Suflet

Suflet printre îngeri...
Dorm atâtea plângeri,
Plâns uşor.

Goana printre stele,
Plângeri efemere,
Dor de dor.

Clopot de lumină,
Trup trudind în tină
Şi-n pridvor,

Lacrimă de jale,
Cânt întru cântare,
Călător.

Primul drum spre casă,
Voaluri de mătasă
Şi tăceri,

Nimic nu rămâne
Pe această lume...
Triste seri!

Case părăsite,
Trupuri adormite
În pământ,

Viaţă trecătoare,
Dulce aşteptare-
În cerul sfânt.

Totu-i amintire,
Ape cristaline
Lin trecând,

Sufletul de piatră,
Faptele de faptă,
Alegând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia morţii - dedicată poetului Mihai Duţescu

Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri şi în durere...
Vin prietenii şi fraţii
Să îşi ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... însingurare...
Şi în viaţă şi în moarte
Veşnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcaţi în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de-nmormântare.
Lacrimi, spaimă şi regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Şi alte trepte
Spre divina înfrăţire.
Clopot, bucium, plâns şi jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Şi la poartă-i multă lume.
Suflet călător spre stele,
Fluture de ne-lumină,
Trup lipsit de mângâiere,
În putreziciune,-n tină,
Îţi dormi somnul ca o umbră
Şi stingher spre vămi porneşti
Liber, spre dunmezeire,
Părăsind cărări lumeşti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia morţii

dedicată poetului Mihai Duţescu

Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri şi în durere...
Vin prietenii şi fraţii
Să îşi ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... Însingurare...
Şi în viaţă şi în moarte
Veşnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcaţi în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de înmormântare.
Lacrimi, spaimă şi regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Şi alte trepte
Spre divina înfrăţire.
Clopot, bucium, plâns şi jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Şi la poartă-i multă lume.
Suflet călător spre stele,
Fluture de ne-lumină,
Trup lipsit de mângâiere,
În putreziciune,-n tină,
Îţi dormi somnul ca o umbră
Şi stingher spre vămi porneşti
Liber, spre dunmezeire,
Părăsind cărări lumeşti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Şi-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci şi plâns,
Rănind şi îngeri şi lumini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
În noi lăsându-şi rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Şi-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi şi-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat şi-n vânt fugar,
Un pescăruş pătează zarea
Şi plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni şi suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce îşi aşteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoasă –
Vis de rugi şi rod bogat.
Între ceţuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veşnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar şi iar şi iar
Şi viaţa şi tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci şi plâns,
Vuiesc clepsidrele şi dor.
Se-ndreaptă viaţa spre apus –
Un anotimp şuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd şi ştiu
Că în curând ai să te duci.

Rănind şi îngeri şi lumini,
Ni-i viaţa trecere spre zei
Şi moartea prinde rădăcini
Şi în cuminţi şi în mişei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri şi-s plângeri iar
Şi n-am să vreau să mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noştri s-au tot dus –
Semănători de timp şi vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminţi, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenuşa-i strânsă în osoar
Şi toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfinţit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început şi un sfârşit.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
Rănind şi îngeri şi lumini
În clopote de voci şi plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristaţi şi-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa vieţii şi-a morţii

Stele cad în palma noastră,
Viaţă – puf de păpădie,
Viaţă, pasăre măiastră,
Apă moartă, apă vie...
Când aproape ni-i plecarea,
Sufletul-clopot se zbate,
Nu ne-aduce alinare
Plâns de viaţă, plâns de moarte.

Stele cad în palma noastră –
Vise moi de blândă stea,
Printre gene de lumină
Altă cale vom afla.
Labirint în armistiţiu,
Timpul prin între tăceri,
În clepsidra ruginie
S-au pierdut atâtea veri.

Viaţă, puf de păpădie
Clipă – aripă de ceară,
Apă moartă, apă vie,
Viaţa-n clipe se măsoară.
În clepsidră timpul curge –
Râu de miere şi pelin,
Timpul în aval se scurge
Şi la tâmple toţi albim.

