
Epitaf
De-o trebui să plec din astă lume,
Sfârșitul de-mi va fi tot mai aproape,
În ziua când o fi să mă îngroape,
Vă rog să v-amintiți și de-al meu nume!
Dar să nu plângeți fără încetare
C-a mai plecat spre Ceruri o poetă,
În lumea literară, o cometă,
Altfel, doar o banală muritoare.
Nu faceți din finalul meu o taină!
Acolo mă vor aștepta ai mei părinți
Să-mi lumineze calea către sfinți
Înveșmântați în licăriri de iarnă.
De-mi veți compune versuri, chiar și-o mie,
Promit de-acum să le citesc pe toate.
C-un titlu le-aș dori îngemănate,
Scrieți: Iubirea ca o Poezie!
Azi, însă, nu vă-ngrijorați degeaba,
Nici lacrimi nu vărsați, n-ar avea rost.
Vă spun, prin al meu stih, ușor anost,
Că nu mi-am încheiat pe-aicea treaba.
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre versuri
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre promisiuni
- poezii despre plâns
- poezii despre lumină
- poezii despre literatură
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

De-mi spui...
De-mi spui cine-a dat viața întâiului atom,
De-mi spui de unde vine pe lume întâiul om,
De-mi spui unde să află ființa prea putinte
Ce lumea a creat-o zicând două cuvinte,
De-mi spui de ce e lumea și care-i ținta sa,
De ce se mișcă totul și-n veci se va mișca,
De-mi spui aceste toate, atunci m-apuc și eu
Să-ți spun cam unde este și cum e Dumnezeu.
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, citate de Alexandru Macedonski despre viață, poezii despre religie, citate de Alexandru Macedonski despre religie, poezii despre cuvinte, poezii despre Dumnezeu sau citate de Alexandru Macedonski despre Dumnezeu

Dorință de Crăciun
Azi, Tristețe, îți cer un concediu banal,
Martoră vreau să fiu la acest carnaval,
Cu lumini de Crăciun, cu steluțe în brad,
Să privesc inocent cum zăpezile cad!
Mi-aș dori să mă-ntorc la copilul ce-am fost,
Un colind de Crăciun să învăț pe de rost.
Prin vecini să colind, obicei strămoșesc,
Un cadou de la Moș mi-aș dori să primesc!
Să fiu iarăși un prunc, de părinți alintat,
Vreau să uit că, demult Ei la Cer au plecat...
Să visez, să dansez, să mă bucur aș vrea
Că Iubirea a vrut iar cu mine să stea!
Hai, Tristețe, nu-i greu, ca, o dată pe an,
Să te bucuri și tu, să îți faci un alt plan!
Pleacă-n lume, te rog, doar atât îți mai spun
Și ne lasă pe toți fericiți de Crăciun!
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dorințe
- poezii despre copilărie
- poezii despre bucurie
- poezii despre Crăciun
- poezii despre învățătură
- poezii despre zăpadă
- poezii despre visare
- poezii despre vecini
- poezii despre tristețe

Întoarce-te la mine!
Mi-ai fost refugiu lin în nopțile pierdute
În care, cu durere, o lacrimă vărsam
Și nimeni nu știa tristețea să-mi asculte
Iar sufletul doar ție, plângând, ți-l închinam.
Mi-ai fost o călăuză șoptindu-mi împlinirea
Ce-am reușit s-o scriu prin sacre legăminte
Zâmbind, îndrăgostită, mi-am exprimat iubirea,
Adesea nerostită, prin sute de cuvinte.
Mi-ai fost o temelie zidind a mea credință
Ce-am așternut-o-n versuri, adeseori timide,
Am biruit, crezând, absurda neputință
Știind că însuși Cerul, creând, îl voi deschide.
Mi-ai fost reazemul blând plângând la crucea unde
Mi-am îngropat cu jale iubiții mei părinți,
M-ai învățat, prin stihuri, durerea a-mi ascunde,
Sperând că le e bine, Acolo, lângă sfinți.
Mi-ai fost suavul glas al inimii ce simte
Dragostea fără margini de soră, de nepot,
Vibrația sublimă a lucrurilor sfinte,
Un strop de nemurire din tainicul chivot.
Am vrut să fug de tine, ți-am renegat divinul,
Lovită pe nedrept de-o cruntă erezie,
Dar astăzi vreau din nou să ne-mpletim destinul.
Întoarce-te la mine, Frumoasă Poezie!
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre durere sau poezii despre suflet

Pleacă lumea prin lume
Pleacă lumea prin lume,
Plec și eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.
Fără țintă anume,
Cu un dram de noroc,
Și nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.
Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.
Mai privesc ochii țintă,
De grăbiți trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea ușor trădători.
Despre viață și taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcați ca de haine,
De minciuni și livresc.
Pleacă lumea prin lume,
Plec și eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre vestimentație, poezii despre tăcere, poezii despre trădare, poezii despre ochi, poezii despre nuditate, poezii despre noroc sau poezii despre minciună

In memoriam, Ionel Arădoaie
Cum pot să merg prin viață fără tine?
Mi-e stihul doar un strigăt de durere...
Cuvintele ne-au împletit destine,
Acum te cer oceane de tăcere...
Prin galaxii nu mai voiesc să zbor,
Spre munți nu îndraznesc să mai privesc
Doar tu îmi făceai zborul prea ușor...
Azi pleci înspre Tărâmul Îngeresc.
Odată îmi spuneai că mă iubești,
Prin mii de versuri mi-ai șoptit iubirea,
Cum pot să cred că n-o să-mi mai vorbești,
Că nu-ți voi mai vedea nicicând privirea?
Noian de lacrimi scaldă ochii mei,
Iar plânsul nu mai pot să-l stăpânesc,
M-aș război cu-ai Poeziei Zei,
Să nu te ia, când încă te iubesc.
Să-ți fie drumul lin înspre Lumină,
Etern să ne vegheze al tău vers
Tu, nume scris în glia carpatină,
Al meu Luceafăr cald prin Univers!
Dumnezeu să te odihnească în pace!
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre îngeri sau poezii despre război

Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru
Invidioși, aezii citesc pe-ascuns ce scriu
Și și-ar dori să-mi sune cuvântul în pustiu,
Dar nici nu știu confrații c-acesta-i visul meu,
Să fiu botezătorul de verb prin Dumnezeu
Ce spune, ca Ioan, că-s doar trimis în lume
S-anunț că nu sunt eu, ci este un alt nume
Poetu-n care însuși chiar Domnul e-ntrupat
Și care-n Poezie va fi crucificat,
Spre a-nvia apoi, a treia zi din moarte,
Ca geniu nemurit de lume într-o carte...
Deci, har nu am prieteni și nici nu sunt ales
De Cer să fiu un geniu, sau spus de un eres,
Astfel încât din Cer nu vin ca geniu care
Vă poate eclipsa printr-o crucificare,
Doar voi veți străluci pe-al Poeziei astru,
Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crucificare, poezii despre verb, poezii despre prietenie, poezii despre lectură, poezii despre invidie sau poezii despre genialitate

