Oglinda

Privesc în oglindă
Şi văd acolo
O faţă ciudată
Care nu-i a mea.

Eu sunt mult mai tânăr,
Mai zâmbăreţ, mai slăbuţ
Decât omul din oglindă,
Şi mult mai drăguţ.

Unde-s oglinzile-n
Care nişte donjuani,
Se priveau încântaţi
Acum treij' de ani?

Azi lucrurile nu mai sunt
Cum erau – dovadă:
Nu se mai fac oglinzi
Cum se făceau altădată.

Aşa că dacă-ţi apar,
Unde aveai câte-un tulei,
Riduri, iată ce-am aflat,
Clar ca lumina zilei:

Dacă înfăţişarea ta
Nu-ţi pare-a fi perfectă,
E timpul, evident, să schimbi
Oglinda imperfectă.

poezie de Edmund Burke, 1729 – 1797, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda inimii

Alungă orice grijă
şi rămâi cu inima curată
asemenea unei oglinzi
care nu reflectă nimic.

Dacă vrei o oglindă curată,
atunci priveşte-te în ea
şi vezi adevărul ruşinos
pe care ţi-l arată.

Dacă metalul poate fi şlefuit
ca să devină o oglindă,
oare n-am putea şlefui
şi o oglindă a inimii?

Între oglindă şi inimă
există o singură deosebire:
inima ascunde taina,
pe când oglinda o dezvăluie.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un vrăjitor răutăcios, care a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede şi chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase privelişti în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioşi sau şedeau cu capu-n jos. Feţele lor erau aşa de schimonosite că nu le puteai cunoaşte şi dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creştea şi îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă

Suntem oglinda sufletului
Ce se-oglindeşte-n cuvinte,
- O lume de gesturi -
Nu ne vedem pe noi
Ci o formă-n mirare,
Dincolo de ea
Am vrea să ne-atingem,
Faţă în faţă
Cu tot,
Fericiri, suferinţe
Şi timpul,
De fiecare dată
Atunci când privim în muţenia oglinzii...
Cu toate acestea,
Încercăm o schimbare
Dar începem cu reflexia,
Fiinţa din oglindă...
Oglindă cu descântec,
Năpastă de cioburi...
Oglinda visului,
Adevărul minciunii...
De ieri,
De astăzi
Ori de mâine,
Aceeaşi dintotdeauna;
Univers - o oglindă -...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 ianuarie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă

De-abia acum cunosc simbolul tău:
Ne este dat să ne vedem mereu
Ne este dat să ne privim
Propria viaţă. Ne este dat să ne vedem
Propria faţă.

După ani, acum înţeleg, cu greu,
Acum sunt eu. Oglindă, de ani, te-am ignorat mereu.
Mă regăsec: am hoinărit fără să ştiu
Căci tu, oglindă, eşti reflexia a tot ce facem noi,
Reflexia a tot ce-i viu.

De-abia acum sunt eu.
Te privesc, tu ne arăţi greşelile
Prin tine, ne retrăim toate erorile.
Esti un semn: toti am gresit,
Fara sa vrem.

Tu ne reflecti, perfect, tot chipul
Tu ne arăţi: cum, fără să gândim,
Ne-am irosit tot timpul.

Ochii noştri se reflectă, vag, în ape
Tu eşti un simbol, a nostră viaţă,
Ne este dat, să ne vedem
Propria faţă.

( 1.08. 2014, 19: 10 )

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ochii sunt oglinda sufletului, atunci o oglindă în faţa altei oglinzi se văd la infinit.

Luca Filip
Adăugat de Luca Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vreme ce tot ce există şi se petrece pentru om nu e prezent imediat decât în conştiinţa sa şi nu se petrece decât pentru aceasta, e evident că predispoziţiile conştiinţei sunt ele însele lucrul cel mai important şi că lucrurile depind mult mai mult de ele decât de figurile care apar în ele. Ceea ce un individ posedă pentru sine, ceea ce îl însoţeşte în singurătate şi ceea ce nimeni nu poate să-i ia sau să-i dea, iată ce e mult mai important decât ceea ce posedă sau este în ochii celorlalţi. Un om de spirit se simte excelent într-o singurătate totală graţie propriilor gânduri şi imaginaţiei sale, în timp ce un prost se plictiseşte chiar dacă îşi petrece timpul numai în spectacole, serbări şi ieşiri în lume. Un caracter bun, blând şi moderat poate fi mulţumit în circumstanţe care lasă de dorit, în timp ce un caracter rău şi plin de invidie nu va fi mulţumit nici dacă este acoperit de bogăţii.

Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie înainte de Crăciun

Privesc oglinda nemiloasă şi văd un chip îmbătrânit
De timpul prea uşor plecat, de anii care l-au albit,
Ce-ar vrea în urmă să privească printre baloane de săpun,
Cu nostalgie să trăiască emoţii de apus Crăciun,

Când era un odor cuminte iar gerul tricota poveşti,
Cleştar de gânduri împletite ce spionau pe la fereşti,
Când pur omăt, în straturi groase, peste pământ se aşternea,
Când răsunau străvechi colinde în valsul fulgilor de nea...

,,-Oare pe unde rătăcesc vacanţele siberiene
Care înveseleau copiii când înotau printre troiene,
Unde-s castelele de bulgări care tronau până la cer,
Unde e omul de zăpadă, al iernii veşnic grănicer?''

Se-ntreabă chipul din oglindă care s-a-ntors o clipă-n timp
Şi-a revăzut o altă iarnă dintr-un feeric anotimp...
De ar mai fi copil o clipă, i-ar spune Moşului:,, Măcar,
Dacă n-aduci acum zăpada, mută Crăciunu-n Făurar!''

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea exterioară este partea vizibilă a frumuseţii interioare. Şi ea se manifestă prin lumina care iese din ochii fiecăruia. Nu are de a face dacă persoana e prost îmbrăcată, dacă nu respectă canoanele eleganţei sau dacă nici măcar nu se sinchiseşte de părerea celor care îi stau în preajmă. Ochii sunt oglinda sufletului şi reflectă tot ce pare a fi ascuns. Dar, dincolo de puterea de a străluci, ochii mai au o virtute: sunt o oglindă. Şi reflectă pe cine îi admiră. Astfel, dacă sufletul celui care observă este întunecat, el îşi va vedea întotdeauna propria urâţenie. Deoarece, ca orice oglindă, ochii înapoiază fiecăruia dintre noi imaginea propriului nostru chip.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda fermecată

La
plecarea
ta
ţi-ai
lăsat
oglinda
pe
măsuţă

Sunt
un
Midas

Şi
ţi-am
atins
oglinda

Nu
am
transformat-o
în
una
de
aur

A
apărut
chipul
tău

Îl
vedeam
acolo,
în
oglindă

Apărea
şi
când
închideam
ochii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am uitat în oglindă. Arătam îngrozitor, dar întotdeauna arăt îngrozitor în oglindă. Însă rămân cu convingerea fermă că faţa mea reală este mult mai bună decât cea din oglindă.

citat din George Alec Effinger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi deşteaptă, sunt şi proastă. Sunt şi frumoasă, sunt şi urâtă. Sunt şi curajoasă şi fricoasă. Sunt bună şi rea. Toate aceste caracteristici îmi aparţin. Şi încă multe altele. Le arăt cu degetul spre ceilalţi pentru că uneori nu le pot recunoaşte în mine însămi. Integrez în mine totalitatea trăsăturilor umane căci nu aş putea recunoaşte la ceilalţi ceea ce nu există deja în mine. Oamenii din jurul meu sunt oglinzi care reflectă trăsături ale personalităţii mele de acum sau din trecut ori viitor. Atunci când îi accept pe ceilalţi aşa cum sunt, în realitate mă accept pe mine. Nu sunt nici mai bună, nici mai rea decât ceilalţi. Sunt imperfectă. Lucrurile pe care le admir sau le detest la ceilalţi se regăsesc şi în mine însămi. Deseori fac lucruri prosteşti pentru că îmi doresc şi eu, ca şi tine, să nu fiu respinsă, îmi doresc acceptarea şi iubirea celor din jur. Abia când renunţi la măştile care te compun îţi dezvălui măreţia şi perfecţiunea din tine. Acceptă că ai defecte şi ai calităţi. Şi de fiecare dată când arăţi cu degetul spre ceva frumos sau urât aminteşte-ţi că lumea reflectă ca o oglindă ceea ce este în interiorul tău. Aşa cum Jacques Salome spune: Şi acum vorbeşte-mi despre tine. Spune-mi cum sunt eu?

citat din Nina Elena Paraschivescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

joc de oglinzi cu «şi-uri»