Viaţă – pasăre măiastră,
Suflet fremătând de dor,
Val pierind în marea-albastră,
Taină, vis, zbor de cocor,
Peste umbre, în ninsoare,
Te ridici, fluture alb
Şi te pierzi în depărtare,
Un străin – uitat catarg.

Apă moartă, apă vie,
Cânt, durere, împăcare,
Năruită reverie,
Viaţă, cauţi înălţare.
Braţe reci de umbre stranii
Scormonesc identitatea,
S-au dus clipele şi anii,
Într-o clipă vine moartea.

Când aproape ni-i plecarea –
Pâlpâire trecătoare,
Nu mai regăsim cărarea
Către viaţă, către soare.
Ca o mantie de gheaţă
Ne-ncunună albe plete,
Totu-i trecător în viaţă,
Totu-i plâns şi răni, regrete...

Sufletul-clopot se zbate,
Mierea curge-n ochi de sticlă.
Călători trudind în noapte
Trup de stâncă ne ridică.
Toate-n viaţă-s trecătoare!
Albi la tâmple ne trezim
Şi bătrâni copaci în floare...
Vânturi aspre-n noi oprim...

Nu ne-aduce alinare
Nici lumina, nici iubirea,
Nu vom mai găsi cărarea...
Care oare ni-i menirea?!
Nori sălbatici pe sub pleoape...
Tremurând, gene-n furtună...
Pruncii-n grabă-or să ne-ngroape.
Dragii noştri, noapte bună!

Plâns de viaţă, plâns de moarte,
Cântec lin, cântec de dor,
O secundă ne desparte
De iubirea tuturor.
Stânci la margine de lume,
Cruci la margine de drum,
Fără rost şi fără nume,
Noi vom adormi de-acum.

Plâns de viaţă, plâns de moarte,
Nu ne-aduce alinarea.
Sufletul-clopot se zbate
Când aproape ni-i plecarea.
Apă moartă, apă vie,
Viaţă – pasăre măiastră,
Viaţă, puf de păpădie,
Stele cad în palma noastră!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri de înger

Pe petale de sângeri
Dorm trupuri de îngeri
În somnul de veci.
Se scutură crinii
Şi trec pelerinii
Divine poteci.

Sortită pieirii,
Trup nou devenirii
Tu fiinţă rămâi
Osânda privirii
Şi-n legile firii
Iubirea dintâi.

Lumină şi cale,
Cerească chemare
Te vrea înapoi.
Tu ceri alinare
Şi muguri, în zare,
Mustesc din noroi.

Vulcanice umbre,
Pământul erupe...
Secundele pier.
Pe petale de sângeri,
Dorm trupuri de îngeri
În drumul spre cer.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alergând

Suflet alergând spre stele,
Mânios pe nemurire,
Ei plâng moartea fiinţei tale,
Dumnezeu a ta menire.

Tu alergi hoinar prin lume
Căutându-ţi loc, dar jale,
Laşi în urma ta, Stăpâne,
Plecând unde nu se moare.

Ploi de îngeri trec în cete,
Tâmplele-ţi cu jar sunt ninse,
Altă lume se succede...
Drum de lumânări aprinse...

Treci doar tu spre nemurire -
Gând ce-n zboruri se avântă,
Treci, un îngeri printre stele,
Când cei de aici te uită.

Dar povară eşti în noapte...
Plânge trupul lui Iisus,
Căci plăteşti a tale fapte
Când spre dincolo te-ai dus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viaţă, în iubire şi în moarte,
În viers şi cânt, istorii şi lumină,
În taină, în durere şi în tină.
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viaţă şi în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Şi ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala şi durerea
Şi ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ţi este cumpănă de brazi.

