Copacul din mine
Cu simțurile descătușate
spre cer suie
copacul din mine
cineva dă să-l scrijelească
se-ntunecă în jur
agățat de o lumină
vreau să rostesc; viață
cuvintele ard
și flacăra mută
se stinge în semn de iertare
din căușul palmelor mele
răstorn cenușa
peste mormintele altor
păduri.
poezie de Teodor Dume din Adevărul din cuvinte (1985)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Citate similare
Copacul din mine
Dedicație expresă lui Adrian Păunescu, la solicitarea domniei sale, pe foaia din manuscris, după ce i s-a interzis Cenaclul Flacăra. La Felix, după o îmbrățișare prietenească, mi-a zis: "Tinere, sunt o iluzie pe pământ. Copacul acesta sunt EU. Îți mulțumesc pentru asta."
Cu simțurile descătușate
spre cer
suie copacul din mine
cineva dă să-l scrijelească
se-ntunecă în jur
agățat de o lumină
vreau să rostesc; viață
cuvintele ard
și flacăra mută
se stinge în semn de iertare
din căușul palmelor mele
răstorn cenușa
peste mormintele altor
păduri
poezie de Teodor Dume din Adevărul din cuvinte (1985)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Începuturi...
În ziua în care toate mamele își leagănă pruncii
am învățat tăcerea
și-n căușul palmelor
am lăcrimat
era prima zi a lumii cu o singură viață
de frica zilei de mâine am tras
cerul peste mine
și-am așteptat
din senzația că exist
mi-am făurit un zâmbet
și din când în când
înflorește în zâmbetul mamei
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Ce fac?
Amestec picăturile de rouă,
cu iubirea ascunsă
în căușul palmelor mele!
Deasupra aștern trandafiri
veștezi si petale rupte
semn că iubirea a murit!
Apoi îmi schimb veșmintele negre
ca totul să pară, Ok..
Doar inima tresare plângând...
Nu o las... e prea inocentă,
pentru o lume perversă si nesigură...
Destul!... adun picăturile de
rouă cu iubirea rece,
în căușul palmelor si totul
este gheată!
Așa devin insensibilă...
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decalogul
am vrut să fiu pisc înalt de vis în tăcere
m-am regăsit târziu rămas agățat fără putere
în rădăcini ce nu mai vor sentimente
posed gânduri care curg cu multă durere
mi-am desfăcut în bucăți simțurile mele
am rămas vorbă nerostită și-n grea vreme
vreau să fiu învinuit de trecere prin lume
că nu am putut să dau cei mai bun din mine
simt gust amar de fiere și nu ofer decât decădere
tălpile mele nu-și mai au rostul
pașii mei prin viață și-au pierdut firescul
cărările mele mi-au schimbat norocul
sunt fiară care nu respectă nici postul
de mult de om nebun ce sunt cu gândul
am ajuns să nu respect nici dialogul
nu cer iertare cer pedeapsă mare
timpule dacă exiști nu vreau îndurare
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un renunț
Aud vântul aspru mângâind, pământu-ngheață
Liniștea ceții de seară pică-n ureche ca o șoaptă
Nordicii toți se bucură căci frigul prinde viață
Peste tot și peste toate, umbra și privirea dreaptă.
Nu mai vorbi, nu vreau s-aud nimic de orașe
Vreau ca habitat un mediu lipsit de confort,
Poporul tăcut e captiv în mii și mii de lăcașe
Lumea petrece și eu dorm sub copacul mort.
Degeaba flacăra ta imi dă căldură și lumină,
Ce-i fericirea, decât un pansament al durerii
Iar la sfârșitul oceanului întinde-mi o mână
Sau dacă nu.. chiar dă-mă cu totul uitării.
poezie de Toader Ionuț
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea unei vulpi cu coajă
Am ales copacul
Am luat vulpea
eu de picioare, tata de bot!
Eu trăgeam spre mine
Tata spre el
Copacul spre sine!
Eu râdeam
Tata râdea
Copacul ne ridica buzele!
Eu cu tata
Vulpea
Copacul trântea!
Eu cu copacul
Tata cu mine
Vulpea murea!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când cineva scrijelește pe lacrimă, e semn de iubire.
aforism de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Iartă-mă că te caut
Iartă-mă că te caut atât de stângaci
în cugetul tău.
Iartă-mi durerea ce ți-o trezesc.
Vreau să ridic la lumină
ce e-n tine mai bun,
ceea ce nu văzusem, să văd,
ca un scafandru-n adâncuri,
să iau
ce-i mai de preț în tine,
și să duc în lumină, cum duce copacul
cea din urmă lumină
cu care soarele l-a mângâiat.
Atunci tu
vei veni în tărie să cauți
bunul de preț;
ca să-l ajungi,
deasupra ta însăți ai să te-nalți,
așa cum de vreau,
de-abia atingând pamântul, în trecerea ta,
cu vârful înrourat al picioarelor tale,
cu trupul tot încordat, într-un elan,
din tine, spre tine însuți.
Pentru ca dragostei mele să-i răspundă atunci
făptura cea nouă ce vei fi tu.
poezie clasică de Pedro Salinas
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un cântec am să rostesc
În noapte luna o să vină
Când vremea e întunecată
Ea vine să ne dea lumină
Când vine Dumnezeu în poartă.
