Nu, sărăciei tandreţii

speranţa unei destăinuiri
doar un licăr înceţoşat
şovăie molcom
în căuşul adânc al privirii
spre colinele înalte
ale orbului dinlăuntrul firii

aud un zumzet neobişnuit
cuprind cu aceeaşi inspiraţie
poema domoală şi pe cea răzvrătită
m-atinge mirosul petalelor pudice
le încrustez pe tighelul buzelor
care rostesc vorbe nenăscute încă

în ciuda vântului
cu înfăţişare fioroasă
îmbrac o lumină fie şi palidă
în timp ce soarele
se leagănă în cumpăna cerului
trimiţându-mi bezele

din creştetul zidului din mine
dispare fără nicio urmă
sărăcia lucie a tandreţii

poezie de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumină şi păcat

Pe fâşia îngustă din eter mai şovăie la soare
un suflet rătăcit ce încă n-a plecat
spre groapa cerului adâncă:
el cumpăneşte între lumină şi păcat
şi rareori se întâmplă
să privească în jos
la florile de mucegai cum se caţără pe cruce,
la un mormânt aproape stins de ploaie şi de vânt...

Ecou de timp nescris în ceruri
îi deschise anevoiosul drumul în nesiguranţă încă,
se frământă... ca o bucată de piatră se frământă
în celelalte oasele ale cerului.
Din soare se desprinse o strălucire adâncă
şi-l îndemnă spre necunoscut.
Aici rămase crucea
îngenucheată
între lumină şi păcat,
la căpătâiul trofeului de lut...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Cuib Literar (Algoritm Literar) septembrie 2010 (22 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul orbului de la naştere

Sub ochii aceştia sunt alţi ochi:
ochii orbului de la naştere,
fetuşi maturi
ce se rănesc cu lumina altei lumi,
ce lovesc în zbuciumul lor
placentele fără utere,
ce ne arată
drumul care ne continuă
la întretăieri,
unde sângele
se împreunează cu moartea,
unde paradigma e un licăr într-un ocean de mâl,
unde întâlnirea cu sine e o respingere,
e o fugă spre înţelepţii monahi.

Sub ochii aceştia
ochii orbului de la naştere
nu cunosc somnul şi nici visul,
şi nici unul pe celălalt nu se văd.
În ei sălăşluieşte numai
ideea de lumină.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori mă îndepărtez de mine

Peste un timp o să ies la lumină,
nu-mi place să-mi las adevărul
să se piardă-n mulţime.

Aproape-n fiecare zi rup câte un gând
şi-l arunc în urmă zâmbind,
încerc altul cu ideea de pasăre
ce mă face să privesc spre cer.

Uneori mă îndepărtez de mine
căutând la alţii un rezultat palpabil
şi-mi doresc să valorific ocazia
prin adâncirea cunoaşterii interioare.

Îmbrac rănile în cuvinte care mângâie
pentru a uita de suferinţă
şi de a reface acel potenţial din trup
care vindecă şi apoi uită.

Tot ceea ce provoacă râsul
e modul de a te elibera de traume,
de a te regăsi în persoana iubită
cu nebunia de la începuturi.

Cu dragoste poţi îndepărta singurătatea
şi-ţi înfăşori trăirile cu ale celuilalt,
de parcă nimic nu s-a întâmplat
porţile bucuriei rămân deschise.

Lumina e aceeaşi pentru tine,
poţi urca nestingherit în sferele înalte
fără să-l atingi pe Dumnezeu
decât cu ruga de a rămâne om.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul de alge
vâsleşte curtenitor
pe coasta unui vis
ademenind o perlă
în castelul de nisip

gogyohka de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dorul greu şi nu mai trece

Evadez într-o carte-
Dragă mi-e, s-o cuprind:
O, filele-i înmiresmate
Rup ochii mei în jumătăţi de nimb,
Unde nu e trădare-
Leac asemănător parcurge
Golul din suflet, ce nu are
Rost de-a se traduce.
Evadez într-o lume,
Umbra-i mă întoarce spre lumină,
Şarada cărţii, fila ecumenă,
Istoriseşte pacea divină.
Neobişnuit de calmă,
Urăşte închisă să stea,
Mai aproape de mine,
Ar învăţa şi ea să poată evada-
Indiferent în ce lume,
Timp, spaţiu, însă, în întregime,
Revăzută, ca astăzi,
Esteră, aidoma Cerului, deschisă rămâne-
Concomitent, dinspre interior şi exterior,
Eteric, suflă în mine, sugerând acest dor...

poezie de Lilia Manole (18 mai 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tămăduirea rătăcirilor

Îngerii aduc pe poarta cerului,
Pe undeva, pe la Greşu,
O rază de lumină,
O pun în căuşul palmelor
Şi o infuzează
Cu sărutul buzelor tale.

Beau pe nerăsuflate
Boabele fericirii
Cu ochii şi inima...

Sufletul intră în jocul raţiunii,
Raţiunea urmăreşte
Zig-zagul fluturilor
Mânjiţi cu aripi de curcubeu,
Albinele deviază orizontul
Vărsând peste noi
Clepsidra cu miere şi polen.

Îţi aduci aminte
Pe unde, şi cum, ne-am tămăduit
Rătăcirile dulci?

Tu, răspunde.

Eu încerc să pătrund,
Pe aceeaşi rază,
Cu tine în braţe
Pe poarta cerului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul din mine

Cu simţurile descătuşate
spre cer suie
copacul din mine
cineva dă să-l scrijelească
se-ntunecă în jur
agăţat de o lumină
vreau să rostesc; viaţă
cuvintele ard
şi flacăra mută
se stinge în semn de iertare
din căuşul palmelor mele
răstorn cenuşa
peste mormintele altor
păduri.

poezie de Teodor Dume din Adevărul din cuvinte (1985)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele se ivea spre răsărit sau, mai precis, imaginea-i refractată se înălţa deasupra straturilor joase ale atmosferei, căci discul solar întârzia încă sub orizont. O dâră lungă, luminoasă, mângâia întinsul mării, care susura molcom, vălurită până departe de adierea vântului de dimineaţă.

Jules Verne în Uimitoarele peripeţii ale domnului Antifer
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschid ochii şi privesc în oglindă o umbră

care încă se încăpăţânează să creadă în veşnicie
în spatele umbrei un licăr de întrebare
care se ascunde de teama răspunsului
în mijlocul camerei o poartă spre niciunde
prin care nimeni nu mai trece nicăieri
o mare inutilă de speranţe se leagănă anemic
iar visele au amorţit agăţate într-o pânză de paianjen

respir adânc cât să nu-mi pierd autocontrolul
dar gândurile negre se întorc precum ecoul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de adânc

aşa-i că nu eşti evreică?...
fetiţa
din mine îţi vorbeşte! s
pune ea
în timp ce se umple de apa sărată să
rată a mării moarte a unui
borcan de murături prea exotice fără
noimă la cina la care doar
întingi
pâinea plată a buzelor în
tr-un ceaun cu genuni

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt vinovat

Da, sunt vinovat că iubesc florile arzând pe câmpuri,
că iubesc caii nechezând sălbatic în bătaia vântului,
apele dulci şi sărate, cu mirosul lor suav, de iasomie,
colinele şi dealurile, şi munţii, şi spicele, şi bulgării din brazdă.

Da, sunt vinovat că îmi pasă de căţeluşul şchiop,
de copacul tânăr ori bătrân culcat cu fierul la pământ,
de măcelul de miei şi de porcul înjunghiat în cotineaţă,
de câte o statuie dărâmată şi de copilul născut fără noroc.

Da, sunt vinovat că respir cu plămânii înspre trecut,
că mă mişc mecanic şi forţat prin prezentul meu şi al altora,
că plâng după o împărăţie a ierbii înalte şi a râului cu umbre şi susur,
că îmi vine să arunc în aer civilizaţia mizerabilă şi năucitoare.

Da, sunt vinovat, şi vinovăţia mea mă pârjoleşte ca o rană vie,
cu fiecare zi care trece mă simt tot mai bătrân, mai uscat şi mai condamnat
la drumul ăsta silnic şi făţarnic, la sărăcia definitivă a lumii,
cu fiecare nouă adormire mă bântuie coşmarul trezirii la suprafaţa albă.

Da, sunt vinovat, şi ştiu că mă va condamna instanţa,
dar la proces cei fără de vină nu vor putea ajunge,
căci ceasurile de la mână le vor plesni pe rând, la aceeaşi oră,
şi toţi vor pierde noţiunea timpului, a spaţiului, a bucuriei.

Sunt vinovat, sunt vinovatul de serviciu al întregului pământ,
starea de culpă mi-a devenit o a doua natură, o obligaţie,
sunt vinovatul unei dureri nevinovate,
o biserică de epurare a tuturor păcatelor şi nevoinţelor lumii.

Mă rog ca judecătorul să ţină cont în sentinţă de aceasta.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

noaptea-n piscină –
Crai Nou prins în mreaja
unei văduviţe

senryu de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând departe

Azi dimineaţă se şoşotea că vom pleca într-o barcă,
numai tu şi cu mine, şi că niciun suflet nu trebuie să ştie
de călătoria noastră spre nicio ţară şi spre niciun liman.

