A fulgilor crăiasă

Cochet,
În nuanţe violet,
Înfăşurat în mantia-i de visare,
Al toamnei ocru şevalet
Se prăbuşeşte pe cărare,

Discret,
Un soare ultraviolet
Pe nevăzute parcă azi dispare,
Se-nfig precum un piolet
Zâmbirile-i ce-au devenit atât de rare,

În sufletul ce astăzi pare-a fi de stâncă,
Unde iubirile de-o vară tremur' încă,
Unde se pregăteşte să-ţi devină iar mireasă,
Imaculata zărilor Cenuşăreasă
Înrobitoare prin privirea ei adâncă,

A fulgilor crăiasă.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire

De-o viaţă îndrăznesc să lupt cu efemerul,
Având ca ideal de libertate, cerul,
Visez la unica fracţiune de secundă,
De bunătate omenească furibundă

Ştiind că infinitul este atât de mic
Atunci când din cenuşă încerc să mă ridic,
În ochii mei, până la pura lor culoare,
Albastră, sinceră, fragil nemuritoare.

Nu ştiu să pot să-nvăţ uşor a abandona
Speranţa cum că viaţa înseamnă altceva,
Mă ţine universul în a lui splendoare
Şi certitudinea că viaţa e visare,

Visarea întru idealul perpetuării,
Vânt împletit în cozi din capetele zării,
Visare de rotund încolăcit în spire
De infailibilă şi pură fericire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, prin mama mea

Tristeţea e prelungă în plânsul de copil,
Atât de sinceră şi pur definitivă,
Curate lacrimi spală privirea bleu vernil
Din sufletul gonind spre drumul în derivă,‎

El vede oare începutul sau sfârşitul
În spatele retinei neclarelor priviri?
Îi este dor de viaţă sau de infinitul
Ascuns în spatele multiplelor muriri?

Neconsolat îşi zbate mâinile în aer,
Himere pe pământ priveşte cu uimire,
Fuioare lungi de visuri din al speranţei caier
Se- ncurcă în neştire în miile de fire,

Le-ar despărţi dar poarta e-nchisa în uitare,‎
De parcă ar uita spre-a veşnic repeta,
Memoriile luminii din viaţa-i trecătoare;
Copilul meu prin mine iar eu prin mama mea.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile ne-mpărtăşite

Plouă,
Se scurge luna veche
În luna palid nouă,
Oamenii picături
Se scurg şi ei ca nişte firimituri
De bine, pe o masă de săraci,
Aleargă abătuţi, uşor posaci,
Privind în golul de necunoscut
Care atunci când trece, iar va fi durut...

Şi braţe n-am pentru atâtea trupuri,
Buze nu am, ca în săruturi
Pe frunte, să pot spune "te iubesc",
Profundului sclipirii întru omenesc.

Iubirile ne-mpărtăşite,
Fac astăzi parte din ursite...
Şi-n neputinţa mea mă daruiesc a nimănui.
Plouă,
Merg pe străzi şi mă-ndrăgostesc de statui.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire

De-o viaţă îndrăznesc să lupt cu efemerul,
Având ca ideal de libertate, cerul,
Visez la unica fracţiune de secundă
De bunătate omenească furibundă,

Ştiind că infinitul este ireal de mic
Atunci când din cenuşa lui încerc să mă ridic
În ochii mei, până la pura lor culoare,
Albastră, sinceră, fragil nemuritoare.

Nu ştiu să pot să-nvăţ uşor a abandona
Speranţa cum că viaţa înseamnă altceva,
Mă ţine universul în a lui splendoare
Şi certitudinea că viaţa e visare,

Visarea întru idealul perpetuării,
Vânt împletit în cozi din capetele zării,
Visare de rotund încolăcit în spire
De infailibilă şi pură fericire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Bate vânt de primavară peste crengile-nflorite
Le apropie, le separă
Par atât de-ndrăgostite
De caldură, de lumină şi de fructul ce-o s-apară.

Păsări rotitoare-n zare desenează dungi pe cer
Se ridică şi coboară
Stoluri vin şi stoluri pier,
Precum gândul împlinirii care a-ncetat să doară.

