O clipă verticală

O bătrâneţe tânără mi-aduce
Aminte de senzaţii, de răscruce,
De- un drum pe care singuri am fugit,
Mult înainte de a fi pornit,

De o privire parcă rătăcită
‘N puterea de a fi iubită,
Nu întristat şi nicidecum pierit,
Iubit- aşa cum eu mi- aş fi dorit;

Ţi- aduci aminte cum o clipă goală,
Ades se rătăcea pe verticală,
Spre cer tânjind cu mâinile întinse
Atât de necuprinsă- n necuprinse,

Cum nopţile erau un simplu zbor
Neinţeles, ascuns oamenilor,
Din care tu pierit te prabuşeai
Pe sânii mei când încă ma iubeai?

Priveşte ploaia calmă- n ochii mei,
Cu transparenţa purităţii ei,
Pe care dacă tu nu o pierdeai,
Eu încă te aveam, tu ma aveai,

Dar tinereţi bătrâne de puteri
Ne- au luat pierdute- n sens, ziua de ieri
Şi plouă ca- ntr-o moarte verticală
Ce îşi alintă noaptea cea de smoală.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco (10 mai 2017)
Adăugat de SILVANA ANDRADA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte?...

Îţi mai aduci aminte de norii plumburii?
Îţi mai aduci aminte de ploaia ce
ne-nvăluia sărutul
într-un parfum de trandafiri?
Îţi mai aduci aminte de nopţile târzii
Când visam la nemuriri?...

Pentru atunci când amintirile îşi vor cânta refrenul...

poezie de Viviana Milivoievici (2015)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte?

Îţi mai aduci aminte de prima întâlnire
Când inima în piept bătea fără oprire?
Îţi mai aduci aminte de prima sărutare
Şi cum ne-mbrăţişam în noaptea-mbietoare?

Îţi mai aduci aminte când ne plimbam pe plajă
Şi visurile noastre erau precum o vrajă?
Îţi mai aduci aminte ce bine ne simţeam
Când tu m-aveai pe mine şi eu pe tin' te-aveam?

Îţi mai aduci aminte ce mult vorbeam şi tare
Când mână-n mână alături ieşeam la o plimbare?
Îţi mai aduci aminte cum zilele treceau
Chiar dacă era soare ori ploile veneau?

Îţi mai aduci aminte c-aveam doar o dorinţă
Ca focul să-l aprindem în trup şi în fiinţă?
Îţi mai aduci aminte cum inima ofta
Şi cum de-atâta poftă cu totul se topea?

Îţi mai aduci aminte ce tandru mă priveai
Fiindcă vedeai în mine fiinţa ce-o iubeai?
Îţi mai aduci aminte cum mâna mi-ai întins
Ştiind că soarta-n suflet văpaia ne-a aprins?

Îţi mai aduci aminte iubirea ce-am simţit
Şi ziua-n care-am spus un "da" ce ne-a unit?
Îţi mai aduci aminte la drum cum am plecat
Cu o iubire pură şi sufletul curat?

Îţi mai aduci aminte că ne-am promis mereu
Să ne iubim întruna la bine şi la greu?
Îţi mai aduci aminte promisiunea sfântă
Că fericiţi vom fi, tristeţea va fi-nfrântă?

Îţi mai aduci aminte copilul cum ţineai
Şi cum îl legănam atunci când oboseai?
Îţi mai aduci aminte ce viaţă bună aveam
Şi cum în armonie familie eram?

Îţi mai aduci aminte cât ne iubeam de tare
Şi cum râdeam întruna cu lumea la picioare?
Îţi mai aduci aminte ce mult am suferit
Când vremea a fost dură, cuvântul nerostit?

Îţi mai aduci aminte cum am jelit de-aprins
Că ne-au plecat părinţii şi-al nostru foc s-a stins?
Îţi mai aduci aminte ce chin am îndurat
Atunci când lumea noastră pe dos s-a răsturnat?

Ce s-a ales de viaţa ce-am dus-o amândoi?
Ce a păţit iubirea cea sfântă dintre noi?
Unde s-a dus sărutul duios de noapte bună
Şi îmbrăţişarea caldă din nopţile cu lună?

