(...) înainte de a cădea amurgul, cînd ultimele raze ale soarelui îl izbesc în plin, leagănul Oltului devine, pentru cei ce — cu uimire — îl descoperă în depărtare, un munte incendiat, un ciclopic rug mineral. Prăpăstii, culmi şi piscuri de calcar, stînd toate cu faţa spre apus, se aprind de la vîlvătaia asfinţitului, învăluindu-se într-o fantastică splendoare.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O oră vine, a asfinţitului, cînd toate deodată — trireme, fregate, caravele — iau foc de la ultimele raze ale soarelui. Atunci, asupra pămcntului prind să se reverse nesfîrşite valuri de purpură şi aur. Nicicînd, ca în timpul acestor fastuoase apusuri, cîmpii, păduri, oraşe, fluvii şi munţi nu se dezvăluie lor înşile atît de bogat şi viu colorate.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre apus, soarele incendiase cerul. Era, pentru Hăşmaşul Mare, ora cînd, cel mai mult, putea să-şi dezvăluie măreţia. Ora cînd, din cîmpie, se zăreşte ca o cetate cuprinsă de flăcări.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul de piatră al legendei, muntele din care izvorăşte Oltul, se vesteşte — peste larga desfăşurare de privelişti a Ardealului — cu o forţă fascinantă şi covîrşitoare. Magnet de granit, el atrage privirile din prima clipă, iar privirile se întorc mereu într'acolo, de parcă ar fi ace de busolă, ori de cîte ori s-au îndreptat, din greşeală, în altă parte. Sub farmecu-i violent, oamenii nu încetează sa-l vadă, şi îl văd întruna, chiar şi atunci cînd îşi privesc holdele, chiar şi atunci cînd, privindu-se în ochi, stau de vorbă unul cu altul. Totdeauna prezent pe retina şi în conştiinţa celor ce trăiesc în raza lui, punînd în umbră restul firii, — aşa ia chip părintele orgolios al Oltului.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemeni unor acorduri simfonice — puternice, profunde, îndelungi —, ţîşnind unul din altul tot mai sus, spre a culmina într-o torenţială cunună de sunete, brusc şesul începe să urce din sine însuşi, cum urcă oceanul sub furia unui ciclon. Mari valuri de piatră, al căror zbucium nu încetează decît atunci cînd din coastele lor zdrobite pornesc altele mai înalte, se adună, se întretaie şi se întrec, trimiţîndu-şi clocotul tot mai sus, spre cerul uimit, sub care se împrăştie în spumoase jerbe de calcar.
Acest tumult simfonic al pămîntului este Hăşmaşul Mare. El izbucneşte la orizont, dominînd întreg răsăritul Ardealului (...)

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre acele înălţimi, patrii ale umbrei, ce despart Ardealul de Moldova, întîrziind cu un lung ceas răsăritul soarelui, una — numai piatră — se ridică strălucind, deasupra tuturor. Frunte semeaţă şi gînditoare, de sub tîmplele ei coboară, mîndre de originea lor, două dintre cele mai slăvite ape ale ţării. Piscul acela, singuratic şi cutezător, ce de jur împrejur domină culmi şi cîmpii, ţinîndu-le sub puterea şi farmecul lui, este leagănul unei legende.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii spre care călătoresc atîtea nave ale trecutului se văd în depărtare: de la miazănoapte la miazăzi, dintr-o margine în alta a cerului, un şir de culmi, împădurite fabulos, statornicind acolo hotarul unui tărîm care, pe vremuri, a fost al zimbrilor.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem prebalcanic

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie,
cu plopi rari
cu grâu mult
şi cu dughie,
iar la şapte seara cu marele foc al asfinţitului.

Frumoasă mai eşti
şi mult te iubesc.

Între hotarele tale mereu mă trezesc
în ovăz şi trifoi
până la Ciorogârla,
în orz şi porumb
până la Tântava.

Şi mai departe până întâlnesc Argeşul şi-l salut.

O, întinsă câmpie
toate satele ţi le ştiu
drumurilor tale le sunt muşteriu
aşa cum se duc departe, spre apus
şi sufletul meu cu ele e dus
departe de tot, spre Turnu Măgurele.

Acolo, frumoasă şi gătită cu mărgele
e iubita mea din Balcani
fată de douăzeci de ani.

Dar e departe de mine, aproape de marele fluviu
departe de mine, lângă Munţii Balcani
şi-atât o iubesc, şi-atât de dor mi-e de ea
că dacă Dunărea ar fi cerneală şi marea hârtie
tot nu mi-ar ajunge pentru a-i scrie.

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petice de nori în amurgul vişiniu (fragment)

Petice de nori în amurgul vişiniu – pe lacul de vest este plăcut.
Flori pe mal, lintiţă pe nisip,
Patruzeci de hectare de vălurele molcome,
Nici un om pe malul înverzit – se aude doar clipocitul unei bărci.

