20

dimineaţa ar trebui să deschidă o pâine
ca pe o uşă caldă prin care să intre foamea

dimineaţa ar trebui să fie albă ca spuma unei lumânări
să umble tiptil peste genele uitate în ultima privire
să caşte plictisită de repetiţia orelor
zilelor
iubirilor

dimineţile sunt leneşele calendarului
când ghearele unei păsări stinghere zgârie (din greşeală) suprafaţa lăcuită a morţii

ce ne vom scrie cu vârful cuţitului pe piele
cuvinte
semne
ce?

sunt o abracadabră de stări
ca machiajul şters al unui clovn
piciorul de lemn al vieţii
gheata care n-o mai încape

să umblăm desculţi, iubire
să umblăm pe ape
ca două năluci
pe pielea arsă în flăcări a nopţii
şoaptele au mereu un ecou
într-o cavernă în care nici orbii nu mai speră
pleoapa stă deschisă în somn

mimez o viaţă pe care aş vrea
să o dorm

cad seminţe de mac peste foaia albă
se scutură narcotic un vis
de parcă ne scuturăm unul de altul

Jurnal

POEZIA e despre
o faţă de mamă pe care niciodată nu am putut s-o recit

~ Cealaltă Evă ~

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

15

frigul mă împleteşte în negrul obscen al nopţii
cu ochii închişi şi buzele adunate într-o prună ovală
clepsidră prin care curge viaţa
bob cu bob

scriu poeme stoarse de miez
păsări uscate pe creanga ultimului smochin

dar nu te pot refuza
ridurile tale mă absorb din praful mediocru al vieţii
ochii tăi mă aşază pe latura primejdioasă a timpului
nu pot
mă excită letargia orelor tale
când visezi cearşaful mototolit de existenţa
unei mata hari
cu braţele încolăcite
sufocându-te

mângâi ochiul care zâmbeşte
cu un ac
îi storci vederile netrimise din oraşele străine
îi smulgi geană cu geană frica
întorci spatele lumii
ca şi cum viaţa ar fi doar un great gatsby

şi-atât

urci pe lama unui cuţit
everestul veşniciei
prin frigul ce curge pe dealuri şi văi
prin oraşe cu gări pustii
prin perne de ceaţă
prin păsări
prin ochiul alb nins blestemat orb

doar să mai stăm înghesuiţi în calota asta de gheaţă
şi să privim cum înfloresc macii în Vamă
doar

Jurnal

sânge tânăr prin cutia cu scrisori
un bujor
îşi plânge petalele peste amintiri

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la scris

Eu nu aparţin nici măcar trupului darămite vreunui curent literar.
Scriu ca şi când m-aş fi născut numai pentru asta
şi nu îmi pasă dacă ochiul morţii va fi singurul meu cititor.
Scriu ca şi când sufletul meu ar monologa în oglindă,
ca şi când fiecare cuvânt pe care îl scriu ar fi ultima mea respiraţie.
Poezia este sau nu e, vorba lui Suciu.
Toate poeziile care nu dor sunt nişte avorturi.
Toate poeziile care se scriu cu gândul la soclu
sunt la fel de false ca şi zâmbetul unui clovn.
Toate poeziile care se construiesc inginereşte sunt maculatură,
virgule între scânteie şi flacără.
Toate poeziile care nu curg în cascadă sunt apă chioara în gura unui beţiv.
Cea mai bună definiţie a poeziei pe care am cunoscut-o este depresia,
cea mai fantezistă biografia.
Uneori visez că mimez scrisul,
că pentru asta aş putea fi nominalizat la Premiul Nobel.
Dimineaţa mi se face ruşine de mine
şi mi se izbesc în minte sfaturile bunicului
asemeni limbii de clopot:
Trezeşte-te nepoate, cel mai frumos dar al vieţii este însăşi viaţa.
Nu există nimic grandios în încoronare.
Absolutul mai mereu adulmecă
mirosul agoniei,
pe aceia îngenuncheaţi pe dinăuntru.
Scriu ca şi când inima mea ar fi mută...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Picioarele îmi înverzesc a primăvară. Mă dor.
Prin piele fire crude îmi răsar întâia oară.
Mă umplu prima dată cu acelaşi decor
Durerea soarelui mă obsedează ca o povară.

Strig dintr-o fântână, ca un înecat, să mă scape!
De suferinţă nu pot nici să dorm, nici să visez.
Îmi smulg pielea de pe picioare şi las să încape
Peste carne împletite rădăcini dese şi verzi.

Ca o coajă de ou copt pielea îmi crapă şi smulg
De pe piciorul drept lianele care mă strâng.
Cresc aripi crude şi calc suferind peste pământ
Încărcat de ierburi în care greu e pasul stâng.