Mă-ntreb, a fost aievea? Putem face ceva?
Că vreau la tine-n braţe, eu simt în sinea mea.
Şi de la capăt oare putem ca să o luăm
Să stăm alături iarăşi, iubirea s-o gustăm?

poezie de Marcia A. Newton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea miilor de licurici

Eu şi cu tine, singuri şi acum,
De lume ascunzându-ne în pace,
Opriţi la o răspântie de drum,
Ne împărţim cuvântul care tace,

Aşa cum doar în nopţile cu lună,
Pe brate-şi poartă dorul ce- a avut,
Un mire sărutând alba cunună
A dăruirii ei de tandru început,

Cum mama sânul dezgoleşte
Cu mâini curate mirosind a pâine,
Cea care oameni zămisleşte
Zidind în pântec ziua cea de mâine,

Eu şi cu tine singuri şi aici,
Înlănţuiţi în dulce frământare,
Noapte căzută peste mii de licurici,
Destin de-a lumina fără de soare

Şi te iubesc adânc, tu mă iubeşti,
Secundele se scurg de pe hârtie,
Când eu îţi scriu, tu mă citeşti
Şi ne atingem sufletele-n poezie.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte
De casa-n care m-am născut, revăd adeseori
Fereastra micuţă prin care soarele
Se strecura sfios în zori;
Nu-ntârzia, nici nu făcea prea lungă ziua
Care de cei dragi nouă ne desparte,
Dar acum, doresc ca noaptea
Să-mi fi dus suflarea cât mai departe!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte
De trandafirii albi şi roşii, de crinii
Parfumaţi, de violete şi de-ale nuferilor cupe,
De toate-acele flori, fiicele luminii!
De liliacu-n care-şi făceau cuib prigorii,
Unde frate-miu-n lumina aceea care uneşte
Atârna de ziua lui flori galbene de salcâm –
Acel arbore încă mai trăieşte!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte,
Era acolo un balansoar
Unde aripile rândunicii-n zbor
Erau susţinute de aerul limpede cristal!
Spiritul meu zbura atunci, un fulg,
Acum e cleios şi are aripi grele,
Iar iezerele verii nu mai pot răcori
Arşiţa tâmplelor mele!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte,
Brazii erau înalţi, de-argint când venea gerul,
Credeam pe vremea-aceea
Că fruntea lor atinge cerul:
Era inocenţa celui neştiutor într-ale lumii;
Dar acum, când amurgul se-apropie tiptil,
Ştiu că astăzi sunt de rai mult mai departe
Decât atunci când eram doar un copil.

* Acest poem a inspirat filmul de scurt metraj I REMEMBER (1925), în regia lui Harry Edwards, cu actorii Harry Langdon & Natalie Kingston.

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a iubi

Privesc iubirea ca într-o oglindă
De cristal
Cu siguranţa că voi fi iubită,

Oglindă către un alt univers,
Din ea se scurg poveşti
Ca dintr-un izvor
Cu apă moartă,

Am decis sa iubesc doar eu,
Cu disperarea cu care pe stânci
Strângi muşchiul în căderea ta
Spre ceea ce pare a fi
O margine nedefinita de necunoscut
Gravitaţional defavorabilă;

Precum întoarcerea în timp,
Stă în puterea mea,
Forţa de a mă întoarce
La buza prăpastiei,
La pajiştea dinaintea ei,

Ma pot întoarce oricând
La cartea rămasă deschisă,
Din care citeam poezii...