În viers şi cânt, istorii şi lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ţi-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Şi-ţi curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Te-ai întrupat. Şi-acum, sobor de şoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viaţă
Şi-n râuri lacrimi curg, tot curg pe faţă.
Ni-i sărăcit şi sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere şi în tină,
Luceafăr eşti, eşti vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu eşti izvorul şi nemărginitul,
Speranţa şi istoria iubirii
De semeni... Tu eşti calea fericirii,
Tu-nmugureşti în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte...
Plecarea-ţi doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ţi-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ţi-e sufletul amnar şi libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Şi te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poţi ştii vreodată cum se moare!
Trăieşti prin noi poveste şi poem
Şi te aşezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Şi plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum acelaşi univers...
Tu eşti Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiţi cu har,
Tu eşti o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer şi rătăceşti în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
În taină, în durere şi în tină,
În viers şi cânt, istorii şi lumină.
În viaţă, în iubire şi în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns

E plâns de vânt, de ploi, de flori, de stele,
E plâns de fluturi în grădina mea,
Un clopot de lumină, păsărele,
Un curcubeu pe cerul de bezea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă-n ceruri, oh, amin!

Oh, veşnica odihnă-n ceruri,
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină,
Redevenind lumina Ta...

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce şi-un mormânt...
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând!

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi.

Începe-o altă veşnicie...
Deşertăciuni s-or spulbera!
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa, toţi ne-o vom afla.

Urcăm spre cer pe piedestale
De oseminte pământeşti,
Lăsând în urmă osanale...
Oh, Doamne Sfinte, Tu priveşti

La-ngălbenitele poeme
De trupuri moarte prea curând
Şi sub a ochiului tristeţe
Le-ascunzi în putredul mormânt.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, oh, ce ieri te-am cunoscut!
Etrernă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodica

Rodica - fruct de rodie, din care
S-a întrupat sămânţa roditoare,
Mamă şi fiică, tânără soţie
Purtând cu ea aleasă reverie.
Lumină, flori de sânger peste care
Din răsărituri, s-a prelins culoare,
O roză cu petale-mparfumate,
Firescul adevăr, sinceritate...
Aromă de gutui, de mere coapte,
Minune, fericire şi dreptate.
O curgere de nicăieri, spre mâine,
Mierea din bobul copt, colţul de pâine
Din pumnul unui prunc care-şi adună
Iubirea, dintr-o strângere de mână.
Mărinimia, farmecul vorbirii,
Un voal de vis din lumea fericirii
Şi-n cercuri luminoase îngeri, stele,
Printre atâtea nume efemere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama e cânt de leagăn, zbor spre stele,
E pentru prunc un ţel, este un vis,
Etern ea va rămâne mângâiere
Iar sufletu-i va fi un paradis.

Mama-i şi va rămâne catedrală
Unde cu ochii-n lacrimi ne rugăm,
E plâns de dor şi lacrimi de fecioară
Şi goana noastră după adevăr.

Cu ea ni-i somnul limpeziri de ape
Şi visul împlinire pe pământ,
De ea suntem mereu tot mai aproape,
Căci mama este lucrul cel mai sfânt.

În mama e fărâmă de iubire,
Frântură de dureri şi adevăr.
În ea musteşte-atâta fericire,
Când are lângă ea pe-al său fecior.

Ea-i poartă sfântă, cerului deschisă,
Lumină şi iubire pe pământ,
La tâmple albă-ades, în cărţi descrisă,
Cu suflet mare şi cu chipul blând.

E vad de lacrimi, pod de suferinţă,
Rugă şi-ngenunchere şi cuvânt,
Roua de pe bariş, soare-n altiţă,
Vraja vieţii, murmurul din crâng.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmierii sufletului

S-au înălţat palmieri
În sufletul nostru de ciocolată...
Sângele cade-n cascade... Aşteaptă!
Pe platoul cerebral al cunoaşterii
S-au creat conglomerate de gânduri.
M-am oprit printre rânduri...
Cuvintele sunt la reanimare.
Sună sirenele plângeri carnale.
Le-am croit din lumină, altare.
În jur se simte durere şi jale.
Sentimentele veghează starea de fapt...
În tăcere m-am reîncarnat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai pe ea, pe ea să o iubeşti!

Te-am alungat din gândurile mele,
Te regăseam în fiecare pas.
Te-am căutat întruna printre stele...
În mine-ai fost, mereu, suflet gingaş!