Sub talpa mea îmbumbesc crini şi păsări aiurea.
Calc peste ele vesel la suflet şi tânăr la trup.
Port durerea colţului ierbii ce îmi sparge pielea
Şi simt lama ierbii tăind adânc în verdele crud.

poezie de Mircea Lucian Nincu (2009)
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

17

forcepsul m-a smuls din visul pe care îl trăiam
înainte să ştiu de planul acesta

m-am născut înainte să râd
ca pielea descuamată de narcise a primăverii
ca viermii intestinului gazdă
ca firul de păr aspru de pe negul bleg

m-am născut înainte să-mi înţeleg inutilitatea
stigmatul sufletului ofilit pe chiloţeii mov ai vecinei
oligofrenul hrănit cu cerneala unui stilou stricat
4000 de lire - pentagon gold- doar pentru o semnătură

adoptat

forcepsul mă smulge cu brutalitate
fără să înţeleg
semnul de fluture

mă arunc de pe foaia albă
un Rorschach fără aripi
în mila unui insectar de ace
ace
ace
ace

lumea stă agăţată într-un cer de fluturi
pe chiloţeii mov ai vecinei

Jurnal

câtă linişte în creierul meu
un cavou de pietre moarte în care
aripi uscate joacă
schizo - I D
pe nasturi mici
sublingual

~ Cealaltă Evă ~

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce nu am scris niciodată

gândurile despre cum drumul poate fi atât de
periculos încât să nu mă întorc
despre cum părul mariei antoinette ar fi arătat
mai bine tuns bob
melodiile de rahat fredonate în drum spre liceu la 6 dimineaţa când
ar trebui să fii normal

cine e normal în clasa a IX-a

despre şoferii care nu opresc la semafor
sau cei care opresc şi zâmbesc ca nişte drogaţi

nimeni nu ştie despre
dragostea pe care mama i-o poartă lui dan
nici despre cum a rămas gravidă la 45 de ani

fata din staţie îşi încheie fermoarul se
holbează la mine nu ştiu răspunsurile pe care
le caută

nu ştiu cât e o bere din aia la care se uită de cinşpe minute

cerul se desprinde ca un tapet peste autobuzele galbene peste
selfie-urile mesajele prin care i-ai spune că încă îl iubeşti peste mâna
care tremură ca dracu pe butonul send

mă opresc pe o terasă în geam mă văd mai
înaltă şi urâtă ca de obicei

mă gândesc la toate astea de parcă ar prinde sens
dacă le-aş băga într-o cafea apoi mă
prefac că
de fapt le-am scos dintr-un pachet de ţigări

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aştept să mă cauţi tu,
Tu aştepţi să te caut eu,
Ne bântuim unul pe altul,
Aşa, ca două animale de pradă,
Hăituite,
Care nu mai pot nici împreună,
Nici una fără cealaltă,
Într-o pădure fără ecou,
Iarna.
Aştept să mă cauţi tu,
Tu aştepţi să te caut eu,
Ne vânăm senzual unul pe altul,
Aşa, ca două sălbăticiuni în rut,
Lacome,
Care plesnesc de dorinţe primordiale
Prin cavernele pustietăţilor,
Prin labirintul tăcerii dintre noi,
Într-o pădure fără ecou,
Iarna...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

I

Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaş de virgină,
Dimineaţa
Toarnă din belşug lumină
Peste valea toată.

Şi natura-n pripă deşteptată,
Parcă poartă pleoape ameţite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.

Jos în vale,
Văl subţire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunţit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.

Nouraşi de ceaţă străvezie
Peste care, alb, seninul cerne:
Parcă-nsamnă nişte albe perne
Pe un pat nestrâns care-ntârzie.

Peste satul încă adormit
Şi pe valea iazului cu stuf,
Fumul dimineţii liniştit
Se aşază moale ca un puf.

Şi prin vălul scânteierii roze
Nu te poţi uita la răsărit;
E-acolo ceva nedefinit,
E cascada unei nebuloze.

II

Şi Dimineaţa,
Stând încă în genunchi
Cu fruntea-i albă ridicată-n zare,
Ca pe gura unei amfore,
Din soare,
Toarnă din belşug lumină,
Mănunchi după mănunchi.

Şi Dimineaţa,
Înseninăndu-şi, de răcoare, faţa,
Cu părul ei de aur, despletit,
Ridică amfora ei plină
Tot mai sus, -
Şi-acum în picioare
Pe zarea de la răsărit
Toarnă mereu din soare
Până ce moare,
Cu faţa la apus.

