Reverie înainte de Crăciun

Privesc oglinda nemiloasă şi văd un chip îmbătrânit
De timpul prea uşor plecat, de anii care l-au albit,
Ce-ar vrea în urmă să privească printre baloane de săpun,
Cu nostalgie să trăiască emoţii de apus Crăciun,

Când era un odor cuminte iar gerul tricota poveşti,
Cleştar de gânduri împletite ce spionau pe la fereşti,
Când pur omăt, în straturi groase, peste pământ se aşternea,
Când răsunau străvechi colinde în valsul fulgilor de nea...

,,-Oare pe unde rătăcesc vacanţele siberiene
Care înveseleau copiii când înotau printre troiene,
Unde-s castelele de bulgări care tronau până la cer,
Unde e omul de zăpadă, al iernii veşnic grănicer?''

Se-ntreabă chipul din oglindă care s-a-ntors o clipă-n timp
Şi-a revăzut o altă iarnă dintr-un feeric anotimp...
De ar mai fi copil o clipă, i-ar spune Moşului:,, Măcar,
Dacă n-aduci acum zăpada, mută Crăciunu-n Făurar!''

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te...!

Nici nu ştiu ce!
Cum mai eşti!
Pe unde... eşti!

Mai trăieşti?
Ce întrebare!
Mai ai o clipă...
Să-mi vorbeşti?

Unde eşti?
În ce poveşti?
Tot ratăceşti!
În care vieţi?

Mi-aluneci
Printre clipe!
Eu printre...
Vremuri!

Îmi tremuri,
Printre rânduri!
Îmi baţi în gânduri,
Începuturi!

Tu şti?
Unde-am rămas!
Când te-asteptam,
Doar printre lacrimi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri negre

Când privesc în urmă
La toate câte am trăit,
Gânduri negre-mi scurmă
Chipul meu îmbătrânit.

Acum e toamnă-n viaţa mea,
Dar în curând va ninge.
Voi adormi în iarnă grea,
Şi cerul mă va plânge.

Îmi este scris de Dumnezeu,
Atunci când mă voi duce,
Să nu am la capul meu
Decât o sfântă cruce.

Prin ea voi dăinui mai mult
În mintea semenilor mei.
Copiii ce i-am crescut
Mă vor jeli în anii grei.

Acum mă aflu la zenit,
Dar în curând am să cobor,
Şi-n drumul meu spre asfinţit,
Încet, încet, mă sting şi mor.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2009)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În care din noi?

În care din noi
S-a sfârşit primăvara
În care din noi,
Frunzele au căzut?

Mă-ntreb ades când văd
Trecătorii pe stradă
Mult prea grăbiţi
Pentr-un rol efemer!

În care din noi,
S-a închis o fereastră
În care din noi
Nu mai râde-un copil?

Unde s-au dus acum
Amintirile noastre
De ce uităm să fim
Fericiţi pe pământ?

În care din noi,
Primii fulgi de zăpadă
În care din noi
Au căzut lăcrimând

Povestea te şi-a mea
E-o poveste banală
Jucăm un rol, şi-atât
Pe o scenă de lut!
În care din noi...

poezie de Stefan Băiatu (19 octombrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

Privesc în oglindă
Şi văd acolo
O faţă ciudată
Care nu-i a mea.

Eu sunt mult mai tânăr,
Mai zâmbăreţ, mai slăbuţ
Decât omul din oglindă,
Şi mult mai drăguţ.

Unde-s oglinzile-n
Care nişte donjuani,
Se priveau încântaţi
Acum treij' de ani?

Azi lucrurile nu mai sunt
Cum erau – dovadă:
Nu se mai fac oglinzi
Cum se făceau altădată.

Aşa că dacă-ţi apar,
Unde aveai câte-un tulei,
Riduri, iată ce-am aflat,
Clar ca lumina zilei:

Dacă înfăţişarea ta
Nu-ţi pare-a fi perfectă,
E timpul, evident, să schimbi
Oglinda imperfectă.

poezie de Edmund Burke, 1729 – 1797, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea toamnei sângelui de foc

E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ţi-e pierdut
Te-ntreba: "Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?"

Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Şi să-l ducă-n lumea veşnicei câmpii
Care, nesfârşită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.

L-ai privit mirată: "Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Şi înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-acelaşi data viitoare!"

Nu a fost. El, timpul, pe neaşteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Şi, cuprins cu totul de eternitate,
Ţi-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.

Ce-ai răspunde astăzi, în acelaşi loc
Năpădit de toamna care-ţi înverzeşte
Amintiri din vremea sângelui de foc
Şi, prin timp, o umbră care te iubeşte?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză 1

Mi-aduc aminte de copilărie,
De ziua sfântă, ziua de Crăciun...
Când desenam pe-un petec de hârtie
Un om de nea şi multe jucării
Sub pomul nins, ori încărcat cu kidă
Şi-mpodobit cu globuri aurii.
Cu braţele, în timp, tăiam zăpada
Croindu-mi drum şi pace peste ani,
Căci îi aveam pe mama şi pe tata
Puternici şi stăpâni întru mulţi ani.
Gutuia de la geam lucea în suflet
Şi limbi de foc se înălţau spre cer...
Treceau copii ca mine să colinde,
Luând răsplată câte-un colăcel...
Ah, mirosea a pâine şi-a sarmale,
Fierbea pe foc un vin cu scorţişoară,
Magia, ca o plasă de mătasă
Se aşeza peste întreaga ţară.
Crăciunu-acela-ntipărit în suflet,
Crăciunu-n care am crezut mereu,
Îmi umple casa cu lumini şi zâmbet...
Aşa am fost... aşa voi fi mereu!
Sunt mergătorul datinii străbune!
Ateu copilăriei, rătăcesc
Spre o căsuţă peste văi şi dealuri
Unde am învăţat să cânt, să râd, să cresc.
Acum sunt o colindă... doar atâta!
Spre ziua de apoi mă-ndrept tăcut,
Spre a hrăni cu datină şi lege
Pe cei ce vor veni pe-acest pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză 1

Mi-aduc aminte de copilărie,
De ziua sfântă, ziua de Crăciun...
Când desenam pe-un petec de hârtie
Un om de nea şi multe jucării
Sub pomul nins, ori încărcat cu kidă
Şi-mpodobit cu globuri aurii.
Cu braţele, în timp, tăiam zăpada
Croindu-mi drum şi pace peste ani,
Căci îl aveam pe mama şi pe tata
Puternici şi stăpâni întru mulţi ani.
Gutuia de la geam lucea în suflet
Şi limbi de foc se înălţau spre cer...
Treceau copii ca mine să colinde,
Luând răsplată câte-un colăcel...
Ah, mirosea a pâine şi-a sarmale,
Fierbea pe foc un vin cu scorţişoară,
Magia, ca o plasă de mătasă
Se aşeza peste întreaga ţară.
Crăciunu-acela-ntipărit în suflet,
Crăciunu-n care am crezut mereu,
Îmi umple casa cu lumini şi zâmbet...
Aşa am fost... aşa voi fi mereu!
Sunt mergătorul datinii străbune!
Ateu copilăriei, rătăcesc
Spre o căsuţă peste văi şi dealuri
Unde am învăţat să cânt, să râd, să cresc.
Acum sunt o colindă... doar atâta!
Spre ziua de apoi mă-ndrept tăcut,
Spre a hrăni cu datină şi lege
Pe cei ce vor veni pe+acest pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde cad anii când se duc?

Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început să–mi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi şifonate.
Poate vor ieşi din chenar, dar cu siguranţă îmi vor umple gândurile.
Mari şi năstruşnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu ştiu unde se duc când toate rămân departe, aşa cum sunt, până ziua întâlneşte moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care s–au contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Şi totuşi, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustraţii de iarnă

iarna tronează pe un jilţ de gheaţă
plapuma de zăpadă ocroteşte grâul
e ger dar timpul asta mă învaţă
cum se transformă în patinoar râul.

vreau să mă bucur ca un copil de iarnă
să fac în curtea casei un om de zăpadă
colindele frumoase să se aştearnă
pe credinţă sufletului fără de tăgadă.

bulgări de zăpadă azi arunc în nori
nu îi las să-mi fure strălucirea zilei
soarele-mi zâmbeşte producând fiori
miracolul iernii umple cutia milei.

pe geam pictează gerul argintate flori
versific emoţii pe albul pur al filei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o ţară fără nume,
unde şade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
şi-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aştearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
şi mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăţ, pe-o aripă
şi mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireşe coapte
şi să-mi vină la fereşti
ursitoarea din poveşti,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistolă pe fulgii troieniţi

-Ce frumos ar fi fost să ningă şi acum, la fel ca în 2018...

Iubite, este Undrea pe pământ
Şi ninge ca-n poveşti norvegiene,
Omătul a depus regal veşmânt
De nopţi de vis, de ierni bacoviene.

Iubite, printre ţurţuri de cleştar
Mă pierd uşor în dulcea reverie
Nu mai suspin prin asprul ger polar,
Ci-admir zâmbind a gheţii feerie.

Iubite, neaua care cade-acum
Îmi luminează calea către tine
Precum un felinar aprins în drum,
Luminător al nopţilor creştine.

Iubite, printre fulgii troieniţi,
Nu mai ofta de trista depărtare!
Mirajul ne va face fericiţi
Când ne-om găti de Marea Sărbătoare.

Iubite, fi-vom iarăşi împreună,
Vom admira abisul îngheţat,
Ca doi copii ţinându-ne de mână
Prin anotimpul binecuvântat.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire contratimp

Eu te aştept şi-acum la ultima adresă,
La care-am stat cu tine cam un anotimp,
E o mansardă într-un vechi hotel de clasă,
Este o cameră închiriată contratimp,

Este o cameră la care am plătit chirie,
În vechi monede cu efigii de argint,
Unde ne-am fi putut iubi măcar o veşnicie,
Nu doar de la un răstimp la alt răstimp,

Este odaia cea mai veche de la o mansardă,
Care se lumina când tu erai în preajma mea,
Un chip frumos mă mai priveşte din oglindă,
Şi-n cioburi de argint mai caut faţa ta,

Este un imobil care demult nu are număr,
În care îţi mai simt parfumul dup-atâta timp,
E o mansardă veche care-aş vrea s-o cumpăr,
Să ne iubim printre răstimpuri, contratimp...

poezie de Marian Florentin Ursu (13 septembrie 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire contratimp

Eu te aştept şi-acum la ultima adresă,
La care-am stat cu tine cam un anotimp,
E o mansardă într-un vechi hotel de clasă,
Este o cameră închiriată contratimp,

Este o cameră la care am plătit chirie
În vechi monede cu efigii de argint,
Unde ne-am fi putut iubi măcar o veşnicie,
Nu doar de la un răstimp la alt răstimp,

Este odaia cea mai veche de la o mansardă,
Care se lumina când tu erai în preajma mea,
Un chip frumos mă mai priveşte din oglindă,
Şi-n cioburi de argint mai caut faţa ta,

Este un imobil care demult nu are număr,
În care îţi mai simt parfumul dup-atâta timp,
E o mansardă veche care-aş vrea s-o cumpăr,
Să ne iubim printre răstimpuri, contratimp...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Troiene de zăpadă
Troiene de gânduri
Troiene de vise
Purtate de vânturi

Avalanşă de zăpadă
Şi de amintiri
Acoperă drumul
Marilor iubiri

Fulgii de zăpadă
Coboară usor
Gandul meu se duce
Acum călător.

Călător în timp
Visător in versuri
Călător pribeag
Printre Universuri.

