Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rugă pentru iertare

Vin astăzi, Doamne, să îți cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
și-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îți cer iertare de-am greșit cu fapta
când am trăit prin munți de unul singur
și-am haiducit cu șoimii și cu cerbii,
din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colț din soare
și în oglinda râului să-l scutur.

Îți cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalț cu ciocârlia.

Și să mă ierți pentru c-am strâns sub pleoape,
cu sârg, toți norii toamnei, până când
ca într-o rugă, spusă doar în șoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.

poezie de din Între două tăceri (3 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria GlodeanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Teodor Dume

Iertare, Doamne!

aș fi vrut să-mi împart singurătatea cu voi să
vedeți ce înseamnă când Dumnezeu
se preface că doarme
și...

iertare, Doamne!
încă o rană închisă cu ceară
și încă o zi în care
vă privesc de la un capăt al lumii
... voi uita totul
de cei care au fost
și de cei care încă mai sunt

am renunțat la luptă

prin tranșeele ciobite de plumb
trec pași cu miros de lumânare
și câte un corb rătăcit sub cer

dar nu-i bai

e târziu și plouă...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Luci Țunea

Rugă

Acum, pe patul de spital,
trăim chinul
și-al nostru amar
și te întreb,
Doamne, de ce ne-ai dat
atâta suferință de îndurat?
Cu ce-am greșit
în fața Ta, de ni le dai,
pe rând, așa?
Ia-ne Doamne
chinul și durerea
că ne-au secătuit
puterea,
din bunătatea Ta divină
picură, Doamne,
un strop
și să simțim că
suntem vii, chiar dacă
viețile ne-au fost,
adeseori, pustii!
Doamne, te rugăm
milă să ai,
dă-ne speranțe
și putere, să scăpăm
de-aceste rele,
știm că am greșit
în fața Ta,
uitat-am, de multe ori,
a ne ruga, dar
la pat de suferință,
smeriți cerem iertare
și-avem credință
că Tu vei asculta
și ochii spre noi
îți vei pleca, acum,
la cumpăna cea grea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Iertare

Ne iartă, Doamne Sfinte! Un suflet de păgân,
Tu-l cerți și-l faci cuminte și-l slobozești la sân.
Te-ai frânt întru iertare, dar nu ne-am cumințit,
Cu toate astea, Doamne, Tu veșnic ne-ai iubit.

În piept un clopot bate și rugile vuiesc,
Aștept din înălțime, de-acum, un semn ceresc...
Căci clocotim în lacrimi. Tu unge-ne cu mir
Și fă să înceteze durerea noastă!- Amin!

La Crucea Ta adesea ne-am aplecat în rugi...
Cu noi în noaptea asta, Tu roagă-te și plângi!
Oprește boala care în ușa vieții bate,
Nu ne lăsa Iisuse pe drumul către moarte!

Știu că greșim adesea și plângem totodată...
Prea Bunule Iisuse, te rog smerit, ne iartă!
Se-ade plânsul Maicii. Când Tu ai înviat,
Ai regăsit în noapte o lume de păcat.

Adu și azi cu Tine Lumina Învierii!
Iertare și iubire. O lacrimă de stea,
Lucească-n întuneric, căci prin a Ta iertare,
Iubitule Iisuse... și noi vom învia.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Rugă către Dumnezeu

Doamne, nu-mi da dezlegare la păcat!
Calea către bine mi-o îndreaptă,
Că prea mult de griji am suspinat...
Pentru ce-am greșit cândva, mă iartă!

Am postit în zilele de harți,
Pruncii nemâncați să nu mi-i las,
Am fost Doamne, slugă la bogați,
Griji și lacrimi m-au tot strâns în lanț...

Truda mea plătită aspru-a fost,
Râu de lacrimi curs-a pe obraz,
Pentru-a-mi face pământescul rost,
Doamne, numai tu știi cât am tras.

Pruncii pentr-o haină a avea,
Am muncit cu ziua și-am oftat,
Ce Gologotă Doamne! Viața-i grea,
Pentru-a poposi nu am răgaz.

În mătanii trupul mi-am legat...
Scris-am acatiste către cer,
Dar răspuns la Tine n-am aflat...
Îmi port zilnic crucea mea de lemn...

Mi-e zidit, în lume a trudi...
Rugi au încolțit... Genunchiul sec
Binecuvântarea-mi va spori
Când spre tine Tată-am să mă-ndrept.

