-n dulcea casă a pătruns
Şi mama e bătrână şi cernită.
Oh, latră câinii un copil străin!
Şi lacătul e ruginit la poartă...
"- Al cui eşti, maică?! Nici nu te mai ştim!"
"-Sunt eu, Ion, feciorul vostru, tată!"

Li-i tinereţea tulnic de apus...
Cenuşă risipită pe ogoare...
Văd cocoşat şi printre brazi ascuns
Biserica din sat şi Dealul Mare.
Şi îngenunchi, pământul să-mi sărut,
Căci rădăcinii vreau să-mi cer iertare.
Un şerpuielnic drum, ades bătut,
Îmi iese înca în întâmpinare.

Nu cred la timp că pâinea e amară...
Neghina avuţiei a-ncolţit,
Gonind ‘ceşti dragi români în altă ţară.
Român cu nemurirea înfrăţit,
Fii vultur demn! Şi frânge lanţul urii!
Etern urmaş de dac şi de roman
Şi înfrăţeşte-ţi braţul cu romanii!
Trăieşte-ţi viaţa liniştit şi calm!

Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară
Fărâma de lumină strânsă-n sân,
Ţi-e viaţa pită neagră şi amară
Şi n-ai în piept un suflet de român.
Pe harta României trece-ţi paşii!
Îţi simţi străbunii-n lacrimi?! I-ai uitat?!
Cui ai lăsat părinţii şi urmaşii?
În alte ţări, de ce... de ce-ai plecat?!

Oh, biet român străin, n-ai mângâiere!
Ţi-e sete iar de tot ce ai lăsat...
Pe cerul altor ţări sunt alte stele.
Tu cerul ţării tale l-ai uitat?!
În ochi îţi joacă-n lacrimi tricolorul...
Întoarce-te, român, în ţara ta!
Te-aşteapta azi biserica, ogorul,
Tătucul bun şi tristă, mama ta...

Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Te-ntoarce iar la neamul tău cel sfânt!
Aici ai casă, pace, mângâiere
Şi ape limpezi. Pe acest pământ,
Cu boii-n jug, cu plugul ori cu grapa,
Strămoşii tăi însămânţau iubire,
Dar tu, române, ai trăit degeaba,
Uitând că eşti fecior de Românie.

Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere.
Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară
Şi pâinea ce-o mănânci e mai amară.
...............................................................
Li-i tinereţea tulnic de apus
Şi chiar şi-atunci când au îndeajuns
Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani.
E greu printre străini şi după bani!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu: "Te iubesc!"

(sau "Declaraţie de dragoste", un alt posibil titlu)

Amorul meu te înconjoară
Cu pasiune nelimitată;
Eşti visul meu de odinioară
Şi realitatea întruchipată.

Prezenţa ta încântătoare
Din prima clipă m-a subjugat
Şi am simţit ce rău mă doare
Iubirea ce m-a încercat.

Eşti prima mea mare iubire,
Eşti unică în felul tău
Şi pot ghici în a ta privire
Că şi eu sunt iubitul tău.

Eşti visul meu, eşti viaţa mea,
Ţie-ţi închin dragostea...
Eşti tot ce am mai bun în lume,
N-aş vrea să te desparţi de mine.

Eşti dulce, zveltă, încântătoare,
Ai glasul de privighetoare,
Privirea ta e visătoare,
Iar gura ţi-e ademenitoare.

Tu mă provoci seducător,
Cu trupul tău fermecător,
Mă amăgeşti că sunt frumos,
M-atragi în mod misterios.

Tu eşti o floare între flori,
Mult mai presus de orice comori
Şi ai un chip fermecător,
Un trup sublim, unduitor.

Privirea ta de foc mă arde
Şi într-o clipă mă vrăjeşte;
Fiorul ce trupu-mi străbate
În mod plăcut m-ademeneşte.

Cu trupul tău mă ispiteşti,
Cu dragoste mă-nlănţuieşti;
Îmi place să fiu sclavul tău,
Să îmi şopteşti: "Tu eşti al meu."

Şi chipul tău mă zăpăceşte
Şi glasul tău mă aiureşte...
Mă pierd de tot în preajma ta,
Dar mă trezeşte dragostea.