Înainte de a iubi.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hannibal Lecter: Îmi vei spune acum. După uciderea tatălui tău ai rămas orfană. Aveai 10 ani. Ai mers să locuieşti cu nişte verişori la o fermă de oi şi cai în Montana. Şi...?
Clarice Starling (ochii i se umezesc): Şi într-o dimineaţă, pur şi simplu am fugit.
Hannibal Lecter: Nu "pur şi simplu", Clarice. Ce te-a determinat? La ce oră te-ai pornit?
Clarice Starling: Devreme, încă era întuneric.
Hannibal Lecter: Înseamnă că te-a trezit ceva, nu-i aşa? Un vis? Ce a fost?
Clarice Starling: Am auzit un zgomot ciudat.
Hannibal Lecter: Ce era?
Clarice Starling: Erau... ţipete. Un fel de ţipete, ca vocile unor copii.
Hannibal Lecter: Ce ai făcut?
Clarice Starling: Am coborât, afară. M-am furişat în şopron. Îmi era atât de frică să mă uit înăuntru, dar trebuia s-o fac.
Hannibal Lecter: Şi ce ai văzut Clarice? Ce ai văzut?
Clarice Starling: Miei. Mieii ţipau.
Hannibal Lecter: Tăiau mieii de primăvară?
Clarice Starling: Şi ţipau.
Hannibal Lecter: Şi ai fugit?
Clarice Starling: Nu. Mai întâi am încercat să-i eliberez. Am deschis portiţa ţarcului lor, dar ei n-au fugit. Pur şi simplu stăteau acolo, confuzi. Nu fugeau.
Hannibal Lecter: Dar tu puteai aşa că ai fugit, nu-i aşa?
Clarice Starling: Da. Am luat un miel şi am fugit cât de repede am putut.
Hannibal Lecter: Încotro te îndreptai?
Clarice Starling: Nu ştiu. Nu aveam nici apă, nici mâncare şi era foarte frig afară, foarte frig. Credeam că dacă voi putea salva măcar unul, dar... era atât de greu. Atât de greu. Nu am făcusem mai mult de câţiva kilometri când m-a luat maşina şerifului. Fermierul era atât de furios încât m-a trimis la orfelinatul luteran din Bozeman. N-am mai fost niciodată la fermă de atunci.
Hannibal Lecter: Ce s-a întâmplat cu mielul tău?
Clarice Starling: L-au omorât.

replici din filmul artistic Tăcerea mieilor, scenariu de Ted Tally, după Thomas Harris
Adăugat de Butnariu Iris Paula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţii

Din materie pierit-am, să-ncolţesc în firul ierbii,
şi-am pierit din firul ierbii, să răsar în erbivoră,
şi-am pierit din erbivoră, să mă schimb în om anume.
Pot să spun că după moarte mă voi spulbera-n nimica?
Voi zbura şi eu odată mai presus de lumea asta
şi mă voi schimba în ceea ce mi-i teamă să-mi închipui.
*
Mai întâi şi-ntâi descinse în materie, şi apoi
din materie căzut-a într-o plantă. Ani de zile
în materie trăit-a şi nu şi-a adus aminte
nici de-o luptă cu uscatul. Când căzu din plantă-n vită,
nu şi-a mai adus aminte de cum a trăit în plantă.
Iar aceste contradicţii, pe care le ştii prea bine,
l-au atras, ca dintr-o vită către om să năzuiască.
Apoi omul pribegit-a din meleaguri în meleaguri,
până-a căpătat în capu-i minte şi înţelepciune,
dar din minţile-i trecute nu şi-a mai adus aminte,
şi din minţile-i de astăzi încă va sui pe trepte.

poezie celebră de Rumi, traducere de George Dan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?
Era târziu şi era toamnă
Şi frunzele se-nfiorau
Şi tremurau în vântul serii
.....................
Ţi-aduci aminte şi de seara
Cu-amurgu-acela violet,
Când toamna-şi acorda încet
Pe frunza-i galbenă, chitara.
Pe lac ce-n lună s-argintase
Încet o lebădă trecea
Şi pata-i albă se pierdea
În noaptea care se lăsase.
...............................
Era târziu şi era toamnă...
Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunde

Tată, schimbă o secundă a ta cu o secundă a mea,
Aşa te voi strânge o secundă la piept,
Voi trăi veşnicia pe care-o aştept,
Voi redeveni fiică a ta
Pentru secunda aceea care-ar conta,

Tată, întoarce albastrul spre mine zâmbind,
O singură clipă din infinit
Întoarce-te unde-ai pierit,
În noapte, în boală, oricând,
Întoarce-te iar pe pământ,

Eu simplă singurătate,
In lumea atât de străină,
Te iubesc ca o lipsă de vină,
Cu durerea lumilor toate,
Cu gândurile ei nevinovate,

Azi eşti sfântul la care mă-nchin
În genunchii lumilor mele,
Spre biserica miilor stele
În umbra enormului chin,
Cu cugetul stins în deplin,

Schimb o secundă din infinit
Cu preţul de-a nu mai cunoaşte, a scrie,
Nicicând pe lume o poezie,
Cu clipa în care nu vei fi murit,
Cu clipa în care te ştiu fericit.

Dar ştiu că nu poţi veni către mine,
Mai ştiu ca în versuri mi-ai dat
Tot ceea ce viaţa mi-a luat
Cu preţul enormului bine
Şi al lumilor fără de tine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri erai încă tânără

Ieri erai încă tânără, ca frunzele,
Ieri erai încă zarzăr şi plop,
Ieri erai încă proaspătă, ca izvoarele,
Ieri erai încă ulcior şi vioară.

