Nebuni cu sufletele goale

Nebuni cu sufletele goale
Mă năpădesc... N-a mai rămas
Decât surâs şi remuşcare...
Venin pe fundul unui vas...

N-a mai rămas decât tăcerea...
Mormântul, de prezent, pustiu
Şi-aşteaptă paşii frânţi în două...
Un pas, doar mi-aş dori să fiu.

Să trec străin precum o umbră
Să risipesc cenuşa... Poate,
Uitat în plâns şi remuşcare,
Mă voi putea ascunde-n noapte.

Şi risipindu-mi neputinţa
Să pot din nou să regăsesc
Nebuni cu sufletele goale
Ce deseori mă năpădesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzie

Aduc adesea deasupra mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu mi-aş putea dori
Decât să fiu:
O umbră…

Fără să las o urmă
Paşii mei se-ndreaptă spre incert
Şi vag şi tot mai vag
Mă simt ca o nălucă pe nesfârşitele cărări
Înţepenită-acut de-un straniu vis
De-o altă umbră nevăzută
Mă regăsesc în vastul labirint albastru
Căutând o umbră a unui fir de rai…

Aduc adesea-n faţa mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu m-ar putea salva
Decât să fiu:
O umbră…

poezie de Cristina Litoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materialiştii (ateii) au burţile pline, dar sufletele goale. Cei care cred în Dumnezeu, chiar dacă au burţile goale, au sufletele pline.

aforism de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (7 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-am plâns...

Şi-am plâns trecutul ca pe-un mort... Durere
Îmi picura, nespusă, pe obraz...
Şi i-am făcut din roze diademe...
Oh, amintirea-i încă mi-a rămas.

Cu giulgi brodat din aurul divin
Şi chiparoase, l-am împodobit...
Pentru acel trecut cât ne jertfim...
În el o veşnicie a pierit.

Şi cât de mult l-am plâns... şi l-am tot plâns...
Dar pentru toate astea suferim?!
Târziu, în nopţi de sângeri a apus...
Iar noi spre mâine trebui să privim...

Îngenunchem la alte veşnicii...
Nu suntem prunci... Nu suntem nici profeţi.
Precum Iisus adesea suferim
Şi ne rugăm, oh, Doamne, să ne ierţi.

Un pumn de oase pe pământ străin
Şi generaţii noi ne-or arunca
Într-un abis, ca pe un suvenir
Trudit şi inutil în lumea sa.

Deplânşi actori în lumea de apoi
Cu-nţelepciune, trudnic fredonând,
Un plâns străin ce nu mai e cu noi,
În umbra unui neştiut mormânt...

Ce drept trecutul verbului "a fi"
Să se-mplinească?! Ramuri de argint
Despart în noapte două veşnicii
Într-un poem haotic şi succint...

Despart în noapte două veşnicii...
Cu toţi avem trecut şi viitor
Şi n-avem încă vreme "a muri"
Cât rătăcim şi suflete cât dor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-
albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârşit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oştean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toţi ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieţii trecător...

Cad casele ca nişte draperii,
Uliţele sunt triste şi pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăceşte prin albume...

Luna-i o sfântă candelă şi jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Şi lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oştean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de hău

Ne-au rămas satele pustii şi reci
Şi-n urma lor se stinge un popor...
Ne-au rămas sufletele fără viitor,
Iar capetele de pe umeri, seci.

Ne-au rămas numai amintiri,
Pe când credeam c-o să rămână
Tot neamul nostru prins de mână,
Într-o lume a fainelor trăiri.

Ne-a rămas numai să plecăm,
Către străini să ne luăm zborul...
Nu mai avem la ce da cu piciorul,
N-a mai rămas decât să ne cărăm...

Ne-a rămas numai ce-au vrut ei...
Aceste trupuri fără de conştiinţă!
Mai greu să scapi de neputinţă,
Când legile i-au transformat în zei...

Ne-au vrut exact cum am ajuns,
Cum nu s-ar fi putut mai rău...
Ne-au vrut la margine de hău,
Şi-au reuşit: le-a mers ca uns.