Spre sud-vest, de partea cealaltă-a lunii, plutesc zdrenţe de nori.
Se lasă răcoare la marginea lizierei,
Parfumul florilor de lotus devine aproape vizibil;
Ascultând vântul care susură pe faţa apei, faţa vinului devine gravă.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Într-o ţară mare şi întinsă
amurgul este de asemenea mare şi întins,
lămpile se aprind una câte una,
asemeni toamnei amurgul se întinde peste tot.

Toţi oamenii şi-au închis gura;
ridicaţi-vă, voi, cei morţi,
pentru că amurgul este un vis
tăcerea şi-a dobândit întreaga puritate.

Îmi amintesc iarăşi nişte nume,
fiecare din ele semnalează
o experienţă unică
din care sunt constituite Paradisul şi Infernul.

Amurgul cuprinde pământul.
Îmi întind mâna, iar cineva mi-o strânge-n mâna lui –
ori de câte ori cade amurgul cineva
bate încetişor la uşa mea.

poezie de Xi Chuan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din paradis

Vino-alături de mine în munţi,
Vino sus, dincolo de nori, pe piscuri cu mine,
Vino cu mine să simţi libertatea
Bolţii cereşti şi-a păsării, a brizei alpine.
Vino cu mine departe pe marea cea largă
Unde ritmic bat valuri în ţărmuri: lo-la, lo-la –
Sau navighează-alături de mine
Spre castelele de nisip din Shangri-la.
Bucură-te-alături de mine de pacea din jur
Şi lasă-ţi mintea să-alunece pe-înfioratele unde,
Pe-oceanele străbătute de nave
Cu mărfuri scumpe şi rare sub punte.
Stai lângă mine,-aceleiaşi vele tovarăş,
Şi-adună licurici din întâmplări trecute,
Reînoieşte legământul cel vechi
Şi revigorează speranţa lipsită de vlagă, bătrână,
Înainte ca toate visele tale s-ajungă ţărână.
Vino cu mine pe piscuri de munte,
Urmează-mă-n azurul zărilor marine,
Alege un loc de liniştit şi,-împăcat,
Îngână-apoi vrăji pentru mine.
Există, încă mai există timp pentru vis
Înainte ca lumina pleoapa să-şi fi-închis.

poezie de Flora Nicolich (1997, Brooklyn, N.Y.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub lumina trandafirie a unui blând apus de soare, pământul pare adâncit într-o odihnă neclintită: frunzele aţipesc, pregătindu-se pentru tihnitul somn al nopţii; în depărtări, miriştile scânteiază singuratice, ca nişte ţesături de fir; iazul îşi aşterne faţa umedă, sorbind, până în adânc, din lumina asfinţitului. Din jos, din văi, răsună talanca; iar pe deal, în vii, doineşte fluierul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adeseori închidem ochii pentru a ne preface că nu vedem toate nedreptăţile care ni le fac alţii, alegând astfel să ne retragem într-o umbră a tristeţii pentru a ne proteja de neplăcerile pe care ni le-ar aduce o înfruntare directă. Totuşi, de aici până la a cădea de prost în orice situaţie e doar un mic pas... mare atenţie la echilibru când te plimbi pe marginea acestei prăpăstii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe deasupra lor, norii, "candide turme" de miei, cern ploaia mult aşteptată, sursa de materie a Oltului... Intrând în strâmtoarea dintre Făgăraş şi Parâng, Oltul lasă pentru totdeauna în urmă splendorile pământului ardelenesc, mergând de acum hotărât spre sud, unde va aduce cu şuvoaiele lui un dar nepreţuit... respiraţia istorică şi geografică a Ardealului.

Geo Bogza în Cartea Oltului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou De Vară

Îmbracată sunt într-o rochie
De mătase verde, vaporoasă,
Pun ochelari de soare pe faţă,
Pe cap o pălărie de pai
Şi păşesc sfioasă- într-un lan
De plante cu flori aurii,
Cu petale mii şi mii
Ce câmpul larg cât se vede-n zare,
De-ndată l-a împodobit
Şi-ntr-un tablou natural
L-a transformat şi pictat,
In culoriei ei, ale Mamei Naturi.

Sărutul soarelui de la răsărit
Îl primesc, când, tu floarea soarelui
Din visul ce-l din noapte te trezeşti,
Semeţ te-ndrepţi apoi spre miazăzi
Şi un salut de bineţe eu primesc,
La ora prânzului când la umbra ta
Ora exactă încerc a o da.
Te-nvârţi apoi după al soarelui drum
Şi spre apus tu te îndrepţi acum.

Uimită sunt şi nu pot să nu mă întreb,
Cum ştii tu, floarea soarelui,
Să se te roteşti, să te duci tot mereu
După a soarelui cale şi s-o urmezi
Şi –n scurta-ţi viaţă, de-o vară,
De la el să te-ncălzeşti şi luminezi.

Mă aplec în faţa ta, iubită floare,
Ce coroană princiară porţi!
Să fii tu oare chiar regina
Anotimpului dogoritor de vară?
Numărul de aur al lui Fibonacci,
Stă ascuns în inflorescenţa ta
Voi şti eu vreodată
Secretul şi taina din sămânţă ta?
Şi ce mesaj ai tu pentru lumea mea?

