
Reverie înainte de Crăciun
Privesc oglinda nemiloasă și văd un chip îmbătrânit
De timpul prea ușor plecat, de anii care l-au albit,
Ce-ar vrea în urmă să privească printre baloane de săpun,
Cu nostalgie să trăiască emoții de apus Crăciun,
Când era un odor cuminte iar gerul tricota povești,
Cleștar de gânduri împletite ce spionau pe la ferești,
Când pur omăt, în straturi groase, peste pământ se așternea,
Când răsunau străvechi colinde în valsul fulgilor de nea...
,,-Oare pe unde rătăcesc vacanțele siberiene
Care înveseleau copiii când înotau printre troiene,
Unde-s castelele de bulgări care tronau până la cer,
Unde e omul de zăpadă, al iernii veșnic grănicer?''
Se-ntreabă chipul din oglindă care s-a-ntors o clipă-n timp
Și-a revăzut o altă iarnă dintr-un feeric anotimp...
De ar mai fi copil o clipă, i-ar spune Moșului:,, Măcar,
Dacă n-aduci acum zăpada, mută Crăciunu-n Făurar!''
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre timp
- poezii despre iarnă
- poezii despre ger
- poezii despre copilărie
- poezii despre Crăciun
- poezii despre viață
- poezii despre vals
- poezii despre vacanță
Citate similare

Te...!
Nici nu știu ce!
Cum mai ești!
Pe unde... ești!
Mai trăiești?
Ce întrebare!
Mai ai o clipă...
Să-mi vorbești?
Unde ești?
În ce povești?
Tot ratăcești!
În care vieți?
Mi-aluneci
Printre clipe!
Eu printre...
Vremuri!
Îmi tremuri,
Printre rânduri!
Îmi bați în gânduri,
Începuturi!
Tu ști?
Unde-am rămas!
Când te-asteptam,
Doar printre lacrimi!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre început, poezii despre vorbire sau poezii despre gânduri
Gânduri negre
Când privesc în urmă
La toate câte am trăit,
Gânduri negre-mi scurmă
Chipul meu îmbătrânit.
Acum e toamnă-n viața mea,
Dar în curând va ninge.
Voi adormi în iarnă grea,
Și cerul mă va plânge.
Îmi este scris de Dumnezeu,
Atunci când mă voi duce,
Să nu am la capul meu
Decât o sfântă cruce.
Prin ea voi dăinui mai mult
În mintea semenilor mei.
Copiii ce i-am crescut
Mă vor jeli în anii grei.
Acum mă aflu la zenit,
Dar în curând am să cobor,
Și-n drumul meu spre asfințit,
Încet, încet, mă sting și mor.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2009)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre somn, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie, poezii despre plâns, poezii despre ninsoare sau poezii despre negru
În care din noi?
În care din noi
S-a sfârșit primăvara
În care din noi,
Frunzele au căzut?
Mă-ntreb ades când văd
Trecătorii pe stradă
Mult prea grăbiți
Pentr-un rol efemer!
În care din noi,
S-a închis o fereastră
În care din noi
Nu mai râde-un copil?
Unde s-au dus acum
Amintirile noastre
De ce uităm să fim
Fericiți pe pământ?
În care din noi,
Primii fulgi de zăpadă
În care din noi
Au căzut lăcrimând
Povestea te și-a mea
E-o poveste banală
Jucăm un rol, și-atât
Pe o scenă de lut!
În care din noi...
poezie de Stefan Băiatu (19 octombrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre primăvară, poezii despre jocuri, poezii despre frunze, poezii despre fericire, poezii despre căderea frunzelor sau poezii despre amintiri
Oglinda
Privesc în oglindă
Și văd acolo
O față ciudată
Care nu-i a mea.
Eu sunt mult mai tânăr,
Mai zâmbăreț, mai slăbuț
Decât omul din oglindă,
Și mult mai drăguț.
Unde-s oglinzile-n
Care niște donjuani,
Se priveau încântați
Acum treij' de ani?
Azi lucrurile nu mai sunt
Cum erau dovadă:
Nu se mai fac oglinzi
Cum se făceau altădată.
Așa că dacă-ți apar,
Unde aveai câte-un tulei,
Riduri, iată ce-am aflat,
Clar ca lumina zilei:
Dacă înfățișarea ta
Nu-ți pare-a fi perfectă,
E timpul, evident, să schimbi
Oglinda imperfectă.
poezie de Edmund Burke, 1729 1797, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre tinerețe, poezii despre schimbare, poezii despre perfecțiune sau poezii despre imperfecțiune
Timpul ne aleargă
Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Și zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, și-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veșnic ne grăbim.
Trebuie să facem și una, și alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.
Timpul ne aleargă și trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu și de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.
Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar ființe mute.
Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul și trupul ni le obosim
Si scânteia vieții, încet-încet, piere.
Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideți să trăim iar, cu-adevărat!
Haideți să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'
Să avem prieteni și să știm ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naște sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.
Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a ști când viața ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim
Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârșit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Și nouă, de noi, ni se face milă....
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre iubire, poezii despre zile, poezii despre viitor, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Întrebarea toamnei sângelui de foc
E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ți-e pierdut
Te-ntreba: "Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?"
Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Și să-l ducă-n lumea veșnicei câmpii
Care, nesfârșită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.
L-ai privit mirată: "Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Și înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-același data viitoare!"
Nu a fost. El, timpul, pe neașteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Și, cuprins cu totul de eternitate,
Ți-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.
Ce-ai răspunde astăzi, în același loc
Năpădit de toamna care-ți înverzește
Amintiri din vremea sângelui de foc
Și, prin timp, o umbră care te iubește?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre verde, poezii despre sânge, poezii despre râuri, poezii despre păduri, poezii despre prezent sau poezii despre anotimpuri