Ce "bravo" sunt aceşti mişei
Şi ce de plâns suntem noi, restul,
Dacă-am ajuns să picăm testul
De-a fi mai presus decât ei.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (27 august 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruleta

nu cer nimic
decât o lumânare să îmi pui
la căpătâi
când treci prin colbul vieţii
aici, la margine de drum
atât îţi cer, atât îţi spui
spaţiul e pustiu şi gol
stau în întunericul lumii
nu cer nimic decât un spaţiu pur
e negură azi
în mine, în jur
mâine va fi la fel, nu...
într-un perpetuu joc
al vieţii şi al morţii...
lumea asta, o ruletă rusească
în viaţă a rămas doar glonţul
de ce disper
azi doar mângâi o umbră
în albul imaculat al timpului
ce a fost sau totul
e un simulacru murdar
de gânduri rătăcite, strivite
de goale cuvinte,
multe nepotrivite
ce să cer, ce să mai sper
ţip
într-o ultimă rugăminte
priviţi-mă în faţă, când trageţi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Pe ceruri curg, zadarnic spre-napoi
Azi, picături de vis cu iz tomnatic,
Noi suntem prada timpului din noi
Privim înlăcrimaţi, cu gând apatic.

Curg lacrimi iar din fructul de gutui
Şi a căzut şi bruma tinereţii.
Noi am rămas cu gustul amărui
Ce pavatează anii bătrâneţii.

Mai rătăcim... Aleile-s pustii
Iar fără noi şi băncile-s mai goale...
Ne amintim de când eram copii
Furând în treacăt câte-o sărutare.

Râuri chihlimbării se risipesc
Şi geana zării lăcrimează lin.
Doar pruncii-ascunşi în noi, de-acum trăiesc,
În timp ce noi mereu îmbătrânim.

La tâmple trec ninsori... riduri adânci
Ne stau zălog. Oh, da, îmbătrânim!
(De ce-n adâncul sufletului plângi?!)
"Remember"! Vă-ntrebaţi cât suferim?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă într-o zi aş putea scăpa de aici, mi-aş putea permite să fiu nebun. Fiecare om este nebun cu adevărat, dar cei mai nebuni sunt cei care nu ştiu că sunt nebuni; ei continuă într-una să repete ceea ce le spun ceilalţi.

Paulo Coelho în Veronika se hotărăşte să moară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine poate să vadă că sufletele cu blană au mai multă inteligenţă decât sufletele cu pene, iar uneori, chiar mai multă omenie decât cele cu haine!

citat din Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin sărac

Străină-n suflet şi-n afara mea,
Mă-ntreb ce viaţa-ar mai putea să-mi dea.
Sunt un străin prigeab, uitat de soartă,
Străinii vin smeriţi să-mi bată-n poartă.

Mulţi vin şi fură, mulţi mă necinstesc...
Cu gând curat, eu încă îi (iubesc) primesc...
Străin la poarta sufletului meu
Mă simt un hoţ venind să fure, eu.

Mă mint şi eu în fiecare zi
Atât cât mai respir, cât pot trăi,
Îmi fur speranţa zilei următoare
Luptând doar pentru bolul de mâncare...

Nu am averi, doar sufletul ce-mi bate
Şi străluceşte ca un far în noapte.
Împart un colţ de stea în pribegie,
Cu cel ce-l are de o veşnicie.

Împart din taina sufletului meu...
Dar ce mai am?! Credinţa-n Dumnezeu!
Săracă şi bogată-s totodată
Străinii vin la uşa mea să bată...

Şi eu sunt un străin necunoscut...
Caut în viaţa mea un început...
Sărac, la poarta sufletului meu,
Mă regăsesc plângând, acelaşi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de jar

Oh, viaţa nu mi-a fost uşoară,
Dar când copilul te doboară,
La ceas târziu, la-ntunecare,
Aceasta şi mai grea îţi pare.
E-n suflet plâns şi-ntinăciune,
Nori negrii-n suflet şi în lume...
Plouă la ceas târziu în noapte,
Nimeni în uşă nu-mi mai bate.
Pâlpâie în tăceri uitarea,
Îndoliată îmi e zarea.
Zadarnic plâns, ori fericire,
Eu sunt mormântul de iubire
Ce s-a închis – o umbră doar...
Voi, nici nu m-aţi iubit măcar!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul războiului poporul avea mâinile goale. În timp de pace a rămas în fundul gol.

calambur aforistic de Ivo Mijo Andric din Aforismul croat contemporan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ore târzii

Rămas suspendat între bine şi rău,
din umbră mă strigă cugetul meu.
Icoane cioplite de mâini neştiute
îşi poartă pe holuri figurile slute,
aruncă otravă din zâmbete pale,
par săbii ieşite din tecile goale.