Fâlfâitul aripioarelor de albine,
În zumzet zgomotos, animează
Lumea ta, a câmpul mirific înflorit,
În plin sezon de toridă vară,
Iar eu mă trezesc din visarea mea
Şi fascinată sunt şi rămân
De-al tău farmec spontan, nebun.

poezie de Georgeta Ganea (30 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de vară

Îmbracată sunt într-o rochie
De mătase verde vaporoasă,
Pun ochelari de soare pe faţă,
Pe cap o pălărie de pai
Şi păşesc sfioasă- într-un lan
De plante cu flori aurii
Cu petale mii şi mii
Ce câmpul larg cât se vede-n zare
De-ndată l-a împodobit
Şi-ntr-un tablou natural
L-a transformat şi pictat,
In culoriei ei, ale Mamei Naturi.

Sărutul soarelui de la răsărit
Îl primesc, când, tu floarea soarelui
Din visul ce-l din noapte te trezeşti,
Semeţ te-ndrepţi apoi spre miazăzi
Şi un salut de bineţe eu primesc,
La ora prânzului când la umbra ta
Ora exactă încerc a o da.
Te-nvârţi apoi după al soarelui drum
Şi spre apus tu te îndrepţi acum.

Uimită sunt şi nu pot să nu mă întreb,
Cum ştii tu, floarea soarelui,
Să se te roteşti, să te duci tot mereu
După a soarelui cale şi s-o urmezi
Ce –n scurta-ţi viaţă, de-o vară
De la el să te-ncălzeşti şi luminezi.

Mă aplec în faţa ta, iubită floare,
Ce coroană princiară porţi!
Să fii tu oare chiar regina
Anotimpului dogoritor de vară?
Numărul de aur al lui Fibonacci,
Stă ascuns în inflorescenţa ta
Voi şti eu vreodată
Secretul şi taina din sămânţă ta?
Şi ce mesaj ai tu pentru lumea mea?

Fâlfâitul aripioarelor de albine,
În zumzet zgomotos, animează
Lumea ta, a câmpul mirific înflorit,
În plin sezon de toridă vară,
Iar eu mă trezesc din visarea mea
Şi fascinată sunt şi rămân
De-al tău farmec spontan, nebun.

poezie de Georgeta Ganea (30 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne ia in brate si plange

Dumnezeu ne ia in brate si plange
piatra. infipta in piatra, o cruce de lemn.
pe cruce, un om de carne si sange
pe cer, ochiul domnului, semn.

piatra – copac – om,
mineral – vegetal – animal,
treime imbratisata dumnezeieste.
inaltime – unduire – val,
duh al creatiei celeste.
tarie – armonie – dragoste,
daruri ale fiului pentru fiecare in parte:
piatra – copac – om,
mineral – vegetal – animal.
tocire – vestejire – moarte,
stigmatele dumnezeirii pentru pacate.
incremenire – incremanire – incremenire,
soarta – soarta – soarta,
colb – colb – … nu colb:
intoarcere la vegetal sau mineral –
cruce de lemn sau de piatra.

spre cer, colbul inaripat lumina o stinge,
pe cer, ochiul domnului ne iarta pentru toate,
in cer, dumnezeu ne ia in brate si plange
cu lacrimi ce mangaie atom cu atom:
mineral – vegetal – animal,
piatra – copac – om.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele scăpăta în spatele dealurilor care mărgineau spre vest priveliştea. Timpul era frumos. În zare, deasupra mării, despărţită printr-o linie de cer, înspre nord-est şi est, câţiva norişori reflectau ultimele raze care nu vor întârzia să se stingă în umbrele înserării. Amurgul e de lungă durată pe această latitudine de 55 grade a emisferei sudice.

Jules Verne în Farul de la capătul lumii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Dacă ar fi să
gândesc mitologic,
aş zice
că Poiana,
acoperită de rouă
argintie, în zori,
e-o imensă matrice,
matricea unei zeiţe
terestre, ce fruntea-şi ascunde,
sub alcov, în apus,
întinzându-şi picioarele
luminoase spre
Munte.
Îşi separă însoritele
coapse,
ce vibrează,
prelung, îndelung,
precum nişte sinapse,
spre-a primi, în
lăcaşul grăuntelui
- al ovulului cosmic –,
râul, plin de raze şi
nori,
râul – lichidul spermatic
al Muntelui.

poezie de Eugen Dorcescu din În Piaţa Centrală (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea razelor de lună

Raze moi de lună, şoapte-n lin descânt,
Fie-a voastră cale nopţii să-i rămână
Drum ascuns iubirii, calea spre Pământ
Dinspre veşnicia - timpului stăpână.

Raze diafane, fire de lumină
Strecurate-n taina stropilor de nor,
Fie-vă izvoare patul de hodină,
Frunzele-nverzite – leagănul de dor.

Raze reci de lună, raze argintii,
Mai şoptiţi-mi, iară, cântul vostru sfânt,
Faceţi ca, prin ape, pietre sidefii
Să reţină-n ele notele-n cuvânt

Şi să pot, în versuri, totul să adun
În poemul nopţii razelor de lună
Ca să mă ajute oamenii să-mbun
Într-o lume care pare să apună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!