Printre atâtea trupuri efemere,
Sunt dorul unui suflet rătăcit
Care, nicicând, n-a încetat să spere
Că-n tine va găsi ce a dorit.

Îmi eşti altar şi templu deopotrivă,
Păcatele iubirilor îmi eşti.
Aud, în gând, o lacrimă ce-mi strigă:
"Numai pe ea, pe ea să o iubeşti!"

Piatră nu sunt, deşi mă voi o stâncă,
Nu sunt nemuritor pe-acest pământ.
Durerea mea-i atâta de adâncă,
Că nici Iubirea nu mai pot s-o cânt.

Degeaba-s zămislit din praf de stele,
Întregul Univers s-a năruit.
De aşteptări, poverile mi-s grele,
Cu amintiri nu poţi fi fericit!

În drumul meu sihastru către Cruce,
Mă-ndrept cu amintirea ei în gând.
Acolo unde trupul mi se duce,
Vor fi doi ochi, iubindu-mă, plângând...

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel-Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de primavară

Din zăpadă, din pământul reavăn şi deodată cald,
Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard.
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii,
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii.
Lumea parcă prinde viaţă, chiar şi firul cel plăpând
Se înalţă... Îngeri, pace şi iubire pe pământ.
E renaşterea din suflet... Primăvară! Este cânt,
Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt.

Din zăpadă, din pământul reavăn şi deodată cald
Îngenunche-n semn de pace, vestitor plăpând şi alb.
Vezi copiii într-o lume nouă. Necuvântătoare
Iarăşi se trezesc la viaţă din adânca lor visare.
Mugurii mustesc din ramuri... Lira ne aduce-n dar
Azi, o nouă primăvară... Prima zi din calendar,
Când cu soarele deodată au ieşit pe strada mare
Vânzători de pandative, ghiocei şi mărţişoare.

Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard...
Dor de flori şi dor de stele izvorăşte din înalt.
Taina îngerilor, care, pe pământ au coborât
Şi ne-au alintat privirea. Visul care s-a născut
Pe un petec de hârtie, sub un petec de zăpadă
Şi în suflet, ca o torţă, sângeriu a prins să ardă.
Primăvară, primăvară, treci în goană pe alei,
Val de vânt şi val de ceară, prins în ramuri de cercei.

Printre ramuri se avanta pasarelele zglobii...
Cu alaiul tau, frumoaso, vei pleca... si vei veni.
Roi de muguri, de albine, crisalide, flori si cant...
Lai pe trena-ti fosnitoare pasiune si avant.
Pe sub gene rimelate lasi si lacrimi si secunde...
Lasi si dulce amintire... Primavara, nu te-ascunde!
Da-mi si mie din lumina vie-a pietrelor de jad,
La altarul existentei sa-ngenunchi, sa plang, sa ard.

Vezi pe cerul de matasa mii de stele argintii...
Cad in par, din ochii mintii, inspre margine de zi.
Plang bujori cu rosu-sanger la altar de limpezi ape,
Primavara-n noi se naste, sa ne fie mai aproape.
Cerul se desparte-n ceruri: flori de cais si flori de mar.
In parfumul de lumina, timpul curge mai usor.
Clocotesc necunoscuturi... Iar miroase-a primavara
Si a tainice-nceputuri izvorand pe drum de seara.

Lumea parca prinde viata, chiar si firul cel plapand
Se inalta catre soare din prolificul pamant.
Ca un zambet este viata - un covor de violete
Si de liliac cununa prinsa iar in par la fete.
Tamaioare si narcise si-alte minunate flori,
Aducand nectar si miere in betie de culori.
Reverie, cantec, pace, dans de fluturi si lumina,
Toate-s ale primaverii printr-o facere divina.

Se înalţă... îngeri, pace şi iubire pe pământ...
M-am născut a doua oară prin picturi şi prin cuvânt
Fermecat sobor de raze peste trecătoare timpuri
Începând o viaţă nouă pentru patru anotimpuri.
Prunc, pruncia-mi dezvelită doarme-n verde crud. Târziu,
Printre păsări călătoare, viers şi clopot am să fiu.
Bate iarăşi în fereastră primăvara minunată,
Însă prinşi de ale vieţii, prea puţini o mai aşteaptă.