Geneză 1
Mi-aduc aminte de copilărie,
De ziua sfântă, ziua de Crăciun...
Când desenam pe-un petec de hârtie
Un om de nea și multe jucării
Sub pomul nins, ori încărcat cu kidă
Și-mpodobit cu globuri aurii.
Cu brațele, în timp, tăiam zăpada
Croindu-mi drum și pace peste ani,
Căci îi aveam pe mama și pe tata
Puternici și stăpâni întru mulți ani.
Gutuia de la geam lucea în suflet
Și limbi de foc se înălțau spre cer...
Treceau copii ca mine să colinde,
Luând răsplată câte-un colăcel...
Ah, mirosea a pâine și-a sarmale,
Fierbea pe foc un vin cu scorțișoară,
Magia, ca o plasă de mătasă
Se așeza peste întreaga țară.
Crăciunu-acela-ntipărit în suflet,
Crăciunu-n care am crezut mereu,
Îmi umple casa cu lumini și zâmbet...
Așa am fost... așa voi fi mereu!
Sunt mergătorul datinii străbune!
Ateu copilăriei, rătăcesc
Spre o căsuță peste văi și dealuri
Unde am învățat să cânt, să râd, să cresc.
Acum sunt o colindă... doar atâta!
Spre ziua de apoi mă-ndrept tăcut,
Spre a hrăni cu datină și lege
Pe cei ce vor veni pe-acest pământ.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zâmbet, poezii despre tăcere sau poezii despre tată

Geneză 1
Mi-aduc aminte de copilărie,
De ziua sfântă, ziua de Crăciun...
Când desenam pe-un petec de hârtie
Un om de nea și multe jucării
Sub pomul nins, ori încărcat cu kidă
Și-mpodobit cu globuri aurii.
Cu brațele, în timp, tăiam zăpada
Croindu-mi drum și pace peste ani,
Căci îl aveam pe mama și pe tata
Puternici și stăpâni întru mulți ani.
Gutuia de la geam lucea în suflet
Și limbi de foc se înălțau spre cer...
Treceau copii ca mine să colinde,
Luând răsplată câte-un colăcel...
Ah, mirosea a pâine și-a sarmale,
Fierbea pe foc un vin cu scorțișoară,
Magia, ca o plasă de mătasă
Se așeza peste întreaga țară.
Crăciunu-acela-ntipărit în suflet,
Crăciunu-n care am crezut mereu,
Îmi umple casa cu lumini și zâmbet...
Așa am fost... așa voi fi mereu!
Sunt mergătorul datinii străbune!
Ateu copilăriei, rătăcesc
Spre o căsuță peste văi și dealuri
Unde am învățat să cânt, să râd, să cresc.
Acum sunt o colindă... doar atâta!
Spre ziua de apoi mă-ndrept tăcut,
Spre a hrăni cu datină și lege
Pe cei ce vor veni pe+acest pământ.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde cad anii când se duc?
Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început sămi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi șifonate.
Poate vor ieși din chenar, dar cu siguranță îmi vor umple gândurile.
Mari și năstrușnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu știu unde se duc când toate rămân departe, așa cum sunt, până ziua întâlnește moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care sau contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Și totuși, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre secunde sau poezii despre mâini
Ilustrații de iarnă
iarna tronează pe un jilț de gheață
plapuma de zăpadă ocrotește grâul
e ger dar timpul asta mă învață
cum se transformă în patinoar râul.
vreau să mă bucur ca un copil de iarnă
să fac în curtea casei un om de zăpadă
colindele frumoase să se aștearnă
pe credință sufletului fără de tăgadă.
bulgări de zăpadă azi arunc în nori
nu îi las să-mi fure strălucirea zilei
soarele-mi zâmbește producând fiori
miracolul iernii umple cutia milei.
pe geam pictează gerul argintate flori
versific emoții pe albul pur al filei.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri
Du-mă, iarnă...
Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o țară fără nume,
unde șade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
și-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aștearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
și mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăț, pe-o aripă
și mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireșe coapte
și să-mi vină la ferești
ursitoarea din povești,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!
poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vânt, poezii despre vinovăție, poezii despre stele, poezii despre noapte sau poezii despre muzică