Tu mi-ai dat în schimb spre a purta
Peste suflet, haina ta de har
Și oricât în viață-aș lăcrima
Știu și simt că nu este-n zadar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Și-atâtea veri, și-atâtea ierni
Și toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Și mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Și multe nopți scurse pe rând,
Doar frământând, doar așteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Și norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Și mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori șoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... și eu le frâng.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Și-atâtea veri, și-atâtea ierni
Și toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Și mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Și multe nopți scurse pe rând,
Doar frământând, doar așteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Și norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Și mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori șoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... și eu le frâng.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Îngeri și îngeri

Ploua în Craiova aseară,
Iar noi, prin atingeri de gând,
Am vrut, pentru vremea de-afară,
Să fim stropi de cer, fremătând.

Și-am fost, printre stropii de ploaie,
Doi îngeri veniți pe Pământ
Cu aripi arzând în văpaie
Și doar cu iubirea veșmânt.

Schimbam, din albastru-n albastru,
Priviri cu reflexii de Rai,
Dorindu-ne-un colț de sihastru
Ferit de al lumii alai.

Fereastra terasei, plouată
Cu stropii de lacrimi de zei,
Părea printre timpuri uitată,
Când mi te priveau ochii mei.

Și-am fost, și mi-ai fost o-ncântare
Când toată ființa-mi șoptea
Că-s îngeri și îngeri sub Soare...
Iar ploaia-n Craiova cânta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păcatele toate

La ceasul pierdut din noapte,
îmi bat la poartă cruntele păcate
lacrimile sunt acuma de prisos
sufletul mi-e deja de molii ros.
Acolo-n colț un înger plânge,
lanțul pân-la sânge ajunge
aripile-s toate rupte
privirile-s demult timp mute.
Cui să mai cer acum iertare,
când soarele nu mai răsare,
când stelele pe cer s-au ofilit,
când pe Cel bun L-am osândit?
O, tu, viață trecătoare
eliberează-mă din a răului strâmtoare,
mai dă-mi o oră, două, trei..
să-mi spăl sufletul cu flori de tei,
să spăl aleile cu lacrimi,
să spăl sufletul de patimi
să cerșesc dulcea iertare
de la oamenii până la soare.

La ceas târziu în noapte,
îmi spăl sufletul de păcate
îngerul îl las să zboare
de la mine pân-la soare
și-ntind mâna spre iertare
spre iubire, spre uitare
El, păcatu-mi va ierta
însă NU și conștiința!

poezie de (27 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica BurteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculță pe-afară
Prin iarba cosită și udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Și-o simțeam cu toată ființa,
Am crescut și-am aflat ce e teama
Și-am aflat și ce e suferința.

Mi-e sufletul gol și pustiu
Și multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor și nu știu
De am greșit... cum spun unii.

Aș vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire și frumos,
Și c-am iubit și-am simțit în albastru.

Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăș de drum.
Și oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.

poezie de (2017)
Adăugat de AțunelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am întotdeauna puterea să-mi cer iertare. Ăsta e un secret, nu doar în iubire, ci în orice fel de relație: să știi să-ți ceri iertare, atunci când ai greșit.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Mult prea îndrăgostită...

Au fost și vremuri când fredonam iubirea...
Au fost și clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărțirea
Unei iubiri la care tot speram.

Au fost și timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Și m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!

Au fost momente când te uram în șoaptă,
Când mă uitai în colț și te plimbai,
Prin colțuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!

Au fost și ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Și-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi ești, ce-ți sunt... într-un orar.

Și la final, din ecuație reiese,
Că nimeni și nimic nu poate ști...
Ce lucruri sunt cernute și alese
Ce le-ntregește, sau a le risipi.

Mult prea uimită și așteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranțe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Și inima străpunsă doar de gloanțe...

Vor fi și vremuri când voi cânta iubirea...
Și va veni și ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost și nu mă pierd cu firea,
Eu știu numai să strălucesc!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Eugenia Mihu

Îți cer iertare

Îmi cer iertare, om frumos,
Că prea mult mă gândesc la tine
Iar gândul mi-e curat, duios,
Și când ești trist, vreau să te-aline.

Îmi cer iertare, ai pătruns
În inima mea și pe veci
Eu te-am legat și te-am ascuns
Și nu o să te las să pleci.

Iertare-ți cer că-mi ești pe plac
Și-l rog pe Dumnezeu cel sfânt
Să îți dea pentru toate leac
Și viață lungă pe pământ.

Să îți dea bine și noroc
Și calea să îți fie dreaptă,
Să ai în multe inimi loc,
Să urci pe slăvi, treaptă cu treaptă.

Și-atâta vreau să mă mai ierți:
Că te iubesc cu nesimțire.
Iar de m-accepți, și nu mă cerți
M-ai condamnat la fericire.

Îți cer iertare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune de iertare pentru cei plecați

Câți străini și câți de sânge
N-am Doamne lacrimi a-i plange,
Or vinit și or plecat,
Durere-n urmă-or lăsat.

Doamne, cât fu deal de nalt
Numa dor l-o măcinat
Florile nu s-or uscat
Numa lacrămi le-or udat.