În acel ocean nesfârşit,
la surâsul tău atent, cântecele mele vor deveni mai melodioase,
libere ca valurile, libere de toate legăturile cu lumea.

Nu a sosit încă momentul?
Mai sunt unele lucruri de făcut?
Iată, peste faleză se lasă seara
şi-n lumina palidă păsările mării revin la cuiburile lor.

Cine ştie când parâmele vor fi molate
şi barca, asemeni unui ultim licăr al asfinţitului,
va dispărea în noapte.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coroana de-azur

Copilul din mine ar vrea să alerge
Spre norii de foc ai iubirii rotunde

Copilul din mine a uitat să respire
Din seva de gând a tăcerilor blânde

Copilul din mine plânge-a durere

Speranţa atinge cu fruntea şi clipa
Se-apropie floare de crin să-l aline
Esenţe curg râu de lumină oglindă

Copilul din mine priveşte în hăuri

Un punct luminos îl desparte de aer
S-arunce-n pământ doar pumnul de stele?
S-adune în palme raza firii s-o crească?
Simt aer, lumină cascadă de zâmbet

Un cerc de lumină mă-nvăluie tandru,
Simt ace de gheaţă spărgând infinitul
Coroană de-azur se-mplineşte spirala…

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necesitate

Este musai
să despicăm
cu ascuţişul fin
al privirii
cu trezvia
sufletului curat
şi luciditatea
laserului minţii
labirinturile lumii
de azi
să citim
îndărătul cuvintelor
rostite cu inflexiuni
cifrate ale vocii
şi să descoperim
în miezul faptelor
măsluite
şi derulate
fără noimă
oglinda pură
a unor tertipuri
aparent banale
în realitate
greşeli desăvârşite.

poezie de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem de azi, de ieri, de mâine

Încă o dată să trec
prin anotimpul
epidemiilor, al copacilor înfloriţi
seceraţi de ninsoare la sfâşit de aprilie,
al atacurilor de panică
de la sfârşitul zilelor, al momentelor
când
ştiu dinainte ce gest o să faci, ce replică o să-mi dai
pentru că sunt ale mele, ale tale,
ale noastre, amestecate-ntr-o
confuzie
psihedelica,

încă un knock-ut, încă
o dată puterea de a ierta
ce nu credeam că voi ierta,
eu, care-s o necredincioasă,
totuşi tânjesc
la un fel de iluminare spirituală, la zen-ul suprem,
ca yoghinii, pielea deja palidă,
lipită de os, doar lipsa
unui canal de comunicare, lipsa unei surse
la care să mă pot conecta fără să mă pufnească râsul,
când în cele din urmă toate par infantilităţi,
felul nostru stupid
de a ne lăsa drenaţi
de vampiri energetici,
din start, fără să ne dăm nicio şansă,

încă o dată
să merg
prin iarba care îi părea neconceput de verde soră-mii
prin lentila ochelarilor,
după ani şi ani de miopie,
să-mi alint pielea
cu câteva băi de soare,
aici, între dealurile acoperite
de km de viţă-de-vie,
unde aş putea să mă prăbuşesc oricând
şi să nu mai ştie
nimeni de mine.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar o-ntorci?- parodie după I. Brad - "Când te-ntorci?"

Iar te întorci, în fine, ostenito.
Pe câţi ai amăgit, cicălitoare?
Vii să îmi zmulgi şi clipa ce-ai râvnit-o
Să-nvârţi cuţitu-n rana ce mai doare

Să fiu credulul veşnic, mai tânjeşti,
Ce-ar confunda copacii cu pădurea
Că tu tot faci bezele şi rânjeşti
Spre rătăciţi ce stau cu capu-aiurea,

Le murmuri vorbe dulci, promiţătoare,
Doar să le-aţâţi scânteia de lumină,
Tot şchiopătând spre ei provocatoare
Doar eu mai zic, stupid, "ai fost divină?"

parodie de Sever Purcia, după I. Brad
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată şi Dumnezeu rămâne singur

stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni

liniştea scrijeleşte adânc

s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici
şi într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc

eu voi privi din tăişul unei lacrimi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jur, firele înalte ale ierbii se clătinau domol, proiectate gigantic pe bolta însângerată de jertfa naşterii unei noi zile. O nouă zi... şi iarba... Părea crescută din cer; era iarba cerului, aprinsă în lumină, arzând viu în iradierea roşie a Soarelui ce sângera... Iarba cerului era acoperită de sânge... Iarba cerului... Iarba...

Constantin Cubleşan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

urzeli obscure –
plasele de păianjeni*
fără limită

senryu de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!