E renaşterea din suflet... Primăvară! Este cânt...
Clopote ne bat în gânduri... Oare câţi le mai aud?!
Ochiu-i trist şi-nlăcrimare este peste tot pământul,
Rug de foc în râu de gene, arde-n timpuri jurământul
De a crede în iubire... Ce blestem s-a infiltrat?!
Primăvara-i retrogradă?! Oare cine-i vinovat?!
Timpul trece, nu ia seama la măruntele-ntrebări,
Cade-n valuri şi buchete, peste noi, mereu, în zori.

Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt...
Timpu-n noi se risipeşte, viaţa-n noi a început!
Cad pe câmp de lăcrămioare, râd şi plâng de fericire,
Pe alee, la plimbare, trec atâtea nopţi şi zile...
Luna, ca un ochi de sticlă spumuit, zâmbeşte tandru,
Trece iar un vânt năstruşnic printre frunzele de leandru.
Lumea în arome-şi scaldă adormitele poeme...
Poate doar în noaptea asta vom mai adormi devreme.

Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt,
E renaşterea din suflet primăvară, este cânt!
Se înalţă îngeri - pace şi iubire pe pământ,
Lumea parcă prinde viaţă, chiar şi firul cel plăpând.
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii,
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii...
Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard,
Din zăpadă, prin pământul reavăn şi deodată cald.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna-n falduri de mătasă
Şi-n mătănii de dantele,
A venit la ea acasă,
Printre flori de crizanteme.

Scame plumburii de îngeri,
Sub fanatice blesteme,
În apusuri moi de sângeri,
Vin pe cerul trist, alene...

Din copacii noştri nobili
Pică plâns de catifea,
Dăltuind tăcerea ploii...
Bruma, a căzut şi ea.

Peste bănci, peste trotuare,
Frunze arămii de vis
Sunt purtate peste-o mare
De iubiri de neatins...

Molcom vânt... Sub ramuri ude,
Zgribulite şi sprinţare,
Stau vreo patru vrăbiuţe,
Căutându-şi de mâncare.

Şi în rest, atâta ploaie...
Toamna drepturile-şi cere,
Printre falduri de mătasă
Şi mătănii de dantele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ochiului închis

Într-un colţ de lume, azi,
Plânge ochiu-ţi cu speranţă.
O făclie-n gânduri arzi –
Dor de prunci şi dor de casă...
Stele cad în palma ta,
Voci şi bucurii deodată,
Iarăşi le vei revedea...
Oh, ridică-te şi iartă!

Într-un colţ de lume, azi,
Dormi. Şi gândul ţi-e acasă...
Ochii-nlăcrămaţi şi calzi
Caută înspre fereastră.
Parcă-ţi vezi în gând, tu ştii,
Pruncii – blândă mângâiere.
Iar, la tine vor veni,
Doi luceferi, printre stele.

Plânge ochiu-ţi cu speranţă...
Umbra peste chip se lasă,
Trece-o lacrimă de viaţă...
Drumu-i lung, te-ntorci acasă...
Oh, tu vezi cum în adâncuri,
Ochiul tău pieziş coboară.
Dormi sub plânse aşternuturi...
Întunericul măsoară...

O făclie-n gânduri arzi,
Suflet bun, feştilă-n timpuri.
Lacrimi curg, păduri de brazi
Se înalţă-n anotimpuri.
Pruncii şi-au ales alt drum
Şi-au pornit să se înalţe.
Către soare zboară-acum,
Dar li-s aripile arse.

Dor de prunci şi dor de casă,
Dor de-mbrăţişări, de vis...
Dor de plângere, de viaţă,
În adâncul lor te-au prins.
Iar trec stoluri de cuvinte
Peste cer brodat cu sângeri,
Pruncii vin să-şi mai alinte
Mama – înger printre îngeri.