Primavară, dulce dragă, primavară parfumată
Împletită şi uşoară
În cosiţele de fată,
Prinse-n flori de violete şi în sunete de vioară,

Ne-ai găsit a câta oară cu ochi plini de bucurie,
Vise împletind cu drag
Melodii şi poezie
Primavară, dulce dragă te voi trece peste prag

Într-o lume a iubirii unde tu poţi să-ţi alungi
Teama de îngheţ în iarnă,
Dorul soarelui în lunci,
Să trăieşti în al meu suflet precum ai trăit atunci,

Când visam că vei veni şi visam că este soare,
Într-o dalbă, blândă zi,
Într-o zi de sărbătoare
Primavară dalbă dragă, când urâtul va pieri!

poezie de Silvana Andrada Tcacenco din Adoptă-mă, pădure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silv-Ana

Pe mine cine mă zideşte?
Unde eşti Manole,
Alo!
Alo!
Iţi voi da un grad de siguranţă în plus,
Sunt seisme destule,
Nu-ţi va prisosi,

S. O. S. Manole!
Am nevoie de protecţie,
De siguranţă,
Te conjur,
Închide-mă,
Desparte lumea aceasta de mine,
Printr-un zid.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profund fericită

M-ai întrebat de ce sunt fericită,
Cum pot în lumea asta smintită;
Pentru ca moartea n-a fost nicicând o opţiune
Apă sfinţită pe negru tăciune,
Rugă-n genunchii impusei tăceri,
În eternul priveghi al zilei de ieri,

Pentru că sunt câteva minuni esenţiale
În zbuciumul gândurilor existenţiale
Ce trec prin mine precum o undă,
În zbaterea lor nemuribundă,
A stării pe loc ca dovadă de-o zi,
Pe marginea sfărâmată a prăpastiei de-a fi,

Îndrăzneala ca boală nevindecată
Îmi îndreaptă privirea spre cer înc-o dată
Şi privesc în ochii lui Dumnezeu,
Miracolul facerii iubirii din greu,
Din gri, din singur, din moarte explicită,
Îţi răspund, atunci mă găsesc profund fericită.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul tristei priviri

Câteodată, soarele nu apune unde ai vrea
şi culorile dimineţii sunt diverse de cum ţi le imaginai.
Descoperirea e neaşteptată precum în vară fulgul de nea,
dureroasă în a înţelege unde a dispărut calea spre rai...
Noi unghiuri ţintesc gândul,
vise vechi abandonează strada,
în cenuşiu se îmbracă pământul
în neant se prăbuşeşte parada
şi timpul, în călătoria către clipe infinite îşi ţine respiraţia,
devenind din ce în ce mai subţire, îngroşând dizgraţia
iar neliniştea devine atât de robustă, că îndepărtează speranţa.
Adevărul tristei priviri, prea gru pentru a fi acceptat,
bâjbâie în sufletul fragil, la dureri încă neadaptat

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecarea ce ucide

Poartă-ţi mâna peste trupul meu
Ca un Adam rănit la coastă,
Cel făurit de Dumnezeu
Şi care zbate să trăiască,

Rană îţi sunt, adâncă plagă
Şi numai timpul va decide
Dacă-ţi sunt rana cea întreagă
Sau vindecarea ce ucide

Ca o iubire fără soartă,
Intr-un regat al unui zeu,
Stăpân peste o lume moartă,
În care mai trăiesc doar eu

Şi mângâie-mă precum judec
Dezastrul din durerea-n sine
Şi mângâie-mă să mă vindec
De ruperea mea dintru tine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde? Când? De ce?

Unde se duc iubirile când pier
Şi unde pleacă îngerii să doarmă?
Unde se-ascunde oare, primăvara
Şi când dispare copilul din noi?
Cine ne-amână, iarna, răsăritul
Şi ne scurtează zilele pe rând?
Suntem fire de praf într-o clepsidră,
Sau vajnici luptători cu un destin?
De ce ne este trupul vulnerabil,
De ce ni-i sufletul aşa plăpând?
Unde-i Raiul, să mergem toţi acolo,
De ce-aşteptăm, mai întâi, să murim?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuanţe

Nuanţe şi nuanţe pe cerul oricum,
Nuanţe şi nuanţe pe verdele crud,
Nuanţe în valuri în marea albastră,
Nuanţe rotunde şi-o nuanţă mai 'naltă.

Ochi şi ochii în multele nuanţe,
Nuanţa toamnei în frunze restante,
Gura flămândă, nuanţa pe-o temă,
Nuanţa iubirii, poantă-n dilemă.

O nuanţă sunt eu, o nuanţă eşti tu,
Nuanţa-i răspunsul rostit la per tu,
Vai, câte nuanţe privesc împrejur,
Nuanţa-i şi-atunci când în jur e obscur.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uite poezia

Odată poezia chiar moartea mi-a răpit-o,
A plâns-o scurt, cu zbucium, apoi a risipit-o
Pe zări de roşii ceruri zidite in pământ
Dintru cenuşa notelor, ce-au ars în al meu cânt,

Rămasă mult prea vie în lumea- mi de visare,
Am căutat în sinea cuvântului ce moare,
Doar doua braţe să întind către iubire,
În care sa încapă o- ntreagă omenire,

Două priviri în care sunt lacrimile stinse
Şi care-i dau luminii doar spaţii necuprinse,
Ca două zâmbete ce bunăoară se-ntâlnesc
Într-un fior al umbrei pe cer Dumnezeiesc

Şi am iertat urâtul, ce nu s-a mai văzut
De-atâta întuneric fugit din început,
Prin versul calm, care i- a stins subtil făclia,
Puterii din pieire să- mi vadă poezia.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu unde eşti?