Timpul, ba chiar şi spaţiul sunt sarcini, apasă
umerii şi nu mai pot
lăsa jos şi lua de două ori…
Departe şi Aproape totuna-i, Acum şi Atunci
sunt confuze, nu le pricep graniţele precise
sensul libertăţii îmi este strict direcţionat
pe vectori pe care-i ştiam ai dorului, ai neputinţelor
Nu pot înţelege de ce «om chinuieşte om»
în ideea de just, măsurându-mi gesturile
cu metrul alb, diluat… şi crud – ori
înseamnă că s-au născocit anume oglinzi care
să deformeze?!… Mie îmi dai pe aceea care mă arată şi mai slab
şi funcţionează pe bază de fişă…
iar tu ai o oglindă care te arată enorm şi nu doar
ci şi bun şi drept şi incoruptibil, chiar dacă oglinda ta
se ouă aur în căuşul palmelor apucătoare… dă-mi
numai pentru o zi cămaşa ta asudată, la schimb
las pielea mea – ţie-ţi va fi lesne s-o deschei la nasturi
dă-mi-o fără butonii aceia din platină…!
Dă-mi ochelarii tăi numai o zi, să văd cu ei lumea
ca tine, îţi dau în schimb un ochi
tu să ai trei, tu ai nevoie!
Dă-mi un umăr pentru o zi, să duc «timpul şi spaţiul»
aceste desagi blestemate şi adă-mi Departele separat
lasă-mi-l în dar – pentru asta voi aminti zeilor
te voi vorbi de bine, nu care cumva să ţi se ia oglinda
şi să tânjeşti la cea a mea
cu fise!
(desen ca idee: ochelari cu trei lentile unui domn cu robă de magistrat!)

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare adevăr pe care îl descoperim este o oglindă netulburată care împrumută ceva din strălucirea ei şi celor din jur, înainte de a le reflecta imaginea. Atraşi de tot ce străluceşte, oamenii de rând se adună, privesc în oglindă din depărtare, iar tocmai în centrul strălucirii zăresc, pe jumătate ascunsă în fund, o imagine înfricoşătoare, sinistră şi ceţoasă. Cuprinşi de groază şi repulsie, ei îşi întorc privirea de la oglindă şi o învinuiesc pe ea, învăluind în acelaşi simţământ de ură şi oglinda şi strălucirea ei. Ceea ce i-a înspăimântat a fost doar răsfrângerea propriei lor nimicnicii!

citat clasic din Titu Maiorescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada doamnelor din alte vremuri

Pe ce meleaguri, unde mi-s
romana Flora, cald încânt,
Archipiada şi Thaïs
ce-s vere bune prin orând?
Echo ducând orice cuvânt
spre larg, în zvoană murmurată,
frumoasă coz?... Dar unde sunt
zăpezile de altădată?

Unde-i mintoasa Helois
de dragul cui, scornit şi-nfrânt,
Pierre Esbaillart, la Sainct-Denys,
purtă monahicesc veştmânt?
Şi unde-i Doamna ce mormânt
făcu din Sena-nvolburată
lui Buridan?... Dar unde sunt
zăpezile de altădată?

Şi Doamna Blanche – un crin deschis,
neîntrecută-n caldu-i cânt,
Lungana Berthe, Bietris, Allys,
sau Harembourges în Mayne tronând?
Şi Jehanne ce-n Rouen s-a frânt
pe-un rug în flăcări? Prea Curată,
unde-s acum?... Dar unde sunt
zăpezile de altădată?

Închinare:
Pe unde-s, Doamne, şi de când,
nu căuta! Cheia-i păstrată
în versul meu:... Dar unde sunt
zăpezile de altădată?

poezie clasică de Francois Villon din Le Testament (1461), traducere de Neculai Chirica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas:
mizeria sub unghia de gheaţă,
un punct caduc, sătul de-aceasta viaţă
ce-şi plânge clipa rătăcită-n ceas.

Nu fac, zâmbind, mai mult ca o paiaţă
ori trist în sine şi tăcut în glas,
nu fac mai mult ca cercul de compas
trasat în juru-mi ca o fortăreaţă.

Sunt bun şi rău – sunt astăzi doi într-unul,
şi doar în gânduri mai găsesc popas.
Nu-mi spală încruntarea nici săpunul,

iar când privesc oglinda, un atlas
repetă-ntruna, sigur, ca nebunul:
rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas.

sonet de Ionuţ Popa (31 octombrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în oglindă

Zâmbeşti, cu-acelaşi gând de altădată,
privind oglinda care-ţi spune: "Tu
eşti tot frumoasă, ştii, eşti neschimbată!"
şi îi răspunzi: "Da, da!", în loc de "Nu!"

Ai fost frumoasă-n vremurile-acelea
când te simţeai iubită şi-ai fi vrut
ca timpul să nu-ţi încreţească pielea,
să îţi rămână cum era-n trecut.

