În jur, firele înalte ale ierbii se clătinau domol, proiectate gigantic pe bolta însângerată de jertfa nașterii unei noi zile. O nouă zi... și iarba... Părea...
În jur, firele înalte ale ierbii se clătinau domol, proiectate gigantic pe bolta însângerată de jertfa nașterii unei noi zile. O nouă zi... și iarba... Părea crescută din cer; era iarba cerului, aprinsă în lumină, arzând viu în iradierea roșie a Soarelui ce sângera... Iarba cerului era acoperită de sânge... Iarba cerului... Iarba...
Constantin Cubleșan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.