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când începi o carte – un roman – de multe ori e ca şi cum ai intra într-o lume nouă, într-un ţinut pe care nu l-ai mai văzut. Căci lectura prezintă mare asemănare cu voiajul. Uneori, chiar după primele pagini ale unei cărţi, ai impresia că, de-abia coborât din hotelul în care ai descins în cursul nopţii, te găseşti într-o calmă dimineaţă de vară, pe străzile unui oraş în care n-ai mai pus niciodată piciorul, în locuri şi aspecte noi şi totuşi familiare, printre oameni care-ţi sunt străini, dar faţă de care nu te simţi, tu însuţi străin.

citat din Eugen Herovanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie stupidă

acopăr strada privirii
cu copertine de cuvinte
unele fără de margini
altele cu bastonul
celui care nu vede alb
stupizenia unei poezii
constă să pui cuvinte grămadă
de la zdrobite imagini în cuvinte
până la cel ce nu se simte
acel ce nu vrea să înţeleagă
poezia nu mai este întreagă
este stupidă, proastă şi banală
de ce o mai pui pe o pagină goală
de fapt este o pagină albă
care te trimite acolo unde
nu mai eşti decât tu albă
coală simplă de hărtie
este poezia mea
spuneţi: ce aveţi cu ea?

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

suntem beţivii unui timp nevinovat.
dar îi aruncăm la gunoi
dimineaţa de după,
peste hârtii
murdare de icterul literelor
sau lângă conserve
care mai miros încă a inimi.

trecem unul prin altul
ca basculantele
prin magazine de farfurii,
apoi mergem la seminarii
despre frica de zbor,
când, de fapt,
ar trebui să tăiem de pe lista de dorinţe
această nebunie cu metodă
a pierderii...

tu nu vezi
că tristeţea ne trăieşte
de la un salariu
la altul?
ne dă de gol
aerul infirm dintre gânduri,
şi învineţim în hanorace nehotărâte.

beţivii ca noi
se înduioşează teribil, chiar plâng,
când sunt mângâiaţi
pe litere...

între timp,
dumnezeii noştri
se zbat să ne convingă odată
că ori suntem proşti,
ori îndrăgostiţi.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară târzie

Astazi scriu despre-a vieţii culoare
Prinsă-n ploi însetate de dor,
Ce îmi picură-n suflet candoare,
Risipind de pe cer orice nor!

Astăzi scriu despre sunetul zilei
Şi-l aud prin tăceri murmurând
Şi mai scriu despre tremurul filei,
Când îi dau, temător, câte-un gând!

Astăzi scriu despre noi începuturi,
Ce apar dimineaţa, în zori,
Despre zboruri uitate în fluturi,
Şi seminţe uitate în flori!

Despre-a mea primăvară târzie,
Care ninge şi-acum, deseori,
Peste lutu-nsetat, poezie,
Cu fulgi albi, trubaduri visători!

poezie de Marilena Ion Cristea din Neînverzitele păduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu e o altă lume

mereu e o altă lume prin care trec
mereu e un cer care are bal
un altul netreaz
în altul iele dansează

o fericire e un scurt popas
o amăgire reluată iar şi iar
dintr-o iluzie mereu pe ducă

pentru înalt visele mele sunt agăţate de-o stâncă
şi nu-mi văd nici mâinile
şi nici dimineaţa prin care am trecut
zburând de lângă umărul tău cald
şi câte sferturi de cuvinte mă bântuie
când se deschide amiaza desenată de copii pe trotuare
iar frunzele din mine mă urcă în clepsidră
în timp ce pietrele mă trag în jos

adun bucăţele de duminică
lungindu-le ca pe-o frânghie pe care să merg
scuturând de pe mine scamele lumii de azi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare fostului meu iubit

Dacă, măcar, te-ai fi străduit să exişti,
îmi pare că, la fereastră, zăceau turme de cai,
cu sânge pe la picioare, oasele lor
îmi aduceau, parcă, aminte că eu din oasele mele m-am născut,
mai demult,
nu dintr-un ţipăt de mamă;
...
oasele mele mă trimiseseră prea devreme, în lume, aş fi vrut să mă nasc iarna,
zăpada e albă, ca osul;
scânteierea ei e dulce şi te ridică în cărţi de poveşti, şi ninge şi acolo... sunt bucate... scântei de apă şi vin... daruri de la bunica...
îmi pare că prinseseră caii,
sau, măcar, îi văzuseră, toţi,
eşuând,
cerul era negru şi tern, mă trezeam, în zori, să caut, mai departe, binele, dorul meu,
şi
să merg
cu treisprezece fecioare de mână, până-n cer; să alerg până-n cer;
dar nu mai era vreme...
caii mei alergaseră, demult, înspre alte pământuri şi la altă verdeaţă...
o să vă caut, odată, prin cer!;
dar nu,
dimineaţa mergi, de foarte de dimineaţă, la pas, prin oraş, peste biserici zboară ultimii porumbei,
s-a făcut, de acum, primăvară, peste bărbat şi femeie,
peste miliardele de oameni care se iubesc, şi
lumea pleacă, liniştită, la serviciu,
femeile se primenesc, dimineaţa, şi binele încă le încape în pumni
îmi plac salcâmii aceştia frumoşi,
şi băncile, încă, îmi plac,
luminiţele lampioanelor care îmi vorbesc despre iernile care vor veni,
şi despre dragostea femeilor şi, iată, a cailor liberi,
pe care îi voi găsi.
...........
îmi plac bătrânele care îl poartă pe Hristos la gât, credincioşia lor,
molcomia,
în seara aceasta o să îmi pun un film de dragoste şi o să plâng
că nu împart îngheţată cu tine.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dor

Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură şi univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet şi din gând.