De plecat și de venit,
Dorul drumu-o bătucit.
Câte lacrimi or fost grele
Îs astăzi pe ceruri stele.

Miluie Doamne și iartă
Dorul nost înspre ei poartă,
Mică or greșelă mare
În genunchi cerem iertare.

De în lume or greșit
Ne-om ruga de izbăvit
De viața le-o fo povară
Iartă-i Doamne de ocară.

De-or trăit în întristare,
Sămânță îi fă de floare.
Cât o fi-n lume pământul,
Să-i mângâie cu drag vântul

Cei obișnuiți s-adune
Mare-i fă, Doamne, în spume,
Stânca măcinând de-a bașca
Să își simtă tot grea tașca.

Doamne nu căta pricină
Rău' taie din rădăcină
Și primește-ne căința
Să i se uște sămânța.

Flori 'om lăsa lângă cruce,
Gându nost și vorba dulce,
Nu întoarce Doamne fila,
Ai de ei și de noi mila!

Samănă în noi de-acum
Iubirea și gândul bun,
Lumină ne fii pe cale
Întru slava Ființei Tale.

poezie de (17 octombrie 2008)
Adăugat de Valeria Tamas IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să nu...

Să nu țipi, mi-a spus iubirea, c-am ajuns pe-a vieții creangă
Uite, dorul cum se duce și-apoi vine, tot aleargă
Dintr-o clipă, nasc o sută și din sută, vine-o mie,
Doamne, lasă-mi primăvară, să mi-o cos cu drag pe ie.

C-am promis demult, demult, drumurilor mele, punte
Și le-am străbătut pe jos și n-am plâns că mi-ar fi multe,
Și-am văzut crescând lăstarii și pe câmpuri, florile
Am dormit sub cerul nopții și-am zâmbit cu zorile.

Să nu țipi, zicea iubirea, când am prins-o de mijloc
Că m-așez în sân la tine și prin suflet mi-aflu loc,
Și-am tăcut precum pământul, când îl ară și-l prășesc
Dar am învățat că-i vară și frumos, doar când iubesc.

Și mai țip așa de drag, să mi-aud prin vise, glasul
Când alături, e iubirea și cu mine-și ține pasul
Înfloresc pe crengi de măr, bucuriile, de-a valma,
Tot mai dulce-i fericirea și mai strânsă-mi ține palma.

Să nu țipi mi-a spus iubirea, că mereu e primăvară
Și se-ntorc pe rând, pe rând, gânduri bune într-o seară,
Și-or fi verzi și tinerele, doruri ce n-au fost trăite
Pe același ram, se întrec, primăverile-n cuvinte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu știu

Nu știu, Doamne, să mă rog mai bine,
Nu știu, Doamne, să Te chem mai mult,
Nu știu, Doamne, dacă ești cu mine,
Nici nu știu de știu să Te ascult.
Știu atât: să Te privesc întruna,
Să mă cânt la cer de dorul Tău,
Să Te-aștept când licărește luna
Și să strig când bântuie cel rău.

Nu știu să mă-nchin cu voce tare,
Nici nu știu să plâng dacă mai pot
Ți-am cerut doar milă și iertare
Și-am venit cu sufletul cu tot...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântecul unui om

Ce-am fost odat' aș vrea să fiu
Și azi, dar cu regret constat
Că m-am schimbat și-am lepădat
Tot ce-am avut, și-am fost... biet viu...

Mereu pe dos... iubit, urât
În contratimp am fost mereu
Am fost când șoarece, când leu
Nehotărât... sau hotărât...

Ce am sperat, nu s-a-ntâmplat
Ce n-am sperat mi s-a-mplinit
Am fost echilibrat, tâmpit,
M-am repezit... și-am contemplat.

Acum sunt umbra celui vechi
Și să mă-ntorc la ce am fost
Nu-i cu putință... nu-s vreun prost
Sunt numai bun de vreun priveghi...

poezie de din Facebook, 05 Decembrie 2021 (5 decembrie 2021), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

Copilul meu

Și de vei vrea, copilul meu
Cartea vieții să-mi citești
Vei înțelege ce simt eu
Acum, când și tu părinte ești

Doar pentru tine am existat
Și am trăit doar pentru tine,
Din răsputeri eu am luptat,
Ca-n viață să-ți fie bine.

Când somnul ți-era tulburat,
Nu reușeai deloc să adormi
Eu te vegheam, copile drag
Noaptea întreagă până în zori.

Și pașii ți i-am îndrumat
Ca tu să mergi fără să numeri,
Când ai căzut, te-am ridicat
Luând povara pe-a mei umeri.