Stele cad în palma ta...
Flori de crini şi crizanteme,
Cad la margine de stea...
În pierdute lacrimi, semne.
Foc arzând te-nalţi spre cer
Şi transformi eternitate
În fărâme de mister,
Tu desparţi ziua de noapte.

Voci şi bucurii deodată,
Umplu lumea de iubire.
Nu e dor să nu se-mpartă
În lumini şi-n fericire.
Universuri de lumină
Se coboară peste viaţă.
Învăţăm, trecând prin tină,
Că iertarea ne înalţă.

Iarăşi le vei revedea
Câte sunt în lume, toate.
Prunci şi semeni, dragostea,
Dobândi-vei prin dreptate.
Harul tău, album de voci,
În fâşii de libertate
Va răzbate peste toţi...
Omule, îmi dai dreptate?

Oh, ridică-te şi iartă!
A greşi e omeneşte...
Tu greşelile-ţi îndreaptă!
Către cine te iubeşte,
Azi îndreaptă-ţi iar privirea,
Căci ce bine-i "a ierta".
E calea spre fericirea
Ce etern o vei avea.

Oh, ridică-te şi iartă!
Iarăşi le vei revedea,
Voci şi bucurii deodată.
Stele cad în palma ta.
Dor de prunci şi dor de casă –
O făclie-n gânduri arzi.
Plânge ochiu-ţi cu speranţă,
Într-un colţ de lume, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În penitenciarul devenirii

În penitenciarul devenirii
S-a-nchis tăcut fiinţa mea abstractă
Şi convergentă, mi-a căzut privirea
Pe nesfârşita-ntindere de piatră.

Ecoul, ca un albatros rănit, în spaţii,
Pornit să-nfrunte moartea fiinţei mele
Se înălţa pe plaja de lumină,
Iar marea,-n ceruri, picura sub stele...

Era durere, lacrimă sau pace?!
Ce plângeri false-mi biciuiau tăcerea?!
În moarte, ca un clopot evadase,
Flămând şi grav, înflămânzindu-mi vrerea.

Şi s-au ascuns şi zări şi nemurire...
Un arhitect le-a risipit pe cer...
În penitenciarul devenirii,
Tăcut şi grav, ca pasărea-am să pier...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa copacilor înfloriţi

Ne creşte primăvara-n suflet
Şi primăvară-i pe pământ.
Zbor într-al vânturilor vuiet
Eternul fluture de vânt.
Mi-e braţul ramură de stele.
Pierdut în nopţi de diamant,
Copac cu rod de peruzele,
Adeseori m-aplec şi ard.

Ne creşte primăvara-n suflet.
Copaci de jad, la tâmple goi
Înmuguresc. Suntem un cântec
În rapsodia lor de ploi.
De-acum cerneală de petale
Zideşte litera-n cuvânt.
Nici suferinţa nu mai doare.
Doar fluturi în privire sunt...

Şi primăvară-i pe pământ...
Şi-n noi, de-acum, e primăvară.
Cad ploi de vis din cerul sfânt,
Pe cap mi-am pus nouă maramă.
Trec prin privire suliţi verzi,
Smaraldice catapetesme...
La malul mării desenezi...
Argint de vrajă luna ţese.

Zbor într-al vâturilor vuiet,
Un fluture fără aripă,
Iubire-mi picură în suflet
Şi din iubire se-nfiripă
Altar de neştiute plângeri,
Sobor de îngeri şi petale.
Născuţi am fost spre-a naşte îngeri
Şi-a deveni mărgăritare.

Eternul fluture de vânt,
În noi, trudind, şi-a strâns coconul.
E primăvară pe pământ
Şi ne-a iertat Mântuitorul.
De-acum e-o ningere de flori...
S-au coborât din cer petale,
Narcise, zâmbete, bujori,
Vis, liliac, mărgăritare.

Mi-e braţul ramură de stele...
Mi-au răsărit pe sâni castani,
Mă pierd în valuri de dantele,
În arca zecilor de ani.
În coliere de liane
O iederă mă-nalţ spre cer.
E azi în mine-atâta soare!
Dar lacirmă de stea te chem...