Ieri erai încă podgorie în pârg,
Ieri erai încă sprintenă ca mânjii,
Ieri îţi tremurau încă buzele, genunchii,
Acum sălciile-s galbene, galbene...

poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roşu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ţi-a pierit iubirea

Dacă ţi-a pierit iubirea, de ce vrei ca altă poartă
Să o mai deschizi aiurea, pentru ce te oboseşti
Căutând atâtea scuze fiindcă nu mă mai iubeşti?
Gata! Astăzi nu mai doare, poarta este ferecată!

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai construieşti castele
Pe terenul care plânge o ruină părăsită,
Nu mai poţi ca pe femeia ce ţi-a fost cândva sortită
S-o convingi că al tău suflet a scăpat dintre zăbrele.

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai risipi cuvinte
Delicat amăgitoare, precum aburii de fum
Disipaţi dintr-o ţigară cu înţepător parfum,
Nu mă mai îmbăt cu-aceste mincinoase jurăminte.

Dacă ţi-a pierit iubirea, te îmbracă în uitare,
Nu mai răscoli trecutul ci aruncă-l la gunoi,
Nici în poză nu mai este locul pentru amândoi,
Alt destin acum ne este hărăzit la fiecare.

Dacă ţi-a pierit iubirea, lasă ploaia să te spele
Ca, prin ochii ei de rouă, să te limpezeşti cu lacrimi,
Alinându-ţi necredinţa dătătoare de reci patimi
Prin iertarea care poate vindeca păcate grele.

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai înşela femeia
Care încă te iubeşte şi îţi este devotată!
Pleacă, este prea târziu, chiar de m-ai iubit vreodată
Spune-i cât îţi e de dragă, reaprinde-n ea scânteia!

Dacă ţi-a pierit iubirea, mergi pe drumul ce-ai croit,
Declară-i c-o vrei alături, stâlp în viaţă şi în casă,
Dă-i inelul de logodnă, zi-i că ţi-o doreşti mireasă,
Iar la mine nu te-ntoarce! Timpul nostru a murit!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ASUMARE TERŢIARĂ

În viaţa aceasta, precum un cadou vremelnic,
De răsărituri şi apusuri calculate,
Iubiri şi gânduri vinovat nevinovate,
În care-ţi cauţi imposibilul prielnic,

În viaţa aceasta dăltuită în neştire,
Din făuribile şi palide visări,
Din sinuoase şi aleatoare redresări,
Ce pleaca şi se-ntorc întru iubire,

E fiecare clipă un dar ultimativ,
Neinţeles, când cineva doar te iubeşte,
Însă privirile de tine îşi fereşte
Iar tu îl cauţi între veşnicii tardiv,

Ca singuri undeva-n acea statornicie,
A vaietului din bătăile de clopot,
A inimii pulsând ca mările în clocot,
Să reclădiţi aceea ce ar trebui să fie,

O antiteză a sintezei la murire,
În care nu greşeşti silabele din gesturi
Şi nu despărţi tot ce împărţi, cu resturi,
În care dăruieşi aşa întru neştire,

Spre neuitarea că am fost născuţi să fim,
Căci deseori te simt atât de vinovat,
Cum te condamni asemeni mie că ai furat,
Tot ceea nu poţi a transforma întru sublim.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă...

Şi ce dacă spune lumea să m-ascund de ochii tăi,
Eu ascult şi mi-e totuna ce îmi spun cei buni, cei răi
Şi ce dacă niciodată, tu spre mine nu priveşti,
Eu rămân în urmă, raza, care tu o încălzeşti
Şi cu toate că de-odată când de mine oboseşti,
Mă goneşti cu dulcea şoaptă, eu revin, tu mă primeşti.
Ce să fac, îmi este bine din puţin, nu vreau mai mult,
Doar o clipă lângă tine mă înalţă peste vânt.
Doar o clipă rătăcită când vrei tu, eu ţi-o cuprind,
O ţin strânsă între braţe şi aştept tăcută-n gând.
Aştept să-mi rosteşti cu ochii razele ce mă recheamă,
Am răbdarea dimineţii, când ea vine fără teamă.

