
Vis cu mama
Raiul e ascuns în stele și-n privirea ta, copile,
Tu-mi aduci un strop de rouă într-un boț de amintire.
Văd cum alergai prin iarbă, cu tălpițele de-o palmă.
Azi ești ditamai bărbatul și ai trei copile, mamă!
Ești bogat și fericirea îți stă, maică, la picioare.
Ai mașină, casă mare, un fecior precum o floare...
Poate ai uitat, măicuță, de căsuța cu pridvor,
De fântâna nesleită... Mie, maică, mi-este dor,
Să te mai privesc odată și să-ți mângâi tâmpla ninsă.
Flacăra luminii mele e din ce în ce mai stinsă.
Mi s-a prăfuit icoana. Și de-atâta rugăciune,
Te-ai îndepărtat copile și te-ai dus străin în lume.
Am gândit că asta-i calea, că așa vrea Dumnezeu
Și-am rămas ca o străină ca să duc al casei greu.
Dar de dor mă mână pașii, caierul mi-e pe sfârșite
Și-aș vra să te port cu mine în aducerile-aminte.
Cat cu gândul la fereastră să-ți văd pașii pe uliță.
Dar tu ești un om cu stare și ai treburi, măiculiță.
Ai facturi și rate, maică, ai nevastă și copii...
Când ai să te-ntorci acasă, poate eu nu voi mai fi.
Poate că ți-o fi rușine să-ți porți pașii printre duzi...
(Alergați mai toată ziua dezbrăcați, flămânzi, desculți...)
E atâta praf în lume, s-a pus și pe amintire
Și-ai uitat, copile dragă, de a satului iubire.
Flutură în vânt perdeaua, ca o șoaptă, ca un vis...
Lumânarea mea, măicuță, precum viața mi s-a stins.
Din urciorul de pe masă ce cu apă l-am lăsat,
Sorbi o lacrimă, copile! Văd și eu, nu m-ai uitat...
Iei în lama coasei iarba... dorul te-a furat o clipă
Și din valurile morții chipul mamei se ridică.
Alergai să-mi sari în poală. Azi, răpus de-al vieții somn,
Ți-ai dormit, ultima oară, puiul meu, întâiul somn.
Crucea, uite,-i aplecată și umilă precum noi.
Pune iar o lumânare, nu privi înspre-napoi!
Drumul vieții, un' te-o duce, nu uita de satul tău
Și te-ntoarce la căsuța părintească, puiul meu!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Glossă de înmormântare
Ești atâta de departe!
Timpul trece, zi și noapte...
În clepsidră risipite,
Trec aducerile-aminte.
Nu-ți mai amintești, copile,
Nici de frați și nici de mine.
În chilia mea, deodată,
Singură-s și-nlăcrimată.
Ești atâta de departe!
Lacrimile mele, toate
Și năframa, doliul, plânsul,
De când ți-a plecat tăicuțul,
Sunt măicuță, într-o ladă,
Să le ai când vei veni.
Vezi, că lacătul din poartă,
La Maria e, să știi!
Timpul trece zi și noapte,
Tu ai rostul tău, măicuță,
Plâng de-un timp, sperând că poate
Sub a bradului crenguță,
Umbra pasului meu, încă,
Va rămâne pe pământ,
Ca o ultima avere,
Fiindcă n-am să-ți scriu vreun rând.
În clepsidră risipite,
Cad ca niște cruci de piatră
Gânduri, lacrimi... amintirea
Despre mamă, despre tată.
Dor de dorurile toate
Clopotele. Îngeri trec
Valuri peste timp, copile.
Ca pe tine le petrec...
Trec aducerile-aminte...
Vei veni la parastas?!
A fost ultima dorință
Mamă, care mi-a rămas...
Nu-mi împodobiți mormântul!
Iarbă verde vreau să crească
Trupul meu, umbrind pământul.
Doar așa voi fi acasă.
Nu-ți mai amintești copile!
Varsă-o lacrimă străinii...
Ei aprind câte-o lumină...
Pită-mi coc, plângând, vecinii.
Și-amintesc că tremurândă
Mi-era mana... Că am dat
Și eu bunilor lor, maică,
Când și ei au înnoptat.
Nici de frați și nici de mine
Nu-ți mai amintești... Bogat
Poți să fii, să-ți fie bine...
Tu de-acasă ai plecat!
Rod de lacrimă străbună
Curge-n țarină și-n vin,
Tu te-ai dus orfan în lume,
Scormonind pământ străin...
