Reconfigurare

încremenise învelit în pulberi de stele
în ţara de nicăieri rolul îl juca pe copil
nu invers acum el însuşi îşi aşază copiii într-o altă copilărie
de ziua lui a întors tortul cu blatul în sus
şi i-a mirat pe toţi că-L scotea din algoritmul în care îl vârâse cu forţa
siropul dulce s-a scurs în celelalte trei straturi
frişca s-a topit dedesubt
în oglinda retrovizoare ochii nu mai privesc
aruncă tunica roşie şi pantalonii verzi din frunze
doar surâsul său şi-l mai aminteşte
peter pan era mult mai scund
când a închis fereastra

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ochii închişi

îi zâmbesc lumii fără nimeni
prin fereastra
deschisă pentru o metaforă ce se ofilise
nu mă mai tem de şarpele casei chiar dacă
într-o zi s-ar sprijini în ea
el nu ştie dar locuieşte în mine
ca un vis credincios
în sublimul neliniştilor mele

în orizontul apropiat îmi iau locul
mă cuibăresc lângă mine
în faţa ferestrei de la mansardă sunt eu surâd
am zece degete albastre şi ochii din căprui au devenit în stropii de ploaie
verzi frunze lipite de geam
curioase
cât e înlăuntru de toamnă
şi nu-i
nu-i nicăieri cel ce moare
sub ochii închişi brăzdează câmpuri pentru margarete

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea

ce doare s-a instalat peste tot
frumoasă şi rapace
inima mea o mai caută, foaie
cu foaie în ochii tăi verzi
voi fi un strigăt într-o dimineaţă
liniştită după o noapte insomniacă
prăjită inutil la razele dezaxate
aruncate de un astru astăzi stins
privesc pacea ce aruncă
stele verzi în ochii mei albaştri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie înainte de Crăciun

Privesc oglinda nemiloasă şi văd un chip îmbătrânit
De timpul prea uşor plecat, de anii care l-au albit,
Ce-ar vrea în urmă să privească printre baloane de săpun,
Cu nostalgie să trăiască emoţii de apus Crăciun,

Când era un odor cuminte iar gerul tricota poveşti,
Cleştar de gânduri împletite ce spionau pe la fereşti,
Când pur omăt, în straturi groase, peste pământ se aşternea,
Când răsunau străvechi colinde în valsul fulgilor de nea...

,,-Oare pe unde rătăcesc vacanţele siberiene
Care înveseleau copiii când înotau printre troiene,
Unde-s castelele de bulgări care tronau până la cer,
Unde e omul de zăpadă, al iernii veşnic grănicer?''

Se-ntreabă chipul din oglindă care s-a-ntors o clipă-n timp
Şi-a revăzut o altă iarnă dintr-un feeric anotimp...
De ar mai fi copil o clipă, i-ar spune Moşului:,, Măcar,
Dacă n-aduci acum zăpada, mută Crăciunu-n Făurar!''

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc

Privesc prin fereastra deschisă
Cum se scurge lumina
În adâncul unui ochi de tăcere.
Părul albastru al cerului
Se unduie lin,
Dansul fotonilor
Prinde în vârtejuri de taină
Un zâmbet al unui copil
Care a descoperit un fluture alb.
Surâsul din noi a evadat,
Iar acum suntem un vulcan
În care a încolţit sămânţa iubirii.
Curcubeul ascunde ca o sprânceană
Visele noastre,
Muguri şi flori,
Flanchează altarul de stele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fiu din nou copil

Vreau să fiu din nou copil,
Să alerg peste dealuri, câmpii, ogoare.
Şi să mă mângâie mama
Cu mâna ei caldă şi moale.

Vreau să fiu din nou copil,
Să visez că sunt într-o poveste
Un făt-frumos cu sabie la brâu,
Un erou care a fost şi nu mai este.

Vreau să fiu din nou copil,
Să mă pot juca cu ai mei de-o seamă,
Viaţa să-mi pară un paradis
Şi frumoasa copilărie un dulce vis.

poezie de Vladimir Potlog (1 iunie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelusul şchiop

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă "cuciu şchiop".

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!...

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor...

Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc odată
De picior, să mă razbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tortul demnitarului

E un lucru dovedit,
Dacă este la putere,
Blatul e acoperit...
Doar cireaşa-i la vedere.

epigramă de Gheorghe Constantinescu-Gecko din Festivalul "Cât e Buzăul de mare", Ediţia X-a, Tema: Cireaşa de pe tort (9 mai 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână, Dumnezee

mi-ai cerut să Te las să mă ţii de mână
şi eu Te-am lăsat iar Tu
m-ai aşezat
pe prima treaptă a scării de argint întinsă
până în nimicul nopţii
dar câte stele încăpeau pe cerul negru
ca de pe o broboadă cadeau
să încolţească
seminţele liniştii
peste umbrele treptelor întipărite
pe cele zece degete de la picioare

tu povesteai despre un pescar din împrejurimi
ce culegea cu mâna din stele
fosforescentă lumina
după care am închis fereastra
şi am deschis o parte din mine
pipăiam cu ochii încăperea să-mi întipăresc
făptura
şi n-a fost vis dimineaţa
prin rana mea trecuse
vindecătoare o mână, Dumnezee