Nu cred că e totul pierdut
Voi face la Domnul un demers
Să fie frumos ca la-nceput
Aici la noi în univers.
Vreau pe mine să mă păstrezi
Și chiar vreau să mai rămân
Când pe mine mă visezi
Să fii din nou al meu stăpân.
Gândul nostru are rost
Și un cântec am să rostesc
Să fie bine-n adăpost
Și tu să zici, acum eu sosesc.
poezie de Eugenia Calancea (11 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimii pași
Clopotul hrănit cu sufletul unui prunc
se zbate între cer și pământ
bătăile ca o flacără mută
răsfiră suferinți pe vorbe de duh
sânii secați ai femeilor bocitoare
agață pustiul de uși cariate de lacrimi
liniștea plecată în cuvinte spre cer
îndoaie genunchii întru binecuvântarea zilei
cerul pregătește nunta unui înger
cineva umblă prin mine cu o întrebare...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
8 noiembrie
am ținut un iepure
în căușul palmelor, simțeam
bătăile inimii, căldura, blănița moale
până ce
m-am crezut și eu
un iepure în alt căuș mai mare
am ținut o pasăre până ce m-am văzut
zburând
măceș, trandafir, lujer nou, grâu, brusture
stejar,
gâză
vierme
pește mic, peștele și mai mic
am uitat punctul de plecare din
căușul palmelor sângerând cresc
mușchi, ciuperci vineții, vernil
mă îmbrățișez
singur
ca atunci când ți-e tare frig
duc palmele
toate palmele în țărână, caut ape
lăptoase, tainice, apoi
le port curate
la buze, la frunte
mi-am regăsit rugăciunea
doi arhangheli cunosc pentru mine
căușul căușurilor
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sămânța Vieții Creatorul a semănat-o pretutindeni, în fiecare prăfuleț din Univers. Ea hibernează, iar când apar condiții, răsare, spre Soare, spre Lumină, dă Viață altor semințe, care și ele la rândul lor vor da rod în Viitor, transmițând ștafeta altor generații...
Mihai Cucereavii (5 aprilie 2012)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 4 comentarii până acum.
Nu eram convins de ce spun. Aveam impresia că scot cuvintele din buzunare și le arunc, pe lângă fată, boabe de porumb, în zăpadă. Le găsisem, întâmplător, la mine, dar nu erau ale mele. Nici Fana nu întinsese mâna să le prindă. Simțisem, vorbind, cum crește îndoiala și cum acoperă, ca două palme flacăra unei lumânăro, alt adevăr: murise cineva în mine.
G.M. Zamfirescu în Maidanul cu dragoste, Capitolul al VI-lea - "Soarele murise cu mărăcinii și copilăria"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Maidanul cu dragoste. Carte pentru toti. Vol.13" de G.M. Zamfirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Roșu sau Negru...
umbra se așază peste mine
nu-i mică și nici mare
mi se potrivește ca o mănușă
(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viață
fiecare crește în jurul alteia)
și pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o să aștept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii și aștept
văd multe imagini și pe Dumnezeu
pășind printre lucrurile mele
pare îngândurat
amorțeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în mine
nu doare deloc
tot ce vreau acum e
să ies din noapte și să-mi
împreunez mâinile
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Rămâi cu mine
Stai cu mine.
în toate gândurile mele,
în visele mele,
în cuvintele mele.
Stai cu mine,
în fiecare mic secret
din inimile noastre.
Rămâi cu mine,
dincolo de orice barieră de iubire,
vreau să trăiesc,
râzând,
iubindu-te
și luptându-mă.
Stai cu mine,
în temerile mele,
în dorința de a crește
și de-a apăra această dragoste.
poezie de Eugenia Calancea (27 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bărăgan 41
Pe buzele câmpiei
Întinerind chipul
Departe de casă
Cu ceriul altor fluturi--
Ploaia curcubeului peste
Foametea fără sațiu--
Sparte sunt zăvoarele irimii!
Prin timp fulgerat
Amintirile gâlgâie
În căușul lacrimei
La Casa Pâinii!
poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să iubești pe cineva e ca și cum ți-ai construi o fântână de lumină în suflet.
aforism de Teodor Dume din Vitralii pe un interior scorojit (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Să iubești pe cineva e ca și cum ți-ai construi o fântână de lumină în inimă.
aforism de Teodor Dume din Vitralii pe un interior scorojit (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Să iubești pe cineva e ca și cum și-ai construi o fântână de lumină în inimă.
aforism de Teodor Dume din Vitralii pe un interior scorojit (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Copacul cu frunze de lumină
I-am agățat pe ramuri albe, globuri roșii de iubire,
Serenitatea să o am mereu la îndemână,
Ochii să privească-n sus, spre a vieții preamărire.
Mi-e casa impregnată cu parfumul de sulfină,
Clipe turcoaz dansează pe note de fericire,
Copacului cu frunze lucitoare de lumină
I-am agățat pe ramuri albe, globuri roșii de iubire.
Din bradul verde eu am luat doar bobul de rășină
Tămâie să ard, candelă s-aprind în cimitire.
Fragilități, dureri, nevoi să trec în carantină,
Priviri de mulțumire să ofer cu bucurie,
Copacului cu frunze lucitoare de lumină.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!