În chilia mea, deodată,
Pași aud... sau mi se pare.
Văd o umbră la fereastră...
Mă închin... Ce este oare?!
-" Cine ești?! întreb aiurea.
Ce aud?!"
- "Sunt eu, măicuță!"
"Plâng și lacrimile mele
Curg șiroi pe ochi, Lenuță!
Singură-s și-nlăcrimată...
Nu știu, vis e, ori așa,
E vreun gând... Scârțâie ușa!
Intră-n casă cineva.
- Cine ești?! Că nu văd bine!"
- "Biata mea măicuță,-s eu!
Am venit din țări străine
Și am plâns de dorul tău."
Singură-s și-nlăcrimată,
În chilia mea, deodată.
Nici de frați și nici de mine
Nu-ți mai amintești, copile!
Trec aducerile-aminte,
În clepsidră, risipite
Timpul trece zi și noapte...
Ești atâta de departe!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul unei mame
Rău mă chinuie tristețea
Și tăcerea casei mele
Și mi-e frig și-mi este foame.
Uite, nu mai am nici lemne!
Cin' să vină, puiul mamei
Și să-mi macine la moară?!
Mare-ntunecare vine!
Cad în lacrimi, la icoană...
Și vorbesc și-mi plâng durerea,
Poate te-o aduce ea...
Pruncul mamei e departe,
A uitat de mama sa.
Nu pot să te cert, copile,
Ai familie, nevastă,
Ce dac-ai uitat de mama?
Ea-i aici! Mereu acasă...
Uite! Scârțâie portița!
Cumpăna fântânii plânge.
Poate mâine mama moare
Și tu nu mai poți ajunge.
Scutur sacul de făină
Și pun sare și ulei
Și-o pun iute pe mașina
Încă caldă. Poate vrei...
Mâna-mi tremură, copile,
Cana-i goală și mi-e sete.
A venit moș Nicolae!
Nu mi-a pus nimic în ghete...
Mamă, mamă, sărut-mâna!
Iaca, ți-am adus ceva!
Însă mama îngețase...
De acum, nu mai era.
Mama-i cuibărită-n suflet,
Doarme-n fiecare clipă
Și cu fiece uitare,
Către ceruri se ridică.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul unei mame
Rău mă chinuie tristețea
Și tăcerea casei mele
Și mi-e frig și-mi este foame.
Uite, nu mai am nici lemne!
Cin' să vină, puiul mamei
Și să-mi macine la moară?!
Mare-ntunecare vine!
Cad în lacrimi, la icoană...
Și vorbesc și-mi plâng durerea,
Poate te-o aduce ea...
Pruncul mamei e departe,
A uitat de mama sa.
Nu pot să te cert, copile,
Ai familie, nevastă,
Ce dac-ai uitat de mama?
Ea-i aici! Mereu acasă...
Uite! Scârțâie portița!
Cumpăna fântânii plânge.
Poate mâine mama moare
Și tu nu mai poți ajunge.
Scutur sacul de făină
Și pun sare și ulei
Și-o pun iute pe mașina
Încă caldă. Poate vrei...
Mâna-mi tremură, copile,
Cana-i goală și mi-e sete.
A venit moș Nicolae!
Nu mi-a pus nimic în ghete...
Mamă, mamă, sărut-mâna!
Iaca, ți-am adus ceva!
Însă mama îngețase...
De acum, nu mai era.
Mama-i cuibărită-n suflet,
Doarme-n fiecare clipă
Și cu fiece uitare,
Către ceruri se ridică.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit aseară tata
Tata a venit aseară să mă vadă... I-era dor!
Cică de atâta vreme nu-i călcasem în pridvor...
A bătut la ușa casei cu o mână tremurândă.
Avea lacrima sub pleoape și-i era privirea blândă.
Mi-am plecat cuminte capul și l-am sărutat pe mâini
Semn de binecuvântare pe la noi, pe la români.
Întrebări curgeau în râuri, precum ploaia ce-l udase
Pe cămașa ruptă-n coate, parcă dincolo de oase...
Jur că ai palat, tăicuță, eu murdar sunt de noroi.
Stai o clipă și vorbește! Mă voi duce înapoi...
Eu l-am luat sfios de mână, de bocanci l-am descălțat
Și-n palatul unui suflet, ca pe-un rege l-am băgat.
Îi fac semn să se așeze, dar se uită la picioare
Și pe dat' se rușinează, că-s șosetele murdare.
Îi dau altele curate... (Toate-s noi pe la oraș)
Și-i sărut talpa crăpată de la muncă, pătimaș.
Poartă-n suflet mângâierea de când eu eram de-o șchioapă.
Văd deodat' cum prinde-a plânge. Cere un pahar cu apă.
Parcă vrea să primenească lacrima ascunsă-n vad
Și privește printre umbre un tărâm îndepărtat...
Timpu-mi este pe sfârșite, m-au chemat dușii la vatră
Și-aș fi vrut, copile dragă, să te mai privesc odată.
Știu, căsuța părintească, nu e taică-așa bogată,
Că am tras din sărăcie și durere, viața toată.
Dar e rodul muncii noastre. Când de casă ți-o fi dor,
Noi te așteptăm, doi îngeri și-o icoană, în pridvor.
Și-apoi treci și ne mai pune câte-un boț de lumânare,
Nu lăsa sufletul nostru,-n întuneric și-n uitare!
Firul vieții lui se rupse. Și de lacrima din cale
Mai oftă, apoi se duse pe a morților cărare.
...............................................................................
Și s-a dus și bietul tata. La căsuța părintească,
În a vieții legănare, nimeni nu-i să mă primească.
Flutură în gânduri doliul. Pe un caier de lumină,
Ce s-a scurs în întuneric, pe cărări de muselină,
Trec cu îngeri alături, bunii mei părinți, rămași
Într-un colț de amintire, într-o casă, la oraș...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă!
Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...
Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,
Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...
Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.
Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.
Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-ai să mai revii!
Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...
Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă!
Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...
Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,
Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...
Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.
Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.
Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-ai să mai revii!
Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...
Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânețe
Aș vrea ca să mă ierți, copile,
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
Am fost sărac, dar te-am crescut pe tine,
Nu am știut că într-o zi vei fi departe.
Nu, dragul meu copil, eu n-am furat
Și n-am averi să-ți las ca moștenire,
N-aș vrea să-ți spun cât am avut de îndurat,
Și cât mi-aș fi dorit ca să rămâi cu mine.
Dar ai crescut, copile, și-ai plecat,
Și tu, și sora ta v-ați dus mânați de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Și încă vă aștept plângând singur la poartă.
Și știu că uneori vă mai gândiți la mine,
Dar viața voastră nu-i ușoară,
Acum, când zilele-mi sunt mai puține,
Aș vrea ca depărtarea asta să nu doară.
Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrânețea,
Dar nu mă plâng și nu vă chem,
Și dacă Domnul mi-ar întoarce tinerețea,
Fără regrete și-ndoială, eu mi-aș dori ca să trăiesc la fel.
Și dacă nu puteți veni, o să vin eu,
Să va aduc câte ceva ca să puneți pe masă,
N-am să vă spun cât mi-e de greu,
Când voi veniți atât rar și ați uitat cum e acasă.
Aș vrea ca să mă ierți, copile,
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
Și dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine,
Să nu lăsați zambilele să moară neudate...
poezie de Dorin Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am mai uitat...
Am mai uitat din când în când să trec
Prin universul ce te înconjoară,
Am tot uitat și astăzi iarăși plec
Și-i frig și ninge în a noastră vară.
Am mai uitat să-mi fii în amintire
Și încercând din când în când să vin
M-atinge clandestin a ta iubire
Și-n fiecare zi mai mor puțin.
Tot rătăcind prin dorul ce ne leagă
Doar am crezut că am și bucurii,
Și-am mai uitat să-ți spun că îmi ești dragă
Și nopțile ți-au devenit pustii.
Am mai uitat să-ți dăruiesc o floare
În lacrimi ți-am lăsat nuanțe gri,
Și-n inimă rămâne-un dor ce doare
Uitând să uit de tine-n orice zi.
Am mai uitat și poate-am fost departe
Gândind că în uitare îmi revin,
Cu inima rămasă jumătate
Am și uitat... să mai trăiesc puțin...
poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Copile drag
Ți-am pus în leagăn dragoste și dor
Și te-am scăldat în lacrimi de iubire,
Să-mi crești fără de griji și să ai spor
Iar tot ce îți dorești să fie cu-mplinire.
Să-ți fie viața câmp de flori înmiresmate
Și-n calea ta să-ți fie presărată fericirea,
Să îmi traiești copile drag în sănătate
Să ai alături marea dragoste, iubirea.
Ca mamă te voi iubi oricând de-a pururi
Și îți doresc să fi iubit la fel și adorat,
Iar de va fi cândva să mă ridic la ceruri
Să-mi faci un loc în sufletu-ți curat.
Și nici un nor să nu-ți umbrească fericirea
În armonie cu cinste în viață să trăiești,
Să-nveți din toate, să-ți împlinești menirea
Cu Dumnezeu alături învață să iubești!
poezie de Rodica Norocea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi, lângă mine, am rămas doar eu
Mai pot copile, azi, să te mai chem
Și tu mai poți răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.
Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu știu, cum dorul mamei se alină.
Tu nu ai timp și nici nu înțelegi...
Să fii bătrân și doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopți întregi,
Doar golul îți acoperă privirea.
Atâta gol m-apasă și doboară...
Și parcă m-a uitat și Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!
Azi nu mai sunt nici Zâna Bună și nici Crăiasa din Povești...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubești.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poți lua în grija ta.
Azi Dumnezeu îmi este casă și martor lacrimilor, deci,
Nu-ți cer să mă iubești copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Știu bine că nu-ți mai sunt de ajutor.
Așa-s părinții - o povară. Nici pentru ei nu e ușor.
Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiți această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viață. Ea n-a uitat că te-a iubit.
P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viață și de moarte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Maica Prea-Curată Sfântă Fecioara Maria - rugăciune
Maică sfântă te cântăm.
Măicuță te lăudăm.
Măicuța Sfântă Fecioară
Copiii te înconjoară.
Măicuță fiicele-ți Cântă.
Măicuță ești Maica Sfântă.
Măicuță pentru copii
Ești Măicuță printre Vii.
Măicuță Maică Fecioară
Copiii te înconjoară.
Măicuță fiicele-ți Cântă.
Măicuță fii-ți Cuvântă.
Măicuță ești Prea-Curată.
Măicuță ești Prea-Cântată.
Măicuță tu mi-te-ai dus
Să stai cu Fiu-ți Isus.
Măicuță Pururi Fecioară.
Măicuță, hai te Coboară!
Măicuță vino privește
Fiice, fii, cum te jălește.
Roagă-te Măicuța mea
Roagă-te dacă vei vrea
Roagă-te la Dumnezeu
Când ne este cel mai greu.
Roagă-te Măicuță Sfântă
Roagă Viața și-i Cuvântă
Spune-i tu Măicuța mea
Lacrima ce-o vei vedea.
Măicuță îți lăcrimăm.
Măicuță te implorăm.
Măicuță Sfântă Fecioara
Fă-ne viața mai ușoară.
Măicuță și scumpă Mamă
Toate fiicele te cheamă.
Măicuță cu chip frumos
Tu ești Mama Lui Hristos.
Măicuță noi te iubim.
Măicuță îți glăsuim.
Măicuță Pururi Fecioară
Toți Copiii te-nconjoară.
Măicuță nu ne lăsa.
Măicuță nu ne uita.
Măicuță ești implorată
Și de Copilași Cântată.
Măicuță Mămică Sfântă
Mămică, lumea te Cântă
Te Cântă Mămica mea
Și te mai roagă ceva:
Te rugăm Sfântă Măicuță
Să fii cu Isus drăguță
Să ne vadă că-L Iubim
Și-n veci Numele-i Slăvim.
Măicuță îți mulțumim.
Măicuță toți te iubim
Ești Măicuță Născătoare
Și rămâi printre Fecioare.
Rogu-te să fim Spălați
Suntem toți surori și frați.
Măicuță și Scumpă soră
Toți copiii te imploră.
Măicuță te-am implorat.
Măicuță te-am Lăudat.
Măicuță te mai Cântăm
Și iubire multă-ți dăm.
Măicuță mai mult nu-ți știm.
Măicuță nu-ți mai vorbim.
Măicuță fii sănătoasă
Și iubită-n orice casă.
Măicuță Pururi Fecioară
Toți Creștinii te-nconjoară:
Îți sărută Frumusețea
Și-ți sărută și Blândețea.
Amin
rugăciune de Paul Preda Păvălache din Carte de poezie religioasă și rugăciuni (20 iulie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!

De Moș Nicolae
Seară bună, copile
Am venit să-ți aduc sărutări
Și ninsori de iubire sclipind
Dintr-un suflet desculț
Pus într-un ceainic de dor aburind
Ca un gând ce-a uitat
Visele a deschide
Seară bună, copile
Sunt aici lângă inimă ta
Mângâieri și-alint nesfârșit
Cuprinde-mă a bucurie
Fă din palme horn neprihănit
Seară bună, copile
Bate vântul șoptit în fereastră
Vinul cântă-ntr-o cană de lut
Și magia clipitei e-n ghete
Ca un tainic mesaj
De la Moș Nicolae
Ai fost cuminte?!
poezie de Constanța Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!
(scrisoare din lacrimi de înmormântare)
Azi nu mai sunt nici Zâna Bună și nici Crăiasa din Povești...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubești.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poți lua în grija ta.
Azi Dumnezeu îmi este casă și martor lacrimilor, deci,
Nu-ți cer să mă iubești copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Știu bine că nu-ți mai sunt de ajutor.
Așa-s părinții o povară. Nici pentru ei nu e ușor.
Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiți această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viață. Ea n-a uitat că te-a iubit.
P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viață și de moarte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De Moș Nicolae
Bună seara copile
Am venit să-ți aduc sărutări
Și ninsori de iubire sclipind
Dintr-un suflet desculț
Pus în ceainic de dor aburind
Ca un gând ce-a uitat
Visele a deschide
Bună seara copile
Sunt aici lângă inima ta
Mângâiere și-alint nesfârșit
Cuprinde-mă cu bucurie
Și fă din palme har
Neprihănit
Bună seara copile
Bate vântul șoptit în fereastră
Vinul cântă-ntr-o cană de lut
Și magia clipei e-n ghete
Ca un tainic mesaj
De la Moș Nicolae
Ai fost cuminte?
poezie de Constanța Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul sărmanei mame
Și-am îmbătrânit copile pe la noi de când nu vii.
Și mai trece iar o toamnă și câmpiile-s pustii.
Urlă câinii-n bătătură, pe deal lupii le răspund.
Iarna vine cu alai si mere coapte îmbrăcată-n palton alb.
Frigul ne pătrunde-n casă și ulițele sunt pustii.
Doar în sobă arde focul, mămăliga îi gata, stii.
Avem loc și pentru tine lângă masa de stejar.
Eu aștept cu jind copile lângă geam, la calendar.
Pe obrajii de ger rumeni lacrimile îmi curg iar.
Și de dor mă duc prin lume să ascult o vorbă doar.
Să aud ceva de bine, să nu trăiesc în zadar.
C-a veni ziua de mâine și m-oi duce iar și iar.
Tristă-i casa și-a ta mamă te așteaptă măi fecior.
Dar te-ai dus și ai uitat înapoi să te întorni.
Mai aștept încă oleacă 'poi mă duc în veșnicii.
Iar de vei veni acasă vei găsi ogrăzi pustii.
poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul meu
Și de vei vrea, copilul meu
Cartea vieții să-mi citești
Vei înțelege ce simt eu
Acum, când și tu părinte ești
Doar pentru tine am existat
Și am trăit doar pentru tine,
Din răsputeri eu am luptat,
Ca-n viață să-ți fie bine.
Când somnul ți-era tulburat,
Nu reușeai deloc să adormi
Eu te vegheam, copile drag
Noaptea întreagă până în zori.
Și pașii ți i-am îndrumat
Ca tu să mergi fără să numeri,
Când ai căzut, te-am ridicat
Luând povara pe-a mei umeri.
Și dacă crezi că ți-am greșit,
Tu iartă-mă copile drag.
Poate prea mult te-am iubit...
Prea mult te-am așteptat în prag.
poezie de Elena Bulancea (2014)
Adăugat de Elena Bulancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire pentru mama
Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...
Mamă, vin acum din nou la tine
Și te-mbrățișez cu gând curat...
Mi-amintesc și eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.
Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.
Crucea ta, la colțul casei noastre,
E povara morții tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.
Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai știu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuță,
Căci de-acum, în vis te vom avea.
Ică ți-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porți în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.
Ți-a adus în dar o nepoțică
O iubeai, ca și pe noi, măicuță,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuță, mama mea cea plânsă!
Magda, soața lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...
Cătălin și Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana și Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,
Ți-ai dorit ca el să-ți cânte! Iată,
O dorință ți s-a împlinit...
Au și ei, da, au și ei o fată,
Mamă... și pe tine te-au iubit!
Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe brațe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!
Fiica mea, Alexa, îți deschide
Poarta vieții-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.
I-ai spus, mamă, că îți este bine,
Și să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.
Ca-ntr-un stup, albinele, măicuță,
Pruncii-ai strâns, nepoți, prieteni, frați,
Sufletul ți-e, luminând iubire,
Dar cu toții suntem înlăcrămați...
Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam și eu în fericire...
Dar măicuță, viața ți-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...
Plâng și eu, deasupra plânge cerul!
Te desparți de noi și pleci ușor.
Azi te-nalți, te-nalți spre mântuire,
Mamă! Și pe noi ne lași cu dor...
Te-ai născut un fluture de-o clipă
Și ți-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet triști și goi...
Căci ești același înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a așezat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Așa trăim, copile, printre lei.
Și ei ne-ar sfîșia de n-ar fi Domnul.
Cîndva idoli aveam, le spuneam: Zei,
Lor mă-nchinam pînă mă prindea somnul.
Așa trăim, copile, printre lupi.
Ne-ar sfîrteca de n-am avea credință
Și sufletele de nu ne-ar fi stupi,
Iar plînsul--Purtător de Biruință!
Așa trăim, copile, printre șerpi.
Veninul lor nici măcar nu ne-atinge.
Corbii au amuțit, urșii sunt sterpi,
Neamul vrăjmașilor grăbit se stinge.
Așa trăim, copile, veci de veci,
Sub ascultarea Ierbii cu maramă.
În fața ei, smerit să te apleci,
Să-ți dea blagoslovenia de Mamă
Și să-ți șoptească: "Poți cînta, mon cher!
Mai ai un veac și-o să-nflorești un Cer!".
1 mai 2019.
poezie de Traian Vasilcău (1 mai 2019)
Adăugat de Traian Vasilcău

Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de îndoliere
Și noaptea ca un vis se lasă
Pe ale timpului poteci,
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Tu înger de lumină pleci.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Și eu sunt candelă aprinsă
Iar cerul plânge, așa i-e vrerea...
În casă e lumina stinsă.
Și noaptea ca un vis se lasă
Și frunze cad la tâmpla ta.
Mă-ntorc aici! Mereu, în viață,
Tu ai sperat că-ți vei vedea
Copila-n ceasul cel din urmă
Un sprijin, căci, când vei pleca
Să-ți fie calea mai ușoară...
Oh, iartă-mă, măicuța mea!
Pe ale timpului poteci,
Ades de dor răpusă,
Să mă revezi măicuță-ncerci,
Dar eu de gânduri dusă,
Adorm și te visez cum treci -
O umbră la fereastră,
Venind din somnul tău de veci,
Măicuță prea frumoasă.
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Din lumi îndepărtate,
Văd poza ta aici rămasă...
De dincolo de moarte,
Pică o lacrimă din cer
Și-un înger se revarsă
Precum o clipă de mister,
Măicuță, peste casă.
Tu înger de lumină pleci
Cu stelele deodată.
Ca tine, mamă,-n lume-s zeci...
Greșit-am? Tu mă iartă!
N-am fost cu tine când te-ai dus
Clepsidră ruptă-n două.
O boală cruntă te-a răpus...
Eu plâng cu stropi de rouă.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Și-n noapte-i mare jale,
Nu-ți mai simt, mamă, mângâierea,
Azi sufletul mă doare.
Suspin, dar totu-i în zadar,
Îți pun o lumânare,
Mormântu-i rece iar și iar...
Doar tu știi cum se moare.
Și eu sunt candelă aprinsă
Și lumea-i un pustiu,
Străină-s mamă și sunt tristă
Și-atâta-i de târziu!
Oh, îngenunchi în rugi de jar,
Dă timpul înapoi!
Îți las ofrande la altar...
Din ochi cad rugi de ploi...
Și cerul plânge, așa i-e vrerea,
Clopotnița răsună,
Răsună-n suflete durerea...
"Măicuță, noapte bună!"
De-acum veghezi tristețea mea
Și vântul suflă-a jale,
Măicuță dragă, vei pleca
Spre dincolo de zare.
În casă e lumina stinsă...
Te-așezi în palma mea
Și plângi și tu! Și tu ești tristă!
Singurătatea-i grea.
E cerul plub, e pleoapă cerul
Și doliul se revarsă
Pe cer măicuță... și în gând...
Tu nu mai ești acasă.
În casă e lumina stinsă
Și cerul plânge,-așa i-e vrerea
Și ceru-i candelă aprinsă,
Se-nfruptă cu lumini tăcerea.
Tu înger de lumină pleci...
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă
Pe ale timpului poteci
Și noaptea ca un vis se lasă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!