Tu unde eşti în nopţile cu lună?
Pe unde zboară gândul tău mereu rebel?
Am învăţat să simt emoţiile-altfel,
Dar niciodată nu vor... împreună.

Tu unde eşti în zilele de vară?
Pe unde ochii tăi privesc înlăcrimaţi?
Eu nu mai ştiu dacă sunt aştrii vinovaţi
Sau genele udate-s o povară.

Tu unde eşti când zorii se revarsă?
Pe unde paşii tăi adesea rătăcesc?
Eu am uitat să-ţi spun că încă te iubesc,
Şi am pe-obraz o lacrimă neştearsă.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puzzle

Eu sunt un puzzle imperfect,
Bucăţi din mine, colorate,
Compun întregul meu afect
De piese mici, neregulate,

De poezii cu rimă suflet,
De poezii cu ritm trăire,
Trapeze ascuţite-n urlet,
Fără triunghiuri de iubire,

Sunt poezii cu ritm surdină,
Prin piesele-mi se scurge sânge,
Se-ncuie bezna în lumină,
Se luminează ce îmi plânge,

Ce să nu scriu, ce să ascund,
Bucata inimă stelată,
Piesa privire, gândul gând,
Speranţă mea necenzurată?

Odată mi-am pierdut trăirea
Rotundă ca un răsărit,
Şi aşteptând reîntregirea,
Străini m-au asamblat greşit,

Bucăţi din mine să le pier
Şi pentru ce şi pentru unde?
Astăzi sunt puzzle-ul de fier,
Sudat să nu mă poţi pătrunde.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rochie albă de mireasă

În rochie albă de mireasă
Te-am visat, iubita mea,
Eşti a inimii mele aleasă,
Eşti o floare de nu-mă-uita.

Privirea ta fermecătoare,
Glasul tău melodios
Sunt ca o rază de soare
Care încălzeşte sufletul meu prea-păcătos.

Pe altarul iubirii am jurat în doi să fim
Şi sub steaua fericirii
Toată viaţa cu dragoste să trăim.

Dar m-am trezit din a mea visare
Şi întuneric în jurul meu era,
Inima îmi batea tot mai tare,
Pentru tine iubrea mea.

Căci tu dormeai lângă mine
Somn dulce şi uşor
Şi eu, parcă să nu audă nimeni,
Ţi-am şoptit, iubito: te ador.

poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă verticală

O bătrâneţe tânără mi-aduce
Aminte de senzaţii, de răscruce,
De- un drum pe care singuri am fugit,
Mult înainte de a fi pornit,

De o privire parcă rătăcită
‘N puterea de a fi iubită,
Nu întristat şi nicidecum pierit,
Iubit- aşa cum eu mi- aş fi dorit;

Ţi- aduci aminte cum o clipă goală,
Ades se rătăcea pe verticală,
Spre cer tânjind cu mâinile întinse
Atât de necuprinsă- n necuprinse,

Cum nopţile erau un simplu zbor
Neinţeles, ascuns oamenilor,
Din care tu pierit te prabuşeai
Pe sânii mei când încă ma iubeai?

Priveşte ploaia calmă- n ochii mei,
Cu transparenţa purităţii ei,
Pe care dacă tu nu o pierdeai,
Eu încă te aveam, tu ma aveai,

Dar tinereţi bătrâne de puteri
Ne- au luat pierdute- n sens, ziua de ieri
Şi plouă ca- ntr-o moarte verticală
Ce îşi alintă noaptea cea de smoală.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco (10 mai 2017)
Adăugat de SILVANA ANDRADA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec domol

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Negre,
unde albatroşi nu zboară,
unde luntriile-au frunze,
unde melcu'-n spate cară
două-trei idei obtuze.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Moarte,
unde dalta-n piatră ară,
unde peştii-au solzi de foc,
unde-i zi şi nu e seară
în al păsărilor cioc.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Roşii,
unde singura povară
fie punctul cardinal,
unde să culeg o pară
din scheletul de coral.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul unei Mări,
unde pică din cer ceară,
unde vreascuri înverzesc,
unde sub o lună clară,
fiară, să te îmblânzesc!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertare

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii,
din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Şi să mă ierţi pentru c-am strâns sub pleoape,
cu sârg, toţi norii toamnei, până când
ca într-o rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (3 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!