Scriu despre biata, frumoasa mea ţară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Şi despre-a bunicilor casă,

Despre părinţi uitaţi de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi şi vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.

Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să ştie
Că sunt şi eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.

poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia locuieşte şi într-o frunză

O trăire-n iubire, nu în pat
este poezia adevărată,
mireasă pe pagina albă
desenată-n cuvinte.

Poezia locuieşte şi într-o frunză
în care se cântă cu sufletul
doina unui neam rămas în istorie,
să-şi are pământul cu lacrimi
şi cu săruturi de dragoste
împreună cu femeile şi copiii,
în unitate cu ceilalţi trăitori
ce clădesc istoria ţării
piatră cu piatră
şi o trec prin porţi, o înalţă-n coloane
şi zbor de păsări în univers,
asemenea lui Brâncuşi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa aceea

O dimineaţă toridă...
Aburii cafelei ne prind în energii
Pe care le vizualizăm
Doar cu ochiul non-carnal.
Energii neconvenţionale,
Paralele cu paanormalul,
Ivite din motorul-oglindă...
Ne ataşem energiei acesteia
Devenind necunoscute ce escaladează viitorul
Cu exuberanţa unui îndrăgostit.
N-aş putea să vă mint!
Suntem ca nişte electroni liberi
În jocul tăcerilor
În care croim visuri pentru adulţi.
Umblăm printre stele, desculţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Într-un colt caldut al inimii mele, stropit cu mir de iubire...
infasurata intr-o panză alba şi fina,
păstrez bucăţica de pâine pe care mi-ai daruit-o,
c-o mână blânda ruptă din Raiul fiinţei tale,
pâine sfinţita cu sufletul tau...
veghindu-mi foamea de lumină...
Cerul coboara pe pamant cuprinzând in el bataile inimilor noastre...
infăşurandu-si albastrul in aripile fremătând de dor...
care ni se-mpletesc deasupra lumii...
luminandu-ne paşii de la apus la răsărit...
Pe inserate, cu palmele impletite intr-o ruga de amândoi...
culegem clipe asemeni unei vecernii...
topind lumânări pe pragul templului zidit din răsuflările noastre,
impărtăşindu-ne cu pâine de lumina inmuiata-n psalmi de iubire...
Iubire albă... nascuta din aluat dospit in lumina sufletelor noastre...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l dau pe azi pentru mâine

În fereastră-i cerul înrămat,
În odaie am scaun şi pat
Şi pe masa albă, nişte pâine...
Lucrurile-mi sunt în geamantan,
Praful nu l-am şters de-acum un an,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

Calendarul din perete-i vechi
Şi pe covorul veşted, cu ciucuri neperechi,
Sunt firimituri uscate de pâine...
Am şi două crăpături în geam
Şi m-a părăsit fata ce-o iubeam,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

Ieri m-am întâlnit pe scări cu un om ciudat,
M-a-ntrebat:
"De ce te zvârcoleşti noaptea în pat?
Ştii, parchetul e şubred, şi se-aude până-n baie,
Îmi trezeşti copiii care dorm în odaie,
dorm..."

Pe tavan un cerc e, de lumină,
N-am perdea la geam, luna mi-e vecină,
Şi pe masa albă, nişte pâine...
Singur când rămân, câteodată,
Mai mi-aduc aminte de-un nume de fată,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

poezie de Alexandru Andrieş
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi se va lumina de ziuă

te baricadezi înlăuntrul tău
singură cu idolii tăi de-ntuneric
cu anotimpul din care mereu pleacă cineva
demult nu mai simţi naşterea dimineţilor
aroma cafelei
frigul priveşte prin tine ca printr-o fereastră
de cealaltă parte cerul
ţipătul unui pescăruş
şi chipul tău în oglinda unei ape
din care creşte o linişte albă

toate umbrele tale stau aliniate în şir indian
aşteptând să te intorci
toate femeile care au locuit în tine
îşi revendică dreptul la fericire

într-o zi va veni cineva şi va arde pe rug
cerul lor îndărătnic
şi se va lumina de ziuă
în mijlocul unei nopţi

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!