Bucăţi de fericire

Pe plita arsă de un foc nebun,
Bucăţi de fericire aromate...
De-o parte şi de alta, numai fum
Şi braţele micuţe, dând din coate...

Iar pe un scaun bântuit de vreme,
Cu mâinile în poală şi chip sfânt,
Blândeţea lumii dusă la extreme,
Într-o privire caldă şi-un cuvânt.

O lampă sus, deasupra unei mese,
O pâlpâire-a vieţii din cămin,
O amintire-a celei ce fusese
Icoana vie la care mă-nchin.

Ascult şi azi cum se anină focul,
Şi de-ale sale flăcări nu mă tem,
Mă fericesc că am avut norocul,
Să-mi iau din el cel mai frumos poem!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai! chip frumos; vai! caldă şi gingaşe privire

Vai! chip frumos; vai! caldă şi gingaşe privire;
Vai! fără seamăn farmec al mândrelor purtări;
Vai! dulce grai, tu care orice trufaşe fire
Smerit-ai, şi-ai dat celui slab 'nalte cutezări!

Vai! galeş râs în stare atâtea răni să-mi facă,
Încât doar moartea-i soră, azi, gândului nebun!
Suflet regesc, prea-vrednic să fi domnit – o, dacă
Acest netrebnic secol ar fi slăvit vreun bun!

Voi, numai voi suflare şi flacără-mi sunteţi;
Lipsit de voi sunt astăzi – şi-n cazna astei vieţi
Dureri mai mari nu aflu de cari să fiu învins.

Mi-aţi dat speranţe, doruri în suflet mi-aţi aprins
La ceasul despărţirii de farmecul acel;
Dar vânt de moarte luat-a cuvintele cu el!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există un Dumnezeu

Când voi lăsa în urmă numai umbra
nu spre moarte mă voi îndrepta
ci în braţele mamei mele

cum astfel fiecare ajunge
în braţele celei ce l-a născut,
cum însăşi mama stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale...,
îmi închipui că dincolo e o lume visând
în braţele unei mame uriaşe

dacă există un dumnezeu
nu poate fi decât femeie

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Trandafirul sălbatic
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeam la focul iadului

Ca un întemniţat pe veşnicie,
În lumea lanţurilor te-am născut,
Te-am scrijelit în mine poezie
Cu unghiile, până mi s-au rupt.

În bezna încăperii latrinare
În care mă zvârlise zeul lumii
– O lapidare-n plus, din răzbunare –,
Citeam la focul iadului postumii.

Infatuaţii lumii, la răstimpuri,
Cei cu halouri şi cămăşi în vine,
Priveau cum strâng în poală anotimpuri
Şi revoltaţi scuipau atunci pe mine.

Ce fericire e să mori nebun,
Când numai poezia ţi-e stăpân!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uitam, în acea seară, la ceaţa veselă de copii adunaţi în jurul acelei frumoase jucării germane, bradul de Crăciun. Pomul fusese aşezat în mijlocul unei mari mese rotunde şi se ridica cu mult deasupra capetelor lor. Era luminat minunat de o mulţime de micuţe lumânări şi peste tot în ramuri sclipeau şi scânteiau obiecte strălucitoare.

citat celebru din Charles Dickens
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem numai al tău

Ştii, mâinile mele te cuprind ca pe o rugăciune
ce aşteaptă înălţarea,
te ating cu blândeţea unui curcubeu
apărut din coastele lui Iisus...

Te port în ochi ca pe o duminică
cu ferestre de iarbă înaltă,
mă privesc într-o oglindă de cer
şi îmbrac cămaşa ta de mire
în care ţi-au rămas bătăile inimii,
luminându-mă atât de frumos.

Ah, ce cântec de mierlă trece prin mine,
îmi râd macii de sub pleoapele timpului;
ştiu că voi ajunge
aşchii de ploaie într-un poem
numai al tau...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria gustului...