Epistolă pe fulgii troieniți
-Ce frumos ar fi fost să ningă și acum, la fel ca în 2018...
Iubite, este Undrea pe pământ
Și ninge ca-n povești norvegiene,
Omătul a depus regal veșmânt
De nopți de vis, de ierni bacoviene.
Iubite, printre țurțuri de cleștar
Mă pierd ușor în dulcea reverie
Nu mai suspin prin asprul ger polar,
Ci-admir zâmbind a gheții feerie.
Iubite, neaua care cade-acum
Îmi luminează calea către tine
Precum un felinar aprins în drum,
Luminător al nopților creștine.
Iubite, printre fulgii troieniți,
Nu mai ofta de trista depărtare!
Mirajul ne va face fericiți
Când ne-om găti de Marea Sărbătoare.
Iubite, fi-vom iarăși împreună,
Vom admira abisul înghețat,
Ca doi copii ținându-ne de mână
Prin anotimpul binecuvântat.
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gheață, poezii despre țurțuri, poezii despre sărbători, poezii despre scrisori, poezii despre reverie, poezii despre prăpăstii sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Iubire contratimp
Eu te aștept și-acum la ultima adresă,
La care-am stat cu tine cam un anotimp,
E o mansardă într-un vechi hotel de clasă,
Este o cameră închiriată contratimp,
Este o cameră la care am plătit chirie,
În vechi monede cu efigii de argint,
Unde ne-am fi putut iubi măcar o veșnicie,
Nu doar de la un răstimp la alt răstimp,
Este odaia cea mai veche de la o mansardă,
Care se lumina când tu erai în preajma mea,
Un chip frumos mă mai privește din oglindă,
Și-n cioburi de argint mai caut fața ta,
Este un imobil care demult nu are număr,
În care îți mai simt parfumul dup-atâta timp,
E o mansardă veche care-aș vrea s-o cumpăr,
Să ne iubim printre răstimpuri, contratimp...
poezie de Marian Florentin Ursu (13 septembrie 2018)
Adăugat de Marian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre chirie, poezii despre plată, poezii despre numismatică, poezii despre numere, poezii despre frumusețe sau poezii despre bani
Iubire contratimp
Eu te aștept și-acum la ultima adresă,
La care-am stat cu tine cam un anotimp,
E o mansardă într-un vechi hotel de clasă,
Este o cameră închiriată contratimp,
Este o cameră la care am plătit chirie
În vechi monede cu efigii de argint,
Unde ne-am fi putut iubi măcar o veșnicie,
Nu doar de la un răstimp la alt răstimp,
Este odaia cea mai veche de la o mansardă,
Care se lumina când tu erai în preajma mea,
Un chip frumos mă mai privește din oglindă,
Și-n cioburi de argint mai caut fața ta,
Este un imobil care demult nu are număr,
În care îți mai simt parfumul dup-atâta timp,
E o mansardă veche care-aș vrea s-o cumpăr,
Să ne iubim printre răstimpuri, contratimp...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Troiene de zăpadă
Troiene de gânduri
Troiene de vise
Purtate de vânturi
Avalanșă de zăpadă
Și de amintiri
Acoperă drumul
Marilor iubiri
Fulgii de zăpadă
Coboară usor
Gandul meu se duce
Acum călător.
Călător în timp
Visător in versuri
Călător pribeag
Printre Universuri.
Universul tău
E mult prea departe
Drumuri paralele
Vise spulberate.
poezie de Mirela Tufiși
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie sau poezii despre avalanșe