În urmă se zbat, în pervaz agăţate,
zăvoarele grele din fiare forjate...
Obloanele trase pe geamuri ovale
alungă lumina încăperilor goale
şi ore târzii de nesomn sunt furate
din cărţile scrise cu buchii ciudate.

Departe aud un vapor care plânge,
din hăul uitării, pe dansuri nătânge,
fantomele timpului trec câte una
prin uşile sparte ce-n fante prind luna,
iar frigul se-aşterne cu greaua-i povară
pe gândul rămas peste noapte afară.

O, cum s-a pierdut, în noaptea târzie!...
Şi când se va-ntoarce..., cine să ştie?
Hoinar rătăcit pe tărâmuri străine...,
alintă-l cu-o vorbă, de-ajunge la tine!

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2016
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec

la nivelul următor unde
pereţii sunt pictaţi cu sentimente
sărutul tău are culori
iese un tablou plin cu poezii
inima trage câteva linii
mă uit atent la albul rămas
e fără sentiment
parcă se nasc sunete
este o pictură în n dimensiuni
sub pleoape mi-a rămas
un rest de respiraţie proaspătă
anomaliile nu le pot picta
le voi folosi la un colaj
alături de o ancoră aruncată
într-un vas în care plânge vopseaua
trec la altceva după ce beau
din remuşcare lacrimile
zbor cu gândul printre negre pânze
depozitate în zilele de post

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa nu-i decât un joc... uitat
În colţul trist al unui semn de carte,
Un fluture zburând îndepărtat,
Pudrat pe aripi cu polen de noapte.

Eu sunt o stea lucind în ochii tăi,
Un vânt hoinar, bătând primăvăratic,
Atât de tânăr precum anii mei...
Îmbrăţişarea arcului Carpatic,

Mă poartă încă-n vechiul carusel
Cu roci zdrobite printre zmei de piatră,
Doar timpul parcă nu mai este cel,
În care eu mă încredeam odată.

Dovadă vie celui care sunt
Şi veşnic pendulează-ntre istorii,
Sunt tot acelaşi, însă nu mai sunt
Decât copilul tainei şi-al ninsorii.

Nu m-am oprit în loc... În gări de fum
Alerg, oh, cu secundele deodată,
Copilul cel de-atunci, cel de acum...
Adorm... Şi nimeni nu mă mai deşteaptă.

Pe paginile vechiului album
Uitate, prăfuite, sunt doar eu...
Mă regăsesc, măicuţa mea acum...
Şi plâng, măicuţă! Şi mi-e tare greu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Şi întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură şi râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca nişte eroi înveşmântaţi
Cu zale de aur şi de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Şi călimara e goală.
Doar gândurile foşnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... şi frunze... şi ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt decât o scoică fără perlă, căci mai am atâtea de învăţat de la viaţă, din viaţă, că nu mi-ar ajunge să o pot face, nici măcar două vieţi. Asta suntem noi, oamenii, perle neşlefuite peste care praful vieţii se aşază tăcut, înnourându-ne sufletele.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nebunilor

Nebuni cu sufletele goale, pictate-n negru sau în gri,
Purtând petalele de soare în zbor suav de păpădii,
Nebuni copii, purtând în suflet lumină, taină şi candoare
Neştiind durere, nici tristeţe, neştiind de ce mereu se moare,
Nestingheriţi, în lumea voastră, muriţi cu fiecare clipă
Şi altă lume, în tăcere, în suflet vi se înfiripă,
Vegheaţi de-a pururi nebunia însămânţând nebuni precoce,
Pictând cu alb uitatul negru al armei celei mai feroce.

Nebuni cu sufletele goale pictate-n negru şi în gri,
Lăsaţi în urmă, ca un doliu, etern uitate armonii.
Trudnic, grădinile Gheenei, fără odihnă şi popas
Lăsaţi să strălucească încă sub jarul clipelor ce-au ars.
Clepsidra spartă, sub nisipul vieţii mereu mai insipidă,
Nebuni cu sufletele goale, vouă vă este dăruită.
Şi gâzi hipnoticelor semne, poeme aţi îngenunchea.
Lumină-n gândurile nopţii, cu iz de crin de catifea.