Am încercat astăzi bucuria gustului..
Cereale cu spice ascunse În ziua de ieri,
sub brazda profundă a unei tăceri,
să-mi dospească şi să-mi crească firesc,
iubiri ce pe câmp hoinăresc..
Seminţe de in albăstrii, culese tot ieri de prin vii,
cu gust de must şi amurguri târzii..
Sămânţa de floare de soare, cu uleiuri prelinse-n uitare,
dar cu gust de-nceput şi mirare..
Sămânţa dovleacului din grădină,
să-mi pună pe masă lumina, într-un festin de rutină..
Şi-un pumn de stafide rebele, aruncate ca o ploaie de stele,
aromate, uscate, frumos colorate,
vise ale boabelor de struguri, trezite din somnuri ciudate,
pe întomnate..
Şi ca un corolar, ca gustul să nu fie bizar,
un strop de miere, o adiere de aripi transparente, uşoare,
gust de ceară topită şi de albină în floare..
O revelaţie încântătoare,
ce-mi mângâie papilele atât de subtil,
într-o bucurie a gustului meu de copil...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţarea este inima vieţii - puterea mistică care transformă un cuvânt într-un simbol, o privire în zâmbet, o casă într-un cămin şi un popor într-o civilizaţie.

citat din Eugene P. Bertin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Nu-mi cere să fiu alta decât sunt,
Nu pot ca sfinţii să ajung deodată,
Tu ştii că-s doar o mână de pământ
Ţărâna ce se cere modelată.
Să-mi dai putere, să mă-nveţi Îţi cer,
Să nu mă laşi să rătăcesc pe Cale,
Eşti Dumnezeu şi pe pământ şi-n cer,
Făpturile sunt toate ale Tale.

Tu poţi să faci din mine ce voieşti,
Mă poţi purta în slava sau în moarte
Şi dacă nu ştiu bine Cine eşti
Nu mă împinge, Doamne, mai de-o parte.

Tu m-ai adus la Tine să mă-nchin,
N-a fost uşor şi, Doamne, ştii prea bine
Cu câtă noapte ai luptat să vin
Ca să-Ţi slujesc, să Te slujesc pe Tine.

Chiar dacă numai o clipita-a fost,
Din viaţa mea e jumătate dusă,
Tu care-mi ştii viaţa pe de rost,
Tu dă-mi puteri să pot să-Ţi fiu supusă.

Sunt încă mică pe cărarea Ta
Şi poate încă-n suflet sunt bolnavă,
Întinde-Ţ mâna, mângâie cu ea
Şi-ajută-mă de vrei să fiu în slavă...

Amin!

rugăciune de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urme

Merg să identific corpul care creşte în corpul meu,
în drumul spre elucidarea misterelor
nu fac nicio oprire, doar mici pauze de respiraţie.

Am o oră în care nimic nu mi se împotriveşte,
un joc de lumini inegale,
un vânt violent,
dramaturgia lucioaselor funii
care să-mi smulgă gâtul din trunchi.

Vin după tine pe drumul acela arhicunoscut,
de-o parte, de alta,
capuri tăiate,
aşezate frumos pe leaţuri de gard,

dau la o parte cu mâinile ceaţa groasă.
Pas cu pas,
pas cu pas mă apropii,
privesc în tine până ochiul mi se transformă în far.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

şi piatra albă
are un destin
cum piatra neagră
are.

pe care s-o ador,
la care să mă-nchin,
pe care s-o ascult
între vibratii?

deasupra golului vecin
fac piruete
fără să-mi pese de culoare

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseala verii

De-acum, vara e obosită şi înfrântă,
În pomii desfrunziţi o pasăre nu cântă,
Vântul suflă, mereu mai sus cerându-şi locul,
Arde-n cămin focul scăpărând.
Acolo, cântăm pe rând
Noi doi. Inima mea şi focul.

Nu mai sunt crini. Nici trandafiri, nici muguri
Şi-acolo-i un paner cu struguri.
Flăcări dulci în galbene veşminte-şi fac jocul.
Unei părţi din sevă-n flamă îi dau vânt.
Ne înălţăm în acelaşi cânt
Noi doi. Inima mea şi focul.