Reconfigurare
încremenise învelit în pulberi de stele
în țara de nicăieri rolul îl juca pe copil
nu invers acum el însuși își așază copiii într-o altă copilărie
de ziua lui a întors tortul cu blatul în sus
și i-a mirat pe toți că-L scotea din algoritmul în care îl vârâse cu forța
siropul dulce s-a scurs în celelalte trei straturi
frișca s-a topit dedesubt
în oglinda retrovizoare ochii nu mai privesc
aruncă tunica roșie și pantalonii verzi din frunze
doar surâsul său și-l mai amintește
peter pan era mult mai scund
când a închis fereastra
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre roșu, poezii despre ochi, poezii despre forță sau poezii despre dulciuri

Cât încă iarnă-ți sunt...
Iubesc tăcerea din zăpezi și liniștea de sub troiene
Și albul n-aș vrea să-l ating, când mi se-așterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aș preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.
Și-aș îngheța visele toate și nopțile le-aș îngheța,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbița
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.
În calendare ghioceii se prind în zi de Mărțișor
În hora florilor și-a nopții în care nasc iubiri și dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre și sub ninsori să mai rămân.
Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheață în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ți sunt!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte
Povestea iernii
Când ninge doar copiii știu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curați palate
și viețuirii îi așază nimb.
Doar ei, cei mici, mai știu chemarea iernii,
Piatra filozofală e a lor,
trec prin nămeți cu aur pur sub frunte,
doar ei mai știu ce-nseamnă-n trup fior.
Și ninge, cade-aceeași draperie,
țesută din mirific fir ceresc...
Printre coloane albe ei aleargă
și dintr-o altă lume ne privesc...
Iau în mânuțe, brusc, zăpada rece,
pesemne vor s-o strângă într-un chip,
parcă sunt niște Fauri ai minunii,
lucrând febril în nea ca și-n nisip.
Probabil pentru noi e prea mult albul,
l-am reciclat prea mult în scrum intern,
și-atunci, stingheri, îmbătrâniți în fire,
compătimim în ei albul etern.
Dar cel mai rău e c-am uitat iubirea,
cei mari mai pot atât: să fie doi,
și când nu sunt ninsoarea e cumplită
cuțite-adânci ce cad în amândoi...
Și ce departe e atunci copilul,
cum s-a pierdut printre nămeți de vis,
luând, sub hăinuța caldă, fericirea,
făcând să ningă invers, din abis!...
În legea de-a simți povestea iernii
e vorba despre-a fi și-a nu mai fi,
e vorba despre vis, dar și durere,
despre fatalul dar de a iubi.
Când ninge doar copiii știu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curați palate
și viețuirii îi așază nimb.
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre palate sau poezii despre nisip

Iubește-mă în iarnă
Iubește-mă în iarnă când neaua e aproape,
Iubirea s-o ascundem sub stratul de omăt,
Să ningă peste noi, zăpada să ne-ngroape,
De urlă vântul nordic să nu dăm îndărăt.
Un vis să se-mplinească într-o-nghețată lume:
Să te păstrezi doar mie, să fii la fel de pură,
Să alungăm tot frigul din noaptea fără nume,
Să învelim omătul cu-a mea și-a ta căldură.
Iubește-mă în iarnă când țipă Crivățul turbat
Ce-ar vrea să-mi rupă geamul în furia-i câinească,
De bântuie vreun viscol de sadici monștri-ncăierat
În arșița iubirii să ardă, să sfârșească.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre sadism sau poezii despre crivăț

Amintire cu haiduci
În codrul verde nu se mai pierde
Nu se mai vede urma de cal
Pe la izvoare nu mai apare
Umbra călare-a vreunui haiduc
Unde s-au dus, când au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii și flintele haiducilor?
La drumul mare nu mai apare
Să mai omoare câte-un ciocoi
Să ia toți banii pentru țăranii,
Pentru sărmanii plini de nevoi
Unde s-au dus, când au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii și flintele haiducilor?
poezie clasică de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre haiducie, poezii despre țărani, poezii despre sat sau poezii despre cai