Pierdut în nopţi de diamant
Mi-e tocul – lacrimă albastră
Şi roză, azi, la tâmplă,-ţi cad.
Tu ai ucis iubirea noastră.
Veghez asupra unui mort...
Tu l-ai pierdut printre poeme.
Tu mi-ai lăsat, aşa socot
Decât uitare şi durere...

Copac cu rod de peruzele,
Un armistiţiu ne-a unit.
Eu mă înalţ de-acum spre stele,
Tu-n noaptea neagră i fugit.
Azi cade lacrimă de frunză...
Am primăvara în privire!
Nu voi putea să stau ascunsă,
Căci vezi, mustesc de fericire!

Adeseori mustesc şi ard –
O candelă în nopţi târzii,
Copac cu frunzele de jad,
Dor de părinţi şi de copii.
Veniţi şi staţi la umbra mea
Colindători de suflete!
Poartă spre cer mi-e inima...
Fiţi voi prinos de dragoste!

Adeseori m-aplec şi ard,
Copac cu rod de peruzele,
Pierdut în nopţi de diamant.
Mi-e braţul ramură de stele.
Eternul fluture de vânt,
Zbor într-al vânturilor vuiet
Şi primăvară-i pe pământ.
Ne creşte primăvara-n suflet!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru univers

Cânt universal mă cheamă
Să cutreier alte lumi,
Să-mi trec pieptul prin furtună,
Prin dureri şi prin genuni.
Reverii, pierdute umbre,
În palate de gheţari...
Dorm vulcani de pietre scumpe
Şi slugarnici oameni mari.

Cânt universal mă cheamă,
Altei lumi să aparţin...
Suflet – munte de aramă,
Viaţă – suflet de creştin.
Unduielnică chemare,
Clopot lent zbătându-se,
Căutăm eliberare,
Fremătând de dragoste.

Să cutreier alte lumi,
Sufletul olog, aşteaptă.
Unde-s oamenii cei buni,
Cu inimă mai curată?!
Unde-i soare în privire
Şi-nfloresc pe câmpuri stele,
În ocean de fericire
Să-mi scald gândurile mele.

Să-mi trec pieptul prin furtună,
S-ascund lacrimile mele
Unde stelele-şi adună,
Trena lor de giuvaere.
Să alerg printre comete,
Biet quasar cugetător,
Poeme, iubiri ardente,
Vis, trecut şi viitor.

Prin dureri şi prin genuni,
Prin vulcanică uitare,
Prin tăceri şi prin furtuni,
Vedem zilnic cum se moare.
Toate-n lume s-au schimbat,
Plâng mormintele deodată,
Plâng, pe cerul înnorat
Prunci şi fraţi, mamă şi tată.

Reverii, pierdute umbre,
Pietre scumpe şi morminte,
Premoniţiile sumbre
Şi aducerile-aminte,
Prin clepsdire se strecoară
Ca un râu de giuvaere,
Într-o lume ireală
Plină de stihii mizere.

În palate de gheţari,
Vis de stele căzătoare...
Univers, printre quasari
Înger sunt, pictând în zare,
Aripă de curcubeu
Şi ocean de bucurii,
Pentru a trăi mereu
Evantai de poezii.

Dorm vulcani de pietre scumpe,
Lumea noastră-i în schimbare,
Lacrima, sufletu-l umple,
Inima de doruri doare.
Scânteiază-n noapte stele,
Repetat se pierd quasari,
Suntem fulgere prin ere
Şi-ai cuvântului zidari.

Şi slugarnici oameni mari
Se întorc spre rugăciune,
Suntem calfe şi zidari,
Trupuri făurim... şi nume...
Azi, în carne-nmuguresc
Glosse, semne şi cuvinte...
Viaţă, viaţă, te iubesc!
Dumnezeule Prea Sfinte...

Şi slugarnici oameni mari
Dorm – vulcani de pietre scumpe.
În palate de gheţari
Reverii, pirdute umbre...
Prin dureri şi prin genuni
Să-mi trec pieptul prin furtună,
Dorm vulcani de pietre scume,
Cânt universal mă cheamă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!