Iubita vine să-împărtăşim o sărbătoare,
Se înalţă, privindu-ne prin arbori, la est, luna cu mirare,
În vreme ce-n tustrei dorinţele-şi desfac ghiocul;
Focul de-acum se stinge, îl privim cum scade;
Şi-o pace mare dezmierdările-şi sloboade.
Noi doi. Inima mea şi focul.

poezie clasică de Paul Heyse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palma ta, într-un poem de jale...

M-aşez în palma ta să-mi caut drumul
Spre primăvara care întârzie,
Pe linia iubirii stă nebunul
În braţe c-un buchet de iasomie.

Într-un hăţiş de riduri stă norocul,
Un caprifoi cu patru foi mă strigă,
Că i-a venit prea timpuriu sorocul
Şi lacrima neşansei mă irigă.

În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele
În nicio stea şi nici în palma lunii.

M-aşez în palma ta s-aud cum viaţa,
Mă cheamă să-i deschid ferestre-albastre,
Când de sub gene-mi cântă dimineaţa
Într-un poem cu versurile noastre.

Îţi scriu, iubite,-n fiecare seară,
Să nu mă uite noaptea printre stele,
Cu picături din lacrima amară
Proptită de eşecul vieţii mele.

Şi de-o găseşti pe-o linie-anonimă,
Adun-o în căuşul palmei tale!
Pe linia iubirii, într-o rimă,
Să-i faci alcov într-un poem de jale!

Un fluture cu aripile frânte,
Într-un extaz de-o clipă efemeră,
De vine moartea să ne înspăimânte,
Să ne nuntim pe-a vieţii emisferă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În braţele iubirii

de necrezut iubite dar tu eşti miracolul meu
nu cred că aş putea să trăiesc fără tine
lumini din ochii-ţi blânzi mă fericesc mereu
vorbele tale zilnice parcă sunt dulci praline.

eşti izvorul meu curat... limpede fericire
iubirea-ţi fermecată mă umple de extaz
eşti soarele ce-mi dai vieţii strălucire
eşti umorul cu care fac haz de necaz.

lumina din tine nu pleacă nicăieri
ea dă puteri încrederii în nemurire
am avut parte cu tine de sublime plăceri
şi mi-ai creat comoară din frumoasa iubire.

poveşti de împlinire spulberă tăceri
viaţa-i spectaculoasă cu oricare trăire.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea ca o umbrelă

Băi frate, câtă minte! E de luat aminte,
Că tare-i merge bine! O ţine şi la mine
Şi, peste-o vreme, poate, mai dând un pic din coate,
Voi publica o carte. Să mor eu! Să n-am parte!

Că sunt şi legi utile ce scad treizeci de zile
Din anii de-nchisoare şi, nu că mă dau mare,
Cu-atâţia bani –purcoaie– pot umple o lădoaie
Cu cărţi -ce tura-vura!- să-mi poarte semnătura.

Şti'nţifice, măi, tată, de mare judecată,
Dar nu din aia care m-a dus la închisoare,
Că am crezut-o ţâncă, dar aia a fost stâncă
Şi n-a vrut să ia banu'. E mult de-atunci, e anu'.

Aşa că dau anunţul: "Scriu carte cu denunţul
Acelora pe care i-am uns pân' la cel mare"
Mai scriu şi de onorul de care scriitorul
Să aibă şi el parte, că-mi scrie... de departe.

Da ce aş sta în ploaie, când pot să am o claie
De cărţi, iar faimă, tată, destulă, fi'ndcă, iată
De-o vreme, cine scrie, chiar de e-n puşcărie,
E scriitor şi vinde, căci proşti sunt... cât cuprinde.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În chip de imortelă

sunt ca o floare strivită într-o carte
între pământ şi cer mă ofilesc
cum să las trecutul meu de-o parte?
amintiri arzătoare mă năpădesc.

buzele mele sunt petale crestate
timpul mi-e potrivnic bătrâneţea grea
cu mâinile la piept încrucişate
mă rog să fie lină viaţa mea.

mă îmbrac în violet că o brânduşă
a venit primăvara în sufletul meu
vreau să îmi strecoare pe sub uşă
vestea că am să dăinuiesc mereu.

precum o imortelă în cartea vieţii
să-mi dezlege tainele filosofii, poeţii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lumină

o lumină muşcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceaţa dimineţii,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoţii.