Glossa ultimei dorinți
Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Cum și-au dorit și alții înainte,
Un strop de cianură din pahar,
Apoi să plec, în lumea mea, cuminte.
Să-mi fie somnul, un uitat coșmar,
Să sfâșii verbe-n trecerea finală
Și să mă pierd cu fiecare val,
Secundă de tăcere, către seară.
Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Să îmi aprindeți torțele în noapte,
Să ard precum un vis... Templu de jar,
Templu de taină, de lumini și șoapte.
Și să-mi lăsați o lacrimă de mir,
Să ud cu ea a visului petale,
Apoi, pășind tăcut spre cimitir,
Să îmi lăsați la tâmple câte-o floare!
Cum și-au dorit și alții înainte
A frânge timpul ne-nțeles și dur
Și eu râvnesc... Pășiți printre morminte
Și ceruiți-mi liniștea de-acum!
Pe cruce agățați-mi o beteală!
Mi-e timpul iarnă și am înghețat...
Dac-am să dorm prea mult, nu-mi luați în seamă!
În viața mea, oricum s-a înnoptat.
Un strop de cianură din pahar
Să sorb, poate mi-ar fi îndeajuns,
Căci vreau să trec al nopților hotar,
În zbor spre cer, oricât ar fi de sus.
Sunt un copac tăiat din rădăcini
Și-n secetă iubirea mi-am plantat,
În jurul meu, mi-s toți cei dragi, străini...
La cruci străine au îngenunchiat.
Apoi să plec în lumea mea cuminte...
Să nu vorbiți de mine! M-am pierut...
Oh, biet străin, doar tu să iei aminte,
Rugină fi-va tot ce am făcut.
De-acum voi fi o aripă de ceară,
Un zbor flămând de pace și lumină.
Și cianura parc-a fost amară,
Iar trupul greu, îmi putrezește-n tină.
Să-mi fie somnul un uitat coșmar
Inconștient de timp o rătăcire,
Iubirea voastră astăzi e-n zadar,
Nu îmi mai poate-aduce fericire.
Fâșii îndoliate de tăceri
V-ați prins la braț. Și nu ați luat aminte!
Frângând în mine zeci de primăveri,
Mi-ați luat din toc nămeții de cuvinte.
Să sfâșii-n verbe trecerea finală?!
Ce rost când din durere m-am născut?
Din pulbere de stele... și prin boală,
Cu ființa mea, prin timpuri am trecut.
Cât am luptat cu tainice himere!
V-ați întrebat vreodată, dragii mei?
Ce rost să îmi lăsați alese semne?
S-au dus și anii buni și anii grei...
Și să mă pierd cu fiecare val,
Căci am fost vouă cu netrebuință,
Un ne-nțeles, făr' de iubire dar.
Eu mi-am plecat genunchiul în căință.
Voi, cruzi și nemiloși, v-ați osândit,
Eu pentru voi, de-acum îmi cer iertare.
Pedeapsa morții când voi fi-mplinit
Voi știi că-n moarte nimeni nu mai moare.
Secundă de tăcere către seară,
În neguri, corb, prin timpuri mă scufund.
Se-aude, grav, un clopot de aramă
Și alte lacrimi, alte lacrimi curg...
Ni-i somnul orb. Străin, ca o făclie,
Osoarul ne așteaptă primitor.
El nu-i decât a vieții mărturie...
Eu nu-s decât un simplu muritor...
Secundă de tăcere, către seară...
Și să mă pierd cu fiecare val,
Să sfâșii-n verbe trecerea finală,
Să-mi fie somul un uitat coșmar.
Apoi să plec în lumea mea, cuminte,
Un strop de cianură din pahar,
Cum și-au dorit și alții înainte,
Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre noapte sau poezii despre somn
De-o fi să plec
De-o fi să plec, în faptul serii
Să nu regreți, să nu suspini ;
În noaptea grea să nu te sperii
Câ nu vor fi pe cer lumini!
Să nu-ți iei chip de întristare,
Să nu dai lacrimi fără rost
De vise dulci plutind ușoare,
De tot frumosul ce ne-a fost!
Să-mi spui un zâmbet de-mpăcare
În seara-n care negreșit,
Îți las iubirea la picioare
Căci în picioare m-a strivit...
Privindu-mi ochii, să te-apropii
Să mă îmbrățișezi ușor
Să nu prindă de veste plopii,
Nici pașii pierduți pe covor.
De-o fi să plec, rămâi cu bine
Și să mă ierți dac-am greșit
Cerând iubirii să aline
Înamoratul ne-iubit!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre sperieturi, poezii despre seară sau poezii despre picioare
De-o fi să plec
De-o fi să plec, în faptul serii
Să nu regreți, să nu suspini ;
În noaptea grea să nu te sperii
Câ nu vor fi pe cer lumini!
Să nu-ți iei chip de întristare,
Să nu dai lacrimi fără rost
De vise dulci plutind ușoare,
De tot frumosul ce ne-a fost!
Să-mi spui un zâmbet de-mpăcare
În seara-n care negreșit,
Îți las iubirea la picioare
Căci în picioare m-a strivit...
Privindu-mi ochii, să te-apropii
Să mă îmbrățișezi ușor
Să nu prindă de veste plopii,
Nici pașii pierduți pe covor.
De-o fi să plec, rămâi cu bine
Și să mă ierți dac-am greșit
Cerând iubirii să aline
Înamoratul ne-iubit!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spășită
În genunchi mi-am tors speranță
din fuiorul viețuirii,
norocului să-i țes treanță;
cu drama nefericirii.
În genunchi mă plec pioasă
la altar de rugăciune,
când conștiința mi-apasă
suflet rătăcit prin lume.
În genunchi voi sta spășită,
până aripi îmi vor crește.
Ca-n lume neprihănită
să-mi duc destin de poveste.
În genunchi îmi duc menirea
printre îngerii din Ceruri,
să le caut nemurirea
gândurilor puse-n versuri.
Sufletu-n genunchi rămâne,
invocând Divinitate,
gândurile de-a-mi rămâne
cuprinse-n pagini de carte.
În genunchi mă voi întoarce
pe pământ, la altă viață.
Îngerii de-mi vor preface
sufletul, într-o speranță.
poezie de Maria Filipoiu (12 iulie 2014)
Adăugat de Un prieten