Şi ce dacă trece timpul, şi ce dacă am albit,
Încă pot iubi cu gândul, încă pot şi mult mai mult.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte lungă

O noapte lungă, un păianjen negru,
Prinzând în pânzele lui foarte întinse
Zborul meu liber, umblet somnambul
Peste acoperişurile ninse.

Tu priveşti în tăcere mersul lin
Cu paşi mărunţi pe verticală
Şi mâinile tremurătoare ca nişte antene
Care pipăie spaima universală.

Fă-mi un semn să mă pot opri
În miezul visului încep să încurc
Ziua cu noaptea şi stânga cu dreapta
Şi zidurile pe care urc.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Germinare

Închisa de voie-n pământul tăcerii
Îmi las gândul punte spre toţi cei ai mei,
În somn nedormit, amintirea durerii
De apa îmi pare, de viaţă, de zmei,

Memorii pierite mă strigă în noapte,
În liniştea curbă lumina e miopă,
Păşesc într-o lume a poamelor coapte
Ce propria sămânţă-n pământ o îngroapă

Doar astfel gândesc că vor rupe zăgazul,
Aşa nemurirea pe veci le e dată
Ridică-mi privirea, atinge-mi obrazul,
Sădeşte-mă cât încă sunt nevinovată,

Să cresc din pământuri asemenea lor,
În lumea în care adâncul vibrează,
Salvează-mă mult înainte să mor,
Sădeşte-mă cât încă sunt trează,

Căci azi încolţită-n speranţa ce zbate,
În lumea în care mai totul e zare,
Pe vânt fericirea din tot şi din toate,
În sufletu-mi verde, un germene pare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa...

Când dimineaţa te trezeşti,
Dă-ţi o palmă peste faţă,
E o realitate că trăieşti,
Ce frumoasă eşti viaţă.

Priveşti către înaltul Soare,
Care ne alintă cu tandreţe,
Priveşte spre zile viitoare,
Fii încă plin de tinereţe.

Sărută-ţi soţia încă adormită,
Mai spune-i odată "Te iubesc",
Intră în ziua veşnic liniştită,
Cât de mult vreau să trăiesc.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aduci aminte de nişte grindină pe pervaz?

Îţi aduci aminte de nişte grindină pe pervaz?
Ne-a salvat de noaptea
în care ne-am contopit coşmarurile.
Dimineaţa am făcut dragoste fără să ne privim în ochi
pentru a nu descoperi groaza ce-a rămas în urmă.
"A fost o zi deosebită, mi-ai spus în uşă
am învăţat să nu iubim."
Am tăcut şi m-am uitat la tine în timp ce coborai scările
şi trântirea uşii a fost ca o împuşcătură în inimă.
Şi-atunci mi-aş fi dorit să alerg după tine şi să te îmbrăţişez prelung,
am vrut să-ţi spun că aş vrea să te ţin în viaţă
când această teribilă moarte, care se repetă
precum cometele în august,
ca mareea zilnică pe ţărmurile noastre,
va trece.

poezie de Menotti Lerro din Poeme alese, Genesi, Torino, (2013), traducere de Simona Sămulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, prin mama mea

Tristeţea e prelungă în plânsul de copil,
Atât de sinceră şi pur definitivă,
Curate lacrimi spală privirea bleu vernil
Din sufletul gonind spre drumul în derivă,‎

El vede oare începutul sau sfârşitul
În spatele retinei neclarelor priviri?
Îi este dor de viaţă sau de infinitul
Ascuns în spatele multiplelor muriri?

Neconsolat îşi zbate mâinile în aer,
Himere pe pământ priveşte cu uimire,
Fuioare lungi de visuri din al speranţei caier
Se- ncurcă în neştire în miile de fire,

Le-ar despărţi dar poarta e-nchisa în uitare,‎
De parcă ar uita spre-a veşnic repeta,
Memoriile luminii din viaţa-i trecătoare;
Copilul meu prin mine iar eu prin mama mea.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Priveşte iubito cum plouă
În munţi, printre brazi, pe poteci
Cu boabe şi struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci

De-o mie de ani plouă-ntruna
Şi mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut

Şi gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
Să nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase

Priveşte iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
Să nu ne mai plângem, că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când mă uit în urmă, sunt atât de impresionată încă o dată de puterea dătătoare de viaţă a literaturii. Dacă aş fi tânără astăzi, încercând să câştig un sens al sinelui meu în lume, aş face-o iarăşi prin lectură, aşa cum am procedat când am fost tânără.

citat din Maya Angelou
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!