Purtând petalele de soare în zbor suav de păpădii,
Ca un buchet de ne-lumină, sub umbre reci veţi răsări
Se-aud durerile cum ţipă în glasul vostru rătăcit,
Sub norii negri de furtună. Oh, mulţi cu ei v-aţi înfrăţit.
În lutul înfruptat cu zgură, fântâni adânci voi aţi săpat,
Apoi, sorbiţi de altă lume, din lumea voastră aţi plecat.
Voi înţelepţi cu gândul tunet şi vocea flamură şi cânt,
Veniţi şi ajutaţi nebunii! Şi ei, un scop, au pe pământ...

Nebuni copii purtând în suflet lumină, taină şi candoare,
A voastră-i nevinovăţia... Voi, sub petalele de floare
Renaşteţi puri, îngeri în care durerea urii se topeşte,
Voi sunteţi copleşiţi de pace, când nimeni nu vă mai iubeşte.
Pe voi, strânsoarea neputinţei, sub rana care încă doare
Va presăra polen de lacrimi şi albă pudră de ninsoare.
Ah, ridicaţi-vă privirea! Cine-i nebun cu-adevărat?!
Acel ce poartă masca vieţii sau cei ce nu s-au întronat?!

Neştiind durere, nici tristeţe, neştiind de ce mereu se moare,
Neştiind ce-i timp vândut în pieţe, tu nu-ţi pui semne de-ntrebare,
Tu nu cunoşti întinăciunea, nebun cu sufletul curat,
De-aceea, a ta-i împărăţia dumnezeiescului palat.
Te-au marginalizat nebunii, prea temători şi prea rebeli,
Precum o pasăre de pradă, copil al zilelor de ieri.
Ţi-e lacrima ocean de steleşi trupul paljă de smarald,
Ascunzi sărutu-n umbre stranii şi-n ochi făclii de vise ard.

Nestingheriţi, în lumea voastră, muriţi cu fiecare clipă,
Trăind în alte universuri – un gând fugar ca o aripă.
Vi-i viaţa literă şi lege, altor nebuni drept temelie
Şi nimeni nu vă înţelege, deşi nebuni ar vrea să fie.
Atunci mă-ntreb, a câta oară: "cine-i nebun şi cine-i drept,
Cine rodeşte în credinţă, cuvântul cel mai înţelept?!"
Fără de voi ar fi pământul o lume stearpă şi mizeră,
Un "X" în universul vieţii, o unitate efemeră...

Şi altă lume, în tăcere, în suflet vi se înfiripă.
Lent trecători prin astă viaţă, vă spulberaţi ca o aripă.
Străin, pe frunzele de leandru, mai poposiţi câte-o secundă,
Pornind apoi în dans de frunze, în ultimul alai de nuntă.
Dar fără voi nimic s-ar spune, n-ar fi speranţe, nici idei
Care să propulseze visul. Voi sunteţi zid pentru acei
Ce-n răsturnare de concepte, clădesc din retrogradul gând
O formă nouă de trăire pe-acest nepreţuit pământ.

Vegheaţi de-a pururi nebunia, însămânţând nebuni precoce
În eprubetele-mbâcsite, mereu siliţi să se sufoce.
De matematica gândire vă sunt odraslele ucise
Şi o robotică simţire privează sufletul de vise.
Îngeuncheaţi la sfânta cruce, singuri trăind şi retrograd,
Vă duceţi ca pe o corvoadă ultima parte de păcat.
Dar oh, nebuni, nebun e-acela care-a rămas neînţeles
Şi cel ce n-a-nţeles vreodată al vieţii voastre simplu mers...

Pictând cu alb uitatul negru al armei celei mai feroce,
Înfometarea flămânzită, mereu sălbatică, atroce,
Straniu ne-atrage ne alungă şi în frânturi de A. D. N (u)
În secţiuni universale ne regăsim şi tu şi eu.
Deci nu, nu izgoniţi nebunii, imploziei supuşi veţi fi
Şi martori morţii voastre care-mpotrivă-va se va stârni.
Nu vă impozitaţi demenţa! Firii umane-i aparţine...
Lăsaţi nebunii să trăiască! Nebuni sunteţi şi voi din fire.

Pictând cu alb uitatul negru al armei celei mai feroce,
Vegheaţi de-a pururi nebunia, însămânţând nebuni precoce
Şi altă lume, în tăcere, în suflet vi se înfiripă.
Nestingheriţi, în lumea voastră, muriţi cu fiecare clipă.
Neştiind durere, nici tristeţe, neştiind de ce mereu se moare,
Nebuni copii purtând în suflet, lumină, taină şi candoare,
Purtând petalele de soare în zbor suav de păpădii,
Nebuni cu sufletele goale pictate-n negru şi în gri...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!