Ai vrea şi ochii să îţi strălucească
sub arcul ce îi străjuie frumos,
iar buzele în roşu să lucească
şi să îţi poarte zâmbetul duios.

Erai frumoasă, da, şi încă eşti,
dar ce să ştie ea, doar o oglindă,
de sufletul pe care-l găzduieşti,
căci n-are cum, în tine, să descindă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi această nefericită oglindă care are acum imaginea ei (a Cordeliei), dar n-o are şi pe ea, care nu-i poate păstra chipul în ascunzătorile ei tainice, smulgând-o vederii lumii întregi, căci nu ştie altceva decât s-o arate altora cum mi-o arată mie acum! Ce supliciu pentru un bărbat dacă ar fi în locul oglinzii! Şi cu toate acestea, nu sunt oare destui bărbaţi care au întru totul trăsăturile oglinzii? Care nu posedă nimic decât în momentul în care arată altora, care nu sesizează decât aparenţa lucrurilor, iar nu substanţa lor.

Kierkegaard în Jurnalul seducătorului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect imperfectă

Iubesc perfecta-mi imperfecţiune
Din mintea, sufletul şi trupul meu,
Sunt imperfecta cerului minune
Pe care a creat-o Dumnezeu!

Eu mă accept aşa, mai imperfectă
Şi mă iubesc, cu bune şi cu rele,
Iar pentru cine mă iubeşte, sunt perfectă
Cu toate imperfecţiunile, că-s ale mele!

În imperfecţiunea mea, zâmbesc,
Sunt fericită pentru ce mi-e dat
Şi în asimetria mea, iubesc
Cu sufletul meu..,. imperfect curat!

În imperfecţiunea mea perfectă,
Nimic nu e perfect, dar mă simt bine
Eu mie-mi recunosc şi sunt corectă,
Că-s imperfectă, făr-am fi ruşine!

Sunt imperfect perfectă iar de nu îţi place,
Mixtura mea de calitate cu defect,
Evită-mă, tu, omule şi mergi în pace
Şi luptă-te cu tine spre a fi perfect!

poezie de Florentina Mitrică (25 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

După oglindă

Dansul acesta înţelege-l acum după paşi
de unde începe talpa mea să calce în care ceas în care dans dincolo de oglinda cea mare
nu mă lăsa să îţi spun totul eu
pesemne dragostea este păşitul într-o oglindă
aşezarea în ea
dacă tu mă urmezi, pesemne că ne vom îndrăgosti

lăsa-vom în spate odăile femeile tale pieptănătura timpului şi ceasurile care ştiu doar bătaia uniformă a secundei orologiul pe care l-ai cumpărat de la un anticar pe vecinul de la apartamentul doisprezece şi stupii lui din care ne-am hrănit lăsa-vom copiii pe care nu-i vom avea niciodată şi pe cei pe care îi vom avea lăsa-vom laptele de pe foc care dă să se-îmbrânzească în pasul cel vechi al timpului şi levănţica din dulapurile prea noi pe care le făceau ei dintr-un fel de rumeguş galben şi roz aurul de pe călcâiele mamei mele şi cerul mijit strâns într-o bucăţică de drojdie putrezită lăsa-vom cuptorul de pe-afară cu pâinea proaspătă şi moale aburindă în el care îmi aparţinea doar plină de funingine prea fierbinte tuleiele de porumb din care se face mălaiul pentru pâinea ce nouă a noului pentru că din galben se poate face orice pâine şi pe bărbatul pe care visam să-l iubesc în trecut în orice trecut

se va face dintr-odată lumină peste oglinda mea cea mare peste nisipul din ea

şi mă vei ţine în braţe doar în câmpia cea nouă, plină de flori

îmi vei spune prostii

lucruri portocalii, care se zic când vremea cucereşte pe fereastra închisă

căci dincoace de oglindă s-a făcut frig
ca şi cum soldaţii ar fi început să mărşăluiască cu puşca pe umăr
în cadenţă
sunt soldaţii nimănui dar nimeni pesemne ştie care sunt soldaţii lui şi care sunt măsurile răului şi a vânătoriilor de tot felul
şi îmi aduc aminte de ceasuri
pendula bate sarcastic nu mai este era timpurilor şi a secundelor care bat aceeaşi măsură
ca şi soldaţii
de aici va începe un timp nou şi o nouă oglindă
una mai mică
a tuturor împăciuirilor

în care vom sta amândoi
ca într-un fel de stea, cu pajişti de foarte departe.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!