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplaţie anulată

trecute unele gânduri
se topesc printre degetele soarelui
încă nedesprinse de penumbre altele
se grăbesc şi vin foşnitoare frunze spânzurate de ramurile copacilor
altele stau încordate
până dispar înecând într-o baie de sinceritate
umbre veştede ce târăsc aduceri-aminte
în care se insinuează
treptat
liniştea
de parcă doar ea ar şti inutilitatea caritaţilor

ceea ce îmi părea real nervurile minuscule rădăcini
se aşază cuminţi pe podeaua rece de pământ
ca şi cum totul a fost spus
ca şi cum n-ar fi încercat zborul
nu mai pot contempla acum frunzele mor în zigzaguri
şi-i atâta tăcere

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tortul de măduvă

începuse să lingă
bunele coaptele oase -
sub limbă
parcă-l înţepa o altă sub limbă (?!) -
altfel nu
ştia să-şi explice de ce
tortul de măduvă e în straturi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piruetă

cutie de rezonanţă
a paşilor pe străzi de nicăieri
anotimpul cu ochi de albină
multiplică efectele
în tufănele nu începe ceva ci sfârşeşte
într-o piruetă dintr-un balet clasic
incredibil de adevărat
mai adevărat decât viaţa într-o clipă improvizată
am fost făcută prizonieră jocului
ca un dorian gray o dezvăluire prima oară
în faţa mea la răscruce de vremi
nicio răscumpărare doar prăbuşire între
frunze aurolate
profitoare de soclul toamnei
cultivând mai departe
aure

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce drum ciudat se parcurge! Doar în copilărie trăim printre certitudini...

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuante de verde

Ochii ei verzi, plini de stralucire, sunt raza de lumina pe chipu-ti trist
Ochii ei verzi, la nesfarsit sa-i privesti
Ochii ei verzi, plini de taina si mister
Iti vor voRbi cu soapte inocente
Ochii ei verzi, sunt ca si-o oglinda pentru el
... si, ce poate fi mai frumos decat chipul lui, reflectat in ochii ei verzi?!

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Martorul nostru în toate,
Cerul negru-n timp de noapte
Presărat cu stele, mii,
Ce menţin legende vii.

Stele-n care ne-am pierdut,
Şi copii, dar şi adulţi,
Toţi ne pierdem cu neştire,
Aruncându-le o privire.

Stele ce-nconjoară Luna,
Luna-i mama, e doar una,
Stelele, copiii ei,
Au fost prietenii mei.

Le priveam sclipind pe boltă,
Când mintea mi-era-n revoltă,
Ele mă tot linişteau,
Cântec dulce îmi cântau.

Cântec dulce în surdină,
Muzică mută, divină,
Înţeleasă doar de mine
Nu de mutrele străine.

Copiliţa lor eram,
Cred că le şi-aminteam
De-alţi prieteni ce avură,
Dar pe care îi pierdură.

Căci stăteam şi le priveam,
Sufletul mi-l linişteam,
De greşeli, uşor, uitam
Şi nu mă mai ruşinam.

Dar crescui ca dintr-o dată,
Nu e timp ca altă dată,
Când stăteam şi le vorbeam,
Griji, nevoi, eu nu aveam.

Iat-acum că şi muncesc,
Nu am timp să m-odihnesc,
C-am crescut şi am de treabă
Cum spunea mama, în grabă.

Şi mi-e dor de mine mică
Care nu ştiam de frică,
Când stăteam cu orele
Şi vorbeam cu stelele.

poezie de Mara-Elena Untea din Copiii din Ţara Dorului, ediţia a IV-a (8 iunie 2024)
Adăugat de Sebastian Butu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele pornesc toate deodată

când cuvintele sunt puţine
îmbracă haina păpădiei
ascunse sub alte cuvinte se multiplică
în tăcerea melcilor de grădină
neştiute făpturi
pierdute sub frunze căzute din toamnă
pornite la un drum bătut cu argint
în atingeri-explorări
oprite într-o mare de noapte

când pământul îşi ridică ochii verzi
în lumini
invadând trupuri-peşti în treceri grăbite
cuvintele
pornesc toate deodată
în zborul lor
descurcat dintre umbreluţe străvezii
din mijlocul pupilelor mari
nu-l poate nimeni opri începe în martie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soclul toamnei

cutie de rezonanţă a paşilor/ pe străzi de nicăieri/
acest anotimp
cu ochi de albină ce multiplică efectele
în tufănele
nu începe ceva ci sfârşeşte
într-o piruetă a unui balet clasic
incredibil de adevărat
mai adevărat decât viaţa într-o clipă improvizată
am fost făcută prizonieră jocului
ca un dorian gray
o dezvăluire prima oară în faţa mea la răscruce de vremi
nicio răscumpărare doar prăbuşire între
frunze aurolate
ce profită de soclul toamnei
cultivând mai departe aure

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neliniştile omului sunt o rugină care i se aşază pe inimă şi i-o macină lent, fără pic de păsare.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torente albastre

erai agilă ca o vidră
în noapte
despicând
oglinda lunii din râu
distanţa dintre visele noastre
o străbăteai
în torente albastre

dimineaţa ridicai orizontul
deasupra genunchilor de sare
la apus
prăvăleai un clocot dulce
ca siropul de arţar

ochii tăi erau ca apele
noaptea,
ziua
ca apele
plecai

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea priviri

Nu mai plouă

ni s-au uscat şi ochii
de atâtea priviri
de atâta aşteptare
din zăduf
până-n apus

apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
şi totul
rămâne pe loc
nici nopţile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
şi s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai creşte nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise

nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile

ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe

ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
şi doar prin instincte
ne mai menţinem

omul

fiinţa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03

X X X

Ni s-au şters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neştiuţi
căci totu-i
fărâme
cu paşi de nisip
ne căţărăm pe nimic

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!