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre nefericire

Departe
Departe, într-o țară caldă
Cu portocali și cu lămâi,
Ne vom compune înc-odată
Tu cel dintâi, eu cea dintâi.
Eu inima mi-o voi deschide
Și mintea ta n-o va lovi,
De mână iarăși mă vei prinde,
Va fi așa cum ți-ai dori.
Noi vom purta aceleași nume
Cu care ne-am strigat cândva,
Am toate drepturile-n lume
Pe care le-aș putea avea.
Pentru că te iubesc de-o viață
Fac azi talazurilor față
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre portocale sau poezii despre inimă
Zic si eu...
Noi daci am fost și suntem încă
Și vom fi neam de neamul nost,
Pe veci aici precum o stâncă,
Căci neamul ăsta n-are cost;
Că nu mai suntem ca-nainte
Cu-același spirit de-avanpost,
Așa o fi și-o spun cuminte,
C-am adoptat un regim prost!...
Sunt conștient de lumea asta,
Care nu crede cum am fost,
Nici eu nu cred treaba cu coasta
Din ea făcându-ne un rost...
Totuși prefer să-mi apăr țeasta,
C-am devenit puțin anost,
Susțin răzbit, cu asta-basta,
Că țara mea mi-e adăpost!...
A fost un stih cu politețe,
Nu doar m-am jucat cu rima,
Și zic și eu, cu-acuratețe
Tu țara mea, ai toată stima!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (28 februarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre stânci, poezii despre prostie, poezii despre patrie, poezii despre jocuri, poezii despre devenire sau poezii despre bunele maniere
Astă seară
Iubirea e veselă, tristă,
E miere-n sirop sau e mied,
Ți-o-nșiră pe note-un lied
Și ruga la Maica Precistă.
Ți-o spun de o viață și-o lună,
Dorința ce-o dor de un veac
Și toate-ale tale îmi plac ;
De crezi că-s nebun, tu fii bună!
E lumea de multe bolnavă,
Mimând nevralgii fără leac ;
Ea urlă în draci, dar eu tac
Și tot e mai mare ispravă.
Dar poate ce spun te amuză
Și-ți par gărgăuni... Ce să fac?
Mai mușc din covrigul cu mac
Și-n versuri doar tu îmi ești muză.
Îți scriu despre noi. Vreau să știi...
În lumea ce-o vreau doar a noastră
Avem doar spre cer o fereastră
Și-o casă de îngeri copii.
Iubirea n-adoarme-n vreo gară,
La doctori nu e pacient,
Nu poartă saboți de ciment ;
Ea vine la noi astă seară.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (17 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pacienți sau poezii despre nebunie
* * *
Azi am aflat că pot fi mort
că pot să mă lipsesc de viață
că însuși numele ce port
atârnă de-o aceiași ață
că mai întâi se moare într-un nume
mult mai presus de numele ce porți
iar după moarte altă lume
își reoferă nume printre morți
un nume mort și-o lume moartă
te-așteaptă după ce vei piere
degeaba bați la astă poartă
n-ai nici o șansă tu la înviere
viu dacă poți fii până mori
până se stinge numele în tine
altfel n-ai cum să te-nfiori
de-acea sublimă-ntunecime.
poezie clasică de Gheorghe Ene
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De-mi vei cere...
De-mi vei cere
să mă dezbrac de trupul meu de lut
să părăsesc al lumii
vechi tumult
și, ca flacără sublimă,
să transced în absolut
voi face-o!
și voi îmbrățișa o taină,
unde cuvintele
n-au loc
ci doar tăcerea,
nemărginirile albastre,
și inimile noastre
atât!
De-mi vei cere
mă voi descătușa de patimi,
de umbra grea a nopții
păgânul cânt al sorții,
și-n urmă voi lăsa dureri
ce temniță mi-au fost ca până ieri
dar
trebuie să-mi ceri!
poezie de Valery Becart
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre muzică, poezii despre foc sau poezii despre albastru