Mireasna ta mă ameţeşte
Şi mă topesc de dorul tău,
Surâsul tău mă urmăreşte,
În gând, în vis şi tot mereu.

Ador zâmbetul tău divin,
Eşti tot ce mi-aş putea dori,
Iar dragostea ce ţi-o închin
Nicicând nu se va ofili.

Îţi jur o dragoste eternă
Şi pură ca o lacrimă;
Iubirea mea va fi supremă,
Iar fericirea – maximă!

Pentru mine eşti divină,
Prezenţa ta este sublimă,
Cu vocea ta cea cristalină
Mi-ai răpus a mea inimă...

Ce numai pentru tine bate
Şi a ta va fi cât voi trăi,
Nu-mi mai e gândul nici la mate',
Ci doar la tine, zi de zi.

Tu eşti cea care- mi dă putere,
Iubire, speranţă, plăcere...
Vreau să te am mereu alături,
Să ştiu că n-ai să mă înlături.

Vreau să te simt mereu aproape,
Chiar dacă-i zi, ori de e noapte,
Vreau lângă mine să te ştiu,
În gândul tău mereu să fiu.

Aş vrea să stau doar lângă tine
Tu să trăieşti numai cu mine,
Uniţi pe veci noi doi să fim,
Mereu, mereu, să ne iubim.

Aş mereu să te sărut,
Cu patimă să te iubesc;
Când sunt cu tine, de mine uit,
Timpul aş vrea să îl opresc.

Aş vrea să adorm la pieptul tău,
Să te cuprind uşor în braţe,
Să mă dezmierzi cu amorul tău,
Să-ţi mângâi ale tale coapse.

Mereu aş vrea să te privesc,
Cuvinte dulci să îţi şoptesc,
Să-ţi cânt, să-ţi spun cât te iubesc,
Că doar pentru tine trăiesc.

Lângă tine sunt fericit,
Fiindcă mă simt iubit;
Nu mai ştiu ce înseamnă teama,
În urmă mult a rămas spaima...

Spaima că te-aş putea pierde,
Teama că nu m-ai iubi;
Disperarea ce m-ar cuprinde
Dacă tu m-ai părăsi.

Pentru tine aş face orice,
În schimb cerându-ţi dragoste;
Ţi-aş da oricând tot ce mi-ai cere
Doar pentru o clipă de plăcere...

Nu am cuvinte ca să-ţi spun
Ce pentru mine tu însemni;
Ştiu doar: Te iubesc ca un nebun
Şi-n veci te voi iubi la fel.

Doar tu eşti tot ce îmi doresc,
Să fiu cu tine, să te iubesc,
Să sorb al dragostei nectar,
Să simt iubire – iar şi iar...

Nu te voi înşela nicicând,
Nici măcar cu un singur gând,
Nu vreau să-ţi văd chipul plângând,
Nu vreau să te ştiu suferind.

Nu vreau să te pierd niciodată,
Nu mai pot trăi fără tine,
Vreau doar să fii a mea, toată,
Să ştiu că mă iubeşti pe mine.

Şi nimeni nu mi te va lua,
Dragostea ta nu-mi va fura,
Căci tu vei fi numai a mea,
Pentru tine viaţa mi-aş da.

Cu vorbe dulci îmi dai fiori,
Mă-mbăt doar cu tandreţea ta,
Te simt vibrând, tremurător,
Când ne uneşte dragostea.

E minunat să te iubesc,
Să ştiu că mă iubeşti şi tu,
Doar pentru tine să trăiesc,
Ţie să-ţi dăruiesc sufletul.

Nimic nu-i mai frumos de aşa,
Nici nu-mi doresc altceva,
Cu tine totu-i ca-ntr-un vis,
Cu tine zbor spre paradis.

Căci dragoste la prima vedere
A fost atunci când te-am zărit;
Acum ştiu, cu multă plăcere,
Soarta, destinul, ne-a unit.

Când mă atingi – înnebunesc,
Când mă săruţi – încremenesc,
Însă de lângă mine pleci,
Mă sting şi mă răcesc, pe veci...

poezie de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, partea a IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!