Universul tău
E mult prea departe
Drumuri paralele
Vise spulberate.

poezie de Mirela Tufişi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reconfigurare

încremenise învelit în pulberi de stele
în ţara de nicăieri rolul îl juca pe copil
nu invers acum el însuşi îşi aşază copiii într-o altă copilărie
de ziua lui a întors tortul cu blatul în sus
şi i-a mirat pe toţi că-L scotea din algoritmul în care îl vârâse cu forţa
siropul dulce s-a scurs în celelalte trei straturi
frişca s-a topit dedesubt
în oglinda retrovizoare ochii nu mai privesc
aruncă tunica roşie şi pantalonii verzi din frunze
doar surâsul său şi-l mai aminteşte
peter pan era mult mai scund
când a închis fereastra

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât încă iarnă-ţi sunt...

Iubesc tăcerea din zăpezi şi liniştea de sub troiene
Şi albul n-aş vrea să-l ating, când mi se-aşterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aş preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.

Şi-aş îngheţa visele toate şi nopţile le-aş îngheţa,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbiţa
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.

În calendare ghioceii se prind în zi de Mărţişor
În hora florilor şi-a nopţii în care nasc iubiri şi dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre şi sub ninsori să mai rămân.

Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheaţă în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ţi sunt!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iernii

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

Doar ei, cei mici, mai ştiu chemarea iernii,
Piatra filozofală e a lor,
trec prin nămeţi cu aur pur sub frunte,
doar ei mai ştiu ce-nseamnă-n trup fior.

Şi ninge, – cade-aceeaşi draperie,
ţesută din mirific fir ceresc...
Printre coloane albe ei aleargă
şi dintr-o altă lume ne privesc...

Iau în mânuţe, brusc, zăpada rece,
pesemne vor s-o strângă într-un chip,
parcă sunt nişte Fauri ai minunii,
lucrând febril în nea ca şi-n nisip.

Probabil pentru noi e prea mult albul,
l-am reciclat prea mult în scrum intern,
şi-atunci, stingheri, îmbătrâniţi în fire,
compătimim în ei albul etern.

Dar cel mai rău e c-am uitat iubirea,
cei mari mai pot atât: să fie doi,
şi când nu sunt ninsoarea e cumplită –
cuţite-adânci ce cad în amândoi...

Şi ce departe e atunci copilul,
cum s-a pierdut printre nămeţi de vis,
luând, sub hăinuţa caldă, fericirea,
făcând să ningă invers, din abis!...

În legea de-a simţi povestea iernii
e vorba despre-a fi şi-a nu mai fi,
e vorba despre vis, dar şi durere,
despre fatalul dar de a iubi.

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă în iarnă

Iubeşte-mă în iarnă când neaua e aproape,
Iubirea s-o ascundem sub stratul de omăt,
Să ningă peste noi, zăpada să ne-ngroape,
De urlă vântul nordic să nu dăm îndărăt.

Un vis să se-mplinească într-o-ngheţată lume:
Să te păstrezi doar mie, să fii la fel de pură,
Să alungăm tot frigul din noaptea fără nume,
Să învelim omătul cu-a mea şi-a ta căldură.

Iubeşte-mă în iarnă când ţipă Crivăţul turbat
Ce-ar vrea să-mi rupă geamul în furia-i câinească,
De bântuie vreun viscol de sadici monştri-ncăierat
În arşiţa iubirii să ardă, să sfârşească.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire cu haiduci

În codrul verde nu se mai pierde
Nu se mai vede urma de cal
Pe la izvoare nu mai apare
Umbra călare-a vreunui haiduc

Unde s-au dus, când au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii şi flintele haiducilor?

La drumul mare nu mai apare
Să mai omoare câte-un ciocoi
Să ia toţi banii pentru ţăranii,
Pentru sărmanii plini de nevoi

Unde s-au dus, când au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii şi flintele haiducilor?

poezie clasică de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!