Să uit că fără tine nu mai pot
Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veșnic mă voi îmbrăca,
Și-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.
Mereu absentă, când viața-ți pare fantezie,
Purtându-ți frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.
Fatomă sunt, cand viața mea prin viață-ți umblă,
Si nu mai știu, ce să-ți mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Și nu îmi gasesc locul pe pământ.
Cu-n ochi te văd, și totuși esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viață si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.
Când mă privești, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aștept
Să-ti spun doar tie da, și să îți fiu mireasă.
Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Și-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre ochi verzi, poezii despre nuntă sau poezii despre iarnă
Dacă poezie...
Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Doină n-ar fi,
Nici Surâs de copii,
Nici Flori, nici Câmpii,
Nici Soare pe zare,
Nici Marea cea Mare.
Am fi mai săraci -
De sorți lepădați,
Am fi robi pe veci,
Am fi lespezi reci,
Tăcute fântâne
Cu ape bătrâne,
Munți încărunțiți
Și Sori nenuntiți.
Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Oameni n-ar fi,
Nici Vise pădure,
Nici Șoaptă, Vorbire,
Nici Glas de vioară,
Nici Dorul de țară.
Am fi toți orfani -
Cerșetori fără ani,
Am fi-n lanțuri uitați,
Am fi crinii pătați
Cu sânge jertfit
Și vis jefuit,
Ceruri seci, făr' de vânt
Lacrimi, făr' de cuvânt.
Dacă poezie n-ar fi,
Nici Moarte n-ar fi,
Nici îndrăgostiți,
Nici amurguri fierbinți,
Nici zori mai albaștri,
Nici zboruri spre aștri.
Dar, Poezie există -
De-i veselă, tristă,
De Poeți subjugată,
De doruri călcată,
În inimi curate-I
Senin și Dreptate!
poezie de Gheorghe A. Stroia (1 martie 2015)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre Soare, poezii despre vânt sau poezii despre vioară

Superstiții
Că-i marți și treișpe n-ar fi bai
Și nici că un cotoi
De prin al Iadului serai
Prin față-mi trece-apoi,
Dar să îmi spună mie Ea
Să merg mai cătinel,
Că-s toate semne și-aș putea
Să mă gândesc nițel?!
Păi... mă gândesc, dar cum să fac
În spate câțiva pași?
Marșarier? Oi fi eu Rac,
Dar, ca șofer, mă lași?
Mai știu credințe, câteva,
Da'-s toate fără rost,
Făcute, parcă, doar să stea
Cuminte... omul prost.
Sunt multe, n-am să vi le spui,
Că par de-apocalips,
Și nu mai știu nici ce făcui
De-mi pune mâna-n ghips.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superstiții, poezii despre iad sau poezii despre automobiliști
Aș vrea să cred...
Nu cred că voi putea vreodată
Să-ți spun ce simt și cât aș vrea,
S-aștern pe fila albă, goală,
Tot dorul meu și inima...
Nu cred că voi putea vreodată
Să pot picta ceea ce ești,
Ar trebui să pun în ramă
O lume-ntreagă de povești...
Nu cred că voi avea putere
Să te privesc în ochi mereu,
Fără să vină să se scalde
În lacrimi, universul meu...
Nu cred că voi afla lumina
De nu va fi din ochii tăi,
Și orb... voi ști să văd doar luna
De-mi vei trimite vești în ploi...
Și nu voi mai putea vreodată
S-ascult în pace liniștea,
Acum când gândurile toate
Se pleacă doar în fața ta...
Nu cred, nu știu ce-nseamnă viață
Nici existență, nici destin,
De mă lipsești de-a ta ființă,
În neființă... mă închin...
poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre ploaie, poezii despre pictură sau poezii despre pace

Ți-ai dori...
Ți-ai dori, de ai putea, să-mi dai muzele în dar,
Prefăcute-n cerești vorbe, pentru-a scrie cu-al tău har,
Pe un soclu să mă-nalți, stihuri să îmi dăruiești,
Slăvindu-mă cu ardoare, să-nțeleg cât mă iubești.
Către sfere preaînalte, vrei să îmi deschizi o poartă,
Alinându-mă sublim cu a serafica ta artă,
Ridicându-mă, cu patos, chiar de aștri mai presus,
Să fiu veșnic răsărit, nicicând să nu fiu apus...
Oare, când vei înțelege că nu pot, prin galaxii,
Să-i fiu Soarelui aleasă, nici regină-n poezii,
Că sunt numai o cometă visătoare, pe-al tău Cer,
Că ești Zeu al Poeziei, nu un,, murmur efemer"?
N-am coroană de safire, faima vreau să-ți aparțină!
Admirat la infinit, pentru slova-ți cea divină,
Împărat peste cuvinte, monarh veșnic printre stele,
Să rămâi de-a pururi sclav: mie și Iubirii mele!
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre sclavie, poezii despre monarhie sau poezii despre infinit