Și dacă crezi că ți-am greșit,
Tu iartă-mă copile drag.
Poate prea mult te-am iubit...
Prea mult te-am așteptat în prag.

poezie de (2014)
Adăugat de Elena BulanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Altă dată-n altă viață

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viață,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în față?

Și dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaște
Când am să te-mbrățișez,
Dragostea va mai renaște,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor țâșni sub pleoape
Nu vom ști de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

Știu c-am să te fac să simți
Alți fiori în dimineață
Fiindc-am fost îndrăgostiți,
Altă dată-n altă viață!

Și de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îți voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.

Fiindcă astăzi sunt femeie
Și pentru c-am fost rănită
Viața care va să vie
Măcar tu să fii iubită.

Vreau să fiu bărbatul care
Te-o-nvăța cum să iubești,
Iar atunci vei ști tu oare
Că nu-i bine să rănești?

N-am să-ți reproșez nimic
Fiindcă sufletu-ți va ști
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai știut iubi.

Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în brațe te voi strânge,
Și-am să fiu cel înțelept
Și-am să tac... cât tu vei plânge.

Tu vei plânge vinovată
Pentru că ți-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Și răneai, dar te-am iubit.

Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ți vor curge
Și ți-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...

poezie de (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Al cincilea anotimp

Nu sunt păcătoasă, Doamne,
Dar am păcătuit.
Ingerul ce mi l-ai sortit
Nu mai e alb –
In curcubeu l-am vopsit.
Am greșit, m-a iertat
Si iar am greșit.
Acum, prea de tot ostenit
De netihnă și de rușine,
Se ascunde de ceilalți îngeri în mine.

S-a dus primăvara,
E zăpușeală și vine vara.

Pe îngerul meu
Intemnițat la mine in vine
Aș vrea să-l las
Să se întoarcă la Tine.
Să-l ierți Doamne
Si înapoi să-l primești!
El nu e vinovat,
Prin cotloane lumești
Eu l-am ademenit,
L-am purtat pe cărări întortocheate
Făcând din șoapte urlet, din zi noapte,
Cu vanitatea mea l-am otrăvit,
Amăgindu-l pe el, pe mine m-am mințit,
Mi-a fost de mine mil㠖 pe el l-am umilit,
L-am pus la încercări nenumărate
Si bune și rele, și gânduri și cuvinte și fapte.
A fost, cum doar Tu știi, și rău și bine.

S-au dus primăvara, vara,
E umezeală și toamna vine.

Ingerului meu vreau să-i fiu înger, Doamne,
Să-l las să Ti se-ntoarcă-n cer.
Vreau să-l despart de păcat, să-l dezleg de jurământ,
Si, cum m-a învățat,
Am să Te rog, am să aștept și-am să sper.
Am să mă așez pe pământ
Intr-un culcuș de frunze aurii
Si-am să-mi desfac bluza,
Apoi pielea, apoi coastele,
Am să-i scot din mine aripele,
Am să le spăl cu lacrimi,
Am să le usuc cu răsuflarea,
Am să le mângâi, am să le cânt.
Am să îi spun că m-am mărturisit,
Că m-ai auzit, că m-ai ascultat, că m-ai iertat,
Că poate să mă părăsească liniștit.
Am să mă învelesc apoi încet
Cu multe frunze ruginii
Si-am să sper și-am să aștept să mă auzi și să vii.

S-au dus primăvara, vara, toamna,
E de-acum frig și vine iarna.

Când frunzele se vor chirci
Si fulgii-mi vor intra sub bluză
Si sub piele și sub coaste,
Nu ca zbaterea de aripă
Ci ca un pumnal ascuțit,
Voi ști că l-ai primit, Doamne,
Pe îngerul meu ostenit
Inapoi în cetele Tale,
Iar albul zăpezii
Va fi umbra tremurătoare,
Sub mângâierea Ta,
A aripelor lui străvezii.

S-au dus primăvara, vara, tomna, iarna...

Din cotloane cerești
Mâna Ta hotărăște
Al reînvierii răstimp:
Ca mereu eu întârzii, mângâind zăpada
In al cincilea anotimp.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îți dau toți acești ani, îți dau viața mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit niște ani, să ți-i dau înapoi,
Anii noștri frumoși, anii noștri nebuni,
Am să-ți dau săptămâni, anotimpuri și luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Și eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ți mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ți-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munți,
Să-ți aduc amintiri ca să poți să mă-nfrunți.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat și-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilința tacând
Și spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că și-așa n-are rost,
Niște cioburi să-ți las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Și de dragă ce-mi ești mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ți pretind, nici chitanțe nu-ți cer,
Te aștept sus în cer,
Șapte ani te-am închis în iubirea ce-ți port,
Să mă ierți ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copți,
C-am să-ți dau niște ani, strânși în zile și nopți,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd și să-ți fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ți dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de
Adăugat de Cristian BuicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook