Zadarnic pare efortul cînd, încoronîndu-l pe neaşteptate, o spadă nevăzută retează capetele munţilor. Un podiş se întinde pe umerii lor, un foarte înalt podiş, care, mai mult decît pămîntului, aparţine cerului. Acum, stăruitoarea strădanie îşi primeşte răsplata: acolo, sub acel brad singuratic, legănat ca un catarg de larga ondulare a culmilor, murmură — uimit şi pururi egal cu sine — izvorul.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemeni unor acorduri simfonice — puternice, profunde, îndelungi —, ţîşnind unul din altul tot mai sus, spre a culmina într-o torenţială cunună de sunete, brusc şesul începe să urce din sine însuşi, cum urcă oceanul sub furia unui ciclon. Mari valuri de piatră, al căror zbucium nu încetează decît atunci cînd din coastele lor zdrobite pornesc altele mai înalte, se adună, se întretaie şi se întrec, trimiţîndu-şi clocotul tot mai sus, spre cerul uimit, sub care se împrăştie în spumoase jerbe de calcar.
Acest tumult simfonic al pămîntului este Hăşmaşul Mare. El izbucneşte la orizont, dominînd întreg răsăritul Ardealului (...)

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţi ai celor mai felurite vremi, navigatori ambiţioşi şi temerari, inimi şi minţi înflăcărate, dacă s-ar strînge la un loc, n-ar născoci mai mult neprevăzut, mai mult extraordinar şi inimaginabil, decît născocesc ei, cînd încep să-şi desfăşoare nebunia pe stepa albastră a cerului. Atunci, cele mai incredibile înlănţuiri de evenimente devin cu putinţă.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii care o aduc aminte, prin tainica lor legănare, plutesc adeseori pe tălăzuitele întinderi transilvane. Sînt zile cînd umbrele cetăţilor se desprind de lîngă ziduri, asemeni unor caravele care, în clipa vîntului prielnic, îşi desfac parîmele de la ţărm. Lungi după-amiezi, ele înaintează — într-o călătorie lentă şi triumfală — pe fluvii de grîu sau pe marea sumbră a pădurilor, copleşind satele, sporind enigma tăcutelor burguri. Treptat, asfinţitul le împinge pînă în parapetele munţilor. Acolo se sparg de stînci, împrăştiind pe faţa pămîntului, odată cu întunericul care învăluie lumea, tainica lor încărcătură.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii îşi ridicau crestele semeţe în înaltul cerului, sau îşi duceau prăpăstiile spre inima pămîntului.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acolo unde mintea nu e încolţită de frică şi poţi să-ţi ţii capul sus,
Acolo unde cunoaşterea e liberă pentru toţi,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereţii înguşti ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduinţa neobosită îşi întinde braţele spre perfecţiune,
Acolo unde izvorul clar al raţiunii nu şi-a pierdut calea în nisipul mohorât al deşertului obişnuinţelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăşi în tot mai larga gândire şi acţiune,
Acolo în Raiul libertăţii, o, Tată, acolo să se trezească ţara mea!

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare ţăran era dator, cînd i se trimitea vorbă că o vită a lui a murit, să vină, să o ardă. Altminteri, acele limpezi creste, muiate în azur, ar fi părut bîntuite de ciumă.
Pentru a feri munţii de o asemenea degradare, de îndată ce primeau veste, cei din sat se grăbeau să urce, şi, după ce-şi plîngeau animalele pierdute, clădeau peste ele, resemnaţi, rugurile necesare. Cînd erau gata, tăiau un brad tînăr, cu care le împodobeau. Aşa îşi luau rămas bun de la ceea ce fusese averea şi marea lor mîndrie. Apoi, dădeau foc, şi, pînă seara, nu mai rămînea decît un morman de cenuşă, pe care vîntul înălţimilor se grăbea să-l poarte, încă fierbinte, în abisuri.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strădania în sine este cea mai importantă parte. Trebuie să ne străduim să devenim mai mult decât suntem. Nu contează dacă ne vom atinge obiectivul final sau nu. Efortul în sine va produce răsplata proprie.

citat clasic din Gene Roddenberry
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care poartă zâmbetul credinţei des nu are cum să dea greş, deşi se află pe al destinului munte, podiş sau şes.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o ţară uitată din America Latină, pe un podiş presărat cu pini rari şi cu ienuperi pitici, aproape de Golful Smaraldelor, se afla o clădire foarte veche din piatră ce slujise odinioară de schit sau de hacienda. În timpul războiului, câţiva marinari americani, singurii supravieţuitori dintr-un naufragiu, găsiseră acolo adăpost. Pe zidul prăbuşit de incintă lăsaseră o inscripţie cu var de neşters: No trespassing.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efortul îşi primeşte pe deplin răsplata numai atunci când persoana respectivă refuză să renunţe.

citat din Napoleon Hill
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul de piatră al legendei, muntele din care izvorăşte Oltul, se vesteşte — peste larga desfăşurare de privelişti a Ardealului — cu o forţă fascinantă şi covîrşitoare. Magnet de granit, el atrage privirile din prima clipă, iar privirile se întorc mereu într'acolo, de parcă ar fi ace de busolă, ori de cîte ori s-au îndreptat, din greşeală, în altă parte. Sub farmecu-i violent, oamenii nu încetează sa-l vadă, şi îl văd întruna, chiar şi atunci cînd îşi privesc holdele, chiar şi atunci cînd, privindu-se în ochi, stau de vorbă unul cu altul. Totdeauna prezent pe retina şi în conştiinţa celor ce trăiesc în raza lui, punînd în umbră restul firii, — aşa ia chip părintele orgolios al Oltului.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Walter primise; avusese însă precauţiunea să pună condiţia că nu-şiva părăsi cariera. El năzuise şi se trudise pînă atunci pentru gloria ştiinţifică; acum, cînd se vindea, vrea cel puţin să cumpere firma aparentă a gloriei, reputaţia. Era primul dezgust de el şi primaînşelăciune de sine. Salema n-avea nici un interes deosebit în privinţa asta. Atunci cînd Walter primisetîrgul, nu-şi dase seama deodată de ceea ce a primit, decît cel mult în cifre; abia pe urmă avea săînţeleagă ce reprezentau cifrele reci.

Hortensia Papadat-Bengescu în Drumul ascuns (1932)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre apus, soarele incendiase cerul. Era, pentru Hăşmaşul Mare, ora cînd, cel mai mult, putea să-şi dezvăluie măreţia. Ora cînd, din cîmpie, se zăreşte ca o cetate cuprinsă de flăcări.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neamul de oameni sub ochii căruia curge acest învolburat şi tragic rîu l-a privit dintotdeauna, cum a privit şi munţii, mereu prezenţi în istoria lui, ca pe una dintre cele mai vii întruchipări ale pămîntului pe care s-a pomenit. Şi ca pe un foarte grav interlocutor.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor singuratic

Dor singuratic la cumpăna sufletelor.

Pleoapa lui întredeschisă
naşte lacrimi,
ca picături
de rouă,
pe obrazul zorilor.

Doar gândul îşi caută
acum,
zadarnic,
pe căi nenumărate, drumul spre tine.

poezie de Ioan Marginean
Adăugat de Ioan Marginean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Titu...

Si acum, Titu, aş vrea sà-ţi vorbesc tăcînd cîteva vorbe despre tăcere.
Adevărata tăcere nu este aceea cînd se întrerupe muzica sau cînd se rupe în două zgomotul.
Adevărata tăcere este numai acea tăcere cînd ti se întîmplă, dacă ţi se întîmplă,
să asculţi sufletul tău îndrăgostit de altcineva decît de tine însuti.
Ce măretie!
Ce justificare a dreptului de a exista!
Acum, tac.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin, în miezul verii, zile cînd, în nemişcarea ei, lumea pare de dinainte de facerea lumii. Secundele se scurg asemeni unor milenii de tăcere şi nefiinţă, vîntul îşi ţine respiraţia, Oltul şi-a contenit murmurul, cîmpia se întinde la nesfîrşit şi neclintită. E un echilibru enorm, o linişte gravă, dedesubtul căreia se ascunde, totuşi, forţa unei geneze.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin, în miezul verii, zile cînd, în nemişcarea ei, lumea pare de dinainte de facerea lumii. Secundele se scurg asemeni unor milenii de tăcere şi nefiinţă, vîntul îşi ţine respiraţia, Oltul şi-a contenit murmurul, cîmpia se întinde la nesfîrşit şi neclintită. E un echilibru enorm, o linişte gravă, dedesubtul căreia se ascunde, totuşi, forţa unei geneze.

Geo Bogza în Cartea Olrului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Acolo unde murmură izvorul
Şi printre stânci coboară neînfrânt,
În valea unde lăcrimează dorul,
Pe firul ierbii legănat de vânt...

Acolo unde-n lunca solitară,
Pândeşte Luna dintr-un colţ de cer
Şi-acelaşi cânt de nai şi de vioară,
Îl regăsesc prin orişice ungher...

Acolo unde codri goi oftează
Când rândunelele în zbor se duc,
Când rând pe rând cocorii emigrează
Şi se usucă frunzele de nuc...

Acolo unde-s toamne-mbelşugate
Iar primăverile nicicând nu mor
Şi unde iernile-s de basm prin sate
Iar cerul verii n-are niciun nor...

Acolo unde marea-şi cheamă valul
Să mângâie nisipul iar şi iar
Şi Dunărea îmbrăţişează malul
Urmându-şi tainic drumul milenar...

Carpaţii-şi pun cununi de flori pe creste
Şi sunt păstori cu turme la păscut,
Acolo e-un tărâm ca de poveste,
Acolo-i ţara-n care m-am născut...

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (1 decembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!