şi-un răspuns nechemat
se aşază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
şi forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

20

dimineaţa ar trebui să deschidă o pâine
ca pe o uşă caldă prin care să intre foamea

dimineaţa ar trebui să fie albă ca spuma unei lumânări
să umble tiptil peste genele uitate în ultima privire
să caşte plictisită de repetiţia orelor
zilelor
iubirilor

dimineţile sunt leneşele calendarului
când ghearele unei păsări stinghere zgârie (din greşeală) suprafaţa lăcuită a morţii

ce ne vom scrie cu vârful cuţitului pe piele
cuvinte
semne
ce?

sunt o abracadabră de stări
ca machiajul şters al unui clovn
piciorul de lemn al vieţii
gheata care n-o mai încape

să umblăm desculţi, iubire
să umblăm pe ape
ca două năluci
pe pielea arsă în flăcări a nopţii
şoaptele au mereu un ecou
într-o cavernă în care nici orbii nu mai speră
pleoapa stă deschisă în somn

mimez o viaţă pe care aş vrea
să o dorm

cad seminţe de mac peste foaia albă
se scutură narcotic un vis
de parcă ne scuturăm unul de altul

Jurnal

POEZIA e despre
o faţă de mamă pe care niciodată nu am putut s-o recit

~ Cealaltă Evă ~

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bucăţi de adevăr

pe care le-aş arunca
într-o parte de lume
să nu le mai aud
strigându-mă

sunt bucăţi de drum
pe care le-aş şterge din suflet
şi m-aş îngropa în tăcere
până la sfârşit

sunt bucăţi de fericire în sângele meu
pe care le-aş trece-n uitare
că umblatul pe jumătate
e un fel al meu de a fi
însă
chiar şi aşa
aruncând
ştergând
uitând
poezia mea
n-am să te mai trăiesc
niciodată

oare e o tristeţe mai mare ca asta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salonul era ticsit cu oameni tăcuţi, aşezaţi în jurul unei mese lungi şi sculptate. Mobila care decora în mod obişnuit camera fusese împinsă la întâmplare pe lângă pereţi. Lumina venea de la flăcările care trosneau într-un şemineu frumos de marmură, deasupra căruia se afla o oglindă poleită cu aur. Plesneală şi Yaxley zăboviră în prag câteva clipe. Pe măsură ce se acomodau cu lipsa luminii, privirea le fu atrasă în sus, către cel mai straniu detaliu din peisaj: o siluetă umană aparent inconştientă, suspendată cu capul în jos deasupra mesei, rotindu-se încet, de parcă ar fi atârnat de o funie invizibilă şi reflectându-se în oglindă şi în suprafaţa lustruită a mesei de dedesubt. Nimeni dintre cei aflaţi în dreptul acestei privelişti neobişnuite nu părea să-i dea vreo importanţă, în afara unui tânăr palid, care se nimerise exact dedesubt. El părea să nu se poată abţine şi nu trecea nici un minut fără să mai arunce câte o privire în sus.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadat de-aş fi

Se scurge clipa-n deznădejde, nimic nu mai e sfânt
Iar pe trotuarul lumii din ce în ce mai strâmt
Răceala din privire şi lacrima ce doare
În jungla vieţii sunt cele mai negre fiare.

Balast şi zgură multă se varsă amar din noi
E cel mai crunt şi rece, cel mai perfid război
Mă simt un prizonier în zeghe şi în lanţuri
Uitat, abandonat şi aruncat în şanţuri.

Mi-e dor de taina lumii, mi-e dor de sfânt potir
De-altarele stropite cu-aghiasmă şi cu mir
O candelă a iubirii să ardă neîncetat
La interviul vieţii să pot să fiu iertat.

Pe jertfa crucii tale, îmi plâng destinul, Doamne,
Că nimeni nu mai este care să ne condamne
La dragoste, ofrandă şi generozitate
La rugăciune sfântă către divinitate.

Un evadat de-aş fi din timpul ăsta crud
Din lumea cea haină să fug, să mă exclud
Aş lăsa lumii ocna şi tot ce-i păcătos
Şi m-aş uni pe veci cu lumea lui Hristos!

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!